Sursă foto: Facebook/Elena Udrea
Sursă foto: Facebook/Elena Udrea

Fostul ministru al turismului a depășit de săptămâni întregi cele 21 de zile de carantină, timp în care ar fi trebuit să i se stabilească regimul de detenție. Un lucru însă a împiedicat procedura: divergențele dintre reprezentanții Penitenciarului de Femei Târgșor și judecătorul delegat cu supravegherea deținutei Udrea. Potrivit legii, persoanele condamnate la o pedeapsă mai mare de trei ani, cum este cazul fostului ministru, își execută detenția în regim închis, asta însemnând mai multe restricții pentru cel privat de libertate: imposibilitatea de a ieși la muncă în afara închisorii, de participa la unele dintre activitățile din penitenciar, deci întârzierea liberării condiționate.

Numai că Udrea a petrecut luni de zile în arest preventiv atât în România cât și în Costa Rica. Ne amintim cu toții ziua capturării fostei blonde a politicii românești în Costa Rica și închiderea ei în pușcăria de acolo. Astfel, judecătorul de supraveghere a ținut cont de aceste perioade care i se scad din pedeapsă.  Așadar, cine are dreptate? Cum și o parte și cealaltă par depășite de dificilul caz ‘’Udrea’’, conflictul se rezolvă în instanță. Potrivit surselor noastre, reprezentanții penitenciarului din Prahova au cerut lumină de la Judecătoria Ploiești. Acolo se va tranșa soarta fostului demnitar.

ELENA UDREA I-A ÎNNEBUNIT PE JUDECĂTORI. NU MAI SUPORTĂ DETENȚIA AȘA CĂ TREI CONTESTAȚII LA EXECUTARE AU FOST DEPUSE DE FOSTUL SIMBOL AL POLITICII ROMÂNEȘTI

Condamnată la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea nu contenește în a apela la toate căile de atac pentru a simți din nou aerul libertății. Femeia a formulat trei contestații la executare pe rolul mai multor instanțe. Susține că este victima abuzurilor justiției. În toate cererile sale, fosta șefă de la turism susține că a fost condamnată pe nedrept, de un complet de judecată nelegal constituit.

TOATE INSTITUȚIILE IMPORTANTE ALE STATULUI ROMÂN AU PE MASĂ CAZUL ELENEI UDREA. SRI, COMISIA DE ABUZURI DIN CADRUL PARLAMENTULUI ȘI CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, PRINTRE AUTORITĂȚILE SESIZATE DE CEA CARE A FOST DE-A DREAPTA LUI BĂSESCU

Avem documentele trimise de Elena Udrea la cele mai ‘’grele’’ instituții din România. Din spatele gratiilor, femeia face acuzații dure la adresa unora dintre judecătorii care au trimis-o după gratii și cere investigarea felului în care ar fi fost îngenunchiată de „sistem”. Acuzațiile sale au fost depuse la SRI, Comisia de Abuzuri din Senat, Guvernul României și chiar Consiliul Superior al Magistraturii. Speră ca măcar una dintre aceste instituții va cerceta lanțul de „întâmplări” care a dus la arestarea ei.

UDREA SCHIMBĂ LEGEA ÎN PUȘCĂRIE

Avocatul Poporului s-a sesizat după ce Elena Udrea și-a strigat revolta privind felul în care au loc întâlnirile dintre mamele deținute și copiii lor. Fostul ministru a declarat că a trebuit să-și privească fiica printr-un geam în timpul vizitei la penitenciar. „O să aduc în discuție o știre absurdă creată de prevederea legală care face ca un copil să-și vadă mama aflată în detenție doar printr-un geam numit dispozitiv de protecție, fără să se poată atinge, fără să îi poată sta în brațe, fără să poată simți iubirea mamei care îi lipsește atât de mult.”, a declarat fostul ministru din spatele gratiilor. Cazul Elenei Udrea este, de fapt, cazul a sute de femei condamnate care cer schimbarea modului în care decurg întâlnirile mamă-copil in mediul privativ de libertate.

VIADănilă Chirovici
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedent Salvamont România, apel către turiștii care fac drumeții montane: Prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor
Articolul următorNadia Comăneci, elogii la adresa lui David Popovici: „Trebuie să ne mândrim toții că un român a obținut această performanță”