Gabriela Firea (Facebook)

Fostul edil al Capitalei Gabriela Firea îl critică, din nou, pe Nicușor Dan, de data aceasta din cauza situației nu doar delăsătoare, cât mai ales periculoase în care se află pasajul rutier din Piața Unirii, cel pe care l-a considerat ca fiind „cel mai important proiect” pentru mandatul 2020-2024, dar care este complet ignorat.    

„Capitala este sub risc de neputință și nepăsare! Pasajul Unirii și toată zona din piața Unirii este în pericol de prăbușire! La un an de la alegeri nu s-a mișcat nimic pentru a consolida infrastructura șubredă a orașului, acțiune pentru care echipa mea pregătise cele necesare, după ani de zile în care nu se făcuse nimic”, a scris Gabriela Firea pe contul său de Facebook, unde a atașat și o filmare cu starea în care se află respectivul pasaj.

Captură video Pasaj rutier Piata Unirii

De altfel, aceasta a precizat că după preluarea mandatului său de primar, în urmă cu cinci ani a cerut o expertiză în privința celor 22 de poduri și 7 pasaje pe care municipalitatea le are în administrație. Iar starea acestora a necesitat consolidare pentru trei dintre poduri: Mihai Bravu, Străulești și Grant, iar la Podul Fundeni urmau să aibă loc alte lucrări.

„Cea mai gravă situație este, însă, la Piața Unirii. Zilele acestea am văzut că au început să se desprindă pereții în pasajul rutier. Pericolul este în toată zona Unirii, la planșeul care „înghite” râul Dâmbovița și desparte tot ce este la suprafață de stațiile de metrou. Am expertizat zona acum doi ani, iar rezultatele au fost îngrijorătoare: structura are risc seismic ridicat și se poate prăbuși la un cutremur”, a mai scris Gabriela Firea, între timp ajunsă la guvernare, unde ocupă funcția de ministrul al Tineretului, Familiei și Egalității de Șanse.

„Pentru Nicușor Dan nu este o prioritate!”

De asemenea, Firea subliniat că acesta era „cel mai important proiect” al mandatului de primar general pentru perioada 2020-2024, pentru care „s-a stabilit tot ce era de făcut, iar lucrările urmau să înceapă în toamna trecută și să fie gata în 2022”, însă s-a arătta extrem de mâhnită nu doar de faptul că proiectul a fost ignorat, cât de pericolul care există la respectivul pasaj. „Imaginile găsite de echipa noastră în subteran îți dau fiori. Toată structura de rezistență a fost afectată în timp și se discutase o soluție provizorie de stabilizare până la începerea lucrărilor de consolidare. Pentru Nicușor Dan nu este o prioritate”, a mai scris fostul edil. „A lăsat totul în același stadiu. Nici măcar nu a actualizat expertiza, așa cum a anunțat public, iar la Administrația Străzilor oamenii sunt ocupați cu „altele”… Dar lucrurile nu mai pot aștepta”, a continuat Gabriela Firea, care subliniază faptul că „infrastructura critică a orașului trebuie consolidată”, mai mult, că Nicușor Dan și toți „specialiștii” pe care i-a adus în funcții importante trebuie să-și ia rolul în serios.

Firea: „Nicușor Dan «are grijă de bucureșteni», așa cum a promis în campanie”

Articolul precedent„Suspiciune înaltă” de infectare cu varianta Omicron în România
Articolul următorDeputatul Adrian Miuțescu, suspectat că și-a pus apropiații în funcții la Poșta Română. Va fi percheziționat