Cele două asociații sunt responsabile cu înfiinţarea, organizarea, gestionarea şi coordonarea sistemelor de management a deşeurilor conform legii serviciului de salubrizare, administrațiilor publice locale și consiliilor judeţene.
În documentul menționat se precizează că se dorește realizarea unui centru de management integrat al deșeurilor (CMID), format ”dintr-o Stație de Tratare Mecano-Biologică cu Digestie Anaerobă și a unui depozit conform pentru eliminarea deșeurilor”, care să deservească Bucureștiul și Ilfovul.
Demersurile vin ca urmare a faptului că Primăria București nu mai deține niciun contract de delegare pentru activitatea de tratare și eliminare a deșeurilor încheiat cu un operator autorizat. De asemenea, nici nu are la dispoziție un teren pe care să poată construi un nou depozit de deșeuri. Astfel, singura soluție la îndemână a mai marilor Capitalei a fost asocierea cu județul Ilfov pentru amplasarea unui asemenea obiectiv. În aceeași situație se regăsește și Județul Ilfov, care nu a delegat niciodată eliminarea deșeurilor generate pe raza județului, eliminarea acestora s-a făcut în mod individual de către fiecare primărie componentă a județului.
”Unitatea administrativ-teritorială a municipiului București nu deține un contract în vigoare cu un operator al unui depozit de deșeuri cu licență valabilă emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, nu își exercită sau este în imposibilitate de a-și exercita anumite competențe în legătură cu înființarea, organizarea, atribuirea și derularea activităților de organizare a prelucrării, neutralizării și valorificării materiale și energetice a deșeurilor, de organizare a tratării mecanobiologice a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare, de administrare a depozitelor de deșeuri și/sau instalațiilor de eliminare a deșeurilor municipale și a deșeurilor similare, precum și de coordonare, monitorizare și control al serviciului de salubrizare, de stabilire și aprobare a indicatorilor de performanță ai serviciului de salubrizare, așa cum se precizează la art. IV alin. (1) din Legea nr. 99/2014 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, fapt pentru care Sectoarele Municipiului București, prin hotărârile Consililor Locale, au preluat, temporar, aceste competențe”, se arată în documentul menționat.
Consiliul Județean Ilfov, responsabil cu identificarea și exproprierea terenului
Același protocol precizează, la articolul 3 că responsabilitatea alocării terenului pe care se va realiza noua groapă de gunoi revine Consiliului Județean Ilfov: ”C.J. Ilfov va identifica pe raza sa administrativ-teritoriala, în numele si pentru Asociere si cu scopul atingerii obiectivului prezentului Protocol, un teren de cca. 24 ha necesar construirii instalațiilor ce compun viitorul CMID București – Ilfov, si care va corespunde condițiilor impuse prin legislatia in vigoare”.
Totodată, ”Județul Ilfov, prin Consiliul Judetean Ilfov va deține pe întreaga durată a Proiectului dreptul de proprietate publică si dreptul de administrare a terenurilor respective, după caz, incluzând posesia, folosința și dispoziția materială asupra terenurilor în limita obiectivului de construire și exploatare a obiectivelor de investiții”, iar costurile de expropriere vor fi suportate tot de către județul Ilfov.
Demersurile de expropriere au fost deja inițiate de Consiliul Județean condus de național liberalul Hubert Thuma încă din 22 septembrie 2022, printr-o hotărâre care a aprobat ”demararea procedurilor de expropriere a unei suprafețe de teren necesare realizării sistemului de management integrat al deșeurilor la nivelul județului Ilfov”.
Consiliul Județean Ilfov se opune unei activități similare existente, dar susține realizarea propriului proiect de gestionare a deșeurilor pe același teren
În momentul de față, în județul Ilfov există două depozite de deșeuri:
- Depozitul Vidra operat de ECO SUD SA, al cărui contract de delegare a încetat în 2020 ca urmare a notificării Primăriei București și care a depășit suprafața terenului de 24 de hectare alocată depozitului și s-a extins activitatea pe un teren proprietate privată, încălcând prevederile legale în vigoare.
- Și depozitul Glina operat de ECOREC SA, care deține un contract de administrare valabil încheiat cu UAT Popești Leordeni. Acesta nu are autorizație de mediu în urma blocajelor survenite în procedurile de autorizare, blocaje întreprinse de concurență, inclusiv cu concursul autorităților de resort, inclusiv Consiliul Județean Ilfov.
Consiliul Județean Ilfov se opune vehement funcționării infrastructurii existente pentru tratarea deșeurilor din incita depozitului Glina pe motiv că activitățile au un impact negativ asupra sănătății cetățenilor și a mediului, dar în același timp vrea să implementeze un proiect propriu pentru gestionarea deșeurilor, culmea, în același loc unde sunt amplasate activitățile pe care le contestă.
Terenul vizat pentru construirea proiectului este situat în Orașul Popești Leordeni și a fost trecut în proprietatea Consiliului Județean Ilfov cu toate că face parte din terenul care face obiectul contractului de delegare a activității de administrare a depozitului de deșeuri Glina încheiat între Primăria Popești Leordeni și societatea ECOREC SA și nu putea fi utilizat în alte scopuri decât cele prevăzute în contractul de administrare.
Pentru terenul în suprafața de aproximativ 19 hectare a fost obținut și un certificat de urbanism pentru realizarea CMID de la Primăria Popești Leordeni, aceeași instituție care se opune funcționării instalației de sortare Glina, dar este de acord astfel cu construcția unei noi instalații.
Proiectul a fost contestat datorită problemelor de legalitate privind proprietatea terenului
Conform reprezentaților depozitului Glina – administratorii terenului, Consiliul Județean Ilfov se opune activității de eliminare a deșeurilor în depozitul Glina dar și funcționării instalației de sortare a deșeurilor din incinta depozitului și a făcut demersuri repetate începând cu anul 2018 pentru blocarea desfășurării activității, ca ulterior, în anul 2020, să vină cu propriul proiect de realizare a unei stații de sortare și tratare biologică a deșeurilor chiar pe terenul aflat în administrarea societății.
Reprezentații ECOREC mai spun și că proiectul nu se justifică atâta vreme cât instalația de sortare din incinta depozitului Glina funcționa și nici nu putea fi realizat dacă societatea desfășura activitate pe amplasament. Astfel, ei sunt de părere că CJ Ilfov a blocat intenționat activitatea tocmai pentru a putea prelua terenul și a justifica necesitatea realizării instalației.
”Pentru că viza realizarea investiției cu fonduri europene, lângă instalația de sortare Glina – investiție realizată din fonduri private era esențial ca activitatea ECOREC să fie sistată, altfel exista un conflict care putea atrage nefinanțarea, de aceea s-au și făcut demersuri împotriva noastră. ECOREC a contestat în instanță eliberarea certificatului de urbanism pentru realizarea proiectului și consideră că poziția Consiliului Județean Ilfov referitoare la activitatea societății este una tendențioasă, concurențială, fără nici o legătură cu realitatea. În mod normal Consiliul Județean Ilfov ar fi trebuit să vadă beneficiile pe care le aduce o astfel de instalație și să profite de existența ei în tratarea deșeurilor de pe raza județului Ilfov, în schimb cei de acolo au preferat să blocheze activitatea chiar dacă nu au unde să sorteze deșeurile. Este o acțiune împotriva societății (Ecorec n.r.), contrar a ceea ce ar trebui să facă o instituție publică”, susțin reprezentanții Ecorec SA.
Instalația de sortare a deșeurilor din incinta depozitului Glina are o capacitate de procesare a deșeurilor de 70 de tone pe oră și a fost recent modernizată de ECOREC SA și în mod logic ar fi fost opțiunp prioritară a oricărei autorități publice în locul construirii unei noi instalații, o procedură care poate dura ani de zile până la realizare și încă mulți ani până la punerea în funcțiune.
Similar, depozitul de deșeuri, conform celor de la ECOREC, ar putea prelua fără probleme deșeurile generate în județul Ilfov, mai ales că în urma tratării în instalațiile existente depozitarea finală ar fi redusă sub 40% din cantitățile generate, acesta fiind de altfel și obiectul contractului de administrare prin care i-a fost încredințat proiectul de realizare a depozitului de deșeuri.
”Este de neînțeles logica Consiliului Județean Ilfov, să te opui unei activități conforme existente și ulterior să preiei ilegal din terenul acesteia și să vrei să desfășori o activitate identică susținând că prima poluează dar cea pe care o vei desfășura tu nu are nici un impact cu toate că este identică și amplasată în același loc”, au declarat reprezentanții ECOREC.
Până la realizarea propriului proiect, Consiliul Județean susține depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi Vidra, operată de către ECO SUD S.A., cu toate că nu îndeplinește condițiile de legalitate pentru funcționare și despre care spune că are autorizație de mediu și susține că nu o poate închide, neavând baza legală să intervină.
Într-o postare pe pagina de facebook a Consiliului Județean Ilfov, Președintele Consiliului Județean Thuma Hubert nu menționează însă nimic despre faptul că și această activitate a gropii de gunoi Vidra ar avea un impact negativ asupra cetățenilor și a mediului și trebuie închisă precum susține în cazul celei de la Glina și spune că groapa deține autorizație de mediu și astfel nu o poate închide.
Eliminarea deșeurilor la groapa Vidra, ilegală încă din 2020
Până la realizarea proiectului comun București – Ilfov, eliminarea deșeurilor se va realiza în continuare la groapa de gunoi Vidra, operată de societatea ECO SUD S.A., cu toate că Primăria Municipiului București a notificat încetarea contractului de administrare a gropii Vidra începând cu 11.07.2020.
ZIN a relatat și despre ilegalitățile constatate de Autoritatea de Reglementare a Serviciilor Comunitare în urma cărora s-a dispus ca ECO SUD să nu mai depoziteze deșeurile venite din București și să returneze sumele de bani încasate încă din 2016, ca urmare a unor tarife ilegale și majorate cu până la 200%.
Garda de mediu a notificat ilegalitatea activității
Garda de Mediu a notificat Agenția Națională pentru Protecția Mediului cât și Ministerul Mediului încă din 2020 privind numeroase aspecte care demonstrau ilegalitatea activității la Vidra și a atras atenția că autorizația de mediu a depozitul ar fi fost emisă fără a se ține cont de aspectele sesizate și transmise de Garda de Mediu.
Conform notificării, Garda de Mediu a descoperit că ECO SUD a supradimensionat capacitatea gropii de gunoi cu circa 5 milioane de metri cubi, o diferență considerabilă între capacitatea care putea fi legal construită și capacitatea autorizată. Conform Gărzii de Mediu, între acordul de mediu (actul care spune cum și cât poți să construiești) și autorizația de mediu există o diferență de la 6,6 milioane metri cubi în acord și 11,5 milioane metri cubi autorizați, astfel la Vidra s-ar fi construit ilegal, cu încălcarea acordului de mediu, o capacitate de depozitare dublă decât cea permisă.
Garda de Mediu mai spune și că depozitul de deșeuri a fost extins cu 18 hectare peste suprafața de teren alocată depozitului prin utilizarea unor terenuri aflate în proprietatea privată a ECO SUD sau a unor persoane fizice, ceea ce contravine prevederilor legale și ar fi făcut imposibilă autorizarea activității pe această suprafață.
În ciuda acestor notificări, Ministerul Mediului și Agenția pentru Protecția Mediului încă nu au luat măsurile ce se impun în ceea ce privește activitatea gropii de gunoi Vidra.
Activitatea gropii de gunoi Vidra, constant reclamată de cetățeni
Cetățenii care locuiesc în aproprierea gropii de gunoi reclamă de mulți ani că depozitarea gunoaielor la Vidra are un puternic impact negativ asupra vieții lor și ar fi condus de-a lungul timpului la contaminarea cu substanțe nocive asupra zonei. Conform Jurnal de Ilfov, cea mai mare poluare ar fi avut loc în anul 2018 prin deversarea levigatului în Balta Vadul lui Moșu.
Locuitorii din apropiere au cerut pe toate căile ca groapa de gunoi de la Vidra să fie închisă, au redactat petiții și chiar au deschis mai multe acțiuni de strângere semnături online, însă ECO SUD își continuă activitatea.
Oamenii par să fi ajuns la capătul răbdării și recent au răbufnit la o postare pe Facebook a Președintelui Consiliului Județean Ilfov Thuma Hubert, unde i-au reproșat prin sute de comentarii că groapa de gunoi este responsabilă de poluarea care se resimte până în București și că acesta nu i-a măsurile legate de activitate cu toate că groapa Vidra se află pe teritoriul județului Ilfov.