Remorcajul maritim, o afacere de 100 milioane de euro căpuşată de statul român

Până la momentul în care va încăpea pe mâinile unei societăţi private de management, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa trage, cu acordul tacit al Ministerului Transporturilor, un ultim „tun” pe spatele firmelor private. Noul contract cadru privind activitatea de remorcaj în porturile maritime, aplicat de la 1 august anul curent, nu face altceva decât să mute milioanele de euro din conturile operatorilor din remorcaj în buzunarul statului.

Serviciu de siguranţă. Aşa este catalogată activitatea de remorcaj a navelor în porturile maritime. Pentru că se supune reglementărilor internaţionale, acest serviciu este aproape obligatoriu pentru orice vas care intră sau iese din port.
Până la jumătatea acestui an, în porturile maritime activau trei companii de remorcaj: Coremar SA, fosta companie de stat de dinainte de 1989 şi două societăţi cu răspundere limitată, Canal Service şi Black Sea Service. Prima dintre acestea deţine 16 remorchere de diferite mărimi şi puteri, a doua are nouă remorchere iar ultima şapte. Încasările prestatorilor serviciilor de remorcaj se cifrează la peste 200.000 de euro în fiecare zi numai în portul Constanţa, fără să luăm în calcul manevrele din porturile Mangalia, Midia şi Agigea.
Dacă ne raportăm o medie de zece nave care întră zilnic în portul Constanţa şi tot atâtea care ies şi calculăm un cost de 2.000 – 2.500 de euro pentru fiecare manevră de remorcaj, afacerea se ridică, numai în acest port, la peste 75 milioane de euro anual. La această sumă se adaugă alte câteva zeci de milioane euro reprezentând contravaloarea serviciului de remorcaj în celelate porturi maritime, astfel că întreaga afacere urcă spre 100 milioane de euro.
Pe 1 august 2012, CNAPMC a anunţat în mod public faptul că „pentru efectuarea serviciului de remorcaj nave maritime a fost încheiat un contract cu SC Logistic Remo Services SRL”. Pe lângă societatea nou-născută în remorcajul portuar (SC Logistic Remo Services SRL a fost înfiinţată anul trecut pe 16 decembrie şi are un capital social de 3.000 de lei), CNAPMC a venit şi cun nou contract-cadru în remorcaj, care le- a „mazilit” din capul locului pe cele trei companii de remorcaj existente.

N-ai 17 remorchere? Nu lucrezi în port

Decebal Serban

Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa susţine că noile criterii minime impuse firmelor care vor să încheie contracte cu administraţia portului nu fac decât să crească gradul de siguranţă al portului.
„Considerăm că am reuşit să facem ceea ce se impunea, desfăşurarea serviciilor de siguranţă într-un cadrul legal”, a precizat Decebal Şerban, directorul general al CNAPMC. Interesant este că una din clauzele speciale impuse prin noul contract face referire la deţinerea unui număr minim de remorchere, în speţă 17, de diferite puteri, specificaţie pe care nici una dintre companiile deja existente pe piaţă nu le poate îndeplini. Şi mai interesant este faptul că „pragul” de 17 remorchere a fost stabilit cu fix un remorcher mai mult decât numărul de nave de acest tip deţinut de cea mai mare firmă din domeniu, Coremar, care, aşa cum am menţionat mai sus, are 16 remorchere.
Mai mult decât atât, cele 17 remorchere, reprezentând standardul minim, nu trebuie musai să fie proprietatea operatorului, ci pot fi închiriate sau utilizate în leasing. Importante este să fie 17. Directorul general al administraţiei porturilor a menţionat că există nemulţumiri din partea companiilor din Portul Constanţa privind noul contract, însă el nu are nici un interes personal în toată această afacere. „Interesul meu este legea. Legea impune siguranţă”, a spus directorul general al CNAPMC.

Banii trec întâi pe la administraţie

Remo (5)

Potrivit noului contract cadru, administraţia portului se ocupă din această vară „personal”, dacă putem spune aşa, de gestionarea şi încasarea sumelor pentru remorcaj.
Astfel, bonurile de remorcaj, facturile şi contravaloarea serviciilor în domeniu nu mai sunt contabilizate la companiile operatoare ca până acum, ci direct la CNAPMC, urmând ca, după încasarea de către compania deţinută de stat a contravalorii prestaţiilor de la terţi, aceasta să plătească la rândul său banii către compania de remorcaj, minus o cotă parte, respectiv 0,004 euro/unităţi tonaj brut navă maritimă remorcată.
De asemenea, „plata facturii emisă de către Operator (n.r. compania de remorcaj) va fi efectuată de către CN APM până la data de 20 a lunii în curs numai dacă s-a operat încasarea sumelor de la agent/armator, în caz contrar se vor efectua plăţi parţiale pe măsura încasării sumelor de la agent/armator până la data de 20 a lunii următoare. Dacă agentul/armatorul nu efectuază plata prestaţiilor de remorcaj, CN APM nu va fi ţinută răspunzătoare faţă de Operator pentru neplata, plata parţială sau refuzul la plata prestaţiilor de remorcaj”, se stipulează în noul contract.
Altfel spus, administraţia portului nu răspunde cu nimic în cazul unui diferend între părţi, însă îşi ia cota parte din afacere. Potrivit unor surse neoficale din cadrul CNAPMC, operatorii de remorcaj pot plăti până la 15% din contravaloarea facturii de remorcaj emise pentru o navă către administraţia portului. Ar mai fi de menţionat că acest contract a fost încheiat pentru o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă cinci ani, cu acordul părţilor.
O altă prevedere contractuală face referire la faptul că societăţile care asigură remorcajul sunt obligate să investească minimum 10% din venituri pentru retehnologizarea navelor. De asemenea, CNAPMC a stabilit clar că operatorul sau operatorii au dreptul „neexclusiv de a efectua serviciul de siguranţă-remorcaj de manevră nave maritime în porturile Constanţa, Midia şi Mangalia”, respectiv oricând poate veni altcineva, cel puţin din punct de vedere teoretic, să încheie contracte de remorcaj. De altfel, conducerea administraţiei portului şi-a arătat în mod public disponibilitatea de a semna şi alte contracte de remorcaj cu oricine îndeplineşte criteriile impuse, însă, cel puţin până în prezent, nu s-a arătat nici un doritor.

Aceeaşi Mărie cu altă pălărie

Remo (1)

Sub paravanul siguranţei portuare, invocate de conducerea CNAPMC, se mai ascunde o şmecherie.
SC Logistic Remo Services SRL, noul prestator de servicii de remorcaj din porturile maritime, este în realitate o asiociere între cele trei companii care acţionau în port, Coremar SA, Canal Service şi Black Sea Service. Potrivit unor surse neoficiale, cele trei funcţionează şi îşi împart profitul după un algoritm simplu: la începutul lunii acţionează o companie, la jumătatea luni alta, iar ultima desfăşoară activităţi de remorcaj la sfrârşitul lunii.
Aşadar, în realitate nu este vorba de nici un nou operator şi cu atât mai puţin de remorchere noi. Practic, în porturile maritime activează aceleaşi firme, cu aceleaşi nave, situaţie în care siguranţa portului nu a avut de suferit, dar nici nu a crescut. Singura utilitate, dacă putem să îi spunem aşa, adusă de noul contract este faptul că, prin obligativitatea depunerii la CNAPMC a bonurilor de remorcaj, operatorii acestui serviciu nu mai pot „ciupi” la o manevră de remorcaj, respectiv să asiste gratis o barjă sau o altă navă de dimensiuni mici, ca „bonus” pentru o comandă mai mare. Bonurile de remorcaj pot fi imediat confruntate cu baza de date VTMIS (sistemul integrat de management al traficului maritim operat de căpitănie) şi astfel se pot depista manevrele efectuate, dar care nu au fost înregistrate în bonurile de remorcaj.

Share: