-2.7 C
București
sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 93

Funcționar din Mangalia, arestat după ce a „traficat” pentru mii de euro o bucată de plajă pe litoral

sursă foto: DNA

Un funcționar public din Mangalia a fost arestat preventiv și trimis în judecată, după ce s-a descoperit că a solicitat și primit mii de euro pentru a facilita desfășurarea de acte de comerț pe plajă, fără avizele necesare.

Inculpatul era în postura de a face demersurile nelegale dat fiind că deține funcția de conducere a unei societăți aflate în subordinea Consiliului Local Mangalia.

Iar procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța – arată că Dorinel Colgiu, ca director al SC Goldterm SA, a strâns din activitățile ilegale în jur de 15.000 de lei. Mai mult, acesta a și fost prins în flagrant, în decursul acestei veri, moment în care a și fost arestat preventiv.

Acum, dosarul directorului-inculpat a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, cu propunerea de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Iar judecătorii au admis zilele trecute „cererea formulată de DNA-ST Constanţa şi de inculpatul Colgiu Dorinel.

Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Colgiu Dorinel – prin încheierea nr.496/P/JDL din 16 iulie 2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Constanţa cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestarea preventivă nr.7/P din 16.07.2024 emis de Curtea de Apel Constanţa la data rămânerii definitive a prezentei şi plasarea în arest la domiciliu.

Inculpatul Colgiu Dorinel are obligaţia de a nu părăsi imobilul din (…), fără permisiunea instanţei în faţa căreia se află cauza. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are şi următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu martorii nominalizaţi în citativul rechizitoriului.

Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive. Desemnează Poliţia oraş Bragadiru, jud.Ilfov, ca autoritate de verificare periodică a măsurilor şi obligaţiilor inculpatului. Măsurile dispuse se comunică către Poliţia oraş Bragadiru”.

Tot la Tribunalul Constanța se va discuta și referitor la menținerea măsurilor asiguratorii, dat fiind că în decursul anchetei a fost dispus sechestrul asigurător asupra mai multor sume de bani ce aparțin lui Colgiu.

Aceasta pentru că, din ce detaliază DNA, „în perioada 2023 – 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în mai multe tranșe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn – Venus, având ca obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și a-i determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite societății comerciale respective să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației „Aviz program de funcționare” emisă de Primăria Municipiului Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional.

Ulterior, în perioada iunie – iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins de la același om de afaceri suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența în același mod prezentat anterior.

În perioada mai – iunie 2024 inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în două tranșe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizații de funcționare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local.

Ulterior, la data de 01 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj, ar fi primit autorizația de funcționare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp.

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.

Atât de mult urâți România?

Ziarul de Investigații - Foto Lucian Curelariu Banderas

În timp ce ”eroul național martir” al zilelor noastre e născut de CCR, iar neputința USR-ului e ca o muscă sâcâitoare, Ciolacu reușește, din nou, să puncteze. Și asta spre marea dezamăgire a „dreptei” care nu mai știe dacă trebuie să plângă sau să râdă. De parcă decizia CCR în cazul Iovanovicei ar fi fost scânteia care să-i aprindă pe useriști într-o revoluție a ideilor. Dar nu, ei nu s-a prins că politica e un loc în care supraviețuiesc doar cei care știu să să gândească (!!) pe termen lung. Ei rămân în bula lor de „visători”, sperând că poate după alegeri vor mai prinde patru ani plătiți degeaba.

Cât despre Camala de Câmpulung, ce a fost în mintea ei când a ridicat vocea-i prezidențială către PNL, sperând că se vor alinia ca niște soldăței în spatele ei? Poate și-a imaginat că poate dicta politica națională așa cum dicta USR-ul când era în floare COVID-ul atât de iubit de ei. Ei bine, greșit! Și mai greșit este că ”tinerii frumoși și liberi” încă nu realizează că USR-ul este ca o gașcă de liceu, dar fără lider, doar cu șefi care se ceartă pe cine ia ultimul sandwich. Dar, cel ce-l va lua, e bine să știe că va stinge și lumina!

USR-ul, dacă ar fi fost cu adevărat interesat de România și Români, ar fi avut un ton critic, dar moderat, poate chiar constructiv. Ar fi venit cu soluții. Dar nu, de îndată ce au simțit mirosul de sânge, au sărit în online, dând ultimatumuri și bătând din picioare ca niște copii râzgâiați. Și PNL-ul? Ei bine, ei au înțeles lecția. O noapte cu USR-ul și riscul de a te trezi violat politic nu mai e o idee bună. Lasă această posibilitate pentru după alegeri!

Așa că la ce mai e bun USR-ul acum? Poate doar pentru a le reaminti celor de la PNL că, după alegeri, PSD-ul va fi din nou partenerul de nădejde. La urma urmei, parcă nici nu a trecut mult de când liderii lor spuneau că vor continua să „doarmă împreună” în Guvern și Parlament. Adică nimic nou sub soare!

Între timp, noi, restul, ne uităm cu groază cum inflația își face de cap prin buzunarele românilor, iar Nicușor scumpește gigacaloria, spunând că a lucrat „din greu” la rețeaua de termoficare. Norocul nostru e că vom avea zăpadă anul ăsta, spre bucuria copiilor, pentru că în afară de frig și facturi mai mari, altceva nu pare să ne aștepte. Și, când va veni vremea jurămintelor pentru „grija pentru țară”, acești impotenți intelectual vor fi tot acolo, cu salariile lor de invidiat, râzând de noi și explicându-ne de la înălțimea inteligenței lor, că TVA-ul trebuie mărit, că Țara trece printr-o situație deosebit de dificilă, că trebuie să fim uniți și solidari! Noi, nu ei!

România, prinsă din nou la mijloc între interesele unor măscărici care se luptă pentru propriul viitor, în timp ce noi suntem pe margine, privindu-ne viitorul furat cât om mai avea din el… Și ce vor moșteni copiii noștri? Nimic altceva decât un circ politic ieftin, pentru că, până la urmă, asta știm să cerem. Circ ieftin! Și devine tot mai clar că suntem din ce în ce mai buni la asta.

Lasconi, despre „ruptura” de PSD, anunțată de liderul PNL: „Încearcă să manipuleze românii”

Sursa: Facebook

E clar că toți candidații la alegerile prezidențiale încearcă să își atragă alți și alți simpatizați, dar și că a început de ceva timp o campanie electorală „ascunsă”.

Iar lidera USR Elena Lasconi nu este departe de jocuri politice, mai ales că și-a găsit un nou subiect – ruperea coaliției cu PSD, anunțată de președintele PNL Nicolae Ciucă.

Nu e chiar o despărțire, așa cum a fost cea de USR, dat fiind că PNL rămâne la guvernare… cu PSD. Iar acest lucru este taxat de Elena Lasconi, care subliniază că, personal consideră că ultimele declarații, Ciucă „încearcă să manipuleze românii”.

România, nu te lăsa păcălită!
Mesajul domnului Ciucă în care ne anunță că a rupt coaliția cu PSD reprezintă o nouă fraudă morală prin care încearcă să manipuleze și să păcălească românii.

Ciucă doarme acum așa cum și-a așternut. Ciucă a ales acest parteneriat cu PSD și cu Ciolacu. Ciucă a ales să danseze cu diavolul. Făcând asta, s-a alăturat unei lungi liste de lideri roșii, antidemocrați, corupți și eșuați care au făcut rău României în ultimii 35 de ani.
Ciolacu, Geoană, Ciucă. Trei fețe ale aceluiași sistem corup construit de PSD. Au învățat de la cei mai buni. Au învățat de la Iliescu, de la Năstase, de la Dragnea.

Nu vă lăsați păcăliți! Braț la braț, Ciucă și Ciolacu stau în spatele acestei decizii prin care se încearcă ducerea în turul 2 a celuilalt candidat al Moscovei, rămas, surprinzător, în cursă.
Sunt singurul candidat la președinție care poate pune capăt sistemului corupt construit și consolidat de actualii politicieni în ultimii 35 de ani.

Sunt singurul candidat care poate duce România către un viitor mai liber, mai prosper și mai democratic.
Vino alături de mine în această luptă! Acum este momentul să ne apărăm democrația și să salvăm România. Este nevoie de acțiune azi, nu mâine!
”, transmite Lasconi pe Facebook, aidoma lui Ciucă, printr-un clip video.

Primarul din Turda, în conflict de interese

Sursa: Facebook

Agenția Națională de Integritate a făcut public faptul că l-a prins pe primarul din Turda – județul Cluj, cu ceva probleme la capitolul pe care îl analizează.

Mai precis, acesta s-ar fi aflat în conflict de interese pe perioada întregului mandat care tocmai ce se încheie.

Însă, din ce detaliază primarul Cristian Octavian Matei, personal nu știe nimic, în sensul că nu a fost informat depsre modul în care s-a finalizat ancheta ANI.

Oficial, ANI precizează însă că acesta, în calitate de primar al municiiului Turda, în perioada exercitării mandatului (2020 – 2024), „a semnat la data de 17 februarie 2022 un contract de asistență juridică, încheiat între Primăria Municipiul Turda și o societate civilă de avocați cu care persoana evaluată, în calitate de persoană fizică, a încheiat anterior un contract de asistență juridică”.

Matei a mai câștigat un mandat de primar, după ce la alegerile din această vară a obținut, în calitate de candidat PNL, 5785 voturi. Și, în ceea ce îl privește, primarul PNL lasă de înțeles că va contesta raportul, deși acesta nu i-a fost comunicat:

Până în prezent nu mi-a fost comunicat niciun raport de către ANI, în cadrul căruia să se fi reținut vreo stare de conflict de interese, sens în care nu am cunoștință despre existența vreunei constatări despre o asemenea situație. În egală măsură, orice raport întocmit de ANI se supune analizei instanței de judecată, iar doar în baza unei hotărâri judecătorești definitive se poate aprecia dacă există sau nu stare de conflict de interese.

Mai mult, orice conflict de interese, și dacă ar fi aplicat, nu conduce la afectarea exercitarii atribuțiilor și a funcției de primar, acesta rămânând în continuare în exercitarea mandatului deplin pe care îl deține”.

Nu doar primarul din Turda ar fi încălcat prevederile legislației privind integritate, ci și alți aleși locali din țară, mai precizează ANI.

Este vorba despre Linica Stan, consilier local în cadrul CL Mangalia, care „se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 iunie 2021, întrucât, exercită simultan cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Mangalia și o funcție de conducere în cadrul unui partid politic.

De asemenea, menționăm faptul că la data de 13 aprilie 2023, Agenția Națională de Integritate a constatat și conflictul de interese administrativ în cazul lui STAN LINICA, întrucât, În calitate de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică. Printre membrii fondatori ai acestei Asociații se află și o organizație al cărei președinte este persoana evaluată, precum și o societate la care soțul și fiul acesteia, dețin calitatea de unic asociat și administrator. Prin adoptarea acestor Hotărâri ale C.L. s-a creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entități

Și Toader Balaj din Satu Mare este în atenția ANI, deoarece „în perioada exercitării mandatului de consilier local, a participat la adoptarea unor Hotărâri ale C.L. Racșa privind aprobarea unor protocoale de colaborare între comuna Racșa și o Asociație în cadrul căreia fiul acestuia deține calitatea de membru, în vederea organizării unor evenimente”, în timp ce alesul local Ion Scurtu „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 ianuarie 2021 – 01 februarie 2023, întrucât, a exercitat simultan cu funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului com. Puiești, jud. Vaslui”.

Ciucă, supărat pe PSD, dar se sacrifică: „Ar fi complet iresponsabil din partea noastră să părăsim terenul de luptă și să îi lăsăm să înainteze”

Sursa: gov.ro

Adio, dar rămân cu tine – ar fi mesajul transmis de Nicolae Ciucă, lider al PNL și candidat al formațiunii la prezidențiale, spre partenerii social democrați de guvernare.

Practic, am putea spune că este un sacrificiu pe care îl face Ciucă, care, din nou deranjat de PSD, a anunțat că a încheiat orice dialog… dar le rămâne alături pentru a guverna împreună.

Mesajul lui Nicolae Ciucă a fost făcut public ieri, într-un clip postat pe Facebook, în care se face referire la faptul că Diana Șoșoacă a fost eliminată din cursa pentru prezidențiale ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale a României.

Totuși, chiar dacă peste hotărârea CCR a venit a doua zi și o decizie a Biroului Electoral Central, liderul PSD este convins că Dianei Șoșoacă i s-au pus bețe în roate de către PSD, care controlează judecătorii Curții Constituționale.

Iar Ciucă este de neclintit, semnând mesajul „cu onoare și credință”:

Dragi români, încă o dată, nu comentez decizia CCR, dar consecințele ultimei decizii pun un mare semn de întrebare privind democrația din România. Pentru prima dată în istoria României o majoritate de cinci judecători din care patru numiți de PSD a decis că cineva nu poate candida. Practic, a fost eliminat la masa verde un adversar politic.

Acest lucru mă preocupă pe mine și cred că pe orice cetățean care vrea ca România să rămână un stat democratic. Nu mă preocupă dacă PSD se bucură de eliminarea unui competitor politic, ci că ar putea face lucruri de neimaginat pentru că PSD are în ADN-ul său abuzul de putere și comportamentul de partid-stat.

Astăzi elimină un candidat, mâine altul, poimâine închid instituții de presă, iar în final subordonează politic tot statul român. Mă voi asigura că acest lucru nu se va întâmpla și România nu va intra total pe mâna PSD. Este o datorie de onoare și credință față de țara noastră. Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile.

Sigur că PSD și-ar dori să guverneze singur în următoarea perioadă pentru a reintroduce cota progresivă, pentru a subordona justiția și instituțiile statului, pentru a direcționa resursele financiare ale bugetului în acțiuni populiste și către lientela de partid. Acest lucru nu s eva întâmpla. Ar fi complet iresponsabil din partea noastră să părăsim terenul de luptă și să îi lăsăm să înainteze pe direcția pe care au luat-o”.

„Fabrică” de dosare de daune, în Argeș; trei persoane au fost reținute

bani

Trei persoane din Argeș, printre care și un inspector de daune, au intrat în vizorul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, după ce au existat informații potrivit cărora aceștia „fabricau” dosare de daune pentru accidente rutiere fictive.

Ieri, ofiterii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Structura Centrală și Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz, au pus în executare trei mandate de aducere privindu-i pe cei 3 suspecți, iar după audieri, aceștia au fost reținuți.

În prezent, anchetatorii fac cercetări pentru luare de mită în formă continuată și dare de mită în formă continuată, pentru fapte comise începând cu anul 2022.

Potrivit DGA, „unul din cei 3 suspecți – inspector de daune, colaborator al unor societăți de asigurare, a pretins și primit de la cel de-al doilea suspect sume de bani, cu titlu de mită, atât pentru sine, cât și pentru a-i remite celui de-al treilea suspect – reprezentant al unei societăți de daune și riscuri din asigurări, pentru ca primul suspect să întocmească dosare de daună pentru accidente rutiere care în realitate nu au avut loc, iar cel de-al treilea suspect să aprobe acordarea despăgubirilor de la societățile de asigurare în baza dosarelor de daună prezentate de inspectorul de daune.

Astfel, inspectorul de daune a remis prin transferuri bancare către reprezentantul societății de daune și riscuri din asigurări mai multe sume de bani cu ocazia aprobării de către acesta a plăților pentru fiecare dosar de daună.

Potrivit înțelegerii dintre aceștia, cei doi suspecți care se ocupau de întocmirea și aprobarea dosarelor de daună trebuiau să primească, în prealabil, de la celălalt suspect un procent de 25% din valoarea despăgubirilor care urmau a fi aprobate”.

Cui i-e frică de PSD și tipărește pliante false?

Pliante electorale false

Toți par puternici, toți se cred stăpâni peste un popor deja sărăcit și o țară pe marginea prăpastiei. În campanie, politicienii se „îmbracă” în popor, lacrima de la colțul ochiului e pregătită pentru ședințele foto cu bătrânii care au muncit o viață întreagă la CAP. Dar aceleași mâini muncite și brăzdate de frig sunt ignorate după poza perfectă.

Ăștia vând România bucată cu bucată și își construiesc campania pe suferința lor, fără vreun sentiment real. „Așa a vrut echipa de campanie”! Așa funcționează mașinăria electorală.

Trebuie ca lumea să vadă că ei sunt din popor. Doar unii dintre voi sunt într-adevăr ”din popor”, restul sunteți niște golani, niște coate goale și mațe fripte care v-ați vinde și sufletul pentru un pumn de galbeni!

Din ciclul ”așa a vrut echipa de campanie, creierul campaniei” face parte și mișcarea disperată care arată clar câștigătorii. Este vorba despre un pliant care circulă cu abundență și viteză prin București!

Nu că m-am hotărât deja pe cine am să pun ștampila, dar ”echipa de campanie” recită o poezie pe care unii o știm, poate că am și folosit-o.

Un pliant pus pe clanța (!!) ușii de la intrare, n-are cum să nu fie văzut. Este plin de promisiuni care seamănă cu un discurs pesedist. Cu promisiuni frumoase, dacă n-ar fi urâte! Pentru a fi credibili folosesc în poză Pasajul Europa Unită pe care l-a făcut Băluță! Par a fi profesioniși, însă sunt doar niște diletanți! Și se vede disperarea născută din neputință! Sunt slabi și neștiutori cu mesajele politice! Pot fi de la USR, PNL, Forța Dreptei sau chiar AUR.

Citind cu atenție mizeria, totul este conceput să te facă să-ți aduci aminte de toate promisiunile PSD-ului. A fost gândit ca după citire, omul să înjure PSD-ul! Deci nu pe Marcel Ciolacu, ci pe PSD. O linie fină, pe care ei cred că nu o distingem! Dar creierelor care ați gândit asta, faptele au luat-o puțin înaintea voastră, ați pierdut din vedere planșeul Unirii. Da, oricât de prieteni sunteți cu Nicușor, omul v-a dovedit zilele trecute, chiar dacă voi încă n-ați prins-o, că deja v-a mințit! O să înțelegeți peste niște timp. Nu mult!

O să închei cu un citat care va deveni un laitmotiv – Ce bine-mi pare că ai luat țeapă, ce bine-mi pare că ai pierdut

PS – dintre partidele enumerate mai sus, cel mai pretabil pare a fi totuși, PNL-ul, pentru că USR-ul nu mai contează…     

Șeful Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, reținut pentru luare de mită

Sursa foto: www.g4media.ro
Sursa foto: www.g4media.ro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au „decapitat” parte din conducerea Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, șeful instituției fiind reținut pentru luare de mită.

Alături de acesta, în dosar mai este cercetat și un agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Bogdan Niță, acesta fiind cercetat trafic de influență.

Iar din ce detaliază DNA, cei doi „lucrau” împreună – pe căi mai puțin legale, în soluționarea unor dosare de imigrare, dată fiind funcția de conducere deținută de Gabriel Rareș Bulimej.

Într-un comunicat oficial, se fac referiri la perioadele în care cei doi au acționat, dar și la sumele care erau în „joc”. Mai mult, lui Bulimej i-a fost organizat și un flagrant, motiv pentru care s-a și solicitat Tribunalului București arestarea preventivă:

În perioada 2022 – 2023, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel în calitate de împuternicit șef al Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița, ar fi acceptat de la suspectul Niță Bogdan, agent de poliție în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, promisiunea primirii unor sume de bani în schimbul urgentării unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, pentru urgentarea mai multor programări ale cererilor de depunere a avizelor de muncă/ angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene și, implicit, pentru urgentarea soluționării acestor cereri și pentru eliberarea, în mod preferențial a acestor avize, pe numele și pe seama mai multor societăți comerciale.

Astfel, la data de 03 octombrie 2024, inculpatul Bulimej Rareș-Gabriel ar fi acceptat cu titlul de mită, suma de 12.000 de euro de la suspectul Niță Bogdan, pentru a urgenta soluționarea a 25 de cereri de angajare pentru cetățenii străini din țările extra europene depuse de mai multe societăți comerciale, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Anterior, la data de 02 octombrie 2024, agentul de poliție Niță Bogdan, printr-un intermediar, ar fi primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 31.400 de euro în parcarea unui centru comercial din București ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Suma respectivă ar fi fost solicitată de suspectul Niță Bogdan pentru obținerea permiselor de muncă pentru 38 de cetățeni străini din Asia”.

O nouă decizie BEC privind candidaturile la prezidențiale

Rămâne cum a stabilit Curtea Constituțională a României, privind candidatura Dianei Șoșoacă la prezidențiale.

După ce Șoșoacă și-a depus a doua oară dosarul pentru prezidențiale, având în vedere decizia CCR, Biroul Electoral Central a respins la rândul său înregistrarea candidaturii.

S-a întâmplat ieri, la o zi după decizia CCR. Iar aseară, BEC a publicat cele mai recente decizii privind candidaturile. Astfel, din ce se arată într-un comunicat de presă, au fost admise înregistrările candidaturilor și semnelor electorale ale lui Cristian Diaconescu, Cristian-Vasile Terheș, Ana Birchall, Marcel Ciolacu, Silviu Predoiu, Ludovic Orban, Sebastian Constantin Popescu, Alexandra Beatrice Bertalan-Păcuraru.

Pe de altă parte, au fost respinse candidaturile depuse de Elena Tufecciu, Gheorghe Ghelcea, Ion Popa, Cristina Tufănoiu, Oana Crețu, Ciprian Romeo Mega, Petru Mîndru, Răzvan Nicolae Constantinescu, Diana Ivanovici Șoșoacă și Maria Marcu.

Conform ordinii de zi, au fost discutate dosarele depuse de aceștia, dar și solicitări, contestații și adrese, inclusiv cea transmisă de Curtea Constituțională a României. Acestea fiind zise, deciziile BEC se adaugă la informarea privind candidații – SIMION GEORGE-NICOLAE (AUR), LASCONI ELENA-VALERICA (USR), GEORGESCU CĂLIN CANDIDAT (independent), CIUCĂ NICOLAE-IONEL (PNL), KELEMEN HUNOR (UDMR), GEOANĂ MIRCEA-DAN CANDIDAT (independent).

Investiție de 64.1 milioane lei pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii în zona centrală a Constanței

La ora actuală, pe bulevardul Mamaia se execută lucrări importante în cadrul contractelor CL 1A și CL3A – ”Rețele de apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, cu o valoare cumulată de 64,1 milioane lei.

Aceste lucrări vizează modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare, pentru a asigura un sistem mai eficient și durabil.

În zona intersecției de la Delfinariu, se intervine pentru reabilitarea și extinderea colectoarelor, cu diametre ce ajung până la 1.000 mm.

Inițial, s-a intervenit pentru schimbarea conductelor de peste 70 ani, pe tronsonul de la intersecția cu strada Ion Rațiu către Delfinariu, inclusiv cu înlocuirea sistemelor de pe străzile adiacente și preluarea acestora în rețeaua principală de pe bulevard.

Înlocuirea ovoidului cu DN 1.000 mm este esențială, mai ales că, pe anumite porțiuni, acesta a fost edificat în anii 1960

În anumite zone traversa domenii private, ceea ce făcea imposibilă intervenția în cazul unor avarii.

Mai mult, prin reabilitarea acestui ovoid unitar de mari dimensiuni, se va mări capacitatea de preluare a apelor menajere reducând riscul de inundații în caz de ploi abundente.

Lucrările propriu-zise au fost demarate în zona intersecției cu strada Zorelelor, prin executarea unor sondaje de verificare, pentru o poziționare cât mai exactă a noului ovoid.

În urma realizării acestor pichetări, s-au descoperit rețele de utilități nesemnalizate prin avizele obținute

În această situație, a fost necesară schimbarea soluției tehnice, în sensul modificării traseului noii conducte. Practic, noul ovoid va ocoli/supratraversa magistrala de gaz, ce alimentează întreaga zonă. Pentru schimbarea direcției, este nevoie de montarea a două noi cămine de vizitare, de mari dimensiuni.

În vederea edificării acestora, pe bulevardul Mamaia au fost blocatedouă benzi de circulație pe sensul de mers către stațiunea Mamaia.

Având în vedere traficul intens din zonă, întimpul zilei acesta va fi dirijat de către un echipaj al Poliției Rutiere

Pentru fluidizarea circulației, conducătorii auto sunt rugați să folosească ruta alternativă de ocolire, pe strada paralelă Unirii, cu intrare din bulevardulMamaia de pe străzile Ion Rațiu, Ciprian Porumbescu, Onești, Viceamiral Ioan Murgescu și Tabla Buții.

Lucrările de montare a celor două cămine de schimbare a direcției sunt preconizate a dura până la data de 16 octombrie, urmând ca ulterior, acestea să se desfășoare conform planului inițial, în sensul desființării scuarului pe o distanță de aproximativ 100 metri și asfaltarea zonei pentru a permite desfășurarea traficului auto pe două benzi pe fiecare sens.

Având în vedere dezvoltarea zonei, pe lângă înlocuirea ovoidului DN 1.000, se vor reabilita și colectoarele de preluare a apelor pluviale DN 600 și DN 1000.

În plus, pe strada Zorelelor se vor monta noi grătare pluviale în scopul preluării apelor meteorice, în vederea reducerii riscului de inundații locale.Aceste lucrări urmează să se desfășoare etapizat,pentru a nu bloca accesul total pe strada Zorelelor.

RAJA: ”Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă pentru eventualele inconveniente, pe care îi asigurăm că echipele constructorilor fac eforturi ca durata de intervenție să fie cât mai redusă, astfel încât traficul afectat să poată fi redat circulației în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiții”

În prezent, RAJA SA derulează la nivelul municipiului Constanța, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), 18 contracte de lucrări cu o valoare totală de peste 652 milioane lei. Investițiilevor avea ca finalitate peste 76 km de rețele noi de apă și de canalizare, pe 264 de străzi din municipiu,contribuind astfel la creșterea calității vieții și asigurarea unor servicii de alimentare cu apă și canalizare la standarde înalte.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții”, au transmis reprezentanții societății.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.

România, fără un candidat la prezidențiale, după o decizie CCR. Ce spun liderii PSD&PNL

sursă foto: CCR

Curtea Constituțională a României a intervenit în alegerile prezidențiale. Mai precis, în ceea ce privește candidaturile, CCR luând decizia de a scoate din cursa pentru Cotroceni unul dintre candidați.

Într-un comunicat de presă se precizează că judecătorii Curții Constituționale au analizat o serie de contestații la candidaturile depuse.

Și, singurele contestații admise au fost cele împotriva Dianei Șoșoacă, președinta SOS, care astfel a fost lăsată pe dinafară la candidatura pentru prezidențiale.

Decizia CCR, fiind definitivă, a fost comunicată Biroului Electoral Central. Însă ulterior, Diana Șoșoacă şi-a depus din nou candidatura, la 23.50, adică în termen, dat fiind că termenul de depunere a candidaturilor a expirat azi-noapte, la ora 24.00.

După ce a fost invalidată decizia Biroului Electoral Central privind candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, premierul Marcel Ciolacu a opinat că „hotărârea CCR (…) pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales”:

Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației.
Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri și aceasta să conțină argumente legale și constituționale puternice.
Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale
”.

Pe de altă parte, liderul PNL Nicolae Ciucă lasă a se înțelege că la mijloc este „mâna” PSD:

„Sunt candidatul PNL la Președinția României. Știu ce înseamnă să respecți deciziile CCR și să nu le comentez, indiferent ce opinie personală am. Recâștigarea încrederii în instituțiile statului român este una dintre prioritățile mele.

Parcursul României în Uniunea Europeană și NATO reprezintă singura cauză corectă a poporului român. În asta cred!
Principiul fundamental al liberalismului este libertatea. Libertatea fiecarei persoane de a decide propria soartă. Libertatea de a alege. Libertatea de a sancționa prin vot comportamentul antidemocratic al celor care le cer votul. În democrație nimeni nu are dreptul să priveze românii de libertatea lor de a decide prin vot. Am câștigat acest drept la Revoluția din 1989.

Doar cetățenii sunt cei care trebuie să respingă prin vot orice atitudine și comportament care atentează la democrație.
Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat.
Finala prezidențială va fi decisă de români, nu prin jocuri de culise și compromiterea unor instituții. Românii vor ieși la vot, iar PSD nu va lua toata puterea politică și economică așa cum vrea acum.

Imaginați-vă ce înseamnă o Românie în care PSD are TOT: Președinția, Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională.
O Cortină Roșie de Fier va cădea asupra României.
Românii au o vorbă: de ce îți e frică, nu scapi! PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2!
”.

Firește, Șoșoacă acuză că scoaterea sa din cursă s-a făcut „în folosul liderului AUR, George Simion, care are astfel șanse mai mari să intre în turul al doilea, iar Marcel Ciolacu ar avea un adversar mai accesibil în finala prezidențială”.

Revenind la ședințele și hotărârile CCR, ieri a fost o zi destul de încărcată în acest sens. Curtea a admis doar două dintre contestaţiile privind candidaturile, ambele care o vizau pe Dianei Şoşoacă.

În ședința din data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere șapte contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

I. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională: Cu majoritate de voturi,
– A admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”, se arată într-un comunicat CCR.

Pe de altă parte, aceeași sursă precizează că, „cu unanimitate de voturi,

A respins contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a domnului Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”.

În aceeași ședință au fost amânate însă alte discuții, fiind reluate ulterior, tot sâmbătă, astfel, CCR a comunicat ulterior că, „în ședința de la ora 21.00 din data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere trei contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională:

Cu unanimitate de voturi,

A respins contestația formulată de domnul Talpoș Ioan împotriva înregistrării candidaturii domnului Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

A respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de domnul Stan Valerian împotriva candidaturii domnului Ludovic Orban la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;

A respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de Asociația Europeană pentru Opoziție Economică împotriva candidaturii domnului Ion-Marcel Ciolacu la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”.

Rareș Bogdan dezvăluie că Nicolae Ciucă vrea ca diaspora să se întoarcă în țară

Sursa: Facebook

Rareș Bogdan, europarlamentar și prim-vicepreședinte al PNL, știe tot ce se întâmplă în jurul său – așa cum ne-am și obișnuit.

Este, mai ales, la curent cu toate lucrurile bune pe care partidul din care face parte le aduce țării, iar ieri a ținut să aducă la cunoștința opiniei publice ce noutăți mai sunt „pe piață”.

Poate din cauza încrederii de o cifră cu care este cotat prezidențiabilul PNL Nicolae Ciucă, liberalii s-au gândit că ar cam fi cazul să își atragă simpatia diasporei, astfel că subiectul adus în atenție de Rareș Bogdan tocmai aceasta vizează – o inițiativă legislativă în ajutorul românilor plecați în afară.

Inițiativă legislativă depusă de chiar PNL și prezentată pe larg de Nicolae Ciucă, care este și șef al Senatului. Ca de obicei, Rareș Bogdan a limitat comentariile la postarea prin care anunță lucrurile bune pe care le face PNL, postare care are 11 distribuiri și 127 de reacții – cele mai multe, într-adevăr, de aprobare. Cine știe câți dintre cei care au reacționat la postare or fi și români plecați în afară.

Revenind la inițiativa legislativă anunțată de Rareș Bogdan, aceasta a fost prezentată chiar de Ciucă, în cadrul unui eveniment RePatriot – RePatriot Summit 2024 – Romania Performance Excellence Program:

PNL a depus o inițiativă legislativă care-i sprijină atât pe românii din Diaspora care vor să se întoarcă acasă, cât și pe românii care vor rămâne în afara țării. Președintele Nicolae Ciucă a prezentat (…) în cadrul Summitului Repatriot propunerea legislativă liberală care prevede:

acces prioritar al românilor care revin în țară la programele Prima Fermă, Prima Livadă, Prima Seră, programe care oferă finanțări cuprinse între 10.000 și 100.000 de euro pentru proiecte Agricole;

acces prioritar la Programul Anual pentru Investitii în Turism. Se susțin investițiile destinate dezvoltarii infrastructurii turistice, inclusiv agroturism, pensiuni si puncte culinare, cu sume de până la 200.000 de euro;

posibilitatea de a-și putea cumpăra case prin programul Prima Casă din diaspora sau scutiri de impozite.

Susținem reîntregirea familiilor și revitalizarea economiei naționale”.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
ceață
-2.7 ° C
-2.3 °
-3 °
93 %
3.1kmh
100 %
S
-1 °
D
5 °
lun
4 °
mar
7 °
mie
1 °

Ultimul articol

Decizie grea! PNL trebuie să numească un ministru la Educație, după demisia lui Daniel...

Ministrul a demisionat, trăiască ministrul! - ar trebui să se „audă” din tabăra PNL, după ce Daniel David a renunțat la portofoliul de la...

Jurnalist sub control judiciar, pentru propagandă legionară

Control judiciar pentru un jurnalist care, de ani de zile, derula activități de propagandă legionară prin intermediul unui post de radio obscur. Aceasta a fost...

Cazul Sebastian Ioan Hotca și dublul standard administrativ sub Ilie Bolojan

Cine este Sebastian Ioan Hotca și ce funcții a ocupat în administrația publică Sebastian Ioan Hotca este avocat, membru al Baroului Satu Mare, cu un...