Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le cere cetățenilor români să părăsească Afganistanul, pe fondul deteriorării situației de securitate, precizând că nivelul de alertă pentru acest stat a fost reevaluat la cel de „Părăsiți imediat țara”, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Totodată, MAE îi avertizează pe cetățenii români să evite orice deplasare în Afganistan, subliniind că evoluțiile de securitate se asociază cu „un risc major de atentate teroriste și de confruntări armate”.

De asemenea, MAE reamintește că activitatea Ambasadei României la Kabul a fost suspendată în anul 2019, în urma unui atentat care a avariat grav clădirea misiunii. Având în vedere lipsa unei misiuni operaționale la Kabul și faptul că Ambasada României de la Islamabad a preluat reprezentarea țării noastre în relația cu Afganistanul, capacitatea de intervenție a acestei misiuni în Afganistan este limitată, mai ales în contextul deteriorării situației de securitate din această țară.

Românii din Afganistan să își anunțe prezența

MAE recomandă ferm cetățenilor români care se deplasează în Afganistan sau care se află deja pe teritoriul acestui stat să se adreseze Ambasadei României la Islamabad şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

„Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Islamabad +92 51 8441476, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice +92 311 4469900”, se mai arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe.

Totodată, cetățenii români pot solicita sprijin misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene care sunt încă operaționale la Kabul (Afganistan).

O nouă capitală de provincie, cucerită de talibani

Articolul precedentCseke Attila, despre Anghel Saligny: „Un program de investiții absolut necesar”
Articolul următorȘtefănescu: „Ţinta nu este Cîţu, ţinta este Klaus Iohannis”