“Balatonul” României, distrus de indiferenţa autorităţilor

Autor

-

22 septembrie 2013

De 16 ani, lacul Brateş de la marginea Galaţiului este abandonat de autorităţi. Lacul natural, ce avea o suprafaţă de 7.428 ha, a fost desecat în anii 50, ajugând la un luciu de apă de 2.060 ha. Chiar şi aşa, până în 1989 a fost pus în valoare ca fermă piscicolă şi ca lac de agrement. La mijlocul anilor 90, ferma piscicolă a fost falimentată şi din 1997 lacul Brateş a fost lăsat de izbelişte. În ultimii cinci ani, specialişti în piscicultură au depus cereri de preluare în concesiune, susţinute de proiecte de punere în valoare a fondului piscicol şi a potenţialului turistic al lacului, dar, în toate guvernările, Ministerul Agriculturii a tratat aceste cereri cu aceeaşi lehamite.

Lacul Brateş, situat la est de Galaţi, este legendar. Pe la 1932, avea 7.428 de ha. Era un veritabil “Balaton” al României.
Împreună cu lacul Covurlui şi bălţile şi grindurile din Lunca Prutului, Brateşul forma o deltă de 18.000 ha. Lacul a intrat în legendă pe vremea tinereţii lui Petru Rareş, care, înainte de a deveni domnitor al Moldovei, se ocupa cu pescuitul la Brateş. Carele cu peşte ale lui Petru Rareş aprovizionau mangopetia Curţii Domneşti de la Suceava, dar şi cetăţile Tighina, Cetatea Albă şi Chilia. Brateşul le-a adus bunăstare locuitorilor din zonă. În Vadul Ungurului, cartierul gălăţean situat în apropierea lacului, exista, în urmă cu o sută de ani, o cherhana de primă stocare şi sărare a peştelui şi zeci de gheţării, care asigurau gheaţa necesară pentru transportarea peştelui în căruţele cu coviltir, care plecau spre nord după apusul soarelui.

Şantierul “Ana Pauker”

Pescăriile Statului O Afacere înfloritoare Din 1912 Până în Anii 90

Bunăstarea localnicilor a luat sfârşit în 1948, când pe malul Brateşului a fost înfiinţat Şantierul “Ana Pauker”, pentru desecarea a mii de hectare de luciu de apă, transformate în terenuri arabile.
Suprafaţa lacului a fost redusă la 2.060 ha. Era perioada în care, în vizita sa la Bucureşti, Nichita Hruşciov le recomanda comuniştilor români să pună pământ şi să facă agricultură până şi pe acoperişurile blocurilor. Desecările au durat până la sfârşitul anilor ’60. În primii ani, pe terenurile desecate au fost obţinute recolte fabuloase. Apoi, fertilitatea pământului a scăzut.
Pe cele 2.000 ha rămase din lac s-a făcut piscicultură timp de trei decenii. Pe mal a fost construit un complex de agrement şi a fost amenajată o plajă, “bordată” cu pietre, după modelul celei de la Eforie Sud. Ferma piscicolă de la Brateş era cea mai mare din zonă şi asigura o mare parte din materia primă necesară fabricii de conserve de peşte Piscicola Galaţi, în patrimoniul căreia se afla.
Pescogal SA era una cele mai vechi fabrici de conserve din ţară. Era fosta fabrică “Pescăriile Statului”, înfiinţată pe 27 iunie 1912. Era compusă dintr-un port pescăresc, o hală acoperită pentru vânzarea zilnică en-gros a peştelui, spaţii pentru angrosişti şi comisionarii de peşte, o staţie de încărcare a peştelui în vagoane de cale ferată, un frigorifer central, o piaţă pentru căruţele care cumpărau peşte pentru desfacere la sate, depozite de gheaţă etc. Exista o fabrică de gheaţă artificială, ce producea zilnic 500 kg. Dinamul de 30 kW producea energia electrică pentru iluminat şi ozonarea aerului de ventilaţie, pentru elevatorul de cărbuni şi ascensorul de peşte. Modernizată de comunişti, în 1992 Pescogal SA Galaţi producea 17% din necesarul de conserve de peşte din România.

Falimentul Pescogal, marca PSD şi PNŢCD

După 90, Pescogal SA a fost falimentată. În 1992, fusese numit director la Pescogal SA Florin Pâslaru, în prezent deputatul PSD care şi-a căpătat notorietatea datorită proceselor cu ANI, care l-a declarat incompatibil.
În cei cinci ani în care a condus Pescogal, Pâslaru a reuşit să falimenteze societatea, în special prin achiziţiile de peşte oceanic, după ce Întreprinderea de Pescuit Oceanic din Tulcea intrase în declin. Preţul unei tone de peşte oceanic era de 450 de dolari, dar, prin contractele încheiate cu firmele unor cunoscuţi, directorul Pâslaru plătea peste 900 de dolari pe tona de peşte. După venirea CDR la putere, societatea încă mai putea fi salvată. Dar, în baza algoritmului, PNŢCD l-a numit director pe un oarecare Constantin Glăvan, care a continuat falimentarea Pescogal.
Ferma piscicolă Brateş a ajuns în faliment, odată cu fabrica de conserve. Câţiva ani, a mai fost exploatată, în asociere în participaţiune cu Pescogal, de către Singama SRL, în care sunt asociaţi Alexandru Sântion (PSD), în prezent director la APIA Galaţi, Garofiţa Ţepeluş şi Mariana Stătescu.
În 2001, activele fermei a fost scoase la licitaţie. Sediul fermei, magazii, utilaje, bărci şi unelte de pescuit, au fost cumpărate, în bloc, de Stelian Rusu, un fost hocheist. În 1997 Rusu reuşise să preia, de la Primăria Galaţi, plaja Brateş şi complexul de agrement de pe malul lacului. De fapt, banii cu care au fost făcute achiziţiile nu erau ai lui Rusu, ci ai unui italian aflat în căutarea unei afaceri, Alfonso Calderone. Fostul hocheist s-a ocupat doar de exploatarea complexului de agrement şi a plajei.

Încercare de relansare

Ultima populare cu puiet de peşte a Lacului Brateş s-a făcut în 1997, când lacul era administrat de stat.
Când preluase plaja, Rusu obţinuse şi concesionarea celor 2.060 de hectare de teren, ceea ce îi conferea dreptul exploatării fondului piscicol. La un moment dat, fostul hocheist a ajuns la o înţelegere cu inginerul piscicol Grigore Mihalache, cel care înainte de privatizare fusese şeful fermei piscicole Brateş şi ştia ce trebuie făcut. Inginerul piscicol îşi înfiinţase firma Grig Impex SRL Galaţi şi preluase Balta Mălina. Potrivit înţelegerii, firma lui Mihalache urma să producă puietul de peşte cu care să fie repopulat Brateşul.
După ce a găsit doi oameni de afaceri din Bucureşti, interesaţi să intre în afacere, Stelian Rusu a optat pentru altă variantă. Stelian Rusu, italianul Alfonso Calderone, piscicultorul Grigore Mihalache şi cei doi oameni de afaceri din Bucureşti s-au asociat într-o societate pe acţiuni prin care să relanseze afacerea.
Nu au fost făcute niciuna din operaţiunile presupuse de relansarea exploatării piscicole. Nu au fost consolidate digurile, nu s-a făcut “destufizarea”, nu a fost dragat lacul, nu s-a făcut repopularea. La un moment dat, Stelian Rusu şi oamenii de afaceri din Bucureşti au încercat să vândă afacerea unui arab. Au cerut patru milioane de euro, dar tranzacţia nu s-a încheiat, pentru că arabul nu era dispus să ofere mai mult de două milioane. După această afacere ratată, au început să se certe şi asocierea a încetat.

Final de concesiune

In 2013 Zona De Acces Spre Lacul Brateş Pare Părăsită

În 2008, când Stelian Rusu a decedat, a încetat şi concesionarea. În 1997, Stelian Rusu obţinuse de la Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, din cadrul Ministerului Agriculturii, concesionarea terenului de sub luciul de apă, dar preluase concesiunea în nume propriu, nu pe firmă.
De aceea, odată cu moartea sa, contractul de concesiune a fost reziliat de la sine. De atunci, din 2008, plaja şi complexul de agreement sunt administrate de fiul fostului hocheist, Robert Rusu.
După desecările din anii 60, rămas doar cu cele 2.060 ha, Brateşul este cel mai mare lac amenajat din România. Au fost şi mai sunt interesaţi să preia concesiunea oameni de afaceri, dar şi politicieni. În primăvara lui 2012, fostul senator PDL Marius Necula anunţa public că e dispus să îşi asume candidatura PDL la Primăria Galaţi, cu condiţia ca ministrul Agriculturii de la vremea aceea, Stelian Fuia, să îi acorde o finanţare de patru milioane euro, pentru consolidarea digurilor Lacului Brateş.
O firmă a lui Necula deţinuse ferma piscicolă “Zătun”, din Lunca Prutului. Printre specialiştii în piscicultură care ar vrea să preia concesiunea este şi Grigore Mihalache, cel care până în 1997 a fost şeful fermei Brateş. Este o familie de piscicultori. El, soţia, fiul şi nora sunt absolvenţi ai Facultăţii de piscicultură. Din 2009, Mihalache a depus la Ministerul Agriculturii mai multe scrisori de intenţie pentru preluarea în concesiune a lacului, însoţite de proiectul său de relansare a administrării fondului piscicol.
După repopulare, ferma ar trebui să producă cel puţin 1.000 de tone de peşte anual, dar după câţiva ani, producţia ar putea creşte. Pe lângă exploatarea piscicolă, ar putea fi dezvoltate activităţi de agreement, pentru că pe Brateş se poate naviga cu ambarcaţiuni cu pânze. Nu a primit nimeni niciun răspuns, pentru că de câţiva ani, nu a fost nici măcar numită comisia de concesionare. Abandonat de autorităţi şi fără niciun administrator, Brateşul este ţinta braconierilor.

„Sectorul Chiliman” dă licitaţii cui cere mai mult

Autor

Catalin Antohe

-

18 septembrie 2013

Pe 30 iunie 2012, AUIPUSP – Sector 1 a publicat anunţul privind licitația pentru atribuirea contractului de achiziție publică pentru întocmirea cărților tehnice pentru unitățile de învățământ aflate în subordinea sa.
Valoarea estimată a contractului a fost stabilită la 17.560.000 de lei fără TVA, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, după preţ (pondere 70%) și termen de execuție (pondere 30%).

Oferta mare „merge la sigur”

Urmare a unor contestaţii, deschiderea ofertelor a avut loc în data de 17.09.2012, dar desemnarea câtigătorului a urmat o procedură „selectivă”.
Mai direct, o parte dintre participanţi a acuzat că autoritatea a făcut tot posibilul pentru a-i declara „necorespunzători” din punct de vedere tehnic pe toţi participanţii, mai puţin pe acela care cerea cei mai mulţi bani pentru efectuarea lucrării. Într-adevăr, a câştigat licitaţia cea mai „scumpă ofertă, 17.550.000 de lei fără TVA (cu doar zece mii de lei sub preţul maxim), cea depusă de asocierea SC Modern CM SRL și SC Hachiko Design SRL, toţi ceilalţi patru participanţi fiind respinşi pe criteriul tehnic.
„Trebuie menţionat că oferta tehnică are doar un rol eliminatoriu, ea nu contează la final. În această situaţie, nu cred că ar veni cineva cu preţul maxim decât dacă este convins că va câştiga licitaţia”, ne-au declarat surse din Primăria condusă de Andrei Chiliman.

„Moarte intelectualilor”

Unul dintre ceilalţi patru participanţi, asocierea condusă de „Kappa – Metroul SA”, care cerea pentru lucrare numai 9,9 milioane de lei (jumătate din „oferta câştigătorilor”), dar fusese eliminat la „tehnic”, a cerut Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să anuleze decizia lui Vlad Roşca, să constate că îndeplineşte condiţiile tehnice şi să dispună reînscrierea sa în licitaţie. Modul în care fusese eliminată a fost, într-adevăr, cel puţin ridicol, după cum veţi constata.
Una dintre cerinţele tehnice obligatorii era ca ofertantul să prezinte contracte (cel mult cinci) de prestare a unor servicii de proiectare în domeniul arhitectură și inginerie, încheiate în cei trei ani precedenţi (2009, 2010, 2011), a căror valoare însumată să depăşească 17 milioane de lei. Metroul SA a trimis 38 de facturi, a căror valoare dovedea îndeplinirea criteriului de 17 milioane de lei. Valoarea totală a contractului în baza căruia „Metroul SA” încasase cele 38 de facturi depăşea 150 milioane de lei. Răspunsul Autorităţii conduse de fostul ministru Roşca a fost precum o lovitură de măciucă. „Contractul nu poate fi reținut ca document valid pentru îndeplinirea cerinței minime de calificare privind capacitatea tehnică, deoarece obiectul contractului descris în fiecare din documentele menționate anterior (facturile transmise) nu face obiectul prezentei proceduri”, a comunicat Autoritatea.
Pentru a putea „traduce” răspunsul AUIPUSP, trebuie spus că „specialiştii” din instituţia subordonată lui Chiliman au găsit o chichiţă penibilă – ei doreau contracte de proiectare numai pentru construcții civile, industriale și agricole, nu şi pentru proiectarea construcţiilor inginereşti de mare anvergură. Altfel spus, proiectanţii de silozuri sau de depozite erau buni proiectarea cărţilor tehnice la şcoli şi grădiniţe, dar aceia care au prestat servicii de proiectare la metrou sau la baraje nu o puteau face, chiar dacă aveau o calificare profesională superioară.

Risipa bugetară, cu orice preţ

Argumentul instituţiei din curtea lui Chiliman, nu era doar penibil, ci şi ilegal, deoarece nicio lege din România nu putea face o astfel de deosebire.
CNSC a admis contestaţia şi a dispus reînscrierea la licitaţie a celor de la Metroul SA. Acum este momentul unui exerciţiu de logică şi să intrăm pentru o clipă în pielea lui Roşca şi a subalternilor săi. Pornim de la ipoteza că o minte „creaţă”, dar de bună credinţă, chiar a crezut că specialiştii marilor proiecte de inginerie, nu-s buni, legal, să întocmească nişte biete cărţi tehnice pentru şcoli şi grădiniţe, iar Vlad Roşca l-a crezut pe cuvânt sau s-a temut să încalce legea. În momentul în care CNSC, un organ oficial al statului, le-a transmis în scris că trebuie să-i primească la licitaţie pe cei de la Kappa-Metroul, funcţionarii instituţiei coordonate de Primăria lui Chiliman trebuia să chiuie de bucurie ca ar putea face o economie de peste opt milioane de lei.
Se pare însă că decizia CNSC i-a picat tare prost lui Roşca sau vreunui şef de-al domniei sale, astfel încât AUIPUSP a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel Bucureşti!!! Cum nicio instituţie a statului nu le-ar fi reproşat că au respectat decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, mai rămân două variante pentru oamenii lui Roşca: fie sunt incompetenţi şi trebuie să-şi ceară transferul la „spaţii verzi”, fie au alte interese, caz în care tare bine le-ar mai prinde să dea ochii cu procurorii anticorupţie.

Vlad Roşca se dă după cireş

Curtea de Apel Bucureşti a respins însă acţiunea motivată aberant, cum am arătat mai sus, a AUIPUSP, astfel încât acesteia nu i-a mai rămas, logic, altceva de făcut decât să continue licitaţia cu amândoi ofertanţii şi să declare câştigătoare cea mai bună dintre ofertele de 9,9 milioane şi 17,5 milioane de lei.
Sursele noastre spun însă că este posibil să se încerce anularea întregii proceduri, cel mai probabil din cauza lipsei fondurilor. Cum Vlad Roşca a fugit ca de ciumă de un interviu cu reporterul Jurnalului de Investigaţii, i-am întrebat pe cei de AIIPUSP dacă au cunoştinţă despre o astfel de posibilitate, dar aceştia ne-au întărit suspiciunea, cu un răspuns în doi peri: „AUIPUSP Sector 1 este instituție de interes public în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 și nu are competențe privind debugetarea vreunei oferte”. În acest caz, spun sursele noastre din Primărie, nu se vor putea atrage fonduri europene pentru modernizarea şi amenajarea şcolilor şi grădiniţelor fără cărţi tehnice întocmite.
Când am întrebat despre consecinţele întărzierii licitaţiei pentru cărţile tehnice asupra atragerii de fonduri europene, am primit tot un răspuns nesimţit de la „specialiştii” lui Vlad Roşca: „Orice întârziere a unui proiect poate avea atât consecințe pozitive, cât și consecințe negative”. Ce consecinţe pozitive pot apărea prin pierderea banilor europeni rămâne să descopere procurorii DNA.

Evaziune fiscală la recepţie, marca Adamescu, Copos şi Murrad

Autor

Darius Martinescu

-

18 septembrie 2013

Încasări de zeci de milioane de euro, profituri cât o pensiune cu trei camere de la ţară. Hotelurile de lux de pe litoralul românesc produc bani buni în sezonul estival, dar patronii acestora declară sume infime la bugetul de stat. Dacă este să ne luăm după raportările de la Fisc, oameni de afaceri ca George Copos, Dan Grigore Adamescu sau Mohammad Murat fac adevărate acte de caritate la malul mării.

Ministrul Turismului a aratat în repetate rânduri cu degetul spre hotelierii de pe litoral şi evaziunea pe care aceştia o practică, la scară mai mică sau mai mare, în fiecare sezon estival.
Din păcate pentru bugetul de stat, nici Maria Grapini şi nici instituţiile responsabile cu controlul activităţilor din turism nu au reuşit mare lucru. Patronii hotelurilor de pe litoral se îmbogăţesc în fiecare vară, însă în bilanţurile contabile declară că sunt săraci lipiţi. Şi nu vorbim aici de localnicii care zdrăngăne legătura de chei prin gări sau pe marginea şoselei, în încercarea de a închiria dormitorul soacrei, ci de imperiile hoteliere, controlate de miliardari de top.
Cartierul de lux ridicat de omul de afaceri libanez Mohammad Murrad, patronul lanţului fast food Spring Time, pe plaja dintre oraşul Năvodari şi staţiunea Mamaia nu face nici o ceapă degerată dacă e să dăm crezare raportărilor contabile.
Phoenicia Holiday Resort, cel mai nou şi mai mare complex all inclusive de pe litoralul românesc, are 1.200 de locuri de cazare, este arhiplin, dar nici una dintre societăţile cu răspundere limitată din spatele cartierului de lux nu raportează încasările imense din sezon. Din contră, dacă ar fi să ne luăm după datele financiare, afacerea controlată de preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc scârţâie rău de tot.
Lanţurile hoteliere Phoenicia şi Perla sunt reprezentate în Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) de cinci firme, trei SRL şi două societăţi pe acţiuni: Mandi Logistic SRL, Phoenicia Express SRL, Laricont 2007 SRL, Perla Majestic SA şi Phoenicia Hotels SA. Laricont SRL a avut anul trecut un profit net de numai 180.730 de lei, respectiv puţin peste 40.000 euro. Firma are 13 salariaţi şi a consemnat în 2012 o cifră de afaceri de aporape patru milioane de lei. În 2011, situaţia nu a diferit prea mult, cu excepţia faptului că firma avea 23 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 2,6 milioane de lei, profitul net fiind de 185.219 lei.
În 2010, an greu în plină criză, cifra de afaceri a firmei a mers binişor, respectiv 3,8 milioane lei, însă profitul net a fost de doar 6.611 lei. Laricont a fost înfiinţată în 2007 şi are sediul în Mamaia. Restul firmelor, cu excepţia SC Perla Majestic SA, sunt greu de găsit în baza de date financiară, întrucât din 2009 nu au mai depus raportări contabile.
Phoenicia Hotels deţine şase complexuri hoteliere pe litoral, cu grad ce confort de trei şi patru stele. Acestea totalizează peste 1.400 de camere. Dacă ne raportăm numai la cele trei luni de sezon estival, deşi o parte dintre aceste hoteluri sunt deschise şi în extrasezon, precum şi la un tarif mediu de 200 de euro pe noapte (cu toate că, în regim de all inlcusive, o cameră poate să ajungă la un tarif dublu), la un grad de ocupare de numai 60%, rezultă că toate cele şase unităţi hoteliere produc 168.480 euro în fiecare zi de sezon. Cele aproximativ 100 de zile de sezon estival pe litoralul românesc ar trebui să-i aducă holdingului Phoenicia încasări de 16,8 milioane de euro. Asta fără să mai punem la socoteală restul de opt unităţi de cazare pe care grupul le administrează în Capitală.

Evaziunea de la Eforie

Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în cazul societăţii Ana Hotels, controlată de George Copos. Compania hotelieră deţine şase hoteluri, din care unul este situat pe litoral.
Hotelul Europa din Eforie Nord dispune de 221 de camere, un grad de confort de patru stele şi are un preţ mediu de 100 euro pe zi de persoană. Dacă aplicăm acelaşi raţionament de mai sus rezultă că hotelul lui Copos de pe litoral poate produce 2.210 euro pe zi, respectiv 2,2 milioane de euro (9,9 milioane de lei) în fiecare vară. Chiar dacă-i acordăm clemenţă şi considerăm, ca în precedentul caz, un grad de ocupare de numai 60%, tot rezultă încasări de 1,32 milioane de euro.
Şi acest hotel este deschis tot timpul anului şi dispune de un centru SPA şi facilităţi balneo, care aduc încasări suplimentare. Cu toate acestea, Ana Hotels s- a declarat cu pierderi de aproape un milion de euro anul trecut. Potrivit raportărilor financiare, în 2012 compania-mamă Ana Hotels a avut o cifră de afaceri de peste 111 milioane de lei, venituri de 123,8 milioane de lei, cheltuieli de 124,5 milioane de lei şi o pierdere netă de 920.234 de lei. Şi asta după ce în 2011 compania avusese doar 257.164 de lei profit iar cu un an în urmă Ana Hotels înregistrase o pierdere netă de peste opt milioane de lei.
Chiar dacă o parte dintre hoteluri nu ar funcţiona aşa cum ar trebui, raportul dintre încasări, venituri, cheltuieli şi profitul declarat este mult prea mare. Mai ales că nici unul dintre investitorii de pe litoral, dar mai ales Copos, cunoscut pentru buzunarul extrem de strâmt atunci când vine vorba despre propriii bani, nu ar mai menţine în funcţiune un hotel care merge în pierdere.

Pierderi de cinci stele la Rex

Nici afacerea estivală a omului de afaceri Dan Grigore Adamescu nu merge prea bine pe litoral, dacă e să luăm de bune raportările de la Fisc.
Proprietarul hotelului de cinci stele Rex din Mamaia, declarat monument istoric, a decis să supună hotelul unor lucrări de reabilitare, astfel că acesta este în prezent închis. Acum unitatea hotelieră nu aduce profit, însă dacă urmărim raportările financiare din anii când hotelul a funcţionat, mai întâlnim încă un miliardar sărac. Rex Mamaia SA, firma care administreză hotelul, a înregistrat în 2010 şi 2011 pierderi de aproape 1,6, respectiv 1,8 milioane de lei, în condiţiile în care unitatea hotelieră funcţiona la capacitate maximă, iar cele 102 camere ale unităţii hoteliere aduc, la un tarif mediu de 200 de euro pentru o noapte, venituri de 20.000 de euro zilnic, respectiv două milioane de euro (nouă milioane de lei) în fiecare vară.
Începând din toamnă, toţi hotelierii vor fi obligaţi să plătească o taxă pe cameră, care va fi stabilită în funcţie de clasificarea hotelului şi de zonă. Noul sistem de impozitare a produs vii proteste în rândul hotelierilor de pe litoral, însă acest lucru nu a schimbat cu nimic optica autorităţilor. „În ultimele şase luni, am primit foarte multe reclamaţii că există o neînregistrare a turiştilor şi multe alte lucruri care nu sunt evidenţiate fiscal”, a motivat Maria Grapini, ministru delegat pentru Mediu de Afaceri şi Turism.

Operaţiunea „casa de marcat”

În prezent nu există un sistem unic de evidenţă a turiştilor, astfel că nimeni nu poate spune căt de amplu este fenomenul evaziunii fiscale la recepţiile hotelurilor.
Garda Financiară Constanţa a început în acest sens, o acţiune de control în staţiuni, însă rămâne de văzut dacă operaţiunea va avea rezultatele scontate. „Există aparate de marcat fiscale în toate recepţiile, însă rămâne de văzut dacă acestea sunt şi folosite”, a precizat Ciprian Fronea, directorul Gărzii Financiare Constanţa, care a explicat că, în cazul în care vor fi descoperiţi hotelieri care nu înregistrează veniturile, aceştia riscă amenzi între 8.000 şi 10.000 de lei, plus măsura complementară de suspendare pentru trei luni a punctului de lucru. Hotelierii constănţeni nu par prea speriaţi de amenzi, mai ales dacă şi-au umplut buzunarele cu bani negri în această vară, iar o suspendare a punctului de lucru nu îi va afecta prea tare la final de sezon.

Fraţii „Frutti Fresh”, un nou sezon falimentar

Miliardarii Ioan şi Viorel Micula figurează printre cei mai importanţi proprietari de hoteluri de pe litoral şi în acelaşi timp, printre cei mai mari datornici. Cei doi au achiziţionat în urmă cu zece ani 12 hoteluri de pe litoralul românesc, majoritatea în mandatul fostului ministru al Turismului Dan Matei Agathon. La acea vreme, specialiştii din turism au acuzat ilegalităţi în procesul de atribuire şi faptul că firmele celor doi miliardari erau pline de datorii în momentul privatizării. La un deceniu după acest scandal, afacerea hotelieră a miliardarilor bihoreni este în pragul falimentului. După mai multe încercări de vânzare a hotelurilor care merg în pierdere, patronii au abandonat unităţile de cazare. 2013 se anunţă un nou an pe pierdere pentru hotelurile „Frutti Fresh”. În fiecare an lanţul hotelier Micula bifează pierderi de ordinul milioanelor de lei şi, cum vânzările de hoteluri merg prost pe litoral, cei doi miliardari nu au şanse să-şi rezolve prea curând problemele.

Claudiu Barbu REINVENTează ţepele cu miros de salam

Autor

Adrian Bărbulescu

-

17 septembrie 2013

Este prezent pe la toate „evenimentele mondene” de business – seminarii, gale cu decernări de premii şi alte asemenea agape. Nu lipseşte nici din paginile ziarelor şi revistelor cu profil economic. De la diverse tribune, atunci când are ocazia nu pregetă să-şi dea cu părerea despre situaţia macroeconomică a ţării, pozând într-un fel de „guru” al finanţelor. Ce uită însă să spună Claudiu Barbu, patronul firmei Reinvent Consulting, este că a lăsat zeci de angajaţi pe drumuri, fără posibilitatea de a beneficia de şomaj, pentru că nu le-a plătit nici salariile, nici contribuţiile la asigurări sociale. Barbu nu pomeneşte nici de ţepele pe care le-a dat proprietarilor de la care închiriase birourile unde funcţiona firma sa. Un om de afaceri cu costume Armani şi cu Porsche, dar şi cu dosare penale.

„Simţim că în afaceri încrederea este esenţială”. Sau: “În realizarea obiectivelor de afaceri sunt responsabili social”. Acestea sunt doar două dintre “valorile companiei Reinvent Consulting”, aşa cum sunt ele postate pe site-ul firmei. Cuvinte goale, mai pe româneşte “bărbi”, dacă luăm în calcul modul în care patronul companiei, Claudiu Laurenţiu Barbu, îşi tratează atât angajaţii cât şi partenerii de afaceri.
Când vii cu maşina dinspre Bucureşti spre Braşov, după ieşirea din Sinaia, pe partea dreaptă a drumului poate fi observată o hală de producţie construită după toate standardele europene. De fapt, a şi fost ridicată cu bani europeni, prin fostul program Sapard.
Este vorba de fabrica de mezeluri Rowa Dany, aflată în proprietatea grupului Reinvent. Aici, problemele au început în luna noiembrie a anului trecut, când tuturor angajaţilor li s-a dat să semneze o hârtie prin care se declarau de acord cu reducerea cu 30% a salariului. Cum în Buşteni cu greu îţi găseşti un loc de muncă (poate doar ca lucrător sezonier, uneori la negru, pe la vreo pensiune), oamenii au acceptat.

Concediere fără drept de şomaj

Reducerea salariului a fost însă doar începutul dezastrului pentru cei peste 100 de anagajaţi ai fabricii de mezeluri. În decembrie, s-a produs primul val de concedieri, fiind afectaţi peste 50 de angajaţi. Apoi, din luna februarie a acestui an, patronul nu a mai plătit salariile. Ajunşi la capătul răbdării, pe 17 iunie muncitorii au ieşit în stradă, pe DN1, cerându-şi drepturile. Rezultatul: trei zile mai târziu, aproape 50 de angajaţi (cei care au făcut cea mai mare gălăgie la miting) au fost anunţaţi să-şi caute de lucru, iar pe data de 28 iunie au primit deciziile de concediere.
Nu-i nimic, şi-au spus muncitorii, oricum nu mai primeam niciun ban, măcar aşa o să luăm ajutor de şomaj. Numai că, odată ajunşi la Oficiul de şomaj, aceştia au constatat că nu pot beneficia de ajutor, deoarece Anexa 14, cea care dovedeşte plata contribuţiei de şomaj, era întocmită greşit. Mai exact, nu erau completate rubricile cu numerele şi datele ordinelor de plată prin care ar fi trebuit virate către bugetul consolidat al statului contribuţiile datorate de angajator.
Foştii angajaţi au revenit la sediul societăţii, cerând să li se completeze rubricile respective. Departamentul de personal s-a conformat. Însă, din nou, surpriză. În loc de numerele şi datele ordinelor de plată, pe coloana respectivă figurau numerele şi datele adreselor de la Fisc, prin care societatea era somată să-şi achite contribuţiile datorate.
Mai mulţi angajaţi aflaţi în această situaţie au făcut plângere penală firmei Reinvest in Future Business Stocks SRL (deţinută de Barbui), care administrează fabrica de mezeluri şi acum aşteaptă ca situaţia lor să fie soluţionată de autorităţile statului. Între timp, fabrica de la Buşteni funcţionează bine-mersi, cu angajaţi aduşi din altă parte şi plătiţi la negru – susţin foştii salariaţi. Până când (şi dacă) Inspectoratul Teritorial de Muncă nu se va pronunţa, hoţul neprins este negustor cinstit. Însă faptul că la Rowa Dany livrările de produse se fac numai noapte ar trebui să le ridice oareşce semne de întrebare organelor competente.

A „uitat” să achite chiria

Dar nu numai pe angajaţi îi tratează cu dispreţ Claudiu Barbu, ci şi pe partenerii de afaceri. În ianuarie 2007, Barbu a închiriat, pe numele firmei sale Reinvent Consulting SRL, un apartament în Bucureşti, pe bulevardul Libertăţii 20, pe un termen de cinci ani, cu o chirie între 850 de euro, în 2007, şi 1.200 euro, în 2011. Conform contractului, cu care Barbu a fost de acord şi l-a semnat, dacă nu achita chiria în primele 10 zile ale trimestrului, după cinci zile de întârziere proprietarul putea rezilia contractul, fără altă înştiinţare, iar apartamentul trebuia evacuat în 48 de ore, fără a se apela la o instanţă de judecată.
Iar Barbu n-a mai achitat chiria şi cheltuielile aferente la scadenţa de plată din septembrie 2009, astfel că proprietarii au cerut instanţei, în noiembrie 2009, rezilierea contractului de închiriere. În martie 2010, Judecătoria sectorului 5 a stabilit că ”societatea pârâtă, deşi a beneficiat de spaţiul închiriat, nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a chiriei”, astfel că a admis cererea de reziliere a contractului şi a dispus evacuarea pârâtei Reinvent Consulting SRL, obligând-o şi la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 1.137 lei.
Barbu a formulat apel, care însă i-a fost respins de Tribunalul Bucureşti, în februarie 2011, fiind menţinută dispoziţia de evacuare, plus plata unor cheltuieli de judecată de 1.310 lei. Urmează partea cea mai interesantă, în care Barbu, jurist de formaţie, încearcă să-i intimideze pe proprietarii apartamentului. Astfel, între cele două acţiuni în instanţă, în mai 2010, după ce a văzut că a pierdut primul proces, el le trimite un e-mail proprietarilor, prin care le spune că, de fapt, nu au nicio şansă în faţa lui şi mai bine ar renunţa la proces.

Tactica îmbrobodirii

La începutul epistolei, Claudiu Barbu îi avertizează pe proprietari că ”situaţia în care vă aflaţi dumneavoastră, ca şi parte în contract, este cu mult mai gravă decât în perioada în care plata chiriei se făcea cu câteva zile întârziere” (de fapt, cu câteva luni întârziere). Mai departe, Barbu schimbă tactica. Iată ce le-a mai scris el proprietarilor: ”Finalitatea acţiunii iniţiate de dumneavoastră în instanţă, poate fi cu mult mai îndepărtată decât finalitatea contractului de închiriere (….). Pentru recuperarea chiriei, este necesară o altă acţiune în instanţă, acţiune ce trebuie timbrată la valoarea sumei solicitate (….) Trebuie să aveţi în vedere că neplata chiriei nu atrage penalităţi, în schimb aveţi dreptul la dobânzi echivalente cu cuantumul inflaţiei anuale, total insuficiente pentru neplăcerile probabil cauzate (….) În situaţia în care veţi câştiga ambele procese, Reinvent, în funcţie de contextul social economic, va avea opţiunea de a solicita intrarea în stare de insolvenţă, respectiv cea de reorganizare, situaţie în care se va suspenda orice executare silită, inclusiv acţiunile de evacuare. Într-o astfel de situaţie, orice datorie poate fi eşalonată pe o perioadă de trei ani. Totodată, trebuie să aveţi în vedere că SC Reinvent Consulting SRL nu este societate comercială care să deţină active, ceea ce ne-ar oferi şi opţiunea de cesionare a acesteia, sau de lichidare a patrimoniului, fără pierderi pentru asociaţi”.
Curat cinism, pe banii proprietarilor apartamentului; de fapt, Barbu le spune acestora să stea la locul lor, că oricum nu au ce să îi facă. În continuare, chiriaşul le propune ”intrarea în normalitate a contractului”, cu plata restanţelor în schimbul renunţării la evacuare. Pentru ca tupeul să fie maxim, Barbu cere şi o reducere a chiriei. La final, după un calcul făcut de el, patronul Reinvent mai propune scăderea din suma restantă a unei taxe de reziliere anticipată, în valoare de 9.000 de lei, care însă nu se înscria în prevederile contractuale.
”Contribuţie la succes” este motto-ul Reinvent Consulting. În cazul închirierii apartamentului din bd. Libertăţii, “contribuţia” a fost de aproape 20.000 de euro – totalul restanţelor la chirie. Am încercat să-l contactăm pe Claudiu Barbu atât pe cele două numere de mobil pe care le deţine (prin apeluri repetate şi SMS-uri) cât şi pe fix, la sediul firmei. De aici, secretara ne-a spus că patronul este în concediu. Foştii săi angajaţi de la Buşteni n-au bani să plece nicăieri în concediu.

Ponta îşi face rău singur

Autor

Dănilă Chirovici

-

12 septembrie 2013

Victor Ponta greşeşte. Roşia Montană Gold Corporaton ste un proiect care s-a fâţâit prea mult. După cincisprezece ani de tergiversări, se impune o soluţie! Atitudinea echivocă a primului ministru este profund dăunătoare. Semnez, da’ votez împotrivă, respingere urgentă a proiectului de lege şi în Senat şi în Camera Deputaţilor, garantează Zgonea, da’ să vedeţi ce prăpăd de bani urmează după… ce-i asta? Un puseu de orgoliu pueril.
Victor Ponta a simţit, corect, că a ieşit în decor cu declaraţia care exprima o non-poziţie a sa personală şi a întregului PSD, care a fost sancţionată, prompt şi dur de Crin Antonescu, cel care i-a forţat pe liberali să adopte o decizie de respingere a proiectului RMGC trimis în Parlament de Cabinetul Ponta. De aici încolo a început o sarabandă de acuzaţii şi ironii din partea social-democraţilor, greu de înţeles. Ilie Sârbu a spus că preşedintele PNL face pe „fata mare”, vrând să puncteze faptul că Antonescu ştia de costurile respingerii proiectului Roşia Montană. Chiar şi aşa, ce legătură are una cu alta? Victor Ponta a acuzat astăzi în conferinţa de presă „decizia politică” pe care au luat-o liberalii înaintea unor dezbateri în USL. Carevasăzică pe Ponta nu-l deranjează în primul rând respingerea proiectului ci faptul că PNL a luat o decizie de capul său. Astăzi avea o figură foarte serioasă anunţând că „probabil proiectul nu va trece”, fiind mai degrabă supărat, şi prezentând nişte date care puneau într-o lumină favorabilă RMGC. Taxele de mediu, ecologizarea, în cazul respingerii proiectului, ne va costa 150 de milioane de euro, ne anunţa cu părere de rău prim-ministrul. Aceeaşi persoană care ne anunţa, ferm, că în calitate de deputat va vota împotriva RMGC.
Să fim bine înţeleşi! Crin Antonescu trăieşte clipă de clipă doar pentru a ajunge preşedintele României. Relaţia cu Victor Ponta şi PSD este doar calcul pragmatic. |ntors dintr-un super concediu a constatat că i-a scăzut cota politică. Surpriza cea mare abia uma să vină. Confruntat cu o nominalizare la Ministerul Transporturilor, Crin Antonescu s-a trezit în faţa unui Victor Ponta cu braţele încrucişate în sân, care, cu superioritate, zicea ăla da, ăla nu. Când împotriva lui Ovidiu Silaghi s-a demarat umărirea penală, cu doar câteva zile înainte de nominalizare, Victor Ponta aştepta tăcut şi răbdător retragerea candiaturii în timp ce Crin Antonescu vitupera împotriva lui Traian Băsescu, DNA şi ANI. Dar culmea a fost atinsă atunci când la Nini Săpunaru, propunerea fermă a lui Crin Antonescu, şi prezentată în detaliile culiselor, Victor Ponta a strâmbat din nas, i-a transmis preşedintelui PNL un fel de „mai încearcă”, şi l-a obligat pe acesta să ezite în faţa BPN şi s-o accepte pe Ramona Mănescu, cea pe care o gratulase cu îngăduinţa sa premierul.
Acum, cu Roşia Montană, a venit timpul răsplăţii. Crin Antonescu l-a pus pe Victor Ponta într-o postură ridicolă, ezitantă, de genul „aş vrea dar nu ştiu cum”. Nimic nu-l poate opri pe Victor Ponta să susţină proiectul pe care l-a semnat. Poate doar declaraţia că el este împotriva RMGC doar pentru că este susţinută de Traian Băsescu şi atunci cu siguranţă e ceva rău… Dar dacă s-a răzgândit poate să facă public lucrul acesta. Or, nu! Victor Ponta vrea consultări, dezbateri. Adică, după cincinsprezece ani s-o luăm de la capăt, ca-n Caragiale, să se schimbe dar să nu se modifice nimic.
Problema are două cauze. Una este cea a lobby-ului extrem de susţinut pe care l-a făcut Gabriel Resources. A cărui patron înţeleg că e în anchete privind multiple infracţiuni financiare. Cea de a doua cauză, care este şi cea mai mare, este că Victor Ponta, mânat de un orgoliu exagerat şi de nişte calcule politicianiste, nu vrea să abandoneze lupta asta pe care deja a pierdut-o. |n loc să-i lase pe liberali în pace cu votul lor „împotrivă”, şi să ia o decizie în privinţa partidului pe care-l conduce, continuă un scandal ca un om care nu se poate adapta liniştii după ce s-a încheiat o ceartă. Cu ministerul Transporturilor, Crin Antonescu „şi-a furat-o” în tăcere, mormăind ceva despre ANI, DNA şi coabitare, dar şi-a dat seama că a contiuna cu văicărelile l-ar pune într-o postură de om slab, incapabil de a îndura înfrângeri. Victor Ponta nu ştie să piardă.

Un preşedinte (de Senat), jucător

Autor

Dănilă Chirovici

-

10 septembrie 2013

Se pare că, până la urmă, am ajuns la un sfârşit de drum şi cu exploatarea minieră de la Roşia Montană. De fapt, mai degrabă, se poate spune că s-a ajuns la o soluţie în „dosarul”, RMGC. S-a rezolvat, nu se poate. Cauza a fost respinsă. Nu mă pricep. Da’ mie, ca prostului, nu-mi place când aud despre aur şi cianuri. Mi se pare ceva sinistru, o combinaţie de două lucruri rele. Zicea unu’, la teve, că de ce să nu lăsăm şi noi ceva, moştenire, generaţiilor viitoare? Mi-a plăcut. Dar poate că nu asta este soluţia corectă. Se vorbeşte despre locuri de muncă, despre bani la bugetul de stat. Mă întreb, proiectul RMGB ar fi dus la ceşterea nivelului de trai în România? În felul în care fiecare cetăţean să simtă asta? Mă îndoiesc. Dar şi noi, i-am ţinut 15 ani pe oamenii ăia cu ochii-n soare…treabă românească! Proiectul ăsta, Roşia Montană Gold Corporation, are multe cârlige. Nu e deloc un business clar, de genul îţi dau atâţia bani pe marfa asta. Au abundat interesele politice, alături de alte interese obscure. Repet, i-am ţinut în stand-by ca nişte ţărani pe oamenii ăia, da’ ei de ce nu au plecat? De ce n-au zis, spălaţi-vă pe cap cu aurul vostru, ne ducem la alţii mai destupaţi la minte! |nseamnă că ceva le-a convenit. Acum o să dea, probabil, statul român în judecată (o puteau face şi mai devreme), şi există, cred eu, şanse mari să câştige. Asta e! Dăm bani la FMI, la RMGC, la taxe şi impozite, colo-colo, oricui ne cere, se pare că avem de unde.
Acum, bine că s-a ajuns la o soluţie, că eram de râsul lumii. |n cincisprezece ani să nu poţi lua o decizie! |n cincisprezece ani, un nou născut, ajunge să ia o grămadă de decizii, inclusiv liceul pe care să-l urmeze!!! O să plătim pentru fariseismul ăsta. |n plus, Cabinetul Victor Ponta va intra într-un clinci. O să fie nevoit să aplice nişte măsuri de protecţie socială pentru oamenii din Roşia Montană. Alte localităţi defavorizate ar putea revendica acelaşi regim. E un scenariu cu un final imprevizibil. Deocamdată USL, avându-l ca vedetă incontestabilă pe Crin Antonescu, a demonstrat ceea ce înseamnă voinţă politică. Primul ministru făcea piruete graţioase pe ponturi sărind de la calitatea de deputat la cea de şef al Executivului. Proiectul RMGC at fi avut şanse mari să rămână garat la depou o vreme nedeterminată. Dezbaterile palamentare ar fi permis un lobby extem de intens. A intervnit Crin Antonescu, în două etape. Preşedintele PSD anunţase că lasă la latitudinea fiecărui senator şi deputat felul în care se va raporta la această lege. (Cred că mulţi pesedişti îşi frecau mâinile cu ochii sclipindu-le către aurul la care tânjeau cei de la Gabriel Resources.) A venit Crin Antonescu şi a spus, nu, grupurile parlamentare PNL vor avea o poziţie clară şi unitară. Imediat după aceea, când încă se mai pritoceau tot felul de comisii speciale sau ordinare, preşedintele liberalilor a anunţat că senatorii şi deputaţii pe care îi reprezintă vor vonta pentru respingerea proiectului RMGC. Jocurile fuseseră făcute. Victor Ponta a anunţat capitularea: legea respinsă urgent în Senat, urmând ca acelaşi lucru să se întâmple în Camera Deputaţilor, garanţie fiind Valeriu Zgonea, în direct. De data asta PNL a punctat clar în faţa PSD. Nu doar pentru că pesediştii au urmat directiva liberalilor, dar şi pentru că aceştia din urmă au avut o poziţie clară, principială, în timp ce social-democraţii aveau de gând s-o scalde prin balta electorală, în dulcele stil clasic. Cu siguranţă o să se mai găsească voci stridente care să invoce piţigăiat idealurile Dreptei şi ale capitalismului, arătând acuzator cu degetul către Crin Antonescu. Bani, locuri de muncă, economie de piaţă şi alte alea. Dar ei vor fi incomparabil mai puţin coordonaţi decât cei care au ca principiu un mod de viaţă sănătos. Crin Antonescu a demonstrat că dacă ai voinţă politică poţi rezolva în trei zile o problemă care durează de 15 ani. Toţi ceilalţi au pierdut startul, şi nici nu mi are rost să se angajeze în cursă.

Sancţiune dură a ASF: Euroins nu mai are voie să emită poliţe RCA

Autor

Adrian Bărbulescu

-

29 august 2013

În urma unui control cu prilejul căruia s-au constatat întârzieri la plata daunelor şi diminuarea nejustificată a despăgubirilor, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a sancționat dur societatea de asigurare Euroins. Acesteia i s-a interzis temporar să practice asigurări RCA. Consiliul ASF a dispus această măsură lucru în şedinţa din 28 august. Tot atunci, instituţia de supraveghere şi control a hotărât sancţionarea lui Mihnea Tobescu, directorul general al companiei de asigurări, cu amendă de 50.000 de lei şi sancționarea lui Stamov Bozhidar Stoyanov, conducătorul departamentului de daună din cadrul societății, cu retragerea aprobării acestuia. “Interzicerea practicării de către societate a asigurării RCA este în vigoare până la implementarea de către compania Euroins a unui set de măsuri stabilit de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Măsurile se referă, printre altele la revizuirea de către Euroins a instrucțiunilor, procedurilor sau normelor de constatare și lichidare a daunelor, stabilirea corespunzătoare a cuantumului despăgubirilor în conformitate cu reglementările în vigoare, respectarea termenelor de plată a dosarelor de daună, informarea sau notificarea asiguraților cu privire la respingerea pretențiilor de despăgubire”, se arată în comunicatul dat publicităţii de ASF. Autoritatea a obligat Euroins ca, în termen de 24 de ore de la primirea deciziei de sancționare, să le comunice intermediarilor de asigurări interdicția de a mai încheia contracte de asigurare RCA în numele și pe seama societății. La sfârșitul semestrului I 2013, Euroins Asigurare-Reasigurare SA avea un volum de prime brute subscrise pe segmentul RCA de 258,74 milioane de lei și deținea o cotă de piață pe acest segment de 21%. În primele şase luni ale anului 2013, indemnizațiile brute plătite de societate, pe segmentul RCA, au însumat 157,78 milioane de lei. Noua ASF pare hotărâtă să taie în carne vie în domeniul asigurărilor, sancţionându-i dur pe cei care încalcă legea. Pe 12 august, ASF a anunţat aplicarea unor sancţiuni pe piaţa asigurărilor, în urma unor controale efectuate in perioada mai 2013 – iulie 2013. Consiliul ASF a decis pe 22 mai 2013 sancţionarea aceluiaşi Stamov Bozhidar Stoyanov (Euroins) cu 50.000 de lei, a lui Mihail Tecău – președinte directorat Omniasig VIG, cu 50.000 de lei, a lui Artur Borowinski – vicepreședinte directorat Omniasig VIG, cu 50.000 de lei şi a Danielei Camelia Covăcescu – membru directorat Omniasig VIG cu 30.000 de lei. Controalele au vizat şi Astra Asigurări, societate deţinută de omul de afaceri Dan Grigore Adamescu. Pe 12 august, ASF a comunicat ca „la Astra Asigurări controlul este în derulare. După ce va fi finalizat, echipa de control va informa Consiliul ASF asupra constatărilor, iar acesta va dispune eventualele măsuri de sancționare „.

Udrea, Băsescu, și poporul

Autor

Dănilă Chirovici

-

28 august 2013

Nu mai înțeleg în ce țară trăiesc. Sunt complet bulversat. Elena Udrea scrie. Ceea ce mi se pare un exercițiu firesc. Și interesant de studiat. Am citit un articol de-al său în care, în mod cu totul și cu totul nesurprinzător, îi ridică osanale lui Traian Băsescu, făcându-l eroul luptei împotriva USL și corifeu al Dreptei, din România, în special. Sigur, aș fi tentat să acord atenție stilisticii și să-i atrag atenția doamnei Udrea în legătură cu un limbaj prea sec și prea direct. Ideile este bine să fie ambalate într-o notă de reținere și de echivoc atunci când nu reprezintă o concluzie sau o mărturie de credință. Or, tocmai asta face doamna Elena Udrea, pe parcursul mai multor mii de semne, un jurământ de fidelitate față de Traian Băsescu pe care îl proclamă un fel de „cauza sui”. N-am nimic împotrivă , doar că i-aș atrage atenția doamnei Elena Udrea asupra faptului că în felul ăsta – a se citi cu modul ăsta de exprimare – nu-i face un mare serviciu persoanei în cauză, pe care o transformă într-un fel poster lipit pe peretele din camera unei adolescente.
Dar asta este doar o părere de-a mea care ține mai degrabă de gustul propriu. Ceea ce merită comentat nu este stilistica epică a doamnei Elena Udrea ci faptul că articolul există și că el este scris de un politician care se revendică de la vârful piramidei Puterii din România. Repet, doamna Elena Udrea îl proclamă pe Traian Băsescu eroul, vârful de lance al luptei împotriva USL. De aici mintea mea intră într-o derută cumplită. Vorbim despre Traian Băsescu, președintele României, și despre Elena Udrea parlamentar? Elena Udrea nu ține cu Traian Băsescu? Păi, atunci de ce îl face răspunzător de încălcarea flagrantă a Constituției încă nemodificată???!!! Doamna Elena Udrea adresându-se electoratului băsisto-pedelist (ceea ce este o greșeală de strategie pentru că acesta oricum îl glorifică pe Zeus) afirmă, ca frază de început: „Traian Băsescu a reușit într-o singură ieșire publică să facă mai mult decât a reușit întreaga opoziție în 16 luni de la instalarea guvernului USL”. După care urmează un articol de vreo cinci mii de semne într-un stil și cu niște idei ușor de anticipat. Articolul se numește „Traian Băsescu sau nevoia de opoziție în România”. Carevasăzică Traian Băsescu reprezintă Opoziția din România. Eu credeam că reprezintă Președinția din România. Lipsa asta de echivoc, faptul că deja se afirmă tranșant adevăruri care încalcă legea (Supremă) a devenit extrem, extrem de periculos. Eu am spus de mai multe ori că Traian Băsescu nu mă reprezintă. Dar asta nu-l degrevează pe el de sarcina de a mă reprezenta. Știu că pare greu de înțeles, dar așa e! Or Traian Băsescu „luptând” cu USL, „luptă” cu 70% dintre cetățenii cu drept (exercitat) de vot din România. Nu e vorbă, niciun președinte al țării ăsteia n-a putut, și n-o să poată, să facă abstracție de forțele politice care l-au sprijinit pentru obținerea funcției și care-l sprijină în exercitarea mandatului. Dar de aici și până la a te face purtătorul fățiș al intereselor acestora este o cale lungă, ca de la a suferi de foame și a muri de foame.
Traian Băsescu poate fi nemulțumit de activitatea guvernului. Dar rolul său ca președinte de țară nu este să bage populația în panică. Ci să discute cu Executivul și să incerce să-l influențeze spre bine. Dacă Victor Ponta este atât de necopt încât să refuze un dialog pe niște teme care să ducă la creșterea nivelului de trai al cetățenilor, atunci sarcina unui om responsabil aflat în cea mai înaltă funcție din stat nu este să isterizeze națiunea, ci să-și folosească toate pârghiile pe care le are la îndemână, de la consilieri până la serviciile speciale, pentru a comunica, discret, guvernului, măsurile pe care trebuie să le întreprindă. Traian Băsescu este vedeta de presă a Opoziției. Precedentul pe care l-a creat este deosebit de grav. Este foarte greu să-i ceri viitorului președinte al României să nu se folosească de liberatea deplină pe care și-a permis-o Traian Băsescu, ostentativă la adresa Constituției, și poate chiar să-și aroge drepturi suplimentare. Singura soluție în acest sens este modificarea Legii Supreme cu niște prevederi clare referitoare la limitarea prerogativelor prezidențiale, inclusiv în privința prezenței sale publice. Să se spună, de exemplu, că „șeful statului” nu poate avea întrevederi politice decât în prezența reprezentanților tuturor partidelor parlamentare. Și că înainte de a critica în presă guvernul, trebuie să existe o scrisoare de atenționare trimisă în mod oficial primului ministru, în care să fie descrise temele care vor face obiectul expunerii publice. Și că în cazul în care premierul răspunde – în termen de 24 de ore – tot în mod scris și oficial și cere o întrevedere, președintele nu mai are dreptul să comunice presei nemulțumirile sale până după ședința cu șeful Executivului, când se organizează o conferință de presă comună.

Oprescu, faultat de RATB şi Onţanu

Autor

Adrian Bărbulescu

-

8 august 2013

Ne-am obişnuit deja ca în Bucureşti municipalitatea să se apuce de proiecte grandioase a căror finalizare să se tot amâne. Rândurile care urmează nu se referă însă la investiţiile neduse la bun sfârşit, ci la acelea care s-au finalizat, însă, din varii cauze, sunt practic inutile. Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău şi linia de tramvai de pe Calea 13 Septembrie sunt numai două exemple care ilustrează cum sunt arucaţi pe fereastră banii contribuabililor. Şi aici vorbim de zeci de milioane de euro.

Odată finalizate, după amânări succesive, investiţii care ar fi trebuit să ducă la fluidizarea traficului bucureştean se dovedesc pur şi simplu inutile. Pe linia de tramvai supraînnălţată de pe Calea 13 Septembrie tramvaiele circulă din jumătate în jumătate de oră, iar Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău este sugrumată de maşinile parcate ilegal.
Dar s-o luăm în ordine cronologică. În partea de vest a Capitalei, traficul este mai aglomerat ca oriunde. Din cauză că în zonă nu este metrou, toată lumea circulă pe la suprafaţă. Tocmai de aceea, în încercarea de a mai descongestiona zona, în perioada 2004-2005 municipalitatea a alocat Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) suma de 13,89 milioane de lei fără TVA (adică aproximativ cinci milioane de euro) pentru modernizarea liniei de tramvai care leagă Bulevardul Ghencea de Calea 13 Septembrie. Cu banii respectivi s-au înlocuit terasamentul şi şinele şi au fost refăcute refugiile (staţiile). Mai mult, pentru a sigura un transport rapid, liniile au fost delimitate de carosabil cu borduri.

Un tramvai numit dorinţă

O soluţie excelentă, am putea spune la prima vedere. Din Ghencea ai putea ajunge la Piaţa Unirii în timp record. Da, numai că tramvaiele sunt rara avis pe linia 47. Mai exact, potrivit informaţiilor existente pe site-ul RATB, intervalul de succedare este de 20 de minute între orele 6,00-9,00 şi 13,00-21,00, de 31 de minute în intervalul 9,00-13,00 şi, atenţie!, de 60 de minute după ora 21,00.
Evident, din statisticile RATB reiese că nu există cerere de transport pe această rută. Ceea ce este perfect adevărat, numai că motivul este tocmai timpul mare de aşteptare în staţie. Decât să aştepţi jumătate de oră sau chiar o oră întreagă în staţie, preferi să te reorientezi către alt mijloc de transport – maşină personală sau autobuz, ambele mult mai poluante decât tramvaiul şi care, evident, aglomerează şi mai mult traficul
În 2008, oficialii RATB anunţau că au în plan, “pentru urmatorii ani”, repunerea în funcţiune a liniei 48, între Ghencea şi Gara Basarab, pentru a micşora intervalul de succedare a tramvaielor pe linia modernizată. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum, după cinci ani de zile. Şi aşa s-au dus pe apa Sâmbetei cinci milioane de euro.

Dincolo era mai ieftin

După ani şi ani, o altă investiţie, care de această dată a “înghiţit” zeci de milioane de euro, se dovedeşte la fel de inutilă. Este vorba de Străpungerea Doamna Ghica – Chişinău, din estul Bucureştiului, care ar fi trebuit să fluidizeze traficul rutier pe inelul median de circulaţie din această zonă.
Lucrările au început în 2006. Pentru suma de 5,6 milioane de euro, constructorul portughez Lena Construccoes se angaja să refacă şi să modernizeze strada Doamna Ghica, de la intersecţia cu Şoseaua Colentina şi până la calea ferată care intră în Gara Obor. Peste şine trebuia construit un pasaj, şoseaua continuând apoi, tot pe două benzi pe sens, până la “Circul Foamei” din Piaţa Delfinului, pentru ca apoi traficul să fie “vărsat” în Bulevardul Chişinău. Artera era proiectată la patru benzi de circulaţie, câte două pe fiecare sens, o lungime totală de 1,8 km şi o lăţime cuprinsă între 21 şi 70 m.
În 2008, când lucrările erau la stadiul de 70%, la Primăria Capitalei s-a produs schimbarea – a plecat Adriean Videanu şi a venit Sorin Oprescu. Carele Sorin Oprescu a oprit lucrările, pe motiv că sunt prea scumpe. A făcut o nouă licitaţie şi pentru restul de 30% rămas neexecutat s-au plătit noului constructor, SCT Bucureşti, 11 milioane de euro.

“Perversa” lui Onţanu

Dar nu sumele exorbitante plătite de municipalitate fac obiectul acestui articol. Pe 3 decembrie 2012, primarul Sorin Oprescu inaugura, alături de premierul Victor Ponta, finalizarea lucrărilor la acest obiectiv. Şoferii care aşteptaseră ani buni o soluţie de trafic mai rapidă s-au îmbulzit să utilizeze noua arteră.
Utilitatea acesteia a fost însă sabotată de primarul sectorului 2, Neculai Onţanu. De la 1 februarie 2012, cu zece luni înainte de tăierea panglicii, în sectorul 2 nu se mai ridică autoturismele parcate ilegal pe partea carosabilă. Asta deoarece contractul cu Supercom, firma care ridica maşinile de pe raza acestui sector, expirase la finele lunii ianuarie 2012.
Primăria a organizat, la finele lui 2011, două licitaţii pentru reînnoirea acestui serviciu, la care nu s-a prezentat nimeni, aşa că Onţanu s-a resemnat. „Contractul cu firma care ridică maşinile a expirat pe 31 ianuarie 2012. Pentru a continua această activitate, anul trecut am organizat două licitaţii, la care nu s-a prezentat nimeni, deoarece tariful era redus cu 40%. Aşa că am decis să nu mai facem nici o licitaţie. Nu vom mai ridica deloc maşinile parcate neregulamentar”, declara, la începutul anului trecut, pentru HotNews.ro, Anatol Albu, purtătorul de cuvânt al Primăriei sectorului 2.
Şi această resemnare/nepăsare a Primăriei se răsfrânge negatit inclusiv asupra Străpungerii Doamna Ghica – Chişinău. La Piaţa Delfinului trebuie să te strecori, pe o singură bandă, printre maşinile pieţarilor şi riveranilor, parcate fiecare cum i-a tunat. Te duci apoi glonţ peste pasajul ce supratraversează linia de cale ferată şi apoi te opreşti în coloană, pentru că circulaţia este din nou gâtuită la o singură bandă pe sens, din cauza maşinilor parcate pe dreapta. Chiar în dreptul indicatoarelor de “staţionarea interzisă”. Dacă nu-i întreabă nimeni de sănătate… Aşa că ultima porţiune de câteva sute de metri până la intersecţia cu Şoseaua Colentina este străbătută, la orele de vârf, în 20-25 de minute. Halal fluidizare!

“Invazia” de la capătul lui 5

Despre investiţiile fără cap şi fără coadă ale municipalităţii bucureştene se poate scrie o carte. Linia tramvaiului 5 a fost modernizată doar între Aeroportul Băneasa şi Pasajul Băneasa (sediul AVAS), chit că pe Bulevardul Barbu Văcărescu, până la intersecţia cu Şoseaua Ştefan cel Mare, terasamentul este într-o stare jalnică. Pe aici, tramvaiele abia se târâie, dar circulă. Ceea ce nu se poate spune despre porţiunea modernizată, pe care nu circulă nimic.
Dincolo de necesitatea unor lucrări suplimentare la pasajul peste calea ferată, municipalitatea nu a fost în stare să lămurească problema celor câţiva cetăţeni care au împrejmuit terenul pe care se află bucla de întoarcere de la aeroport. Pe motiv că e terenul lor. Păi, dacă au dreptate, să-i exproprieze potrivit legii, dacă nu, să-i evacueze.

Dezmăţ pe bani publici la Oil Terminal

Autor

Darius Martinescu

-

6 august 2013

Maşini la scară şi benzină pentru salariaţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, contracte artribuite fără licitaţii, firme căpuşă şi aproape o sută de procese pe rolul instanţelor. Toate acestea se întâmplă la compania constănţeană Oil Terminal, chiar sub ochii autorităţilor, fără ca reprezentanţii Ministerului Economiei să mişte un deget. Neregulile companiei petroliere de stat au intrat şi în vizorul Fondului Monetar Internaţional.

În plin proces de trecere la management profesionist şi eficientizare a cheltuielilor în întrepriderile de stat, există încă societăţi unde se fură ca-n codru. Unul dintre cei mai importanţi operatori de pe piaţa petrolului, compania Oil Terminal, este o oază unde huzuresc funcţionarii statului şi directori numiţi politic.
Poate nu cea mai importantă neregulă, dar care exemplifică cel mai bine bătaia de joc faţă de banul public, este faptul că reprezentanţii Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), structură care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, beneficiază gratuit de maşinile şi benzina companiei Oil Terminal. Funcţionarii statului se plimbă de ani buni după bunul plac cu maşinile Oil Terminal, în condiţiile în care compania a trecut, în numele crizei, prin disponibilizări colective.
„Reprezentanţii OPSPI dispun de maşini şi bonuri de benzină”, a precizat Dan Bărbulescu, administrator independent şi avertizor de integritate în cadrul Oil Terminal. Pe lângă autoturisme, funcţionarii Ministerului Economiei, desemnaţi să reprezinte statul în adunările acţionarilor, primesc bani ori de câte ori se deplasează la Constanţa pentru AGA. „Este o situaţie de discriminare a celorlalţi acţionari”, a precizat avertizorul de integritate. El a explicat că ceilalţi acţionari nu sunt remuneraţi pentru activitatea în AGA şi că aceste avantaje sunt cel puţin curioase, în condiţiile în care OPSPI, care reprezintă statul la Oil Terminal, ar fi trebui să fie cel care să asigure respectarea legalităţii, şi nu să o încalce.
„Este un alt mod de a da mită”, a precizat Dan Bărbulescu. Din aceste motive, unul dintre acţionarii companiei, fondul de investiţii Broadhurst, a solictat în mod oficial stoparea acestor practici, AGA urmând să adopte, la începutul lui iulie, o poziţie oficială în acest sens.

Un avertizor acuză

După cum am menţionat mai sus, acestea nu sunt singurele neregului de la Oil Terminal. Avertizorul de integritate a trimis sesizări la toate intituţiile statului, fără însă ca cineva să ia poziţie.
„La Oil Terminal a fost inoculată o cultură a fraudei (…) am semnalat autorităţilor riscurile majore de continuarea a fraudelor iniţiate de fosta conducere executivă si constatate de ANAF prin care s-au închiriat active, chiar depozite petroliere întregi, fără licitiaţie, şi s-au prelungit de către noua conducere executivă cu aprobarea complice dată de OPSPI în AGA de la Oil Terminal… Refuzul aplicării guvernării corporatiste de către MECMA şi OPSPI a generat numirea provizorie de persoane înregimentate politic dar fără competenţele necesare care au aprobat situaţii financiare pentru 2012 care nu reflectă realitatea economică a societăţii, prin subevaluarea unor active de care depinde funcţionarea societăţii sau care se intenţionează a fi vândute şi supraevaluarea altora care sunt inchiriate fără licitaţie”, arată avertizorul de integritate în scrisoarea trimisă Ministrului Economiei.
Acesta mai reclamă faptul că Oil Terminal, cu acordul conducerii, este căpuşată de mai multe societăţi cu răspundere limitată. „Refuzul actualului CA de a solicita statutul de antrepozit fiscal produce zilnic pagube Oil Terminal, deoarece clienţii societăţii preferă serviciile Oil Prod SRL (din grupul Eco Petroleum) care, deşi a închiriat toate rezervoarele funcţionale din depozitul Nord al societăţii Oil Terminal, beneficiază de statutul de antrepozit fiscal din 2009, anul în care l-a pierdut Oil Terminal (n.r. statutul de antrepozit fiscal) printr-o Hotarâre de Guvern prejudiciabilă şi care a fost declarată anul trecut ca fiind incompatibilă cu normele UE”, mai menţionează administratorul independent. Altfel spus, o firmă c u răspundere limitată face afaceri în curtea Oil Terminal, pe spatele companiei de stat.

Directorul, amendat cu 5.000 lei

În replică la sesizările administratorului independent, conducerea Oil Terminal îl acuză pe acesta că face „lobby negativ” şi că a făcut publice documente care ar fi trebuit păstrate sub tejghea.
Mai mult, în cadrul viitoarei AGA, programată pentru 4 iulie, a fost introdus pe ordinea de zi un punct suplimentar, respectiv „analizarea acţiunilor administratorului Bărbulescu Dan în mass media privitoare la managementul societăţii şi situaţia patrimonială a sa precum şi implicaţiile acestor acţiuni şi dispunerea celor legale în funcţie de rezultatul analizei”. Nu se ştie cum se va termina acest diferend, cert este însă că directorul general al Oil Terminal, Sorin Ciutureanu, trebuie să plătească o amendă de 5.000 de lei pentru că a depăşit cheltuielile de exploatare pe anul trecut, iar în urma unui control efectuat de ANAF s-a dispus rezilierea a patru contracte suspecte.

Afacerile cu petrol, în instanţă

Directorii care s-au perindat la conducerea Oil Terminal au făcut de toate, numai afaceri în folosul companiei nu.
Potrivit unui raport remis de companie către piaţa de capital, la sfârşitul lui mai, pe rolul instanţelor constănţene figurau nu mai puţin de 90 de dosare în care este implicată societatea. Acestea totalizează posibile datorii în valoare de peste şase milioane de lei, bani pe care Oil Terminal va trebui să îi suporte din surse proprii în cazul în care va pierde procesele. Mai mult, Oil Terminal a pierdut procesele colective intentate de către salariaţi pentru neacordarea primelor de Crăciun.
Compania are de plată, în urma deciziei Tribunalului, despăgubiri către 692 de angajaţi. Despăgubirile includ atât cunatumul primelor propriu-zise, în valoare de 1.060 de lei pentru fiecare salariat, dar şi cheltuieli de judecată, stabilite la 3.000 de lei. Adunate, toate acestea au o valoare de peste 2,8 milioane de lei, respectiv peste 660.000 de euro. În 2011, compania nu a mai acordat prime angajaţilor în cuantumul stabilit de către părţi înainte de criză, prin contractul colectiv de muncă. De asemenea, pentru reducerea cheltuielilor, s-a decis reducerea săptămânii de lucru, fapt ce a provocat nemulţumiri în rândul salariaţilor companiei. Directorul general de la acea vreme, Silviu Ioan Wagner, nu mai conduce în prezent compania, însă Oil Terminal trebuie să le acorde despăgubiri salariaţilor, în urma deciziilor obţinute de aceştia în instanţă.

Dosarul, pe masa şefului FMI

Scandalul de la malul mării a căpătat şi conotaţii internaţionale. Toate neregulile de la Oil Terminal i-au fost semnalate şefului FMI pentru România, Tonny Lybek.
Într- o scrisoare adresată oficialului FMI, administratorul independent susţine că Ministerul Economiei a început o acţiune pentru intimidarea sa. „Ministerul Economiei intenţionează să blocheze accesul la informațiile de interes public ale acționarilor și membrilor consiliului, care nu au aprobare pentru a accesa date secrete, chiar dacă în ultimii 10 ani pe agenda adunărilor acţionarilor sau ale consiliului de administraţie nu au existat documente clasificate ca fiind secrete”, arată Dan Bărbulescu.

Iahtul regal Luceafărul, „pierdut” pe mări de 13 ani

Autor

Dănilă Chirovici

-

29 iulie 2013

Iahtul regal „Luceafărul” este încă un bun din Patrimoniul Naţional prăduit de clasa politică. Deşi era inclus în Categoria „Tezaur” a Patrimoniului Naţional, iahtul a fost vândut unei firme din Anglia la preţul de 265.000 de dolari, iar în 1999 a fost trecut peste graniţă, în baza unui aviz de „export provizoriu”. Acum, e unul din iahturile de lux ce navigă pe mările lumii, după restaurare fiind evaluat la 44 milioane de euro. Trebuia readus în ţară în august 2000, dar niciunul din cei ce au condus Ministerul Culturii în aceşti 13 ani nu şi-a mai pus problema recuperării navei.

Iahtul Luceafărul a fost construit în 1930 la Şantierul John Brown & Co Ltd, din Clydebank (Scoţia). Primul proprietar al navei a fost lady Annie Henriette Youle, o britanică bogată, care nu s-a uitat la bani, dorind să aibă cel mai luxos iaht din lume.
Nava a primit numele “Nahlin”. A fost lansată la apă în 1930. Are lungimea de 89,3 m, lăţimea de 10,98 m, pescajul de 4,42 m şi un deplasament de 2.017 tone. Atingea o viteză de 17,4 noduri, propulsia fiind asigurată de două motoare cu turbine Brown-Curtis de 2.200 CP fiecare. “Nahlin” avea în dotare echipamente de control şi menţinere a direcţiei de navigaţie, un sistem ce indica gradul de înclinare al navei şi mai multe ambarcaţiuni cu motor.

Amenajări a la Ludovic al XVI-lea

Luxul era subliniat prin decoraţiunile interioare. Din cele două apartamente ale proprietarului, situate la prova, unul era amenajat în stilul Ludovic al XVI-lea, iar celălalt în stilul perioadei William şi Mary.
Şase camere pentru oaspeţi, decorate în stil Ludovic al XVI-lea, se aflau la pupa navei. Sufrageria era decorată în stilul perioadei William şi Mary. La prova se găseau camerele pentru doamne, decorate în stil Adam, şi apartamentele căpitanului. Tot la prova se găseau biblioteca şi fumoarul, lambrisate cu nuc franţuzesc. Nu lipsea sala de gimnastică, foarte bine echipată. Bompresul din prova era ornamentat cu reprezentarea unui indian cu coif cu pene, pictat pentru luptă.
Sub numele de “Nahlin”, iahtul a navigat peste 200.000 de mile pe toate oceanele lumii, în arhipelagul Greciei, în Galapagos, Mexic şi Indiile de Vest, în Hawaii, Australia şi Noua Zeelandă. În 1934 a devenit iahtul Casei Regale din Marea Britanie, fiind cumpărat de Regele Edward al VIII-lea. În 1936, Regele Eduard al VIII-lea şi amanta acestuia, Wallis Simpson, au efectuat, la bordul lui “Nahlin”, o croazieră pe Mediterana. Escapada amoroasă a fost dezvaluită de presa engleză, iar scandalul a produs o criză care a dus la abdicarea lui Edward al VIII-lea. Pe tron a venit regele George al VI-lea, fratele lui Eduard al VIII-lea şi tatăl actualei regine Elisabeta a-II-a. Eduard a plecat în exil, împreună cu iubita sa, care i-a devenit soţie. Acest episod din istoria Angliei e abordat în filmul “Discursul Regelui”.

Cumpărat de Guvernul român

Ministrul Ion Caramitru A Clasificat Fostul Iaht Regal In Categoria Tezaur

În 1937, iahtul a fost cumpărat de Guvernul Tătărăscu, cu suma de 120.000 de lire sterline, a fost botezat “Luceafărul” şi a fost dăruit Casei Regale.
A avut loc un episod similar celui ce a dus la abdicarea lui Eduard al VIII-lea. În august 1939, regele Carol al II-lea a plecat în croazieră la Istanbul, la bordul iahtului “Luceafărul”, cu amanta sa, Elena Lupescu. Ca „paravan”, la bord se mai aflau Livia Auschnitt, soţia industriaşului Max Auschnitt, şi Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa. Croaziera erotică la bordul iahtului regal, cumpărat de Guvern, a crescut nemulţumirile clasei politice faţă de rege. După un an, Carol al II-lea abdica, pe tron urcând fiul său, Majestatea Sa Regele Mihai. Ca şi Eduard al VIII-lea, Carol al II-lea a părăsit ţara alaturi de iubita sa, Elena Lupescu, cu care s-a căsătorit în 1947.

Transformat în restaurant plutitor

Directoarea Regal Sa Galati Elena Trandafir

Pe 6 ianuarie 1948, nava a fost naţionalizată de comunişti, fiind botezată “Răsăritul” şi mai târziu “Libertatea”, nume sub care a fost acostată la cheu, la Galaţi, fiind utilizată ca restaurant şi hotel plutitor.
După 1990, nava a făcut parte din activele fostei reţele de restaurante SC Regal SA Galaţi. Din 1948 până în anii 90, nava “Libertatea” devenise simbolul Galaţiului. În 1998, după ce mai multe companii străine şi-au manifestat intenţia de a cumpăra iahtul pentru a-l restaura, iar FPS a anunţat intenţia de a vinde nava ce devenise simbolul Galaţiului, autorităţile locale au încercat să împiedice vânzarea. În şedinţa de pe 18 mai 1998, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a aprobat clasarea iahtului iar prin Ordinul nr 3041/1998, ministrul Culturii de la acea vreme, Ion Caramitru, a dispus includerea navei “Libertatea” în Categoria „Tezaur” a Patrimoniului Naţional.
Singurii oficiali din Galaţi care voiau vânzarea navei „Libertatea” erau directoarea SC Regal SA Galaţi, Elena Trandafir, şi cei ce conduceau sucursalele din Galaţi ale FPS şi SIF 2 Moldova, respectiv Horia Axinte şi Mugurel Trandaf. FPS şi SIF 2 Moldova erau principalii acţionari ai Regal. În AGA şi CA de la „Regal” fusese deja aprobată vânzarea navei.
Directoarea Elena Trandafir a dat în judecată Ministerul Culturii, cerând anularea deciziei de includere a navei „Libertatea” în categoria „Tezaur”. În dosarul 841/44/1998, Curtea de Apel Galaţi a pronunţat sentinţa nr 37/25.02.1999, respingând acţiunea Regal SA. Cu toate că Ministerul Culturii câştigase procesul, iar sentinţa era definitivă şi irevocabilă, directoarea a scos la vânzare nava.
Licitaţia a fost câştigată de către Edminston Comp, din Marea Britanie, firma lui Nicholas Edmiston, un broker recunoscut pe piaţa iahturilor. Preţul la care s-a încheiat tranzacţia a fost de 265.000 de dolari. Fostul iaht regal a fost vândut ca fier vechi. Şi noul proprietar, Edminston Comp, a dat în judecată Ministerul Culturii, cerând anularea ordinului prin care ministrul Ion Caramitru inclusese nava „Libertatea” în Categoria „Tezaur”. În dosarul 1.404/36/1999, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea Edminston. Sentinţa confirma că „Libertatea” face parte din Patrimoniul Cultural Naţional.

Vânzarea iahtului regal, caz penal

Nava Libertatea Acostata La Cheu La Galati In Anii 60

Licitaţia pentru vânzarea iahtului „Libertatea” a avut loc pe 16 decembrie 1998. Potrivit contractul de vânzare-cumpărare nr 4206/30.12.1998, Edminston Comp a plătit pentru iaht 265.000 de dolari, fără TVA. Sau 330.000, cu TVA.
Ministerul Culturii a depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi plângerea 6.115/28.12.1998, cerând cercetarea penală a celor vinovaţi de vânzarea navei. Au fost anchetaţi directoarea Regal SA, Elena Trandafir, directorul FPS Galaţi, Horia Axinte, şi directorul sucursalei SIF 2 Moldova, Mugurel Trandaf. Dar s-au pus în mişcare influenţele politice PNŢCD-PSD şi dosarul a fost muşamalizat. Pe 22.04.1999 cei trei au fost scoşi de sub urmărire penală. Prin adresa 347/28.06.1999, Ministerul Culturii a contestat rezoluţia, a cerut reluarea cercetărilor, dar cererea a fost respinsă.
Între timp, se făceau pregătiri intense pentru scoaterea navei din ţară. Edminston Comp a cerut Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor eliberarea unui aviz de export temporar, pentru scoaterea navei din ţară în vederea restaurării la Şantierul Naval Even Port Royal din Marea Britanie. Avizul a fost eliberat.
După ce i-au fost tăiate catargele la Şantierul Naval Brăila, iahtul a fost dus în Portul Agigea. Pe 25.09.1999, imediat după obţinerea avizului de export temporar, valabil pentru perioada septembrie 1999 – august 2000, iahtul „Libertatea” a fost scos din ţară. Potrivit unor surse din presa britanică, iahtul a fost cumpărat de britanicul William Collier, pasionat de iahting şi de istoria navigaţiei, care l-a restaurat. În vara lui 2010, iahtul “Nahlin” a fost reînmatriculat sub pavilion britanic, cu Glasgow ca port de reşedinţă. Acum, valoarea sa e estimată la 44 milioane de euro, fiind, şi după 80 de ani, unul dintre cele mai luxoase iahturi.

Amnezia lui Kelemen Hunor

Politicienii noştri, indiferenţi la ceea ce înseamnă Patrimoniul Naţional, au tratat cu aceeaşi lehamite şi cazul fostului iaht regal. Nimeni nu a făcut nimic pentru recuperarea navei.
A fost un pic de vânzoleală, după eliberarea avizului de export temporar. Deputatul PSD de Galaţi Sandu Florentin a cerut garanţii că nava va fi readusă în ţară. În şedinţa Camerei Deputaţilor din 18.10.1999, aceste garanţii au fost oferite de cel care era atunci secretar de stat la Ministerul Culturii: Kelemen Hunor.
“Acest aviz este valabil până în 25 august 2000. Până la data aceasta, iahtul trebuie să se întoarcă în România, restaurat, renovat, aşa cum prevede contractul încheiat cu această firmă”, spunea Kelemen. După ce a devenit ministru al Culturii, Kelemen Hunor a uitat de situaţia fostului iaht regal. Radu Enache, purtătorul de cuvânt al ministerului condus de Kelemen, ne declara că „da, nava face parte din Patrimoniul Naţional, trebuie adusă în ţară, dar pentru asta Ministerul Culturii ar trebui să angajeze o casă de avocatură, care să dea în judecată firma, dar ministerul nu are bani pentru aşa ceva”.

Pa-Pact

Autor

Dănilă Chirovici

-

23 iulie 2013

Basescu Traian — Traian Băsescu (Foto: Facebook)

Atmosfera politică din România a devenit irespirabilă. Vacanţa de vară nu a ajuns până în centrul Capitalei. Războiul dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta a atins cote alarmante, care pot să pună în discuţie funcţionarea normală a statului. Până acum, aşa cred că înţeleseserăm cu toţii, era vorba despre o colaborare instituţională, care stătea înaintea antipatiei vădite dintre cele două personaje. Rânjetele protocolare voiau să însemne că interesele noastre legitime pot să învingă repulsia pe care le-o provoacă strângerea de mână. Ponta a spus-o pe şleau: „Pot simţi repulsie, lehamite şi dispreţ”, în legătură cu Traian Băsescu. „Repulsie, lehamite şi dispreţ”. Asta spune că simte şeful guvernului faţă de şeful statului – cum va fi el numit în viitoarea Constituţie. Domn’e, staţi aşa. Aici nu mai e de glumă. Una este să simţi o repulsie, care în cazuri limită poate fi înfrântă, şi alta este să vorbeşti despre ea. A spune despre un om că-ţi provoacă repulsie reprezintă una dintre cele mai grave afirmaţii, care nu poate fi rodul unui imbold de moment. Poate să fie expresia unei reacţii necontrolate un anumit ton al vocii, un gest sau o mulţime de alte cuvinte dar nu „repulsie”. Personal, dacă cineva mi-ar spune că-i provoc „repulsie”, n-aş putea să mai am o relaţie cu omul ăla. Nu atât din cauza jignirii, cât din cauza groazei care m-ar cuprinde când l-aş vedea şi m-aş gândi ce senzaţii îi provoacă PERSOANA mea. Cu lehamitatea nu ştiu ce să zic, dar nu cred că este o stare de spirit potrivită unui prim-ministru, în general şi în legătură cu orice. Dar cu dispreţul e clar! Nu se poate…scuze…nu se poate! Cum să spună un prim-ministru că-l dispreţuieşte pe preşedintele ţării??? Nici ca ziarist nu mi-am permis o asemenea afirmaţie. Pot să spun răspicat că actualul preşedinte nu mă reprezintă, că suntem profund incompatibili, că nu sunt de acord cu aproape nimic din ceea ce face, în fine, eventual că nu-mi place nici ca prezenţă fizică şi nici ca prestaţie intelectuală. Dar nu pot spune că-l dispreţuiesc! În primul rând pentru că este un simbol naţional şi în al doilea rând pentru că este părinte, soţ, om, a iubit, a suferit, trăieşte, ce-nseamnă aia dispreţ?! Este cel mai înjositor sentiment pe care-l poate avea cineva care consideră că are nevoie de creier şi în alt fel decât îi este de folos unei maimuţe. Niciun om, indiferent de condiţia lui, nu trebuie dispreţuit. Nu ştie asta primul-ministru Victor Ponta ?! Pentru că dacă îl dispreţuieşte pe preşedintele ţării, poate că mai dispreţuieşte şi drapelul şi poate şi vreo câteva milioane de cetăţeni.
Acum vine partea lui Băsescu. A devenit halucinant. Mă uit la el şi nu-mi dau seama ce văd. Ştiu, îmi repet, că este actualul preşedinte al României dar trebuie să mă cipuesc pentru a fi sigur că nu visez. După ce a spus aproape pe şleau şi cu o nedisimulată satisfacţie, sinceritate a cărei origini se poate afla în multe activităţi curente, că nu-l informează pe premier în legătură cu acţiuni care ţin de competenţa CSAT şi care vizează terorismul internaţional, acum a mai dat două dume, da’ d-alea, tot aşa de grele! Una, care n-ar putea decât să inducă o panică la nivel naţional, este că între 2014 şi 2020 n-avem un plan cumsecade de atragere a fondurilor europene. Oare o chestiune de genul ăsta n-ar fi trebuit discutată într-un cadru restrâns, cum îi place preşedintelui României să facă în cazuri importante, vezi Omar Hayssam, nu mai există consilieri, în situaţia jenantă în care interesele strategice ale ţării nu sunt capabile să subordoneze afectele primului slujbaş al naţiunii, smartphone-uri, alea-alea, net, chat, mail?
Ş-acum vine a doua, care e şi mai tare! Privatizarea CFR Marfă. Zice Traian Băsescu despre faptul că este o chestiune fundamental importantă pentru România, şi aşa este!, după care tot liderul vizionar zice că nenea ăla, Gruia Stoica, n-are bani şi că umblă pe la bănci să se împrumute, drept pentru care n-o să mai aibă de unde să investească în ce va cumpăra. Ce face preşedintele ţării în atre condiţii? Îl ţine pe primul ministru interimar la Transporturi, ca să-l facă de râs. Cică, „să-şi asume responsabilitatea politică”. Asta-i grija cu care face dragoste primul bărbat al României, nu că România n-o să mai aibă infrastructură feroviară de transport marfă. Lasă, că dacă o duce fără flotă maritimă, o s-o ducă şi fără CFR Marfă! În loc să-l cheme pe Ponta şi să-i spună, nene, uite, eu am informaţiile astea, verifică şi tu, hai să vedem ce putem face, nu! Traian Băsescu se freacă pe mâini că poate-poate şi-o ia Ponta şi respectiv USL-ul peste bot şi are bebeluşul lui de Partid de ce să urle în urechile electoratului. În paranteză, dacă se ratează privatizarea CFR Marfă, n-o să mai fie el singurul român acuzat că a neantizat o cale de transport a ţării. Fără flotă maritimă, fără CFR Marfă, România o să fie în aer, hahahahaha, ce poantă de prost gust!
În condiţiile astea i s-a născut Partidul lui Băsescu, în aceeaşi zi cu cel mai mediatizat bebeluş al Marii Britanii, drept pentru care mama Mişcarea, ar putea să-l boteze după moştenitorul regal. Că tot e asta o competiţie între englezoaice. De exemplu, Partidul Mişcarea Populară David. Doar există Partidul Poporului Dan Diaconescu, care a repurtat un succes electoral, nu-i aşa? Anunţul oficial al naşterii Partidului a fost făcut, fireşte, de doamna Udrea, pedelistă convinsă. De ce nu pleacă şi „Elena din PDL”, ce urmăreşte Traian Băsescu de la nou-născutul său Partid? Să-l combine cu democrat-liberalii după ce o să iasă la pensie Vasile Blaga, adică la anul. Atunci o sa fie nevoie de Boc, Udrea,Videanu, and co. pentru a justifica susţinerea unui candidat unic la preşedinţie. Cel mai probabil Predoiu, iubitul ministru al Justiţiei lui Băsescu.
Deci, pa-pact de coabitare, preşedintele României nu părăseşte jocul politic.

Ziarul de Investigații

“Balatonul” României, distrus de indiferenţa autorităţilor

„Sectorul Chiliman” dă licitaţii cui cere mai mult

Evaziune fiscală la recepţie, marca Adamescu, Copos şi Murrad

Claudiu Barbu REINVENTează ţepele cu miros de salam

Ponta îşi face rău singur

Un preşedinte (de Senat), jucător

Sancţiune dură a ASF: Euroins nu mai are voie să emită poliţe RCA

Udrea, Băsescu, și poporul

Oprescu, faultat de RATB şi Onţanu

Dezmăţ pe bani publici la Oil Terminal

Iahtul regal Luceafărul, „pierdut” pe mări de 13 ani

Pa-Pact

Rămâi conectat

Ultimul articol

Dosar penal după ce polițiștii au împușcat un deținut din Penitenciarul Craiova care evadase

PSD e pregătit să dea premierul, în persoana lui Grindeanu

Nicușor Dan: „Începem negocierile pentru formarea unui nou guvern”