Marin Condescu dă cu mopul la complexele energetice

Autor

12 martie 2013

În timp ce firmele sindicaliștilor conduși de Marin Condescu iau bani grei de la stat și se pregătesc să căpușeze și nou înființatul Complex Energetic Oltenia (CEO), mai marii sindicatelor umblă să câștige nu mai puțin de 56 de sporuri. Din 2009 până acum, firmele controlate de Condescu în mineritul gorjean au câștigat milioane de euro. Ai nevoie de cineva care să se ocupe de curățenie, drenare de apă în cariere sau perimetrele tehnologice sau care să-ți repare role? Firmele sindicaliştilor fac de toate, după cum o arată și datele transmise de Ministerul Economiei fostului deputat de Gorj Dan Morega. Mai mult, societăţile sindicaliștilor olteni le fac concurență serioasă celor ale administrației fostei Societăți Naționale a Lignitului Oltenia (SNLO) și iau sume grase de la stat. Deși lucrările efectuate există doar pe hârtie, după cum susțin contestatarii lui Condescu.

În perioada 2009 – 2011, Complexul Energetic Turceni a avut contract cu firmele Minprest SA (firmă deținută de administrație în proporție de 95% și de sindicate – 5%), Olservmin SA și Sind Jilț.
”Cu aceste firme CE Turceni a avut contracte încă din anul 2005, iar valoarea contractelor a fost la nivel apropiat cu cel al anului 2009”, se arată într-o adresă oficială a Ministerului Economiei. În 2009, Minprest a primit 6.560.996,26 lei, Olservmin SA a contractat lucrări în valoare de 1.373.944,91 lei, iar Sind Jilț a fost cea mai talentată în a câștiga bani de la stat, obținând 8.596.093,40 lei.
Nici 2010 nu a fost un an prost pentru cele trei firme, chiar dacă sumele încasate au fost mai mici. Astfel, Minprest a încasat 5.333.320,72 lei, Olservmin – 1.483.447,74 lei, iar Sind Jilț 6.367.599,61 lei. În primele patru luni ale anului 2011, Minprest a câștigat 869.451,8 lei, Olservmin 291.190 lei, iar Sind Jilț 1.157.090,4 lei.

De la mineri, pentru fotbaliști

Și, pentru că echipa de fotbal patronată de Condescu trebuia să trăiască din ceva, Complexul Energetic Turceni a cotizat pentru Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu sume importante. În perioada 2009 – 2011, ca membru asociat, CE Turceni a “încris” la Pandurii nu mai puțin de șapte milioane de lei, la care s-au adăugat sponsorizări de peste trei milioane de lei.
Desigur, fiind prevăzători, șefii de la Turceni, conform declarațiilor de la minister, au arătat că ”aceste sume au fost prevăzute și s-au încadrat în limitele aprobate în Bugetele de Venituri și Cheltuieli”.
Și de la CE Rovinari au plecat bani mulți către trupa lui Condescu. În perioada 2009-2011, societatea Turism Sind Min SRL (una dintre firmele celebre ale șefului sindicaliștilor gorjeni) a încasat 2.812.847 de lei. Peste 4,5 milioane de lei a primit și firma Olservmin SRL, iar Minprest Serv SA Rovinari a avut contracte de peste opt milioane de lei.
De asemenea, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia nu a mai acordat sponsorizări echipelor de fotbal, ci a fost descoperit un nou termen: ”cheltuieli sociale pentru finanțarea activităților sportive”.
”Ca membru fondator al Clubului Sportiv Pandurii Tg Jiu, în baza aprobării Adunării Generale a Acționarilor, SNLO SA Târgu Jiu a alocat pentru finanțarea acestuia din cheltuielile sociale cu activitățile sportive, următoarele sume:
– anul 2009 5.700.000 lei
– anul 2010 6.100.000 lei
– anul 2011(tr.I) 1.700.000 lei”, se arată într-un document semnat de fostul ministru al Economiei, Ion Ariton. Desigur, toate acestea, conform prevederilor legale în vigoare.

Miniștrii dau răspunsuri bâlbâite

Și, în timp ce pe vremea democrat liberalilor nu se întâmpla mai nimic, pe vremea USL au fost începute controalele. Cu ce rezultat? Nimeni nu știe. Cert este că, oficial, acestea au existat.
Astfel, un alt fost ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, anunța în luna decembrie a anului trecut că ”au fost demarate controale succesive la operatorul economic Complexul Energetic Oltenia și subsidiarelor acestuia. Inclusiv în prezent se află un control în desfășurare”.
De asemenea, Chițoiu mai anunța că, ”pentru faptele de natură infracțională constatate în legătură cu contractele derulate între Complexul Energetic Oltenia și societățile nominalizate în interpelări a fost sesizat Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.
Cât despre finanțarea echipei de fotbal Pandurii Tg. Jiu, fostul ministru al Economiei a dat un răspuns evaziv: ”Cu privire la finanțarea echipei de fotbal de la SNL Oltenia SA, Curtea de Conturi a constatat că finanțările sunt nelegale (pentru anul 2011), constatarea fiind contestată, dar încă nesoluționată. La celelalte entități (CE Rovinari și CE Turceni) documentele de control ale acestei instituții nu au consemnat ca abatere finanțarea cluburilor sportive. Prin urmare nu există un punct de vedere unitar al instituțiilor de control abilitate de lege în ceea ce privește legalitatea finanțării cluburilor sportive de către unitățile verificate”.

Ortacii vor și 56 de sporuri

Fostul deputat Morega încearcă să lămurească lucrurile, însă precizează că s-a ajuns din nou într-un punct mort.
”Nu știu care este rezultatul acestor controale, fiindcă n-am primit nici un răspuns. Mafia sindicală nu poate fi pusă la pământ așa de ușor. Dar cert este că toate aceste hoții vor face ca CEO să funcționeze cu personal puțin. Manțog și Condescu au distrus mineritul din Oltenia”, spune Dan Morega.
Chiar dacă a renunțat să mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar, Morega precizează că va continua lupta cu sindicatele lui Marin Condescu. ”Vreau să înființez un institut de analiză și investigații publice, pentru a putea pune capăt jafului din minerit”, declară el.
Constantin Crețan, liderul Federației Naționale a Muncii și singurul oponent pe linie sindicală al lui Marin Condescu, a declarat pentru ”Jurnal de Investigații” că toți banii veniți de la complexele energetice au fost pentru servicii existente doar pe hârtie. ”S-au câștigat bani foarte mulți din aceste așa zise lucrări de deservire. A fost cam un milion de euro de fiecare exploatare minieră. Ce fac ei? Fac curățenie, drenări de ape în cariere sau perimetre miniere sau se fac că repară ceva role numai pe hârtie. Iar tarifele firmelor sindicaliștilor sunt cele mai mari, făcând concurență serioasă firmei de prestări servicii a administrației”, susține Crețan.
Totodată, liderul FNM vorbește și despre cei care căpușează în continuare fostele complexe energetice: ”Olservmin este o firmă care are lucrări în toate fostele complexe, Turceni, SNLO. Firma a asta a căpușat permanent și a inventat lucrări”.
Iar în tot acest timp, pe lângă treaba legată de căpușat, trupa lui Condescu se pregătește să-și acorde 56 de sporuri, cum ar fi cel de conducere de 90% din salariu sau cel pentru cunoașterea unei limbi străine. ”Vor 56 de sporuri, care nu sunt pentru angajați, ci pentru cei de la birouri. Neșansa lor este că sunt eu la negocieri. Vor spor de conducere de 90%, și spor pentru o limbă străină. Ei nu știu să vorbească bine românește și se dau poligloți. Mai dau spor de mobilitate pentru juriști. Păi, sunt 120 de juriști la ei, dar la procese se prezintă numai casele mari de avocatură”, mai spune Constantin Crețan.
În ciuda insistențelor noastre, Marin Condescu nu a putut fi contactat.

Nelu Iordache a’ lu’ Piele, erou naţional la Adunaţii Copăceni

Autor

Dănilă Chirovici

12 martie 2013

Crăciunul, revelionul, chiar şi ziua lui onomastică, Sfântul Ion, le-a „petrecut” după gratii. Chiar dacă este atât de hulit prin ziare şi pe la televiziuni, după ce a fost acuzat de deturnare de fonduri europene, omul de afaceri Nelu Iordache are un „nucleu dur” de susţinători. Este vorba de cei 8.000 de locuitori ai comunei giurgiuvene Adunaţii Copăceni, locul de baştină al lui „Nelu a’ lu’ Piele”, aşa cum i se spune prin sat.

La Adunaţii Copăceni se ajunge relativ repede, parcurgând, de la ieşirea din Bucureşti de la Gara Progresu, 19 km pe DN5, spre Giurgiu. Drum expres modernizat şi lărgit la două benzi pe sens chiar de Romstrade, firma de asfaltări a lui Nelu Iordache.
Şi centura ocolitoare a localităţii, inaugurată în 2009 de Emil Boc şi Radu Berceanu, a fost construită tot de Romstrade. Pentru a intra în comună, lăsăm în partea dreaptă centura şi continuăm să mergem pe drumul vechi, cu o singură bandă pe sens. Prima impresie: aşezare bogată, de zarzavagii care-şi vând marfa în pieţele din Bucureşti.
E drept, casele dichisite au fost construite din banii obţinuţi pe roşii şi castraveţi, dar şi uliţele sunt asfaltate, iluminat public peste tot, centrul cultural se învârte după soare – se vede că s-au făcut investiţii. De unde totuşi atâţia bani la primăria unei comune?
Ne lămureşte primarul localităţii, Ion Tache, cunoscut de la începutul anilor 90 prin calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Benzinarilor Particulari. Între timp, a renunţat la afacerea cu benzinăriile – prea greu de înfruntat concurenţa multinaţionalelor din domeniu – şi s-a retras la Primărie, unde este la al doilea mandat. Se impune din capul locului precizarea că Ion Tache este văr primar cu Nelu Iordache, l-a cununat pe acesta şi i-a botezat copiii.
„Peste 30% din bugetul comunei provine din impozitele, taxele şi cotele defalcate de la fimele lui Nelu Iordache”, spune Tache. Ei bine, toate firmele „regelui asfaltului” au sediul social în Adunaţii Copăceni. Şi nu sunt puţine: firma de asfaltări Romstrade, compania aviatică Blue Air, Direct Aero Services (catering, aerotaxi şi un hotel în construcţie), Andany Trading (care deţine marca „La Moşie”, sub care se comercializează fructele din livada de 100 hectare din Adunaţii Copăceni), dar şi două agenţii de turism – Blue Travel şi Direct Travel.

Uliţe asfaltate şi lămâi la Primărie

Aşa se face că, de exemplu, gradul de asfaltare a străzilor, de 92%, i-ar făcea până şi pe bucureşteni să pălească de invidie. „În anul de graţie 2010”, aşa cum scrie pe placa de marmură instalată spre aducere aminte, a fost construit un impozant sediu al Primăriei, cu termopane şi tot ce trebuie. Clădirii i-a fost dat un aer exotic, culoarele şi sălile de şedinţe fiind transformate în adevărate livezi de lămâi. Şi, cum nu se putea altfel, în biroul primarului, liberal, ca de altfel şi vărul său Nelu, tronează impunător portretul lui I.C. Brătianu.
Dincolo de banii plătiţi prin intermediul impozitelor, Nelu Iordache a făcut şi investiţii directe în comună: a asfaltat aleile cimitirului, a băgat şi iluminat public printre morminte, a construit un centru cultural cu plasme pe pereţi şi mese noi de biliard. Ce-i drept, oricât ne-am uitat de jur-împrejur, n-am văzut nicio bibliotecă în centrul cultural.

Aplecare către cele sfinte

Nelu Iordache nu a uitat nici de cele sfinte. Deasupra intrării în cea mai mare biserică din sat se află o frescă cu motive religioase, împreună cu inscripţia „Donaţie de la Costică Piele şi fiul Nelu”. Ne lămurim imediat: Costică Piele este, de fapt, defunctul tată al lui Nelu, Costică Iordache. „Aşa li se spune aici, în sat, a’ lu’ Piele”, ne spune un localnic.
Cu atâtea donaţii, şi pentru propăşirea lumească a comunei, dar şi pentru cea spirituală, nu este de mirare că nu există sătean care să nu-l iubească pe omul de afaceri, chiar dacă acum a ajuns la pârnaie. Şi unde mai pui că, din cei 6.000 de angajaţi a grupului de firme Romstrade, peste 1.000 sunt locuitori ai comunei. „La Moşie” lucrează permanent 100 de oameni, cărora li se adaugă alţii 400 pe timpul verii, atunci când e vremea culesului. „Sunt plătiţi bine, cu 50-60 de lei pe zi, plus mâncare”, ne spune Tache.
Nelu Iordache nu a selectat din comună numai forţă necalificată din comună. Doi piloţi de la Blue Air şi şase stewardese au buletin de Adunaţii Copăceni. Ca să nu mai vorbim de cei care lucrează la Romstrade, firma de asfaltări având cartierul general chiar la intrarea în comună.

Aeroportul, ideea lui Ceauşescu

Şi, dacă procurorii anticorupţie nu-i retezau aripile, Nelu Iordache avea planuri şi mai mari. Voia să construiască la Adunaţii Copăceni un aeroport de peste 200 milioane de euro, care să preia traficul tuturor curselor low-cost care operează la Bucureşti. Primarul Tache ţine să contrazică percepţia, greşită, spune el, că ideea aeroportului i-a aparţinut vărului său: „Aeroportul din Adunaţii Copăceni a fost o idee a lui Ceauşescu. În anii 80, specialiştii de la IPTANA au constatat, în urma măsurătorilor, că aici există o suprafaţă de teren de 3.600 de hectare cu o diferenţă maximă de nivel de 40 de centimetri. În plus, viteza vântului nu depăşeşte 6 m/secundă, iar ceaţa se risipeşte întotdeauna imediat. Doar 11 aeroporturi din lume au astfel de condiţii”.
Nu-l contrazicem, nici în ceea ce priveşte viteza vântului, dar ne punem întrebarea cum de vărul său a instalat, tot la Adunaţii Copăceni, şi o centrală eoliană. Şi mai voia să instaleze alte patru. Păi, ori e vânt, ori nu?
Dar să lăsăm să continue povestea aeroportului. Ideea a fost repusă pe tapet în 1986, când erau în toi lucrările de construcţie a canalului Dunăre – Bucureşti, însă, până să se facă ceva concret în acest sens, a venit schimbarea de regim poltic din 1989.
Frenezia aeroportului renaşte în 2008, când premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, promovează o hotărâre de Guvern prin care statul se angaja să construiască acest obiectiv. Un an mai târziu, a venit criza, iar ministrul Trasnsporturilor, de această dată Radu Berceanu, care îi luase locul lui Ludovic Orban, abandonează proiectul. Şi atunci intră în scenă Nelu Iordache. „Nelu a venit într-o zi la mine şi mi-a spus: <Vreau să construiesc eu acest aeroport>. Le-am spus şi consilierilor. Toţi au fost de acord. Cine nu şi-ar dori un aeroport în localitatea sa?”, se întreabă retoric Ion Tache.
Zis şi făcut. Nelu Iordache a cumpărat terenul de la 800 de săteni şi a comandat un studiu de fezabilitate la Lufthansa Consulting, dar zborul a fost întrerupt de DNA. Şi primarul, dar şi sătenii sunt însă încrezători că proiectul va fi reluat. Mai ales că oamenii din comună speră să se numere printre cei aleşi să lucreze la noul aeroport. Până la noi ordine, însă, proiectul rămâne pe hârtie. Chiar la intrarea pe centura ocolitoare a localităţii, a răsărit şi un hotel, tot al lui Nelu Iordache, care urma să servească aeroportul. Construcţia este aproape gata, dar şi aici lucrările au trecut în conservare.

Cel mai iubit dintre pământeni

Faptul că Nelu Iordache e la închisoare iar compania sa, Romstrade, e în insolvenţă se va simţi la bugetul comunei. Vor fi mai puţini bani, spune Ion Tache, care a trecut la planul B, şi anume îmbunătăţirea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor de la săteni.
Până în 2000, Ion Tache a fost partener de afaceri cu Nelu Iordache. Apoi s-a retras, şi-a vândut benzinăriile şi, ulterior, a devenit primar. A rămas şi acum preşedintele Asociaţiei Benzinarilor Particulari, pentru că n-a vrut nimeni să preia funcţia. După retragerea lui Tache din afaceri, a început adevărata ascensiune a vărului său, Nelu, în domeniul business-ului. Dar la finele anului trecut procurorii i-au tăiat elanul, trimiţându-l după gratii pentru deturnarea a şase milioane de euro din bani europeni. Urmează procesul, pentru că până acum a fost vorba doare de arest preventiv.
Oricare ar fi verdictul, însă, la Adunaţii Copăceni Nelu Iordache va continua să fie cel mai iubit dintre pământeni.

Plumb, aurul şi bănăţenii. Exploatarea de la Certej, prilej de sfadă politică

Autor

Dănilă Chirovici

10 martie 2013

În timp ce aurul de la Certej aşteaptă să fie scos din nou la suprafaţă, autorităţile şi potenţialii investitori se războiesc în sălile de judecată. E impropriu spus că se războiesc, pentru că din procesul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti nu s-a parcurs nici măcar un pas, iar proiectul trenează de luni de zile. O afacere cu multe semne de întrebare, cu implicaţii la cel mai înalt nivel.

Nu s-au respectat procedurile, s-a modificat legislaţia sau sunt alte interese la mijloc? Sunt doar câteva dintre întrebările neelucidate de care se leagă scandalul proiectului aurifer de la Certej din judeţul Hunedoara.
Un scandal izbucnit, paradoxal, într-un moment în care toţi ochii erau aţintiţi asupra exploatării aurifere de la Roşia Montană. Mult mai puţin mediatizat, proiectul de la Certej a reuşit să se „strecoare” şi să obţină avizul de mediu de la Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Timişoara. Practic, proiectul minier de la Certej, judeţul Hunedoara, a fost propus de către compania canadiană Eldorado Gold Corporation, prin intermediul societăţii Deva Gold. Cu acordul în mână, cei de la Deva Gold ar fi putut să demareze lucrările în vederea exploatării minereului aurifer, numai că povestea ţinută bine la secret a fost descoperită de ecologiştii care s-au răsculat şi au dinamitat proiectul.
La începutul lunii septembrie a anului trecut, trei asociaţii de protecţie a mediului au protestat faţă de acest acord de mediu şi au susţinut că se creează un precedent extrem de periculos pentru România, pentru că exploatarea se va face tor pe bază de cianuri. Este vorba despre Asociaţiile Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, Alburnus Maior şi Re.Generation, ai căror reprezentanţi au declarat că proiectul Certej reprezintă prima exploatare a aurului la scară largă pe bază de cianuri din România.
În plus, ei spun că începerea exploatării aurifere va avea un impact devastator asupra mediului. În plus, opozanţii proiectului susţin că în emiterea acordului de mediu pentru proiectul de la Certej, autorităţile au considerat ca acceptabil impactul produs de consumul a 29 milioane de metri cubi de apă din râul Mureş, defrişarea a 187 de hectare de pădure şi suprapunerea proiectului minier cu situl Natura 2000 – ROSPA 0132 Munţii Metaliferi pe o suprafaţă de 108 hectare.

Acuzaţii de şpagă la nivel înalt

Protestul lor nu rămâne fără ecou, iar în problemă a intervenit imediat ministrul Mediului, Rovana Plumb, care a cerut de urgenţă verificarea condiţiilor în care s-a acordat avizul de mediu şi anularea lui.
Intervenţia Guvernului a lovit direct în beneficiarul actului oficial, adică Eldorado Gold Corporation, care este o companie minieră canadiană, listată la bursa din Vancouver, ce operează şi în Grecia, Turcia, China şi Brazilia. Compania minieră a preluat, în decembrie 2011, European Goldfields, care deţinea 80% din societatea Deva Gold SA, celelalte 20% din acţiuni fiind deţinute şi acum de Minvest Deva. Lucrurile nu s-au oprit aici, iar activiştii de mediu s-au legat cu lanţuri de poarta Guvernului pentru a opri exploatarea auriferă de la Certej.
Şi a început balul. În ecuaţie a intervenit şi premierul Victor Ponta, care a acuzat în şedinţă de Guvern fosta guvernare PDL că a luat şpagă pentru a autoriza proiectul de exploatare a aurului de la Certej, asta după ce i-a cerut tot ministrului Mediului, Rovana Plumb, să explice ce anume s-a întâmplat acolo. „Asta înseamnă să guvernezi cu oamenii PDL-ului, nu? PDL, când e vorba de o şpagă, ei dau orice. Vă rog să luaţi măsuri imediat şi să ne propuneţi pe cât posibil. Cine e cu PDL să meargă la PDL şi să îşi ia banii acolo, nu pe spinarea României şi nu pe spinarea nerespectării reglementărilor noastre privind protecţia mediului”, a afirmat Ponta.
Intervenţiile dure ale Guvernului s-au finalizat cu un control făcut la Certej, care a vizat verificarea procedurilor urmate în legătură cu acest acord de mediu. De asemenea, directorul executiv al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara a fost demis pe motiv că nu a informat autoritatea de mediu în legătură cu emiterea acordului pentru acest proiect, având în vedere că este vorba de un obiectiv de interes naţional şi internaţional.

S-au parcurs toţi paşii legali

De cealaltă parte, persoanele acuzate că au încălcat legislaţia se apără şi susţin că totul s-a făcut perfect transparent şi legal.
Fostul director al Agenţiei Regionale de Mediu Timişoara, Gabriela Lambrino, a declarat că agenţia a urmat toţi paşii legali până la emiterea acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej, iar legislaţia nu prevede informarea autorităţii de mediu în astfel de cazuri. Ea a mai precizat că nu exista nici un motiv pentru a fi demisă din funcţie. De asemenea, Nicolae Stanca, directorul Deva Gold, spune că, dacă cineva îşi imaginează că lucrurile au mers repede, se înşeală. „Suntem în procedură din anul 2009, iar în toată această perioadă au fost comisii peste comisii şi au avut loc o serie de dezbateri publice cu populaţia din zonă şi întâlniri cu responsabilii din Ungaria. Acolo se va construi totul de la zero. Este ca o casă fără fundaţie. Exploatarea propriu zisă ar putea începe după vreo doi ani şi jumătate de la emiterea avizului de mediu”, a explicat el. Nu ştie unde este problema reală şi spune că a cerut clarificări la Ministerul Mediului, dar nu au primit răspuns nici în ziua de astăzi.

Procesul blochează investiţia

Până lucrurile se vor lămuri, toate părţile implicate trebuie să treacă mai întâi printr-un proces deschis de ANPM la cererea Ministerului Mediului şi care se află pe rolul Tribunalului Bucureşti.
ANPM a cerut instanţei anularea avizului de mediu acordat pentru proiectul aurifer de la Certej, pe care ministrul Rovana Plumb l-a considerat drept „ilegal şi iresponsabil”. Aceasta a precizat că, în urma verificărilor efectuate în perioada 4-12 septembrie, s-a constatat faptul că acordul de mediu în cazul proiectului de la Certej eliberat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara este ilegal, oficialii susţinând că încalcă atât legislaţia românească, cât şi pe cea europeană. Ministrul a mai precizat că obligaţiile de mediu de dinaintea privatizării nu au fost transferate în acordul de mediu, cum prevede legea, iar ARPM Timişoara nu era îndreptăţită să iniţieze această procedură, competenţa în acest caz fiind a ANPM.
Numai că Tribunalul Bucureşti a fixat primul termen de judecată abia la 1 octombrie 2013, ceea ce blochează orice iniţiativă şi întârzie implementarea proiectului. Nicolae Stanca a declarat că, prin intermediul unei firme de avocatură, vor încerca să preschimbe acest termen. „Este o întârziere foarte mare a proiectului. Vom face demersurile să vedem dacă putem să primim un alt termen. Este ciudat, pentru că iniţial ni s-a spus că se va judeca în regim de urgenţă”, a spus Stanca. E
xploatarea auriferă de la Certej se va întinde pe o suprafaţă de 456 ha, iar proiectul presupune procesarea a 45 milioane de tone de minereu cu o concentraţie de 1,8 g de aur pe tonă, precum şi utilizarea unei cantităţi de cianură de sodiu de 1.653 tone pe an, timp de 16 ani. Reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură şi metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber cu o suprafaţă totală de 63 ha.

Proiectul întârzie, şomajul rămâne

În timp ce autorităţile se răfuiesc pe aurul moţilor în sălile de judecată, în judeţul Hunedoara mii de oameni aşteaptă demararea proiectului, estimat la 200 milioane de euro.
Cei mai mulţi sunt foşti mineri, cărora acest proiect le-ar aduce înapoi locurile de muncă. În faza de construcţie aici ar urma să fie angajate 800 de persoane. Alţi 550 de oameni vor lucra în faza de exploatare, pentru o perioadă de 20 de ani. Primarul din Certej, Petru Câmpian, speră că, odată cu implementarea programului, să se reducă şomajul din comună, care a ajuns la 32%. „M-aş fi bucurat să înceapă lucrările miniere. Sunt peste 500 de cereri de angajare depuse numai din comună şi din satele învecinate”, a precizat Câmpian. Primarul spune că s-ar rezolva şi problema actualei poluări, ale cărei cote sunt inimaginabile: „E o poluare excesivă, pentru că nu s-a efectuat nici un fel de ecologizare a perimetrului exploatabil. Vorbim despre vechea mină”. Poluarea are drept cauză gurile de mină, incorect închise, prin care la suprafaţă ajung apele toxice care omoară fauna piscicolă. „Au început să închidă gurile de mină, dar asta nu înseamnă că au şi tratat acel complex chimic dăunător. Eu sper ca noul investitor să facă ceva în acest sens”, susţine Câmpian.
Oricum, licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de „Închidere, punere în siguranţă şi ecologizare al obiectivului minier Mina Certej – Iazurile Valea Mireşului si Valea Mealu, în judetul Hunedoara”, a fost anulată de Ministerul Economiei, alături de alte trei licitaţii similare, pentru mai multe nereguli.

Autorităţile statului confirmă :„OMV forează ilegal în pădurea Monteoru”

Autor

Dănilă Chirovici

5 martie 2013

„Jurnal de Investigaţii” a dezvăluit, în numărul anterior, că multe dintre sondele austriecilor de la OMV Petrom la Sărata Monteoru (Buzău) scot ţiţeiul românesc din străfundul pământului fără ca, la suprafaţă, să respecte nici legea, nici instituţiile statului, nici proprietatea privată a cetăţenilor români. Solicitate să se pronunţe în această cauză, autorităţile statului român au confirmat atât faptul că sondele austriecilor extrag ilegal ţiţeiul cât şi că punerea în funcţiune a noi sonde de către OMV s-a făcut în adara legii. Sesizaţi de noi, şefii Romsilva, ne-au declarat, sub semnătură, că vor porni o serie de controale, în toată ţara, pentru a verifica modul în care OMV înţelege să respecte legile din România.

Începând din 2008, de când pădurea de la Monteoru nu mai este deţinută de stat, ci a trecut în proprietate privată, austriecii refuză să încheie orice fel de contract cu proprietarii români ai pădurii, cărora le contestă în instanţă titlurile de proprietate date de autorităţile statului român. De aproape cinci ani, petrolul românesc produce profituri uriaşe pentru OMV, fără ca aceştia să plătească chirie pentru zecile de hectare de teren afectate de exploataţie. OMV nu mai plăteşte nimic pentru pădurea din Monteoru, nici pentru chirie, nici pentru defrişările şi dezastrul ecologic! Legea celui mai putenic, sau mai avut, funcţionează de minune în ţara lui Papură Vodă.

Încălcarea proprietăţii private

Pe 14 martie 2007, SC OMV Petrom SA a încheiat cu Direcţia Silvică Buzău un contract de închiriere (nr. 841) pentru folosirea unor terenuri forestiere ocupate cu 12 sonde (obiective petroliere) pe raza Ocolului Silvic Buzău, la Monteoru, pe o suprafaţă de 5,88 hectare. Contractul prevedea ca, în cazul în care suprafaţa de teren forestier pe care se afla amplasamentul va face obiectul retrocedării, Direcţia Silvică Buzău va anunţa în scris OMV Petrom SA, iar chiria se va modifica în consecinţă. Clauza nu era întâmplătoare. Cu un an înainte, Direcţia Silvică îi anunţase pe viitorii proprietari privaţi că li s-a aprobat reconstituirea suprafeţei de teren confiscată de comunişti pe amplasamentul care făcea obiectul contractului dintre OMV şi Direcţia Silvică. Pe 18 şi 19 iulie 2007, terenul pe care se aflau sondele a intrat în proprietatea urmaşilor lui Monteoru.
Legislaţia românească în vigoare obliga Petrom să semneze un contract cu noii proprietari, ca să mai poată folosi terenurile afectate în mod direct de exploatările petroliere (articolul 6 din Legea petrolului – 238/2004). „M-au chemat la negocieri în 2008, dar nu pentru ca să îmi facă vreo propunere financiară şi să încheiem vreun contract, ci doar să îmi spună că nu-mi recunosc dreptul de proprietate, atestat prin documentele emise de autorităţile române”, ne-a declarat Mihail Istrate, uul dintre proprietarii pădurii. În acest mod, OMV Petrom a ales să nu recunoască dreptul de proprietate, dar a făcut unele plăţi pentru chirie către Romsilva, până în 2010.
Sondele OMV, în afara legii

În consecinţă, în timp ce obţine profituri nete de miliarde de lei anual, OMV Petrom SA nu mai plăteşte niciun sfanţ pentru ţiţeiul pe care-l scoate, în cantităţi uriaşe, din subsolul dealului de la Monteoru. Solicitat să ne prezinte un punct de vedere oficial, şeful Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare (ITRSV) Focşani, ne-a confirmat că OMV Petrom nu mai are aprobare de ocupare temporară a terenuirilor încă din 1 ianuarie 2009 şi că funcţionează, implicit, în afara legii.
Mai mult decât atât, reporterul „Jurnal de Investigaţii” a constatat, la faţa locului, la sfârşitul anului 2012 noiembrie 2011, că OMV pusese de curând în funcţiune sonde care până atunci fuseseră închise! Două dintre acestea, (noi le-am identificat pe hartă ca fiind 671 şi 669), aveau schela proapăt vopsită la faţa locului, iarba şi terenul din zona sondelor fiind poluată cu numeroase pete de vopseaua albastră folosită pentru schelă. Faptul că sondele în cauză erau puse recent în funcţiune ne-a fost confirmat şi de către proprietarul terenului.
Alexandru Lefter, şeful ITRSV Focşani, autoritatea competentă, ne-a confirmat, în scris, că operaţiunile de repunere în funcţiune a noilor sonde nu au aprobare legală şi că „funcţionarea acestora este ilegală”.

Romsilva: „Vom merge până la închiderea sondelor”

Regia Naţională a Pădurilor „Romsilva” a decis, la rândul ei, să pornească o serie de controale în toate zonele forestiere din România ocupate cu sonde aparţinând OMV. Gheorghe Mohanu a luat foc după ce reporterii „Jurnalului de Investigaţii” i-au dovedit că Romsilva ştia că terenurile ocupate temporar cu sonde au trecut în proprietate privată şi că Romsilva a încasat necuvenit, chiria, până în 2010, de la compania OMV, deşi aceasta nu avea autorizaţiile legale pentru ocuparea temporară a terenurilor.
„Vom verifica fiecare suprafaţă ocupată de obiective al OMV Petrom, situate pe teren fond forestier proprietate publică a statului. În situaţia în care vom constata că nu sunt aprobările legale sau nu sunt plătite obligaţiile financiare prevăzute de lege, vom proceda la luarea imediată a tuturor măsurilor de intrare în legalitate, calculării eventualelor prejudicii şi recuperarea acestora. Mşsurile de intrare în legalitate sunt: notificare pentru încetarea activităţii, cu termene pentru întocmirea documentaţiei şi obţinerea aprobărilor; calculul obligaţiilor financiare – prejudicii, în funcţie de situaţie, facturarea acestora în vederea încasării, aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege sau promovarea de acţiuni în situaţia faptelor ilegale şi nu în ultimul rând, acolo unde nu e altă măsură posibil de luat, obligarea OMV Petrom să readucă terenul în circuitul silvic productiv”, ne-a declarat Mohanu. Nemulţumirea directorului a fost alimentată după ce reporterii „Jurnalului de Investigaţii” i-au demonstrat, că în actele adiţionale la contractul dintre Romsilva şi OMV se scrie expres că OMV nu are autorizaţii legale: „Revine în sarcina locatarului (OMV – n.n.) obligaţia obţinerii deciziilor ITRSV privind ocuparea temporară de terenuri din fondul forestier naţional”. Directorul Mohanu ne-a spus că nu fusese informat de cei de la Buzău despre acest aspect.

Profit prin metode dubioase

Nici Romsilva, nici vreo altă autoritate a statului nu a contestat vreodată, în instanţă, titlurile de proprietate ale acestora. Mai mult, Direcţia Silvică a şi semnat un contract de pază a pădurii cu noii proprietari. La rândul său OMV Petrom a cerut şi a folosit a cerut şi a folosit avizul proprietarului pentru ridicarea sondei 677 şi pentru diverse operaţiuni de toaletare forestieră, în zona reţelei electrice. Când a venit însă vorba de contract de închiriere care să dea OMV dreptul de folosinţă a terenului, austriecii au hotărât să nu plătească niciun ban pentru dreptul de a folosi sondele şi au ceut în instanţă nulitatea titlurilor de proprietate ale cetăţenilor români. Pare greu de crezut că un judecător poate să cerceteze la cererea unui terţ, un act pe care nimeni altcineva nu l-a contestat din punct de vedere al legalităţii. Se vede însă din avion că OMV este cea mai câştigată: nu mai plăteşte nicio chirie din 2010 încoace, ba mai şi pune ilegal (potrivit ITRSV) sonde în funcţiune.

Afaceri ca-n Vestul Sălbatic

Nu este însă singura aroganţă a OMV. Chiar dacă ar fi fost chiar ei proprietarii perimetrelor aferente sondelor, nu puteau ajunge la sonde decât trecând peste o proprietate privată pentru care trebuia să plătească o taxă de servitute. Austriecii OMV şi-a exercitat dreptul de servitute (a defrişat şi toaletat pădurea proprietate privată şi a amenajat drumuri spre sondele de pe deal), fără să plătească niciun ban din taxa prevăzută de lege. Încă o dovadă a dispreţului faţă de proprietate, garantată prin Constituţia României! Să mai spunem că, potrivit unui raport de expertiză tehnică judiciară, aflat pe rolul instanţei, suprafaţa totală de teren afectată de exploatarea de către OMV a perimetrelor petroliere este de circa nouă (9 hectare), cu 50% mai mare decât cea „prinsă” în contractul de închiriere dintre Direcţia Silvică şi OMV. Potrivit expertizei, suprafaţa afectată înseamnând teren ocupat efectiv de instalaţii petroliere, dar şi drumuri de acces şi teren neproductiv din perimetrul de siguranţă al conductelor şi al instalaţiilor electrice.
Jurnal de Investigaţii a trimis OMV Petrom un set de întrebări, pentru a obţine un punct de vedere avizat al oficialilor societăţii. Dat fiind că aceştia nu au dat curs solicitării noastre, prezentăm aceste întrebări pe www.ziaruldeinvestigatii.ro , întrebări care dovedesc seriozitatea demersului nostru jurnalistic şi lipsa de transparenţă a oficialilor companiei.

Un tulcean, singurul beneficiar al fondurilor europene pentru pescuit

Autor

Darius Martinescu

4 martie 2013

Cei şase ani de implementare a fondurilor europene pentru modernizarea navelor de pescuit româneşti nu a ajutat cu nimic comunităţile pescăreşti şi nici societăţile din domeniu. Măsura 1.3, aşa cum este denumit programul „Investiţii la bordul navelor de pescuit şi selectivitate” în terminologia Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional de Pescuit, a fost închisă dezastruos pentru statul român- din fondurile de două milioane de euro alocate pescadoarelor româneşti a fost cheltuită o suă infimă: puţin peste 100.000 euro, reprezentând o singură cerere de finanţare, şi aceasta onorată după un an de aşteptări. Jurnal de Investigaţii l-a găsit pe singurul beneficiar al fondurilor europene destinate pescuitului: omul de afaceri tulcean Dan Buhai.

2013, ultimul an pentru implementarea Programului Operaţional pentru Pescuit, încheie dezastruos sesiunea alocării fondurilor europene din actualul exerciţiu finaciar, aşa cum a relatat Jurnal de Investigaţii în numărul precedent..
O singură navă de pescuit a beneficiat de fonduri europene în cei ciinci ani de derulare a POP. Este vorba de „Flamingo 4”, care aparţine societăţii Miadmar Fishing SRL din Tulcea şi este un trauler construit în 1996 la Şantierul Naval Tulcea. Până în 2004, pescadorul a purtat numele de „Chefalu 17”. Firma tulceană a primit, prin contractul 173/21.11.2012, suma de 502.656 de lei pentru dotarea navei cu un sistem modern de preparare a gheţei din apa de mare şi modernizarea punţii de lucru. În prezent, traulerul este singura navă de pescuit modernizată potrivit normelor europene care are şanse de a supravieţui perioadei negre prin care trece acum pescuitul românesc la Marea Neagră.
Dan Buhai, acţionarul societăţii tulcene, îşi aminteşte calvarul obţinerii banilor europeni: „Am depus dosarul şi exact când s- a împlinit un am m-au chemat să semnez. Am semnat contractul în noiembrie anul trecut şi până în prezent nu am primit nici un ban”. În opinia sa, unul din principalele dezavantaje ale programului de investiţii finanţat din fondurile europene este faptul că nu se acordă finanţări pentru modernizarea sau schimbarea motoarelor navelor. „Te obligă să reduci cu 20% puterea motoarelor şi îţi dau doar 20% din valoarea investiţiei. Motoarele la o navă constituie o economie importantă. Este descurajant din toate punctele de vedere”, a explicat Dan Buhai.

Nu există porturi pescăreşti

Reprezentantul Miadmar a precizat că în prezent nu există pe tot litoralul românesc un port specializat pentru operarea navelor de pescuit iar statul este total dezinteresat de rezolvarea problemelor pescarilor.
„Nu există port pescăresc la Marea Neagră. Nu au amenajat un chei pentru pescadoare. Spre exemplu, bulgarii au cinci porturi pescăreşti”, a spus Buhai. La rândul lor, pescarii constănţeni susţin înfiinţarea unui port specializat, însă statul nu a mişcat un deget. „Nu se vrea. Pe noi ne dărămâ pe unde apucă”, a declarat Piu Iordache, secretarul general al Asociaţiei de Pescuit Sportiv şi Agremet Delfinul din Eforie Sud. Reprezentantul pescarilor a făcut referire la episodul din 2008, atunci când întreg satul pescăresc unde funcţiona asociaţia a fost demolat de către Primăria Tulzla, pe a cărei rază administrativă se afla comunitatea de pescari. O acţiune similară a avut loc în 2000, când Primăria Constanţa a băgat buldozere în portul turistic Tomis, pentru a demola satul de pescari care funţiona acolo. În ambele cazuri, autorităţile locale au demolat cabanele pescarilor pentru a face loc caselor de vacanţă. Potrivit lui Puiu Iordache, existenţa unui port pescăresc la Marea Neagră ar facilita considerabil controlul statului asupra pescuitului. „La noi nu există o lege care să acopere pescuitul. Totul este considerat braconaj. Un port pescăresc ar putea fi amenajat la Eforie sau Midia. Există spaţii şi necesită investiţii minime: instalaţii de chei şi un depozit”, a mai spus liderul pescarilor.

Bani pentru a renunţa

AMPOP stă mult mai bine în ceea ce priveşte implementarea Măsurii 1.1 „Încetarea permanentă a activităţii de pescuit”, respectiv ajutorul financiar european alocat firmelor şi persoanelor fizice din domeniul pescuitului care renunţă la această activitate.
Potrivit instituţiei, în cei şase ani de fonduri europene au fost depuse 44 de cereri de finanţare, din care 13 au fost selectate ca eligibile şi au intrat la plată, beneficiarii primind aproximativ 10 milioane de lei, respectiv 2,2 milioane de euro, dintr- un buget total alocat pentru această măsură de 3,5 milioane de euro. Şase firme care deţineau tot atâtea nave de pescuit, precum şi 13 pescari care au activat la bordul acestor nave, dar şi la bordul altor ambarcaţiuni pescăreşti scoase din uz, au beneficiat de sume cuprinse între două milioane de lei şi câteva zeci de mii de lei pentru încetarea pescuitului.
Din păcate pentru comunităţile pescăreşti, acest raport extrem de pozitiv, dacă îl privim prin prisma gradului de absorbţie de 62, 89%, este unul dezastruos pentru viitorul acestei activităţi. Fără să fie completată cu investiţii în modernizarea navelor de pescuit şi achitiţia de noi ambarcaţiuni, această măsură a falimentat practic pescuitul maritim românesc prin trimiterea la fier vechi a şase pescadoare, precum şi scoaterea din uz a mai multor ambarcaţiuni de mici dimensiuni. Conform normativelor UE, România ar fi trebuit să- şi adapteze urgent flota de pescuit astfel încât să existe un echilibru durabil între capacitatea de pescuit şi resursa accesibilă şi disponibilă. În concordanţă cu Politica Comună de Pescuit, statul român trebuia să menţină un nivel minim al numărului de nave (minimum vitalis), care ar fi estimat la 12-13 vehicule moderne şi performante.
În ceea ce priveşte pescuitul la scară mică, este necesară modernizarea ambarcaţiunilor în scopul îmbunătăţirii siguranţei navigaţiei şi a condiţiilor de păstrare a capturilor la bord. Potrivit POP, în intervalul 2007- 2010 cel puţin jumătate dintre navele mari de pescuit trebuia să fie modernizate, o cincime din motoarele vechi şi poluante dela bordul acestor nave trebuia schimbate cu unele mai mici ca putere, dar mai ecologice, iar 300 de pescari să fie instruiţi în domeniul pescuitului ecologic. Flota de pescuit românească ar fi trebui să fie formată în 2013 dintr- un procent minim de 80% din nave modernizate, 60% din motoarele navelor să fie ecologice şi 600 de pescari şcoliţi. De asemenea, cel puţin 15% dintre activităţile de producţie ar trebui să fie prietenoase cu mediul, iar România ar trebui să deţină trei porturi pescăreşti la standardele UE.
Aceste procente nu au nici o valoare, din simplul motiv că nu mai există flotă de pescuit. Cantităţile de peşte au scăzut considerabil în ultimii ani, la fel şi industria autohtonă a produselor din peşte. Aceasta în condiţiile în care cele cinci axe de finanţare POP totalizează nu mai puţin de 307,6 milioane de euro, bani care ar fi trebuit să fie consumaţi până în acest an pentru relansarea pescuitului.

Jaful de la IPO

Statul român a fost, până în 1989, o adevărată forţă în pescuitul mondial. În 1989, Întreprinderea de Pescuit Oceanic deţinea un număr de 50 de nave, din care 38 erau pescadoare și 12 nave frigorifice de transport (Polar), deservite de 5.125 de salariați. După 1990, activitatea IPO s- a redus considerabil, întreprinderea ajungându să deţină în 1997 numai 16 nave, majoritatea defecte, şi 843 de salariați. În 1998 întreprinderea a intrat ofical în faliment, iar în 2005 mai avea un singur angajat şi doar trei pescadoare inactive. Un singur pescador din flota fostei Intreprinderi de Pescuit Oceanic a supravieţuit. „Someş” este un pescador din clasa Atlantic 2, construit în 1971 la şantierul naval VEB Volkswerft Stralsund din fosta Republică Democrată Germană. Lansat pe mare un an mai târziu, pescadorul a activat până în 1989 în zona Mauritaniei şi Atlantic. Cu o lungime de 82 de metri, „Someş” avea o capacitate de 57 de vagoane de peşte. Echipajul era alcătuit din aproximativ 80 de oameni, care lucrau non stop la prinderea, prepararea şi ambalarea peştelui. Din uzina plutitoare nu a mai rămas decât corpul. Vasul a fost transformat în navă de cercetare, i s-a schimbat numele în „Mare Nigrum” şi este operat de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar. Pe vas lucrează 25 de cercetători şi tot ataţia marinari.

Băieţii deştepţi din shipping, scăpaţi basma curată de AVAS

Autor

Dănilă Chirovici

1 martie 2013

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului închide ochii la o megaescrocherie în care au fost implicaţi funcţionari din Ministerul Transporturilor, companiile de navigaţie de stat, Bancorex şi câteva zeci de societăţi cu răspundere limitată. În loc să recupereze prejudiciul de peste 75 milioane de dolari de la debitorii Bancorex, AVAS a aşteptat ca firmele datornice să intre rând pe rând în faliment, iar în prezent sunt şanse zero ca statul să-şi mai poată lua banii înapoi. Printre cei implicaţi, un partener de afaceri al senatorului PC (fost PDL) Mircea Banias

La peste un deceniu de la preluarea creditelor neperformante de la Banca Română de Comerţ Exterior, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului le-a dat o nesperată mână de ajutori „băieţilor deştepţi” din transporturile navale.
Sub pretextul că nu are bani pentru derularea procedurilor judiciare, corespondenţă şi timbre, AVAS a tărăganat executarea datirnicilor fix cât timp aveau nevoie firmele cu pricina pentru a scăpa de rigorile legii. Pe lista datornicilor Bancorex figurează câteva zeci de firme cu activitate în shipping, primele zece dintre acestea totalizând, alături de defunctele companii maritime de stat Navrom şi Rompline, o sumă totală de 75,14 milioane de dolari, monedă în care au fost făcute împrumuturile la acea vreme. Interesant este faptul că toate aceste firme datornice sunt, în prezent, radiate sau în procedura falimentului, astfel încât statul român, prin AVAS, nu mai are nici o şansă să recupereze restanţele.
Alături de firmele de apartament, printre clienţii Bancorex figurează şi companiile de navigaţie de stat, care au accesat şi ele credite pentru a acoperi găurile lăsate de firmele cu răspundere limitată. Oficial, împrumuturile au fost făcute pentru retehnologizarea navelor, însă în realitatea banii au ajuns în buzunarele „băieţilor deştepţi”.

Escrocherie la puterea a treia

Mecanismul escrocheriilor a fost foarte bine pus la punct, după un sistem asemănător cu cel din binecunoscutul dosar Flota, numai că de această dată banii nu au intrat în conturile unor firme înmatriculate în paradisuri fiscale, ci chiar în România.
„Au luat bani de la stat cu navele statului. Au luat credite de la Bancorex să le repare (n.r. – navele preluate în contracte de bareboat) dar numai reparaţii nu au fost. În afară de vreo două companii, nimeni nu a mai dat banii înapoi”, îşi aminteşte Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF România, de perioada de „glorie” a tunurilor din shipping, 1996- 2000. „Au rămas datorii de multe milioane de dolari. S-au reţinut navele în porturi”, a precizat oficialul ITF, care a explicat că până la urmă datoriile companiilor maritime de stat rezultate ca urmare a închirierii navelor către societăţi cu răspundere limitată au fost acoperite tot de la bugetul de stat.
Schema escrocheriilor era următoarea: nou-înfiinţata SRL prelua în sistem bareboat, respectiv un contract de închiriere în urma căruia firma dobândea drept de proprietate asupra navei pe perioadă determinată, unul sau mai multe vapoare comerciale, cu obligaţia de a asigura întreţinerea acestora şi plata diurnei către echipaj. Marinarii primeau, la acea vreme, atât diurna de la armatorul navei, cât şi salariu pe cartea de muncă la compania de stat unde erau încadraţi până la închirierea navelor.
Firma, în calitate de armator al vaporului, a contractat un credit pentru retehnologizarea navei, pe care l-a garantat cu bunul care face obiectul contractului, adică vaporul. Cum din baza de date a Bancorex reiese clar că firmele respective nu au mai restituit împrumuturile, navele ar fi trebuit sechestrate. Însă multe dintre aceste vapoare fuseseră în prealabil arestate în porturile străine, pentru neachitarea taxelor portuare de către societăţile care la agenturau, situaţie în care datoriile revin în sarcina navei şi, implict, a proprietarului de drept, companiile de stat. Astfel statul a fost ţepuit de două ori: odată cu creditele bancare şi a doua oară cu datoriile pe care navele le-au acumulat prin porturi.
A treia escrocherie a fost reprezentată de faptul că aceste companii de stat au fost nevoite să facă la rândul său împrumuturi pentru achitarea datoriilor navelor şi repatrierea echipajelor. Asta cu toate că firmele de stat nu au încasat un leu, sau în cel mai bun caz au primit sume modice, din exploatarea navelor. Mai mult, furia personalului navigant s-a îndreptat tot spre companiile-mamă, ori de câte ori marinarii au rămas neplătiţi.
Cele două companii de stat Navrom şi Romline deţineau împreună aproape 200 de nave specializate în transportul de măfuri generale. Conform unui raport al Ministerului Transporturilor privind „Organizarea, starea tehnică şi exploatarea flotei maritime în perioada 1990-1996″, la 1 ianuarie 1990 flota de transport a României avea 288 de nave cu un tonaj de 5,6 milioane tdw. Dintre acestea, 188 erau cargouri de mărfuri generale, reprezentând 25,6l % din flotă, 12 tancuri petroliere (19,5 %), 70 de mineraliere (53,2 %) şi 18 nave specializate (1,7 %).

Tunurile date la Bancorex

Prima pe lista neagră a Bancorex este CNM Navrom Constanţa, cu un sold de peste 22,6 milioane de dolari, urmată de Romline, cu 9,4 milioane de dolari.
Poziţia a treia este ocupată de Self Invest Maritime SRL Eforie (firmă implicată într-o afacere cu şapte cargouri care s-a sfârşti extrem de prost pentru stat şi în care a fost vehiculat numele lui Sever Mureşan), care are o datorie de peste 7,6 milioane de dolari la Bancorex. O sumă asemănătoare a împrumutat şi N.I. Johnson CO SRL Constanţa- 7,12 milioane de dolari, urmată de Şantierele Navale Rascala – 3,8 milioane de dolari, Pontus Shipping SRL – 3,3 milioane, Oscar Maritime SRL – 2,8 milioane. Urmează în topul datornicilor Conav J&T Shipping SRL, prima firmă privată de navigaţie de după 1989, deschisă de omul de afaceri Ion Jercan împreună cu un fost deputat FSN în vremea primului mandat al lui Traian Băsecu la şefia Ministerului Transporturilor, firmă care a ţepuit statul cu 2,6 milioane de dolari.
Mai adăugăm Euro Ship Management and Trading SRL – 2,2 milioane de dolari, First Shipping SRL Constanţa – 2,17 milioane de dolari, High Sea Services SRL – 2,16 milioane, Carta Shipping SRL – 1,8 milioane, Donau Sea Link SA Constanţa – 1,3 milioane, iar Duplex Maritime Company SRL Constanţa închide, cu o „gaură” de 1,002 milioane de dolari, seria ţepelor de peste un milion de dolari date statului român. Restul, până la 32 de firme de shipping, au contractat credite sub aceată valoare. Majoritatea acestor firme aveau sediul social în câte un apartament de bloc.
Interesant este că doar una dintre aceste firme mai este activă în prezent, respectiv Donau Sea Link SA, firmă care îl are ca asociat pe unul dintre partenerii de afaceri ai senatorului Mircea Banias, fost pedelist, actual conservator şi cercetat de DNA în dosarul „Vama Constanţa”.

De ce a stat AVAS cu mâinile-n sân

AVAS s-a justificat într- un mod de-a dreptul pueril nepăsarea cu care atratat problema Bancorex. „Activitatea de valorificare a creanţelor din portofoliul AVAS a fost afectată de o serie de greutăţi provenite din cauze externe, care exced atribuţiilor şi competenţelor AVAS, dintre care exemplificăm: lipsa fondurilor pentru efectuarea deplasărilor în teritoriu pentru identificarea bunurilor debitorilor, instituirii de sechestre, afişări de titluri executorii şi lipsa sumelor necesare transmiterii corespondenţei în termen (comunicări de titluri executorii, ordine de poprire, corespondenţă specifică desfăşurării licitaţiilor publice), ceea ce poate atrage prescrierea titlurilor executorii, anularea licitaţiilor publice şi răspunderea materială, penală şi civilă a executorilor”, a arătat instituţia într-un document pus la dispoziţia Guvernului.
Cu alte cuvinte, s-au zgârcit la timbre şi diurne, dar au pierdut sume de ordinul milioanelor de dolari.

Expertiză în cazul terenurilor pentru care deputatul Mircia Muntean a fost trimis în instanţă

Autor

Dănilă Chirovici

14 februarie 2013

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă dosarul în care este implicat fostul primar al Devei, deputatul Mircia Muntean, au admis proba solicitată de Ministerul Public.

La ultimul termen de judecată, Ministerul Public a solicitat efectuarea unei expertize tehnice a terenurilor despre care este vorba în acest dosar, iar marţi magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat în sensul admiterii acestei probe.
Fostul primar al Devei este judecat pentru abuz în serviciu în forma calificată, păgubiţi fiind Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, dar şi Autoritatea Naţională a Vămilor. Vorbim despre un dosar extrem de longeviv, ajuns pe rolul instanţei din Bucureşti în februarie 2005. Cunoscut sub numele de „trafic cu maşini de lux”, dosarul se află de mai bine de opt ani pe rolul instanţelor de judecată. Procurorii au încheiat cercetările în anul 2003, iar lucrarea penală a intrat pe rolul instanţei de judecată un an mai târziu. În februarie 2005 a fost reluat, sub un alt număr de înregistrare, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi a suferit mai multe amânări şi prea puţine termene de judecată reale, iar după ce Mircia Muntean a ajuns deputat prin redistribuire din partea PDL, cauza s-a mutat la instanţa supremă.

La sfârşitul anului 2003, primarul Devei, Mircia Muntean, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că ar fi încheiat tranzacţii ilegale de terenuri cu o persoană acuzată de trafic cu maşini furate, Iosif Man, care între timp a decedat. Împreună cu Mircia Muntean şi Iosif Man, în instanţă au mai fost trimise încă patru persoane. Cinci dintre inculpaţi erau acuzaţi că se ocupau cu traficul internaţional de autoturisme furate din străinătate, în timp ce ex-primarul Devei era acuzat de tranzacţii ilegale de terenuri. Conform rechizitoriului dat publicităţii la vremea respectivă, Mircia Muntean ar fi încălcat cu bună ştiinţă atribuţiile de serviciu şi legislaţia în vigoare „(…) Inculpatul Mircia Muntean, uzând de calitatea sa de primar al municipiului Deva şi de preşedinte al comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, cu concursul învinuitului Man Iosif i-a împroprietărit pe acesta şi numiţii Panduru Carol şi Pop Aurel cu un teren în suprafaţă de 5.838 metri pătraţi situat în Deva, în zona gării. Terenul a fost trecut în proprietatea publică a statului român prin Decretul de expropriere pentru cauză de utilitate publică nr. 113 din 24.03.1982 şi se afla în administrarea Ministerului Apărării Naţionale”, se arată în rechizitoriu. Suprafaţa de teren astfel dobândită a fost mai apoi înstrăinată de cei trei, iar prejudiciul vehiculat a fost de aproximativ de 360.000 de dolari.

Denunţ Penal pentru şefa OMV

Autor

Catalin Antohe

14 februarie 2013

Echipa „Jurnal de Investigaţii” formulează un denunţ penal la adresa Marianei Gheorghe şi a altor membri din staff-ul OMV Petrom SA. Astfel, le cerem procurorilor să se pronunţe dacă Mariana Gheorghe s-a substituit autorităţilor statului român când a dispus asupra Muzeului Naţional al Petrolului, despre care avem cunoştinţă că este instituţie publică. În situaţia de mai sus, Mariana Gheorghe va trebui să explice de ce OMV continuă să administreze muzeul (cu o valoare imobiliară deosebită), deşi odată cu privatizarea şi-a pierdut dreptul de administrare.

La sfârşitul anului 2001, urmaşii proprietarului unei case impunătoare, monument istoric, cu zece camere, din centrul Ploieştiului (plus un teren de aproape 2.000 de metri pătraţi), au făcut o solicitare de restituire a imobilului. Proprietarul fusese expropriat în 1960, urmare a unor decrete şi acte abuzive ale statului comunist, iar clădirea a fost transformată, un an mai târziu, în Muzeul Republican al Petrolului.

Substituire de calitate

După zece ani în care solicitarea a strâns praful prin sertare sau s-a plimbat între instituţii, cererea lui Andrei-Grigore Alexandrescu şi a altor doi moştenitori ai fostului proprietar Ioan Constantin a primit un răspuns neaşteptat, de la OMV!
Pe 5 august 2010 au primit o decizie de respingere a notificării, dar nu din partea Primăriei Ploieşti, căreia i se adresaseră cu cererea de revendicare, nici măcar a Consiliului Judeţean Prahova, ci a … SC OMV Petrom SA. Deşi bulversaţi de antetul de pe scrisoarea expeditorului, mai ales că nimeni nu îi înştinţase vreodată, cum spune legea, despre „traseul” cererii de revendicare, oamenii au trecut peste nedumeriri şi au dat în judecată, la Tribunalul Bucureşti, compania austriacă. Nouă însă ni s-a părut ciudat faptul că tocmai OMV a răspuns la solicitare şi am căutat să desluşim mecanismele prin care a ajuns compania austriacă să dispună de clădirea care găzduieşte, de mai bine de 50 de ani, Muzeul Naţional al Petrolului. Decizia de respingere a notificării, semnată chiar de Mariana Gheorghe, managerul general al Petrom, dar şi de directorul serviciului juridic, nu conţine referiri asupra dreptului OMV de a dispune asupra Muzeului. Aici, Mariana Gheorghe menţionează doar ordonanţa de urgenţă prin care s-a înfiinţat SNP Petrom şi hotărârea judecătorească prin care s-a aprobat schimbarea denumirii în SC OMV Petrom SA. Astfel de acte nu dovedesc nici proprietatea, nici dreptul de folosinţă!

Muzeul este instituţie publică

Potrivit documentelor oficiale ale statului român, Muzeul Naţional al Petrolului este instituţie publică. Îl regăsim astfel în Legea 62/1992 pentru rectificarea bugetului de stat pe 1992 – „VENITURILE, SUBVENŢIILE ŞI CHELTUIELILE INSTITUŢIILOR PUBLICE – finanţate din veniturile extrabugetare şi subvenţii de la buget – (…) Cap.53.I «Cultură şi artă» – Muzeul Petrolului”.
Reapare, un an mai târziu, într-o ordonanţă de urgenţă (2/1993), tot ca instituţie publică, cu precizarea suplimentară „Începând cu data de 1 decembrie 1993, Muzeul Petrolului va fi finanţat din veniturile Regiei Autonome a Petrolului «Petrom» – Bucureşti”. Din 1993 încoace, statutul Muzeului nu se mai putea modifica decât prin Hotărâre de Guvern. Dacă nu există o astfel de HG, atunci Muzeul a rămas o instituţie publică”, ne-au confirmat surse din Ministerul Industriilor. Într-adevăr, nicio Hotărâre de Guvern şi nici un alt act normativ nu a mai schimbat statutul de instituţie publică, astfel încât edificiul care-l găzduieşte este domeniu public al statului.

Expertiza întăreşte că e domeniu public

Expertiza tehnică făcută în dosarul Alexandrescu împotriva OMV vine să confirme acest fapt, chiar dacă indirect.
Dorel Avram, autorul raportului de expertiză din dosar, a trecut şi el „ca gâsca prin apă” peste problema proprietarului, dar a făcut referire, în câteva rânduri, la faptul că OMV are drept de administrare a clădirii. Afirmaţia întăreşte faptul că muzeul este proprietate publică, deoarece „dreptul de administrare vizează numai bunurile din proprietatea publică, care potrivit art 135 alin (5) din Constituţie, pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice, excluzându-se din categoria titularilor dreptului de administrare persoanele juridice cu capital privat”, ne-au declarat specialişti în drept. Aceasta înseamnă că OMV Petrom, societate cu capital majoritar privat, nu are niciun drept de administrare asupra Muzeului Naţional al Petrolului, instituţie publică.
Angajaţii muzeului ne-au confirmat că OMV nu deţine acte în regulă asupra clădirii. „Nici nu ştiţi cât de greu ne este să obţinem, din lipsa actelor, un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construire. Ştim sigur doar că imobilul este revendicat, dar OMV nu este proprietar şi nici prea multe acte nu sunt”, ne-a spus un salariat al muzeului, sub rezerva confidenţialităţii.

Transparenţă numai în reclame

„Jurnal de Investigaţii” a solicitat OMV Petrom să răspundă în ce calitate îşi arogă dreptul să refuze sau să accepte o revendicare pentru instituţia publică „Muzeul Naţional al Petrolului”.
Am întrebat-o, oficial, pe Mariana Gheorghe, dacă deţine vreun titlu de proprietate asupra clădirii şi terenului, dacă OMV deţine vreun act sau document legal prin care să se fi schimbat statul de „instituţie publică a muzeului” şi dacă este titularul unui drept de administrare asupra muzeului, dar întrebările au rămas fără răspuns.. Refuzul de a răspunde la câteva întrebări precise, chiar dacă incomode, de către o companie multinaţională care afirmă că militează pentru transparenţă, normalitate şi legalitate, înseamnă, de obicei, că are ceva de ascuns. Este adevărat, într-un fel este să vorbeşti de transparenţă atunci când promovezi, pe bani grei, reclamele prin care dai lecţii, zice-se, cu „ţara lui Andrei” şi altfel este să manifeşti transparenţă atunci când trebuie să răspunzi unor întrebări reale ale presei.
Ca urmare, echipa „Jurnalului de Investigaţii” formulează un denunţ penal împotriva Marianei Gheorghe, managerul general al OMV Petrom, şi a celorlalţi oficiali ai companiei care s-au manifestat ca stăpâni sau arendaşi (au emis acte de dispoziţie) ai Muzeului Naţional al Petrolului, instituţie publică a României. Le cerem procurorilor să verifice, la rândul lor, caracterul de „instituţie publică” a Muzeului Naţional al Petrolului, caz în care să stabilească dacă staff-ul OMV Petrom a acţionat abuziv, şi să stabilească în ce măsură se fac aceştia vinovaţi de înşelăciune, atunci când au dispus asupra muzeului, faptă prevăzută de art. 215 Cod Penal („Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani). Le vom mai cere procurorilor să verifice dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals şi de uz de fals sau pentru alte fapte de natură penală.

Muzeul, gestionat pe sponci

Muzeul a fost înfiinţat în 1961, la un an după alungarea, de către comunişti a proprietarilor casei. Înfiinţarea muzeului a fost motivată de sărbătorirea centenarului industriei petroliere româneşti în 1957. Clădirea muzeului este monument istoric de importanţă zonală. Patrimoniul a crescut de la 800 de piese în 1961, la peste 8.000 în 1994. Muzeul valorifică documente privind istoria petrolului din ţara noastră şi aspecte legate de geologia zăcămintelor şi de petrochimie: unelte şi lămpi de miner din secolul al XIX-lea; felinare cu petrol din Bucureşti – primul oraş din lume iluminat cu petrol, în 1859; utilaje de foraj din lemn sau metalice din secolul al XIX-lea; utilaje de foraj rotativ; machete de distilerii şi rafinării (prima distilerie românească, din 1859, de la Ploieşti, a lui Teodor Mehedinţeanu); panouri exemplificând sistemul de solventare selectivă cu dioxid de sulf inventat de Lazăr Edeleanu şi aplicat în întreaga lume; istoricul fabricării parafinei, uleiului, benzinelor; hărţi geologice, mostre mineralogice, produse finite din petrochimie, diplome, medalii, fotografii. Deţine bunuri culturale clasate în Tezaurul patrimoniului cultural naţional. O parte dintre acestea sunt expuse în curtea muzeului, supuse intemperiilor, riscul degradării acestora fiind deosebit de ridicat. Aviz Ministerului Culturii!

11 milioane de euro au naufragiat în pescuitul maritim

Autor

Darius Martinescu

30 ianuarie 2013

După şase ani de implementare a fondurilor europene în comunităţile pescăreşti, pescuitul la Marea Neagră se face ca în epoca de piatră. La sfârşitul lui 2012, penultimul an în care România mai beneficiază de fondurile UE, Programul Operaţional de Pescuit este un dezastru: doar 8% este rata de absorbţie pe axa destinată modernizării flotei de pescuit şi o singură cerere de finanţare depusă în acest an

România va rata singura şansă de resuscitare a pescuitului maritim. Structurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, responsabile cu implementarea fondurilor europene, au reuşit ca, în cei şase ani de când au fost deschise liniile de finanţare ale UE în domeniul pescuitului, să torpileze complet Axa prioritară 1- „Măsuri de adaptare a flotei de pescuit comunitare”.
La Marea Neagră nu a fost cumpărată nici măcar o singură ambarcaţiune de pescuit industrial. Potrivit raportărilor AMPOP, valoarea totală iniţială a fondurilor pe Axa 1 se ridica la 13,3 milioane de euro, din care, până în prezent, s-au consumat doar 2,1 milioane.

Flota costieră, trei traulere

Potrivit Agenţei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, anul acesta trei pescadoare mai activează în Marea Neagră: „În anul 2012, ANPA a emis 93 de autorizaţii de pescuit comercial la Marea
Neagră şi 72 de autorizaţii speciale de pescuit calcan. Dintre acestea, trei autorizaţii sunt emise pentru pescadoare”.
Deşi comparativ cu anul trecut situaţia s-a ameliorat, în sensul triplării capturilor de peşte, viaţa pescarilor este departe de standardardele prevăzute de UE pentru comunităţile pescăreşti. Programul Operaţional pentru Pescuit 2007- 2013 prevede atingerea unor standarde minime în ceea ce priveşte capacităţile flotei de pescuit sub pavilion românesc şi alinierea activităţilor de pescuit la practicile europene. Potrivit POP, care citează Fişierul Navelor şi Ambarcaţiunilor de Pescuit, capacitatea teoretică de pescuit a României la Marea Neagră este de 439 de nave şi ambarcaţiuni, din care 22 cu lungimi de peste 12 metri (considerate pescadoare) şi 417 cu lungimi mai mici de 12 metri, totalizând 2.604,86 tone şi o putere de 8.691,79 kilowaţi.
Dintre cele 22 de pescadoare care figurează pe hârtie, majoritatea au fost inactive în ultimii ani. Doar patru au navigat în 2009, în 2010 nici unul dintre proprietarii de pescadoare nu a solicitat autorizaţie de pescuit, iar situaţia a rămas la fel de critică în 2011- o singură autorizaţie – pentru ca în 2012 numărul acestora să se ridice la trei. Potrivit POP, pescadoarele costiere sunt de acelaşi tip, cu o lungime de aproximativ 25 m şi au fost construite în perioada anilor ’80.
Vasele de pescuit la Marea Neagră au echipamente şi instalaţii învechite şi nu oferă siguranţă în exploatare. În concordanţă cu Politica Comună de Pescuit, statul român trebuie să menţină un nivel minim de 12-13 nave moderne şi performante. Potrivit POP, în intervalul 2007-2010 cel puţin jumătate dintre navele mari de pescuit trebuia modernizate, o cincime din motoarele vechi şi poluante care propulsează pescadoarele trebuia schimbate cu unele ecologice, iar 300 de pescari instruiţi în domeniul pescuitului ecologic.
Anul viitor 80% dintre navele de pescuit ar fi trebuit modernizate iar 60% dintre motoarele acestora să fie schimbate. De asemenea, cel puţin 15% dintre activităţile de producţie ar trebui să fie prietenoase cu mediul iar România. Ei bine, nici unul dintre aceste obiective nu a fost atins, iar de acum înainte şansele scand drastic, atât din punct de vedere al fondurilor nerambursabile, care, dacă se va decide prelungirea programului, vor fi mult mai mici, cât şi ca posibilităţi financiare ale pescarilor.

Sărăcie lucie în satele pescăreşti

Deşi pescarii s-ar putea asocia în vedere achiziţiei şi exploatării unei ambarcaţiuni de pescuit conform standardelor UE, realitatea la faţa locului este alta: „Noi trăim din mila mării. Majoritatea pescarilor sunt pensionari care nu au altă sursă de venit decât pescuitul. Nu sunt bani”, spune Nelu Iordache, secretarul Asociaţiei de Pescuit Sportiv şi Agrement Delfinul din Eforie Sud.
Potrivit acestuia, pescarii nu au bani pentru achiziţia unei simple bărci, darămite să cumpere pescadoare. Cel mai ieftin pescador la mâna a doua costă 100.000 de euro, în timp ce un pescador nou costă aproximativ un milion de euro, situaţie în care nu mai poate fi vorba nici măcar de achiziţia prin fonduri europene.
De altfel, această realitate se reflectă perfect în raportul POP pe acest an. Pentru Măsura 1.3. „Investiţii la bordul navelor de pescuit şi selectivitate” nu a fost depusă decât o singură cerere, cu o valoare totală eligibilă de 278.109 euro, cerere care se află în etapa finală de selecţie. Din cauza indolenţei autorităţilor, pescarii se zbat în sărăcie iar AMPOP nu are cui să dea cele peste 300 milioane de euro disponibile prin Fondul European de Pescuit.
Totalul celor cinci axe de acţiune se ridică la nu mai puţin de 307,6 milioane de euro, din care statul român ar fi trebui să asigure aproape 77 de milioane de euro. Alocaţia era prevăzută să crească anual şi gradual, de la 15,1 milioane de euro în 2007, la un nivel de 36, 3 milioane de euro şi până la 45,3 milioane de euro în ultimul an de aplicare a stategiei, 2013, însă statul român, în loc să crescă sumele, le-a scăzut. În primul semestru al acestui an POP a fost modificat prin dezangajarea unor sume de bani, astfel că alocaţia finală a scăzut.

POP, ucis în faşă

Coaliţia „ONG-uri pentru Fonduri Structurale” reclamă situaţia inacceptabilă creată de AM POP prin plafonarea la 1% a fondurilor de salarii destinate proiectelor ce pot fi depuse în cadrul cererilor lansate în ultima vreme.
Coaliția consideră că acest plafon nu este unul echitabil pentru niște specialiști care ajută statul să-și îndeplinească angajamentele prin implementarea unor programe de importanță strategică, cu impact larg asupra societății. „Dacă un beneficiar ar accesa un proiect de 1.000.000 de euro, cu o întindere de doi ani, bugetul de salarii ar fi de 10.000 de euro per proiect, respectiv 416 euro/lună. Acest lucru înseamnă că suma netă ar ajunge la aproximativ 250 euro pe lună pentru toată echipa de management al proiectului… Bunele practici în domeniu stabilesc praguri de 15-20 % din valoarea eligibilă a proiectului destinate fondului de salarii, mergând până la procente mai mari în cazul proiectelor mai mici. Înşişi reprezentanţii Comisiei Europene au sesizat faptul că această prevedere va avea consecinţe negative asupra capacităţii de a gestiona fondurile”, a precizat asociaţia.
„Un proiect de un milion euro este un proiect complex care are nevoie de un nivel superior de management. Având în vedere plafonul de 1% instituit de AM POP, rezultă că persoanele implicate în managementul proiectului pot primi în medie 63 de euro net/persoană/lună, situaţie absurdă”, a arătat coaliţia de ONG.

Cu 50 de ani înapoi

În 2013, ultimul an de fonduri europene, România se va întoarce în timp cu 50 de ani. 1964 a fost ultimul an în care România socialistă s-a limitat la pescuitul în Marea Neagră, după care a început expansiunea oceanică.
În perioada 1964-1965 au fost comandate şantierelor navale din Japonia primele traulere oceanice de mare capacitate, „Constanţa” şi „Galaţi”, care realizau împreună o medie anuală de 6.620 tone de peşte oceanic. Flota de pescuit a fost extinsă în 1973 la 20 de traulere şi trei nave frigorifere de transport.
În 1972, producţia medie anuală pe navă activă era de de 2.864 de tone, cu o medie zilnică de 19,4 tone. În anii 1970-1989, Intreprinderea de Pescuit Oceanic ajunsese la un număr de 60 de nave şi 5.125 de salariaţi. La acea dată, flota oceanică a României era considerată numărul unu în Europa. Navele IPO pescuiau în Oceanul Atlantic, îndeosebi în vestul Africii. Din păcate pentru România, la aproape 50 de ani distanţă de momentele de glorie ale pescuitului oceanic, ţara noastră nu mai deţine nici măcar flota de traulere din Marea Neagră.

“Fisiune” de un milion de dolari pentru “britanicul” Teodor Chirica

Autor

Dănilă Chirovici

30 ianuarie 2013

Societatea Națională Nuclearelectrica s-a dovedit în ultimii ani extrem de darnică atunci când a venit vorba despre atribuirea unor contracte fără licitație. Atâta vreme cât a fost director general al companiei, Teodor Chirica a apelat din plin la „negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, practică justificată prin faptul că “serviciile pot fi oferite de un singur ofertant”. După ce a trecut în domeniul privat, Chirica a devenit el “unic ofertant”, obţinând fără licitaţie un contract în valoare de un milion de dolari.

După ce s-a aflat aproape patru ani la conducerea Companiei Naționale Nuclearelectrica, Teodor Chirica a decis la începutul anului 2009 să plece de la stat și să-și încerce norocul în mediul privat.
Îl regăsim în funcția de director general al companiei Amec Nuclear Ro SRL din București, reprezentanța companiei britanice Amec Nuclear UK Limited, care la rândul său este membră a concernului Amec. Din această poziție, Chirica a reușit să obțină, luna trecută, din partea celor de la Nuclearelectrica un contract fără licitație, în valoare de 3.380.475 lei, fără TVA, pentru servicii de actualizare a Raportului Final de Securitate Nucleară al CNE Cernavodă, Unitatea 1.
Interesant este că deși în anunțul de licitație se scria la capitolul criteriii de atribuire –prețul cel mai scăzut, s-a primit o singura ofertă și la un preț mai mare decât cel estimat în anunțul de licitație, care era de 3.195.000 lei. Anul 2012 pare să fie unul foarte bun pentru cei de la Amec Nuclear, având în vedere că, tot fără licitație, au reușit să câștige în luna aprilie a acestui an din partea societății EnergoNuclear (cea care construieste reactoarele 3 și 4) un contract de 322.085 lei pentru studii de amplasament.
De altfel, interesul pentru Nuclearelectrica al firmei mamă din Anglia, Amec Nuclear UK Limited, este mai vechi, aceasta reușind la sfârșitul anului 2008 să obțină, prin negociere directă, un contract de aproape 3,3 milioane euro pentru “servicii privind aplicarea programului de revizuire periodic sistematică a securității nucleare (PSR)”.
Un contract obținut pe vrea când conducerea companiei Nuclearelectrica era asigurată de Teodor Chirica, cel pe care la puțin timp îl regăsim în conducerea filialei românești a celor de la Amec. Simple coincidențe.

Practică brevetată

Compania Nuclearlelectrica a încheiat în vara acestui an un contract în valoare de 2,89 milioane lei, fără TVA, cu Sucursala Cercetări Nucleare Pitești pentru servicii de analiză și consultanță tehnică.
Mai concret, potrivit contractului, sucursala de la Pitești oferă servicii de arhitectură, servicii integrate de inginerie, servicii de amenajare urbană și servicii de arhitectură peisagistică, servicii conexe de consultanță științifică și tehnică, servicii de testare și analiză tehnică. Contractul a fost atribuit prin negociere directă, cu un singur ofertant, fără anunț de participare. Evident, Nuclearelectrica justifica la vremea respectivă alegerea acestei proceduri prin faptul că „lucrările/produsele/serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice”.
Un contract mult mai gras a reușit să prindă, în luna noiembrie a acestui an, compania americană QualTech NP, care, în schimbul furnizării unor “garnituri gonflabile pentru ecluze”, încasează peste 200.000 de dolari, fără TVA. Invocând aceeași clauză, contractul s-a negociat cu un singur ofertant. Deși anunțul de licitație conținea o clauză cel puțin hilară în condițiile în care nu exista decât o ofertă, specificându-se că la atribuirea contractului se va lua în calcul prețul cel mai mic, semnarea lui s-a făcut totuși la un preț puțin mai mare decât cel estimat inițial.
La începutul acestui an, Nuclearelectrica a decis să plătească 21,72 milioane de lei, fără TVA, pentru servicii suplimentare de inginerie și analiză tehnică privind stabilirea și implementarea măsurilor necesare pentru siguranța centralei în situația apariției unor evenimente în afara bazelor de proiectare, inclusiv furnizare de echipamente. Contractul a fost atribuit companiei Candu Energy INC prin negociere, fără anunț de participare, pe data de 6 ianuarie 2012. Ca și în cazul altor licitații, Nuclearelectrica a justificat alegerea acestei proceduri prin faptul că lucrările, produsele și serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice.

Paza, tot fără licitaţie

Metoda atribuirii contractelor fără o licitaţie prealabilă este o practică brevetată la Nuclearelectrica.
Nu de puține ori, până şi contractele pentru serviciile de pază au fost atribuite prin negociere directă. Este cazul firmei de pază Davi Comfire SRL din București, care a reușit în acest an să obțină, fără licitație, două contracte a căror valoare depășește un milion de euro. Astfel, la sfârșitul lunii februarie a acestui an firma de pază Davi Comfire este cadorisită cu un contract în valoare de 1.097.006 lei, fără TVA, pentru a furniza „servicii de pompieri pentru desfășurarea activităților de prevenire și stingerea incendiilor și a activităților suport de limitare și/sau înlăturare a urmărilor situațiilor de urgență la obiectivele CNE”.
Durata contractului a fost de numai trei luni, acoperind intervalul 1 martie 2012-31 mai 2012. Probabil că fiind extrem de mulțumiți de activitatea agenților de la Davi Comfire, șefii de la Nuclearelectrica decid pe data de 31 mai să mai ofere firmei un contract, tot fără licitație. De această dată valoarea contractului a fost de 3,6 milioane de lei, fără TVA. Pe lista băieților deștepți mai putem trece și firma Energo Securent, care numai într-un an a reușit să obțină patru contracte de pază în valoare de aproape opt milioane de lei, fără TVA.

Curtea de Conturi deschide ușa DNA

La un moment dat, acest gen de contracte cu dedicație a intrat și în atenția inspectorilor Curții de Conturi.
Pe baza rapoartelor întocmite de aceștia, procurorii anticorupție au început o serie de anchete care s-au soldat cu trimiterea în judecată, anul trecut, a unuia dintre foștii directori generali ai Companiei Naționale Nuclearelectrica, Ion Rotaru. Numai în cazul unei singure firme abonate la contracte, societatea Tess Conex, procurorii au reținut un prejudiciu în dauna bugetului statului de trei milioane de euro, în condițiile în care aceasta a obținut, fără licitație, nu mai puțin de 23 de contracte.
Pentru acordarea acestor contracte, cei de la Nuclearelectrica au invocat de fiecare dată faptul că s-a apelat la această procedură de „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” prin faptul că “serviciile pot fi oferite de un singur ofertant”.
În raportul Curții de Conturi de la acea vreme scria negru pe alb: „Din verificări a rezultat că nu Tess Conex SA a importat aceste produse, ci societatea Sinergic Grup Steel Import Export Bacău. Tess Conex a folosit un intermediar, după care a refacturat produsele la preţuri de speculă”.
O gaură și mai mare au descoperit inspectorii Curții de Conturi în cazul unui alt fost director general al Nuclearelectrica, Teodor Chirica. La mijloc este vorba despre aceleași licitații cu un singur ofertat și încredințare directă despre care rapoartele Curții de Conturi spun că au fost făcute prin fals, uz de fals în acte publice, abuz și neglijență în serviciu.
În total, se vorbește în acest caz de un prejudiciu de 10 milioane de euro. Verificările făcute la această companie de-a lungul anilor de către Curtea de Conturi au scos la iveală lucruri greu de imaginat în ceea ce privește atribuirea contractelor pentru achiziționarea de servicii și echipamente. Un exemplu elocvent este cel al companiei canadiene Laker Energy Products Ltd. (cu sediul în Ontario). Aceasta a reușit în urmă cu câțiva ani să obțină de la Nuclearelectrica nu mai puțin de 94 de contracte de achiziție în valoare de peste șase milioane de euro, din care 29 de contracte au fost obținute prin încredințare directă.

Băneasa, un aeroport de business fără muşterii

Autor

Adrian Bărbulescu

23 ianuarie 2013

Arăta, într-adevăr, ca autogara Militari, aşa cum s-a exprimat fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, dar producea precum găina cu ouăle de aur. La zece luni de zile de când cursele low-cost au fost mutate la Otopeni, Aeroportul Băneasa a devenit o gaură neagră din punct de vedere financiar. Prin mini-terminalul de business, dotat cu mobilier de lux nu pot fi văzuţi decât angajaţii aeroportului, şi aceia puţini. In rest, culoarele, sălile de conferinţă şi restaurantul sunt pustii.

Dintr-o mină de aur, ce-i drept deloc făţoasă, a devenit o gaură neagră, dar cu ştaif. ~nchis în primăvara acestui, Aeroportul Aurel Vlaicu Băneasa este acum departe de furnicarul care-l caracteriza până nu demult.
La presiunea crescândă a proprietarilor de vile ridicate în buza pistei, fostul ministru al Transporturilor a mutat zborurile low-cost pe Otopeni în luna martie a acestui an. La vremea respectivă, demnitarul spunea că Băneasa va deveni un aeroport de business, pentru avioane uşoare.
Acum, corpul central al clădirii a fost închis, pentru reparaţii, iar în dreapta acestuia a fost amenjat un terminal pentru aviaţie generală. Nimic de zis – mobilier de lux, amenajat cu gust, săli de conferinţe, ba chiar şi un minirestaurant cu trei mese. Ce-şi poate dori mai mult un om de afaceri care aşteaptă să decoleze cu private jet-ul?
Numai că lipsesc muşteriii. Pe culoarele terminalului pot fi zăriţi din când în când doar angajaţii aeroportului, şi aceştia cu o mină plictisită, de om care trage mâţa de coadă opt ore pe zi, jucându-se Solitaire.

Venituri în picaj

Acestea sun simple presupuneri. Să vedem însă cifrele oficiale. ~nainte de mutarea curselor low-cost la Otopeni, în primele trei luni ale anului în curs, de la Băneasa decolau sau aterizau, în medie, 54 de aeronave pe zi. ~n lunile aprilie-septembrie 2012, traficul a fost de numai 28 mişcări de aeronave pe zi, au precizat pentru Jurnal de Investigaţii oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Chiar dacă, la prima vedere, ar părea că veniturile aeroportului s-a redus la jumătate, din moment de s-a înjumătăţit numărul de decolări şi aterizări, de fapt scăderea este mult mai dramatică. „Unul dintre tarifele aeroportuare care are cea mai mare pondere în total este greutatea pe roată”, explică specialistul în aviaţie Sorin Stoicescu.
Or, în niciun caz nu se poate compara greutatea unui avion Boeing 737, de genul celor cu care se efectuau zborurile low-cost, cu cea a unei aeronave Cesna, cu două locuri, de exemplu. Mai mult, un trafic aeroportuar intens, cum era până în luna martie, generează şi venituri suplimentare pentru activităţile conexe celei de bază. „Este vorba, spre exemplu, de activităţile de handling (manevrarea bagejelor – n.red.) sau de degivrare. Acum, la aparatele de mici dimensiuni, pilotul dezgheaţă geamurile cu spray-ul, iar bagajele le cară în braţe”, a mai spus Stoicescu.
Si, într-adevăr, veniturile au scăzut dramatic. ~n perioada ianuarie – septembrie 2012, potrivit datelor oficiale puse la dispoziţie de CNAB, „pentru punctul de lucru Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu s-au înregistrat venituri din perceperea tarifelor aeroportuare în suma de 22.407.669,25 lei”. Extrapolând la nivelul întregului an 2012, rezultă venituri anuale estimate de aproape 30 milioane de lei. +i să nu uităm că în această valoare sunt incluse şi sumele colectate în primele trei luni ale anului, când la Băneasa n-aveai loc s-arunci un ac.
Dar să vedem, spre comparaţie, ce venituri înregistra aeroportul atunci când aici aviaţia „duduia”, pentru ca să-l citez pe fostul ministru de Finanţe Varujan Vosganian. ~n 2009, Aeroportul Băneasa a avut venituri de 95,58 milioane de lei, adică de mai bine de trei ori mai mari ca anul acesta.
Oficialii CNAB, au recunoscut indirect, în răspunsul trimis Jurnalului de Investigaţii, că sumele încasate la Băneasa, în condiţiile unui trafic de business scăzut, nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile: „Veniturile şi cheltuielile sunt analizate la nivel de companie, nu de aeroport”.

Studii peste studii

Si se mai pune o întrebare. Dacă tot se intenţiona ca la Băneasa să opereze doar aeronave de dimensiuni mici, de ce s-au mai investit 64 milioane de euro în modernizarea pistei, astfel încât ea să suporte aeronave Boeing sau Airbus? E drept, contractul iniţial cu constructorul, Romstrade, firmă deţinută de „regele asfaltului” Nelu Iordache, prevedea doar 18 milioane de euro.
Spuneam mai devreme că la Băneasa a fost amenajat un terminal VIP de 1.500 mp, investiţie care a scos din vistieria CNAB 2,4 milioane de euro, care s-au dus către compania UTI, a omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Ce s-a întâmplat însă cu restul aerogării, cu partea de sub cupola centrală, cu care eram obişnuiţi?
Ei bine, mai nimic. Intrarea a fost închisă cu un gard metalic, dincolo de care nu se desfăşoară nicio activitate. O recunosc şi aficialii CNAB: „In ceea ce priveşte strategia de dezvoltare pe termen mediu/lung a Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, a fost demarată procedura de licitaţie publică având ca obiect elaborarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate şi a fundamentării economic-financiare aferente direcţiei de dezvoltare a punctului de lucru Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu”.
Cu alte cuvinte, întâi s-a luat decizia politică de a închide aeroportul şi apoi s-a gândit cineva că trebuie făcute ceva investiţii. Abia pe 5 iulie a fost semnat contractul pentru aceste studii, cu compania multinaţională Louis Berger. Apoi, au venit şi primele rezultate: „Prima documentaţie conform prevederilor contractului, respectiv studiul de prefezabilitate care va asigura fundamentarea necesităţii şi oportunităţii investiţiilor aferente strategiei de dezvoltare a AIBB – AV, a fost elaborată de către presator, fiind în analiza CNAB, în vederea efectuării recepţiei preliminare”.

De la studii şi până la mistrie e însă cale lungă…
La Băneasa, interese imobiliare au fost dintotdeauna, însă ele s-au acutizat începând cu anul 2000, când în capătul pistei aeroportului au început să răsară vilele. Cu toate că era zonă de servitute aeriană, iar regimul de înălţime era limitat, la acea vreme Autoritatea Aeronautică Civilă a acordat numeroase dispense. Unul dintre „performerii” în domeniu a fost Jenică Poenaru, director general al AACR pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de Miron Mitrea. El era fratele antrenorului Cătălin Poenaru de la FC Bacău, echipă deţinută de pe atunci influentul Dumitru Sechelariu. Cum fratele acestuia, Sergiu Sechelariu, era secretar de stat în minister, cercul se închide.
Printre cei care deţin terenuri/vile în apropierea aeroportului se numără Puiu Popoviciu, Gigi Becali, Ion Tiriac, Dan Ioan Popp (patronul Impact), dar şi Mugur Mihăescu (Garcea) de la Vacanţa Mare. Cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă (pomenit recent de premierul Victor Ponta), fostul primi ministru Mihai Răzvan Ungureanu.

Caii din Letea, la mâna Guvernului

Autor

Anamaria Nedelcoff

23 ianuarie 2013

În timp ce autoritățile din județul Tulcea, de-a dreptul incompetente și nepăsătoare, se gândesc cum să le vină de petrecanie și azi celor peste 1.000 de cai din grindul Letea, o mână de oameni, membri ai organizației nonguvernamentale Vier Pfoten, se chinuie să le redea superbelor animale dreptul la viață. La a trăi liberi, sălbatici, așa cum își doresc și au învățat după ce omul, lacom, i-a abandonat. Acum, aceiași oameni, care habar nu au că există o lege care protejează animalele, se dau proprietari ai urmașilor cailor pe care i-au avut, sperând că pot face bani din vânzarea lor către abatoare. O vreme, au și reușit…

Povestea cailor de la Letea le spune tuturor turiștilor din întreaga lume care vin să-i admire, să-i privească, să-i fotografieze, ce tragic este să fii cal sălbatic într-o Românie ce nu știe să-și aprecieze comorile.
Este o istorie urâtă, tristă, iar iubitorii de animale nu au uitat cum, în vara anului trecut, aproape 50 de cai din Delta Dunării au fost hăituiți, prinși, bătuți, înfometați, răniți, umpluți de sânge și încărcați în camioane, unii peste alții, pentru a fi transformați în salam pentru mesele italienilor. Nu s-au dat uitării acele imagini în care iepele erau despărțite de mânjii lor, încărcate în camion, iar dincolo de închisoarea de fier se auzeau gemetele de durere și de groază ale animalelor.
Toate acestea, sub privirile îngăduitoare ale Direcției Sanitar Veterinare Tulcea, a cărei șefă, Marinela Tertiș, a explicat cu un cinism evident, că oricum ”calul este un animal de măcelărie” și că ”oricât ne-ar plăcea acest animal, este comestibil”. Dacă ar sonda mai mult în trecutul oamenilor, Marinela Tertiș ar afla că, într-o vreme, și unii oameni erau adevărate delicatese culinare pentru alții…

ANSVSA vrea moarte

Agerpres 5246368 Kuki Barbuceanu — Kuki Barbuceanu

Kuki Bărbuceanu, președintele Vier Pfoten, a declarat, pentru Jurnal de Investigații, că în prezent se lucrează la un program de control al reproducerii cailor de la Letea, pentru a stopa înmulțirea lor peste măsură.
”Noi vom încerca acum un program de control al reproducerii și sper că acești cai vor intra în curând sub jurisdicția Ministerului Mediului. Este nevoie de controlul reproducerii, pentru că în câțiva ani vor fi din nou foarte mulți și iarăși vor vrea cei de la Tulcea să-i împuște sau să-i ducă la abator”, spune Kuki Bărbuceanu.
Însă, în timp ce organizaţia non-guvernamentală se străduiește să rezolve într-un fel situația cailor de la Letea, autoritățile i-ar vrea morți pe toți. Cum? O pot face și legal: îi declară bolnavi de anemie infecțioasă ecvină, iar legislația românească prevede ca animalele cu această boală să fie eutanasiate. De preferință, la abator, ca să mai capete și stăpânul ceva bani de pe urma lui.
Conform publicațiilor de specialitate, ”anemia infecțioasă ecvină (AIE) este o boală contagioasă, virală, ce afectează ecvinele având o lungă durată evolutivă, uneori cu faze acute, dar cel mai adesea rămâne inaparentă pe toată durata vieții animalului. Cei mai receptivi la infecția naturală sunt caii, indiferent de rasă sau de vârstă, și în mai mică măsură celelalte solipede (măgarul, bardoul și catârul)”.
Poate trăi un cal cu anemie infecțioasă? Atât medicii veterinari, cât și președintele Vier Pfoten spun că da. Exemple clare găsim în fermele din Italia, Canada și Statele Unite ale Americii, unde cai cu această boală sunt folosiți chiar și la echitație sau în turism.
Mihai Țurcanu, președinte al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), precizează că el ar cam vrea să-i măcelărească pe caii din Letea, ca să respecte legea. Însă unul dintre motivele care-l împiedică să treacă la acțiune este reacția opiniei publice, iar al doilea este că… nu prea ai cu cine să prinzi caii, fiind cunoscută criza de personal din instituțiile publice. Iar un localnic cere pe zi, pentru prinderea cailor, 70 de lei.
”Conform legislației în vigoare, nu ne permitem să-i ținem. Cazul cailor din Letea este o speță destul de sensibilă, dar noi știm ce să facem din punct de vedere al legislației. În primă fază, trebuie să vedem cine sunt proprietarii lor. Ei, teoretic, ar avea avea niște proprietari, de asta i-am și analizat. Nu există cai sălbatici în România. La Letea caii provin din gospodării populate care i-au eliberat și, cu timpul, aceștia s-au sălbăticit”, explică Țurcanu, evident frustrat că nu poate pune în aplicare o lege șchioapă.

Soluția supraviețuirii: carantina

Miv 0235 — Singurii cai liberi din Europa

Și, în timp ce autoritățile, de la Tulcea până la București, îl iau pe ”nu” în brațe și se dau de ceasul morții că nu știu ce să facă, arătându-și incompetența și prostia, Vier Pfoten a găsit soluția. Un act legislativ prin care caii din Letea să fie declarați semi-sălbatici, iar zona respectivă să fie declarată ca fiind în carantină. Așa vor fi lăsați în pace să-și ducă traiul, liberi și protejați de răutatea oamenilor
”Le-am propus să declare grindul Letea zonă de carantină, mai ales că am arătat că în Italia chiar se face agrement cu astfel de cai. Peste câțiva ani, România va intra în vizorul Uniunii Europene, pentru că nu a reușit să eradicheze această boală. Dar dacă o declarăm zonă de carantină și dacă îi declarăm semi-sălbatici, vor fi în siguranță”, spune Kuki Bărbuceanu.
Dacă parlamentarii vor aproba proiectul de act normativ, nimeni ”nu va mai avea voie să le atingă măcar un fir de păr”, susține Bărbuceanu, care speră ca proiectul să fie aprobat cât mai repede: ”Cred că vor fi de acord în proporție de 90%. Caii sunt ai nimănui acum, este o lacună legislativă. Conform hotărârii, dacă cineva va încerca să le facă ceva fără autorizație, constituie infracțiune iar sancțiunea va fi de la amendă penală până la confiscarea mijlocului de transport, mașină sau barjă. Dacă i-ai confiscat unuia barja, l-ai omorât”.
Cât despre localnicii care susțin că acei cai ar fi ai lor, și aceștia ar putea s-o încurce, fiindcă ei și-au abandonat animalele, iar abandonul reprezintă infracțiune. ”Ești infractor dacă ai abandonat un animal. Legea există, aplicarea ei este o problemă”, precizează Bărbuceanu.
În expunerea de motive necesară elaborării actului normativ care legiferează statutul și managementul cailor semi-sălbatici care trăiesc liberi în Delta Dunării, Vier Pfoten arată care sunt avantajele unei asemenea legi.
”Facem apel, în spiritul ocrotirii naturii, la valorificarea unicității fenomenului de semisălbăticie a cabalinelor din Delta Dunării care poate aduce un plus de valoare Rezervației Biosferei Delta Dunării. Ecoturismul și turismul iubitorilor de natură sunt alternativa la dezvoltarea populației locale, astfel scăzând presiunea asupra resursei piscicole, care în prezent constituie principala ocupație a locuitorilor zonei. Alături de turism, existența acestor populații de cai semi-sălbatici constituie un tezaur de gene valoroase unicat, care și în momentul de față, se autoperfecționează prin selecție naturală în mediul deltaic. La nevoie, poate servi ca un punct de referință pentru cercetarea fenomenului de semisălbăticie, adaptabilitate la mediu/parazitologie/patologie, atât la nivel național, cât și internațional”, se arată în documentul menționat.

Animalele nu contează

Mai mult, această lege ar contrazice-o fără drept de apel pe Marinela Tertiș, care reclama anul trecut, în toiul scandalului cailor din Letea trimiși spre abatoare, că acei cai nu erau sălbatici, ci doar ”crescuți în libertate”. Și, cum nu scrie în vreo hârtie a Guvernului că vreun cal din România este sălbatic, chiar dacă a crescut în pădure, de unul singur, în opinia șefei de la DSV Tulcea ”nu există cai sălbatici, ei nu fac parte din fauna României, ci din gospodărie”. Şi totuşi, în documente europene se face referire la „caii salbatici din pădurea Letea”
Pe numele Marinelei Tertiș a fost făcută o plângere pentru abuz în serviciu, care nu s-a soluționat nici la mai bine de un an și jumătate.(Vom reveni numerele viitoare la acest subiect deloc de neglijat!) Pentru că, în România, animalele nu contează. Omul le poate măcelări când și cum vrea, cu tot cu legea ce există doar pe hârtie.
”Plângeri au fost nenumărate pentru abuzuri asupra animalelor sau omorârea lor. Dar, în afară de unul din Galați care a primit prin 2004 o amendă de 2.000 de lei pentru că a omorât mai mulți câini, nu am auzit de nicio condamnare, conform legii”, precizează Kuki Bărbuceanu.
Totuși, zilele acestea, la DSV Tulcea e liniște, mai ales după ce recent a avut loc o întâlnire între reprezentanții Vier Pfoten și ai instituției, pentru a discuta despre programul de control al reproducerii și declararea zonei Letea ca fiind ”în carantină”. Brusc, Marinela Tertiș e numai pe teren, fiind zile la rând ”în afara ariei de acoperire a rețelei de telefonie mobilă”, după cum a încercat să ne convingă secretara ei.

Ziarul de Investigații

Marin Condescu dă cu mopul la complexele energetice

Nelu Iordache a’ lu’ Piele, erou naţional la Adunaţii Copăceni

Plumb, aurul şi bănăţenii. Exploatarea de la Certej, prilej de sfadă politică

Autorităţile statului confirmă :„OMV forează ilegal în pădurea Monteoru”

Un tulcean, singurul beneficiar al fondurilor europene pentru pescuit

Băieţii deştepţi din shipping, scăpaţi basma curată de AVAS

Expertiză în cazul terenurilor pentru care deputatul Mircia Muntean a fost trimis în instanţă

Denunţ Penal pentru şefa OMV

11 milioane de euro au naufragiat în pescuitul maritim

“Fisiune” de un milion de dolari pentru “britanicul” Teodor Chirica

Băneasa, un aeroport de business fără muşterii

Caii din Letea, la mâna Guvernului

Rămâi conectat

Ultimul articol

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Director ANPC, după trimiterea sa în judecată: „Dacă am greșit, voi avea puterea să...

AUR depune moțiune de cenzură împotriva unui ministru PSD