Mai mult, numele acestora nu apar pe lista oficială a antrenorilor licențiați în Moldova, listă publicată pe siteul Școlii Federale de Antrenori de la Chișinău.

Ziarul de Investigații a intrat în posesia unor astfel de licențe. Surse din fotbalul românesc ne-au informat că respectivele carnete de antrenor sunt false. Se pare că există o adevărată rețea care eliberează astfel de documente. Pe siteul Școlii Federale de Antrenori de la Chișinău sunt publicate listele cu toți antrenorii care au urmat cursurile din Republica Moldova și cu data la care au obținut licența respectivă.  Surse din cadrul Federației de Fotbal din Moldova ne-au confirmat faptul că licențele respective sunt false, dar nimeni nu își explică sursa falsurilor respective.

Printre cei care au obținut licențe false de antrenor se numără și nepotul lui Gigi Becali, Teodor Chiacu.

Există însă așa ziși antrenori care au folosit falsele licențe UEFA pentru a obține joburi bine plătite în țări din Asia, încasând sume frumușele de la șeicii iubitori de fotbal. 

Surse din lumea fotbalului ne-au povestit că o licență respectivă a fost folosită în Laos de antrenorul român Mihai Dinu, un necunoscut pentru fotbalul din țara noastră. Dinu a obținut în acest an licența UEFA A în Spania, dar până acum a folosit falsa licență de Moldova pentru a antrena. Faptă foarte gravă o reprezintă folosirea licenței respective în cadrul unor meciuri internaționale intercluburi, iar dacă situația va fi depistată și de Federația de Fotbal din Laos, echipa ar putea fi retrogradată din campionat. FC Master 7 activează în Liga Națională din Laos. 

Dinu antrenează acum în Oman, echipa Al Rustaq, echipă aflată pe locul 6 în campionatul național din țara respectivă. În Oman, antrenorul în vârstă de 34 de ani, a folosit proaspăta licență UEFA A, obținută în vara acestui an în Spania (online).


Oricum este un fals grosolan, iar antrenorul bucureștean ar putea fi acuzat la orice moment de fals în acte publice. 

Vom continua subiectul, urmând a publica punctul de vedere al Federației de Fotbal din Moldova, dar și cel al Federației din Laos. Poate că Federația Română de Fotbal ar trebui să declanșeze o anchetă serioasă despre toate aceste cazuri, pentru că pseudo antrenorii de acest tip fac rău sportului rege! 


Licență UEFA A Mihai Dinu

Chiacu este nepotul lui Gigi Becali

VIAZiarul de Investigații
SURSĂCristina IANCU
Articolul precedentGarda Forestieră Suceava: „Nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică”
Articolul următorExclusiv. Șefa Casei de Cultură din Câmpia Turzii, implicată într-o escrocherie de zile mari. De ce tac organele de anchetă
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...