Adrian Miuțescu, deputat (PNL) de Argeș, va avea o percheziție informatică, la cererea DNA. Camera Deputaților a fost de acord ca procurorii să caute probe, deoarece este suspect că și -a numit mai mulți apropiați la Poșta Română, Protecția Consumatorului și Inspectoratul Școlar Argeș.
„În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.
Explozie politică la Poșta Română. Deputatul Adrian Miuțescu va fi percheziționat
Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.
În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid”, transmite Direcția Națională Anticorupție(DNA)
Deputatul Miuțescu are 61 de ani, a fost ales deputat pe lista PNL în decembrie 2020. A avut 26 de propuneri legislative, dintre care două s-au transformat în legi. În Argeș este cunoscut drept un apropiat al președintelui Consiliului Județean Argeș. Înainte de a fi deputat, a fost președinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului.
„Caracația” de la Poșta Română. Cum se lăuda fostul director că această companie a fost politizată
Horia Grigorescu, fost director al companiei Poșta Română, a detaliat în timpul mandatului său, cât de mult își dorea ca liberalii să ia cu „asalt” funcțiile din cadrul acestei entități.
Miza lui Grigorescu(foto), la numai 32 de ani, a fost să transforme Poșta Română în servicii pentru liberali, deoarece era roșie(n.r aflată sub influența PSD). Fără nicio jenă, a spus totul cu prilejul alegerilor PNL-filiala Sector 4 București.
„Voi ați fost cei care mi-ați dat o ocazie unică în viață, aceea de a ocupa pozția de director general a companiei Poșta Română. Vreau să vă spun că în momentul în care am pătruns în acea companie era o companie profund roșie. Dacă erau 20% liberali era bine. Vreau să vă spun acum cu mândrie după un an și șase luni cât am fost parte din acea echipă, că astăzi vorbim de o companie care gândește, vibrează și respiră liberal. Cum? Prin reformele pe care le-am făcut, prin dăruirea și dedicarea zi de zi față de acei oameni”, a fost discursul halucinant al celui care a avut pe mână Poșta Română.
Ancheta s-ar putea extinde. Frizerița și cei nouă consilieri de la Poșta Română
Într-o adresă transmisă la solicitarea noastră, actuala conducere susține că „angăjările nu se fac pe criterii politice. Nu a putut să ne detalieze, însă, cum a fost posibil ca o persoană care a lucrat ca frizeriță să fie angajată la Poșta Română, fără a avea experiența necesară.
Conducerea Poștei Române recunoaște că are nouă consilieri, nu șapte, atât cât prevede schema de organizare a companiei de stat. Numele lor nu este public, nu se menționează pe ce criterii au fost selectați consilierii, deși este o informație de interes public.
„Compartimentul Consilieri Director figurează cu 7 posturi de consilieri cu normă întreagă. Pe aceste posturi sunt încadrați 9 consilieri, dintre care 4 cu 8 ore pe zi, unul cu 6 ore pe zi, iar patru consilieri cu patru ore pe zi”, se arată în adresa transmisă zin.ro
Potrivit surselor noastre autorizate, unii angajați ai Poștei Române au fost văzuți la Congresul PNL, cum îl susțineau pe Florin Cîțu.