Sursa: Facebook

Călin Popescu Tăriceanu s-a retras de ceva timp din lumina reflectoarelor de când partidul său, ALDE, a obținut sub 3% la alegerile locale, iar mai apoi a ratat șansa de a intra în Parlament, însă nu scăpat ocazia de a scrie ce a însemnat intrarea în Uniunea Europeană, atât pentru el, cât și pentru români.

Sâmbătă, 1 ianuarie 2022, România a sărbătorit 15 ani de la aderarea la UE, în condițiile în care, pe atunci, Tăriceanu era premier. Și, în acest context, liderul ALDE subliniază că a preluat un proces de aderare aflat pe „un drum lung și anevoios de parcurs din cauza unor rămâneri în urmă semnificative pe unele dintre capitole”.

Însă, dat fiind că ne aflăm la 15 ani de la aderare, Tăriceanu punctează că are un merit, dat fiind că și-a concentrat „toată priceperea și energia pentru a ne îndeplini angajamentele și a fi gata pentru aderare la 1 ianuarie 2007”.

Amintirile acestuia legate de anii din urmă, când avea un cuvânt în viața politică a țării, este însoțită de câteva fotografii, în una dintre ele Tăriceanu apărând alături de Sir Graham Watson, liderul ALDE Europa de la acea vreme, și Olli Rehn, fostul comisar european pentru extindere.

De altfel, Tăriceanu nu uită să scrie că momentul serbat ieri se datorează (și) influenței pe care o avea la acel moment în „familia liberală europeană”, beneficiind totodată „de sprijinul și influența deosebite ale Casei Regale a României, care s-a pus în slujba țării”.

Beneficiile aderării le-am simțit cu toții. Apartenența la marea familie europeană ne face mai prosperi, mai siguri pe viitorul nostru și al generațiilor care urmează. Pentru mine, ca european convins, aderarea la Uniunea Europeană mi-a adus și satisfacții enorme în plan politic. Mă bucur în fiecare zi că românii beneficiază enorm de pe urma faptului că România este membră a Uniunii. Nivelul de trai a crescut, tinerii noștri pot studia în străinătate, toți românii pot călători nestingherit, pot munci și trăi acolo unde le este mai bine”, crede liderul ALDE.

Cu toate acestea, Tăriceanu consideră că, în acest moment, „conducătorii actuali ai României nu înțeleg că Uniunea Europeană este o comunitate de state egale în care fiecare își aduce contribuția pentru binele comun, dar nu uită să își promoveze interesele și să le apere. Prin comportamentul lor deplorabil ei fac ca România să fie tratată ca o țară de mâna a doua”, acesta fiind unul dintre regrete. Și ar mai exista un regret exprimat de Tăriceanu, anume că timpul pare că s-a oprit în loc, iar „după aderarea la NATO și Uniunea Europeană, România nu mai are niciun proiect strategic”.

Însă, din punctul de vedere al acestuia, lucrurile se pot schimba: „România are capacitatea umană, intelectuală, organizatorică de a se mobiliza pentru a deveni o forță economică redutabilă în Europa. Și, de aici, cu toate consecințele creșterii influenței sale politice.

România trebuie să își propună un proiect ambițios de a deveni a 6-a putere economică a Uniunii Europene. Cu înțelepciune și determinare se poate!

Actualii conducători politici sunt captivi, din păcate, unor jocuri politice mărunte, mânați de interese personale, fără simț patriotic. Elitele intelectuale ale României trebuie să clădească un proiect de țară ambițios, de care avem mare nevoie. Știu că se poate!”.

Articolul precedentCodrin Ștefănescu revine la „sentimente” mai bune: „Lucrurile se vor schimba în bine! Nu vă pierdeți speranța!”
Articolul următorGabriela Firea vrea din nou la Primaria Capitalei