Sursa: Facebook

Romică Andrei Baciu, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, este cel mai nou suspect în dosarul vaccinurilor anti-Covid, instrumentat de procurorii anticorupție.

Ieri, DNA a anunțat că se fac cercetări împotriva acestuia pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, fapte comise în vremurile de pandemie, când era secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății.

Ieri, după ce DNA a anunțat public că ancheta s-a extins, Baciu a anunțat la rândul său – pe Facebook – că face un pas în spate și demisionează din funcția de președinte al CNAS.

Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală.

De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților.

Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala.
Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați
”, scria acesta pe Facebook.


Însă până să ajungă șef la Casa de Asigurări de Sănătate, Baciu este acuzat că s-a implicat activ în achiziția de vaccinuri dn pandemie:

Suspectul Baciu Romică Andrei, la data faptelor având funcția de secretar de stat cu atribuții delegate de ministru al Sănătății, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/ analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi susținut un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîțu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacționarea și ordonanțarea la plată a achiziției, în plus, a unei cantității de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer.

Suspectul Baciu Romică Andrei ar fi întreprins demersurile menționate mai sus în condițiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane și că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”.

Numit în funcția de președinte al CNAS în urmă cu câteva luni, Baciu a fost în pandemie și șef al Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, preluând conducerea în martie 2022, înlocuindu-l pe medicul militar Valeriu Gheorghiță.

Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” Baciu a fost propus în 2015 de către premierul de atunci, Dacian Cioloș, pentru funcția de ministru al Sănătății. Andrei Baciu era pe atunci medic rezident, însă propunerea a fost retrasă după câteva ore. Din noiembrie acel an, Andrei Baciu a ocupat funcția de consilier al ministrului Sănătății.

Articolul precedentRAJA: ”Fanfara “Muzica Apelor” dă tonul veseliei pe portative, în perioada Sărbătorilor de Iarnă”
Articolul următorCiolacu: „Forțele democratice ar trebui, în loc să se atace prea mult, să facă un coridor sanitar împotriva acestor forme extremiste”