autostrada moldova

Construirea autostrăzilor din România, care era în pericol să fie oprită din cauza creșterii explozive a prețurilor din sectorul construcțiilor, va continua după ce Guvernul a aprobat un proiect de act normativ care  asigură continuitatea proiectelor de infrastructură, dar și prevederi privind ajustarea prețurilor.

UMB Spedition a amenințat că va opri lucrările la autostrăzi

Anunțul a fost făcut de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), decizia fiind luată după ce grupul UMB Spedition, cel mai mare constructor de autostrăzi din România, a anunțat că va renunța la contractele încheiate cu CNAIR și va opri lucrările la autostrăzi, din cauza faptului că prețurile nu au fost modificate, ținând cont de scumpirea  materialelor de construcții, energiei și carburanților. Grupul UMB este controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor român de drumuri. Potrivit comunicatului MIPE, a fost aprobată ajustarea prețului în ceea ce privește proiectele de infrastructură pe componenta de transport, apă, canalizare și de deșeuri, potrivit economica.net.

Noul mecanism are un impact financiar estimat de 1,5 miliarde de euro asupra absorbției de fonduri europene, urmând să aibă impact asupra a 7.000 de șantiere actuale, valoarea contractelor de finanțare fiind de 13 miliarde de euro

 Potrivit ministrului Marcel Boloș, vor fi luate în considerare 10 elemente de cost semnificative, evoluția prețului lor urmând să fie urmărită de Institutul Național de Statistică. Prin noul mecanism se dorește ca ajustările de preț să urmărească componentele de cost în proiectele de infrastructură aflate în derulare, a subliniat ministrul Marcel Boloș.

Valoarea proiectelor de apă și apă uzată care sunt într-un stadiu avansat de pregătire este de 2,3 mld euro, fiind necesar ă asigurarea finanțării pentru începerea demersurilor în domeniul achizițiilor sectoriale, până la aprobarea PODD.

Ordonanța de urgență va permite depunerea cererilor de finanțare în domeniul digitalizării şi producerii de energie verde din surse regenerabile, în cadrul apelului de proiecte destinat realizării infrastructurii proiectelor de apă și apă uzată

Ordonanța de urgență stabilește și procedura care va fi urmată în cazul realizării mai multor lucrări finanţate din fonduri europene prin programe operaţionale diferite. Pentru proiectele de infrastructură din sectorul de apă și apă uzată şi proiectele care vizează infrastructura rutieră, realizate integral sau în parte pe același amplasament, autorităților locale au obligația să coreleze graficul de execuție a infrastructurii rutiere cu graficul de execuție a rețelelor de apă și apă uzată în momentul emiterii autorizației de construire. Executivul a decis eliminarea obligativităţii efectuării studiului “Evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere şi auditul de siguranţă rutieră”, pentru drumurile judeţene. Această procedură reprezenta o problemă majoră în depunerea proiectelor de infrastructură rutieră pentru următoarea perioadă de programare, 2021-2027.

Măsuri luate în Spania în fața valului de scumpiri: Transport gratuit cu trenul pentru navetiști, ajutor financiar lunar pentru anumite categorii de elevi și pensionari

Articolul precedentCaptură impresionantă de droguri: peste 7 kg de amfetamină introduse în România de doi gălățeni
Articolul următorPurtătorul de cuvânt al Guvernului, promisiuni: vor fi achitate integral despăgubirile acordate în dosarul Colectiv