Victor Ponta nu poate să treacă peste momentul în care a părăsit Guvernul și și-a dat demisia din funcția de prim-ministru, ca urmare a tragediei de la Colectiv, mai ales că după toate incendiile soldate cu decese din spitalele de stat nimeni nu a venit cu vreo demisie „de onoare”.
Cea mai recentă astfel de tregedie a avut loc săptămâna trecută la Constanța, iar în afară de câteva declarații nu s-a întâmplat nimic. Într-adevăr, președintele Klaus Iohannis a recunoscut că trăim într-un stat care nu își poate proteja cetățenii, fără a cere însă demisii, ceea ce înseamnă că actualul Guvern merge înainte. Aceasta în condițiile în care Iohannis este cel care a învestit cu încredere inclusiv această guvernare.
Și, în acest context, Ponta a opinat aseară, la România TV, că este posibil ca tot lui să i se ceară demisia, la fel cum întotdeauna, de peste un an, oricine altcineva se face vinovat de ceea ce se întâmplă. În special acea „grea moștenire” este pe buzele tuturor.
Cu toate acestea, fostul premier PSD a atras atenția asupra realității, anume că „în ultimii 17 ani au condus Băsescu și Iohannis” și nicidecum „ciuma roșie”. Undeva însă, Ponta este de acord cu Iohannis: „Vorbim de un stat care nu e în stare să aibă grijă de energie, de cetățeni, cât mai pot să dea vina pe alții, după 17 ani de Iohannis și Băsescu?”.
„Probabil domnul Iohannis, când se va întorce în țară, pentru că am înțeles că este plecat, îmi va cere tot mie demisia, pentru că am înțeles că statul român a eșuat. Mai există și guvernul pus de domnul Iohannis împotriva voinței poporului.
S-a întâmplat o tragedie, pe care o regret și o s-o regret toată viața, dar într-un club privat. (…) Vedeți acum că mobilizează cineva pe cineva acum? Poate oamenii ar trebui să se uite în oglindă și să vadă că acum mor oameni în spitale, iar ei merg la Viena în weekend sau în club și consideră că acest guvern este bun.
Tragedia de la Colectiv nu putea prevăzută de nimeni, nici de proprietarii clubului, nici de primar. Ce treabă are primarul, dacă se întampla la Sibiu era băgat Ioahnnis la pușcărie? Pandemia nu a apărut ieri, sunt aproape doi ani, în timpul ăsta nu a fost deloc PSD la guvernare, doar guvernele domnului Iohannis. Cum să zici că nu ai știut că spitalele vor fi supraaglomerate și că instalațiile electrice nu vor face față? Păi ori ești prost, ori rău intenționat.
(…) Mai e o problemă: noi în 2015 nu am putut trata o sută de arși într-o noapte, dar acum văd că am avut un ars și l-am trimis afară. Păi de ce ne-au mai dat jos? În astea 30 de zile măcar se repară prizele? Să se ducă domnul Cîțu mâine și să-i organizeze, decât să se ducă în Parlament și să înjure PSD”, a subliniat aseară Ponta.