Ca să compilăm două dintre știrile cele mai importamte, Eugen Tomac, abia desemnat premierul de șeful statului, a avut o reacție vizavi de cel mai nou incident cu o dronă în România.
Tomac are nu doar o opinie, ci și cumva o siguranță: „Cu cât vom avea mai repede un Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona integrat astfel de situații, cu atât mai bine”.
Pe principiul să fie bine, să nu fie rău, Eugen Tomac face o legătură între faptul că o dronă maritimă s-a autodetonat astăzi în jurul orei 10:30 în Portul Constanța și faptul că România are nevoie de un guvern stabil. Guvern care nu poate fi stabil fără un premier cu puteri depline, în condițiile în care, ce să vezi, tocmai ce Tomac a fost desemnat premier de Nicușor Dan.
„Ne aflăm într-o perioadă în care incidentele de securitate încep să se înmulțească. În mod natural, ele alimentează un sentiment de incertitudine în spațiul public.
De aceea, este foarte important ca nivelul vigilenței instituțiilor statului să crească la pachet cu asumarea responsabilității din partea factorilor de decizie. Acest lucru trebuie făcut în paralel cu o comunicare mai eficientă și clară, care să nu lase loc apariției unor teorii conspiraționiste.
Românii să aibă încredere că instituțiile vor funcționa așa cum trebuie și că singura preocupare este siguranța cetățenilor noștri. Mă bucură faptul că autoritățile au intervenit pentru izolarea zonei din Portul Constanța și nu au existat victime.
Cu cât vom avea mai repede un Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona integrat astfel de situații, cu atât mai bine”, transmite Tomac pe Facebook.
Să nu vă imaginați că Eugen Tomac pierde vremea pe rețelele sociale cu postări. Pentru că, în afară de un mesaj de aseară, de după desemnarea sa, ultimul mesaj pe Facebook din partea lui Tomac, care iată, vorbește azi despre o mai bună comunicare, datează din 29 mai.
În fine, azi era și un moment de care se putea profita, în condițiile în care o dronă maritimă a explodat în Portul Constanța, aproape de zona Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Nu a fost victime, dar a fost activat planul roșu de intervenție, fiind totodată transmis un mesaj de evacuare a populației de pe întreaga zonă de coastă din Constanța după explozia dronei, deoarece se lua în considerare că există și alte asemenea dispozitive care s-ar putea detona.
Cât privește proveniența dronei, Ucraina a arătat că aceasta îi aparține și că a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești.
Firește, și Ambasada Rusiei la București precizează că drona maritimă care a explodat în Portul Constanța este ucraineană:
„Având în vedere informațiile intenționat incomplete difuzate de Ministerul Apărării Naționale al României cu privire la drona maritimă care a explodat în portul Constanța, precum și la alte trei drone similare aflate în derivă către apele teritoriale românești, Ambasada Rusiei în România aduce la cunoștința opiniei publice românești faptul că este vorba despre vehicule maritime fără echipaj ucrainene, utilizate de regimul de la Kiev pentru comiterea de acte teroriste împotriva navelor civile și pentru crearea unor amenințări la adresa siguranței navigației în Marea Neagră. Orice încercări de a asocia, direct sau indirect, aceste drone cu Rusia și de a atribui acesteia responsabilitatea pentru incidentul respectiv sunt lipsite de orice temei”, a transmis Biroul de Presă al Ambasadei.






