Foto: Pixabay.com

În contextul răspândirii infecției cu Coronavirus-COVID-19 la nivel internațional, dar și național, RAJA S.A a prelungit planul de măsuri pentru asigurarea continuității serviciului și funcționarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare în condiții de siguranță.

La nivedlul companiei funcționează o comisie specială pentru implementarea măsurilor de prevenire a răspândirii și de intervenție în cazul infecției cu virusul CORONAVIRUS COVID-19. Potrivit companiei, membrii comisiei acționează coordonat în vederea asigurării unor măsuri optime  de prevenție și control a situației în întreaga arie de operare a societății.

De asemenea, toți salariații RAJA S.A. au fost informați privind regulile de bază și măsurile de autoprotecție în contextul prevenirii îmbolnăvirii cu COVID 19. Totodată, în toate punctele de lucru s-au luat măsurile de igienizare și dotare corespunzătoare cu materiale specifice și soluții dezinfectante. În plus, la nivelul RAJA SA a fost întocmit  Planul specific de continuitate în situaţia unei epidemii.

Acesta prevede masuri clare pentru coordonarea activității, masuri necesare pentru a asigura furnizarea apei potabile și a serviciilor de canalizare, fără discontinuitate sau cu întreruperi minime, către consumatori. Măsurile speciale au fost impuse pe 26 februrie, operatorul regional de apă fiind printre primele societăți din țară care au reacționat la pandemie și pentru limitarea efectelor acesteia.

Articolul precedentSpiritual din fire, Tăriceanu îl ironizează pe Orban
Articolul următorFlorea Daniel, încă un tun de milioane de euro din bani publici