Sursa: Politia Română

Percheziții în această dimineață, într-un dosar în care oamenii legii fac cercetări pentru contrabandă calificată cu arme și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Polițiștii din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR, derulează nu mai puțin de 100 de mandate de percheziție domiciliară în mai multe locații din țară.

Dosarul penal în cauză este instrumentat la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în centrul anchetei fiind o persoană despre care se bănuiește că își făcuse o afacere ilicită din vânzarea de arme.

Sursa: Poliția Română

Potrivit Poliției Române, perchezițiile au loc în 35 de județe, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu implicarea polițiștilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, ordine publică, investigarea criminalității economice, investigații criminale, criminalistică și acțiuni speciale, beneficiind și de sprijinul structurilor teritoriale de jandarmi.

Din cercetări a reieșit că persoana bănuită ar fi importat prin curierat, de pe teritoriul Spaniei, arme neletale și muniție supuse autorizării, pe care le-ar fi comercializat către 105 persoane domiciliate în mai multe județe, fără a obține autorizările prealabile impuse de lege”, detaliază polițiștii.

Articolul precedentIohannis: „Cred că se va întâmpla rotația la conducerea Guvernului și sunt convins că această coaliție va merge mai departe”
Articolul următorLigia Deca, mândră de realizările din 6 luni de mandat la Ministerul Educației