La Timișoara, o companie publică înțesată de liberali a băgat peste 300.000 de lei dintr-un foc în buzunarele unui fruntaș PNL!

Căpușarea falimentarei companii de termoficare a Timișoarei de către "băieții deștepți" din zonă nu mai reprezintă, de mult, o noutate pentru cetățenii orașului de pe Bega. Cu sprijinul necondiționat al șefilor din companie, Colterm SA și-a majorat, încet dar sigur, deficitul, iar salvarea de la faliment, promisă de noua administrație, pare să devină o misiune imposibilă.

Ionuț Gaiță PNL Timișoara Foto Facebook
Ionuț Gaiță PNL Timișoara Foto Facebook

Cel mai recent control al auditorilor Camerei de Conturi Timiș la Colterm SA, derulat în noiembrie-decembrie 2020, a relevat, încă o dată, nonșalanța cu care șefii societății risipesc banii publici și adâncesc gaura financiară a entității pe care o conduc.

În planul anual de investiții pentru anul 2018, Colterm SA a aprobat achiziționarea unui „tocător de lemn cu tambur rotativ în valoare estimată de 1.175.000 lei fără TVA”. Pasul următor l-a constituit încheierea, în 2 noiembrie 2018, a unui contract de achiziție sectorială de produse cu firma GTA Telecomunication SRL Arad, în valoare de 1.174.500 lei, la care s-a adăugat TVA în sumă de 223.155 lei. Pentru acești bani, Colterm SA a recepționat de la firma din Arad un tocător de lemn cu tambur rotativ model Gandini CT Energy 40-100 MTS.

Prospectarea pieței, o minciună grosolană

Toate bune și frumoase, doar că a apărut ulterior Curtea de Conturi, care a stricat armonia, după ce auditorii au scris cam așa în raportul lor:

Valoarea estimată a achiziției (…) nu a fost fundamentată, respectiv se precizează <<Valoarea estimată pentru “Achiziție tocător de lemn cu tambur rotativ” este de 1.175.000 lei fără TVA și aceasta s-a determinat în urma prospectării pieței>>. Iar în continuare, inspectorii Camerei de Conturi Timiș pun punctul pe “i”: “Nu au fost prezentate auditorilor, în timpul prezentei misiuni de audit, documente (consultare SEAP/SICAP, oferte de pe piață etc.) din care să rezulte prospectarea pieței și justificarea valorii estimate a achiziției, astfel nu au fost asigurate toate condițiile pentru achiziționarea în condiții de eficiență economică a utilajului menționat și respectarea tuturor principiilor care stau la baza atribuirii contractelor sectoriale conform prevederilor legii achizițiilor sectoriale

Achiziție la suprapreț

Auditorii nu s-au mulțumit doar să constate absența respectivelor documente, ci au solicitat sprijinul Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, pentru a afla cu ce sumă a achiziționat GTA Telecomunication SRL tocătorul de lemn de la producătorul italian. În mod absolut previzibil, diferența de preț este semnificativă: “În luna februarie 2019, luna anterioară livrării utilajului către Colterm SA, SC GTA Telecommunication SRL a declarat achiziții de la producătorul din Italia – Gandini Meccanica – în sumă de 607.296 lei, iar în luna decembrie 2018 achiziții de la același producător în sumă de 256.048 lei (863.344 lei față de 1.174.500 lei prețul vânzării fără TVA către Colterm SA)”. Așadar, dintr-un foc, băieții deștepți au făcut un profit de 311.156 lei (aproximativ 65.000 de euro la cursul valutar din primăvara lui 2019)!

Distribuitorii autorizați au fost ignorați

Cum or fi prospectat piața cei de la Colterm SA, când, așa cum devoalează auditorii în raportul de control, GTA Telecomunication “are ca obiect de activitate principal <<Intermedieri în comerțul cu produse diverse>>, nefiind un distribuitor autorizat și cu experiență de utilaje și echipamente forestiere”?!

Absența oricărui studiu de piață este demonstrată foarte ușor de către echipa de audit:

Neefectuarea de către entitate a prospectării pieței în vederea justificării valorii estimate a achiziției nu are argumente, deoarece la o căutare pe internet de către echipa de audit, au fost identificați cel puțin 3 distribuitori autorizați de utilaje și echipamente forestiere în România – Progema Forest,  S.C. Lemncut Solutions S.R.L., iar unul este pe raza teritoriului județului Timiș, SP Stroia Product SRL Timișoara – de la care se puteau solicita oferte, în acest sens

Explicații pe lângă subiect

Chestionat de către auditorii Camerei de Conturi Timiș, directorul de producție al Colterm SA, Mihai Golu, cel care a semnat nota justificativă de estimare a valorii achiziției, a explicat că procedura de achiziție a fost publicată pe SEAP/SICAP, “asigurând astfel toate condițiile de achiziționare eficientă/economică și cu respectarea în același timp a tuturor principiilor de transparență”.

Doar că una-i una și alta-i alta, așa cum au precizat și auditorii, ca o concluzie la răspunsul evaziv formulat de directorul Golu: “Auditorii nu au contestat procedura de achiziție desfășurată, ci modalitatea de estimare a valorii achiziției, care nu a respectat prevederile legale, respectiv aceasta trebuia făcută prin prospectarea pieței sau pe bază de cost istoric”.

Legături primejdioase

Ceea ce nu apare, însă, în raportul echipei de audit, dar reprezintă singura explicație pentru achiziționarea la suprapreț a respectivului tocător fix de la o firmă fără experiență în distribuirea de utilaje și echipamente forestiere este veriga de legătură dintre directorul de producție Mihai Golu și patronul firmei GTA Telecomunication. Astfel, Ioana Golu, soția directorului de la Colterm SA, este asociată în firma Blue Water Grill, care operează restaurantul Pescada din Timișoara, exact cu Ionuț Gaiță, soțul patroanei firmei GTA Telecomunication, Maria Gaiță! După ce a înființat firma în anul 2013, Ionuț Gaiță a ieșit din ea în 2015, instalându-și consoarta în locul său. Bine, scriptic, căci faptic realitatea poate fi cu totul alta…

Pas cu pas…

Despre afacerile liberalului Ionuț Gaiță, care a candidat fără succes, în decembrie 2020, la un loc în Senatul României, a scris de curând site-ul www.pressalert.ro, care a arătat că firmele familiei Gaiță au strâns în ultimii trei ani nu mai puțin de 36,4 milioane de lei din contracte cu entități publice.

Sigur, suma de 311.156 lei cu care s-a păcălit Colterm SA – o companie împânzită de sinecuriști ai PNL Timiș în cei opt ani de administrație Robu – și care a intrat sub formă de profit net în conturile familiei penelistului Gaiță este un mizilic în raport cu datoriile istorice care împing spre faliment compania timișoreană de termoficare.

VIARadu Coman
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentGuvernul are treabă, conform planului: s-a decis ce vor face subprefecții și secretarii generali ai prefecturilor
Articolul următorAdrian Năstase: „Rareș Bogdan sau Dacian Cioloș spumegau la televiziuni împotriva pensiilor speciale, în timp ce ei vor beneficia de mii de euro”