Sursa foto: MAE

Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a anunțat că există discuții cu Guvernul României privind creșterea capacității interconectorului de gaze transfrontalier până la trei miliarde de metri cubi pe an, scrie Digi24.

 „Purtăm discuţii cu privire la o majorare semnificativă a capacităţii interconectorului care leagă reţelele de distribuţie de gaze din România şi Ungaria”, a spus ministrul Szijjarto.  

Ministrul ungar al Afacerilor Externe nu a precizat când acest proiect ar urma să se deruleze

În momentul de față, interconectorul transportă 2,6 miliarde de metri cubi de gaze pe an spre România și 1,7 miliarde metri cubi pe an spre Ungaria, urmând ca această capacitate să crească la 2,5 miliarde pe an, apoi la trei miliarde.

Ministrul Afacerilo Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că Ungaria se află într-o situație delicată, în contextul în care este dependentă de alte state de surse externe de energie.

„(…) Trebuie să găsim surse alternative şi să punem accentul şi pe energie regenerabilă, pe energie nucleară şi aici atât România, cât şi Ungaria sunt pe poziţii apropiate”, a declarat Bogdan Aurescu, la finalul întâlnirii avute cu ministrul de externe maghiar.

În momentul de față, Ungaria depinde de aproape 85% de importurile de gaze din Rusia.

Reamintim că Rusia a oprit aprovizionarea cu gaz în vestul Europei din cauza unor lucrări de întreținere a conductei North Stream 1, iar liderii europeni cred că este vorba despre mult mai mult decât atât. Uniunea Europeană este îngrijorată de faptul că Moscova se pregătește, în realitate, de a lăsa toată Europa în această iarnă fără gaz.

Consecințele unei astfel de măsuri ar fi devastatoare pentru economia europeană, iar sprijinul UE pentru Ucraina s-ar reduce considerabil.

Germania a trecut la un plan de urgență privind raționalizarea consumului de combustibil, în contextul în care Rusia ar urma să taie definitiv livrarea de gaze.

Citește și articolul: România și Ungaria, singurele țări din UE cu cele mai puține femei în guvern

Articolul precedentMinistrul Educației: ”Examenul de Bacalaureat va avea o singură probă scrisă”
Articolul următorBacalaureatul se schimbă; programa/modul de predare – pe când?
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.