Sursa: FSANP

Astăzi, de la 10.00, angajații din poliție, penitenciare și militarii rezerviști declanșează proteste în fața Guvernului României.

Protestele vor începe la Guvern (Piața Victoriei), iar după o oră protestatarii se vor deplasa pe jos spre Parlament (Piața Constituției), cu oprire de 30 de minute în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Din ce se arată într-un comunicat asumat de Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual (FSNPPC) şi de alte 14 organizaţii ale angajaţilor din familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, nu este vorba despre majorări de salarii sau pensii, ci doar despre „respectarea legilor, așa cum au fost adoptate în Parlament, de către aceleași partide politice care formează actuala coaliție de guvernare (PSD-PNL-UDMR)”.

Practic, politicienii trebuie să-și respecte deciziile și să elimine arbitrariul și discriminarea în ceea ce privește aplicarea legii salarizării și pe cea a pensiilor militare”, atrag atenția protestatarii.

Așa că zeci de polițiștii și rezerviștii ies din nou în stradă, nemulțumiți că discuțiile de până acum nu au fost luate în seamă, în continuare legea salarizării unitare nu este aplicată unitar, iar actualizarea pensiilor militare conform prevederilor Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, așa cum a fost adoptată în forma ei inițială, nu a fost făcută.

Organizațiile sindicale au transmis amendamente la legea bugetului de stat pentru anul 2022, care să facă posibilă respectarea legii și eliminarea discriminărilor pentru personalul și pensionarii din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională.

În data de 31.01.2022, într-o întâlnire cu președinții sindicatelor din poliție și penitenciare și reprezentanții rezerviștilor militari, președintele PNL, Florin CÎȚU, a dat asigurări că revendicările acestora vor fi discutate în cadrul coaliției de guvernare.

Sindicaliștii și reprezentanții militarilor rezerviști au inițiat demersuri în vederea stabilirii unei întâlniri cu președintele PSD, Marcel CIOLACU, pentru a-i cere implicarea în rezolvarea revendicărilor celor peste 500.000 de angajați și rezerviști din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională”, se arată în comunicat.

Articolul precedentÎPS Teodosie, înfrângere la Curtea de Apel Galați
Articolul următorAdriana Săftoiu, supărată pe sistemul de pensii din România