Sursa: Facebook

USR consideră că Alexandru Rafila ar fi bine să își dea demisia, în contextul unei posibile epidemii de gripă, pe care formațiunea politică avertizează că ministrul Sănătății a gestionat-o prost.

Aseară, USR a detaliat pe Facebook de ce s-a ajuns la concluzia că Rafila nu (mai) este potrivit să dețină acest portofoliul, concluzia fiind că acesta dovedește „o lene acută și un dispreț incredibil față de această criză de sănătate publică pe care o traversăm”.

Nu ar fi pentru prima dată când Alexandru Rafila este pus „la colț” de USR. Spre exemplu, în urmă cu aproape un an, acesta era criticat în termeni duri vizavi faptul că întârzia operaționalizarea agenției care ar trebui să construiască spitale.

Inclusiv la acel moment ministrul Sănătății era catalogat drept „puturos”, cu avertismentul că „lenea lui va deveni proverbială”. Acum, pentru că Rafila a anunțat că s-ar putea declara o epidemie de gripă, USR atrage atenția că prioritățile puteau fi altele:

România nu are nevoie, în plină criză a medicamentelor și cel mai mai agresiv val al virozelor din ultimii ani, de un ministru al Sănătății care încă „analizează cifre”.

Medicamentele antitermice și antiinflamatoare, în special formulările pentru copii, lipsesc din farmacii. Nu de ieri, ci de anul trecut. Mai precis din noiembrie, lucru avertizat inclusiv de Agenția Națională a Medicamentului. În fața acestei realități, ministrul antisănătății Rafila crede că „sunt încă medicamente”.

Pe scurt, suntem într-o criză a medicamentelor în plin val de viroze, iar cei mai afectați sunt copiii.
„O să analizez cifrele pentru săptămâna care a trecut și atunci, bineînțeles că o să avem în vedere scenariul care rezultă din prelucrarea acestor cifre”. Asta ne spune la începutul anului ministru Sănătății, cu nu mai puțin de aproape 100.000 de infecții respiratorii înregistrate săptămânal în România.

Avem un ministru analist, care constată liniștit și tot folosește verbe la viitor, în loc să fi aplicat deja legea (Ordinul nr. 269/2017) care spune clar că are obligaţia să asigure stocuri adecvate şi continue de medicamente! Prin măsuri rapide, nu la două luni distanță când se pune problema declarării epidemiei de gripă în România!

Ministrul Rafila trebuia încă de anul trecut să fi reacționat responsabil și nu să vulnerabilizeze și mai mult pacientul român.
Este ministru într-un guvern cu o majoritate de 70%! În schimb, vedem o lene acută și un dispreț incredibil față de această criză de sănătate publică pe care o traversăm”.

Articolul precedentClotilde Armand, primarul Sectorului 1 București, acuzată de abuz în serviciu. Denunțătorul Alexandru Pânișoară: „Debandada din Primărie a atins apogeul”
Articolul următorPeste un miliard de euro, rambursați de Comisia Europeană în contul Ministerului Agriculturii