foto: Aleph News

Ziarul de Investigații a făcut demersuri pentru a informa cititorii în legătură cu situația clubului Dinamo. Foarte mulți dintre ei, suporteri Dinamo, ne-au întrebat ce se va întâmpla cu banii lor, având în vedere că acest club este în insolvență.

Astfel, s-au desprins două situații care depind una de cealaltă: fostul acționar al „Dinamo”, Ionuț Negoiță, fratele primarului Sectorului 3 București, Robert Negoiță, are calitatea de inculpat în dosarul 9902/2/2017 al Curții de Apel București.

Este trimis în judecată pentru bancrută frauduloasă, alături de alte persoane.

Mai exact, procurorii îi acuză că a scos bunuri din clubul Dinamo, când acesta s-a mai confruntat cu o altă insolvență. În dosar, figurează părți civile(care au de primit bani) urmare a acestei pagube, despre care procurorii spun că Ionuț Negoiță a generat-o în principal, cinci instituții publice: ANAF, Administrația Fondului pentru Mediu, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Institutul Național de Medicină Sportivă.

De patru ani de zile, președintele completului de judecată NU reușește să termine cercetarea judecătorească pe fond.

A doua situație: clubul Dinamo se află din nou în insolvență, iar Ionuț Negoiță vrea să recupereze banii investiți de la Dinamo. Aceste lucruri sunt vizibile pe portalul instanțelor. Cu toate acestea, nu putem emitem concluzii pe informații lapidare.

Prin urmare, ne-am adresat, în virtutea dreptului la informare instituțiilor abilitate. Cele două intrumente aplicabile : Legea 544/2001 și Ghidul CSM privind relația dintre mass-media și sistemul judiciar.

Primul pas: cerere la Parchetul de pe lângul Curtea de Apel București, invocându-se drepturile mai sus menționate. Răspuns: „vom trimite cererea dumneavoastră la instanță”(Curtea de Apel București). Ce spune ghidul CSM privind relația dintre mass-media și sistemul judiciar(extras foto). La cerere, se pot elibera extrase ale rechizitoriilor, ordonanțelor etc.

Prima concluzie: NU se justifică transmiterea cererii noastre la Curtea de Apel. Noi am cerut extras al rechizitorului, emis de Parchet.

Pasul 2. Completul de la Curtea de Apel București comunică când are chef și ce are chef. Încalcă regulile de comunicare(foto)

Potrivit unui răspuns de două rânduri, transmis în cursul zilei de azi, 6 decembrie, suntem anunțați că judecătoarea Radu Adina Adriana nu este de acord să ne transmităun extras al rechizitorului.

Cum obstrucționează unii magistrați dreptul la informare. Scut pentru inculpatul Ionuț Negoiță

Reamintim: în dosar figurează cinci instituții publice păgubite. Rechizitoriul(actul de trimitere în judecată) se citește PUBLIC. Mai mult decât atât, așa cum arată extrasul din Ghidul realizat de superiorii doamnei Radu Adina Adriana, nu are niciun motiv să ne respingă cererea.

De altfel, a decis pe 17 noiembrie să nu respecte Constituția, făcând scut pentru inculpatul Negoiță, iar nouă ne transmite acest lucru abia pe 6 decembrie. Nu și-a justificat decizia.

A doua concluzie: În România, ești făcut praf cu legea în mână. Vom solicita un punct de vedere al Inspecției Judiciare cu privire la aceste situații.

De asemenea, Ziarul de Investigații va reveni cu dezvăluiri privind insolvența clubului „Dinamo”

Citește și: Imaginea Justiției. Cel mai bogat secretar de stat și cea mai „bună” procuroare

Articolul precedentFlorin Roman, despre lucrarea pierdută din CV: „N-am ajuns ministru la beletristică”
Articolul următorCiolacu, aprostrofare în plen pentru „anti-vaccinista” Diana Șoșoacă
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”