Cîțu, optimist în legătură cu redeschiderea școlilor

„Un alt aspect încurajator este faptul că mulţi angajaţi din învăţământ şi-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare”, a spus premierul

În urma declarațiilor președintelui Iohannis, cu privire la redeschiderea școlilor, premierul Florin Cîțu a simțit nevoia să completeze cele declarate de președinte, însă nu neaparat într-un cadru oficial, ci pe contul acestuia de Facebook. Într-o notă optimistă, Cîțu le vorbește cetățenilor despre vestea bună: redeschiderea școlilor.

Premierul Florin Cîțu anunță planuri „bine stabilite”

În același mesaj, prim-ministrul a declarat, de asemenea, că redeschiderea școlilor se va realiza cu ajutorul unui plan bine stabilit, elaborat de „Ministerul Educației si Ministerul Sănătății pentru protejarea copiilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar din cadrul unităților de învățământ”.

Conform declarațiilor, în zilele următoare vor fi luate măsuri astfel încât orele să se desfășoare în condiții de siguranță sanitară pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV2.

Mulțumit de rezultatele campaniei de vaccinare, Florin Cîțu a mai spus că „un alt aspect încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare: 193.573, din care 117.245 sunt deja programați pentru vaccinare, și 27.033 s-au vaccinat deja”.

Cu puțin înaintea declarațiilor lui Florin Cîțu, președintele Klaus Iohannis declara următoarele, despre redeschiderea școlilor în România:

  • „Școlile se redeschid începând din 8 februarie, în funcție de incidența cazurilor de Covid din fiecare localitate;
  • Este nevoie să continuăm să fim responsabili; nu am scăpat de pandemie;
  • Putem să constatăm că în ultimele săptămâni incindența bolii s-a mai redus un pic;
  • Nu suntem singuri în Europa și ne-am uitat un pic în jur să vedem ce fac alții. În majoritatea statelor, școlile sunt deja deschise sau vor fi deschise progresiv, în următoarele săptămâni;
  • Începând de luni, când începe semetrul doi, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Trebuie să ținem cont de situația din fiecare localitate. Ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure;
  • În localitățile cu puțin cazuri, în scenariul verde, toți copiii merg fizic la școală.
  • În localitățile cu scenariul galben, copiii de gradiniță merg fizic la școală, clasele primare și copiii din anii terminali (școală generală și liceu);
  • În localitățile cu scenariul roșu, merg fizic la școală doar copiii la grăniță și clasele 1-4, restul făcând școala online.
  • În localitățile cu incidență mai mare (carantină), toată lumea stă acasă.
  • Mai sunt multe detalii de clarificat. Cum se clarifică dacă un copil este bolnav sau nu, toate aceste lucruri vor fi foarte rapid clarificate printr-un ordin de ministru comun care va fi dat publicității.
  • Pregatiți copiii pentru școală!”, notează HashtagNews.ro.

Iohannis, către părinți: „Pregătiți copiii pentru școală!”

Articolul precedentIohannis, către părinți: „Pregătiți copiii pentru școală!”
Articolul următorPercheziții în București și Ilfov în Dosarul „Unifarm” – VIDEO
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.