Gabriela Firea (Facebook)

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, și-a anunațat, la România TV, intenția de a candida pentru un nou mandat la PMB, considerând că aceasta este menirea sa, „de a rezolva lucruri de sistem din Capitală”. Numele senatoarei a fost pus pe „lista scurtă” a prezidențiabilor social democrați, însă Gabriela Firea consideră că în interiorul PSD sunt colegi foarte bine pregătiți pentru o astfel de funcție înaltă.

„Vreau să fiu sănătoasă, și eu, și colegii, și familia să candidez în 2024 când sunt alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidenţiale, să candidez la alegerile locale pentru un nou mandat de primar general, să finalizez proiectele începute și abandonate de domnul Nicuşor Dan și să recuperez întârzierile lui pentru că a dovedit că nu cunoaşte administraţie, nu vrea oameni buni în jur și am senzația că nu-i pasă de oameni. Dacă i-ar păsa, ar lua niște măsuri bune”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

De altfel, Gabriela Firea consideră că parcursul său la Primăria Capitalei a fost întrerupt prin „minciună, fraudă, manipulare”, dar că decizia sa de a candida pentru un nou mandat este dată tocmai de prețuirea pe care a arătat-o românilor. „Cred că menirea mea este aceea de a rezolva lucuri de sistem din Capitală. (…) Lucrurile mergeau mai bine în perioada asta, și mai am multe de spus din punct de vedere administrativ. Ce se va întâmpla peste niște ani, nu putem spune, dar următoarele două mandate aici mă văd și aici am abilități”, a mai spus fostul edil, actualmente ministrul al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse (MFTES).

„Taxarea” promisiunilor neonorate

Totodată, Gabriela Firea a afirmat că vrea sancționarea promisiunilor electorale neonorate, făcând referire la lucrurile pe care Nicușor Dan le-a promis în campania electorală, pe care a câștigat-o, imoral, pe minciuni și promisiuni care nu aveau legătură cu „fișa postului”, dând exemplul acelei creșteri salariale cu 1.400 de euro, la nivelul Capitalei. „Cum poate un primar să genereze proiecte prin care cetățenilor să le crească leafa? De asta spuneam ca în codul electoral să fie prevăzute sancţiuni pentru promisiuni care nu au legatură cu fișa postului. Răspunderile unui primar sunt clare: infrastructură, spitale, educaţie. Nu poate genera creşterea salariilor. Această minciună ar trebui să fie taxată și legal”, a mai spus Gabriela Firea.

De asemenea, în calitatea da de ministru al MFTES, Gabriela Firea a ținut să îi mulțumească premierului Ciucă pentru implicarea de care a dat dovadă în bifarea „țintelor și jaloanelor” din PNRR, printre acestea aflându-se și un proiect care vine în sprijinul copiilor din familiile vulnerabile. „Este vorba de 50 milioane de euro pe care îi primim pentru construirea a 150 de centre de zi în zonele mai sărace din țară, pentru copiii din familiile vulnerabile în așa fel încât să rămână alături de familie și să nu fie nevoite aceste familii să dea copiii la stat, la orfelinate. Este foarte important să-i ținem pe copii în familii, din punct de vedere psihologic este cel mai bine”, a mai spus ministrul Familiei.

Gabriela Firea: „Statul a eșuat în misiunea sa de a apăra această categorie fragilă din care fac parte copiii și adolescenții”

Articolul precedentTăriceanu: „Românii beneficiază enorm de pe urma faptului că România este membră a Uniunii”
Articolul următorFranța interzice ambalajele din plastic pentru fructe și legume