Olanda nu este de acord cu sistarea livrărilor de petrol şi gaz din Rusia

Premierul olandez a explicat motivele

Premierul olandez Mark Rutte a declarat miercuri că nu este în favoarea opririi livrărilor de petrol şi gaz ruseşti. Acest lucru este nesustenabil pentru statele membre ale Uniunii Europene, a mai precizat premierul olandez.

„Trebuie să discutăm despre vulnerabilităţile noastre în materie de dependenţă pe care o avem de petrolul rus şi de gazul rus. Nu aş pleda pentru tăierea, astăzi, a livrărilor de petrol şi gaz din Rusia, nu este posibil pentru că avem nevoie de aceste livrări şi acesta este adevărul incomod”, a declarat premierul olandez. El a susţinut o conferintă de presă comună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, la Paris.

Ofiacilalul olandez a mai precizat ca se poate face mai mult pentru decarbonizarea economiilor europene.

Mark Rutte nu este singurul oficial european care nu este de acord cu impunerea sancțiunilor în plan energetic Rusiei de către Occident. Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat că dezaprobă invazia militară rusă în Ucraina, dar nu va susţine interzicerea importurilor de energie din Rusia.

Premierul bulgar Kiril Petkov a declarat că susţine sancţiunile împotriva Rusiei ca mijloc de a opri invazia în Ucraina. Premierul doreşte o exceptare de la interzicerea importurilor de gaze naturale şi petrol, dacă o astfel de propunere va fi transmisă.

Bulgaria este aproape complet dependentă de aprovizionarea cu gaze furnizată de Gazprom. Singura sa rafinărie de petrol este deţinută de compania rusă LUKOIL si furnizează peste 60% din combustibilul folosit în ţară.

Europenii, îndemnaţi să mai pună o haină pe ei

Seful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut miercuri cetăţenilor europeni „să dea căldura mai încet în locuinţe”. Oficialul a explicat că trebuie „plătit un preţ” pentru „tăierea cordonului ombilical” care uneşte economia Uniunii Europene de cea rusă.

„Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să tăiem cordonul ombilical care leagă economia noastră cu cea rusă şi să întrerupem fluxul care le permite să acumuleze rezerve cu care să-şi finanţeze războiul”, a declarat Borrell în cadrul unei dezbateri în Parlamentul European pe tema invaziei ruse.

„Putem face acest lucru la nivel macro”, spune Borrell, care i-a invitat în acest sens pe cetăţenii europeni să mai pună o haină pe ei.

Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat la Bruxelles, că europenii pot contribui la lupta împotriva lui Vladimir Putin prin diminuarea căldurii din casele lor.

Shell își închide benzinăriile din Rusia

Articolul precedentCe sumă a cheltuit România pentru sprijinirea refugiaților ucraineni
Articolul următorRedeschiderea centralelor pe bază de cărbune va fi una în regim de forţă majoră