Dinu Patriciu, arhitectul “ingineriei” Sun Plaza

Autor

20 ianuarie 2014

Zeci de proprietari de terenuri din zona fostului lac Văcăreşti se luptă de două decenii să reintre în posesia suprafeţelor care le aparţin de drept. În această situaţie se află şi terenul pe care a fost construit Sun Plaza, care a putut fi ridicat printr-o inginerie cadastrală, schimbându-se numerele poştale. De afacere nu sunt străini nici Dinu Patriciu, nici fostul primar al sectorului 4, Adrian Inimăroiu, dar nici actualul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu.

Guvernul Convenţiei Democrate a avut intenţia, în anul 1998, de a construi în zona Văcăreşti o suită de complexe sportive, cu bazine de înot, terenuri pentru diferite sporturi, un stadion, plus toate dotările aferente necesare unui astfel de proiect ambiţios.
Amănuntul de care nu a ţinut cont Guvernul de atunci, din care făcea parte şi Crin Antonescu ca ministru al Tineretului şi Sportului (1997-2000), era că toate acele terenuri, şi de pe amplasamentul lacului Văcăreşti, şi cele care astăzi sunt sub mall-ul Sun Plaza (locul unde s-a aflat, până acum câţiva ani, şi talciocul de pe Aleea Castanilor) erau deja revendicate de peste 120 de foşti proprietari şi se aflau în litigiu, în faţa instanţelor.
Continuatorul lui Antonescu în fruntea ministerului, Georgiu Gingăraş, ministru între 2000 şi 2003, a dus mai departe abuzul împotriva proprietarilor de terenuri din zona Văcăreşti, punând la dispoziţia afaceriştilor veroşi zeci de hectare, asupra cărora nu avea niciun drept.
Încă din 1990, foştii proprietari din zona Văcăreşti au început demersurile către toate instituţiile competente, pentru a-şi redobândi terenurile confiscate abuziv de regimul comunist, care nu a emis vreun decret de expropriere. Acest argument, al preluării terenurilor fără niciun titlu legal de către statul de dinainte de 1989, nu a avut importanţă, în opinia majorităţii judecătorilor.
Chiar autorităţi oficiale post-decembriste au recunoscut că, în zona Văcăreşti, se petrec mari abuzuri asupra dreptului de proprietate al cetăţenilor. ”Rezolvarea acestor solicitări (de restituire a terenurilor-n.r.) pe căi administrative a fost împiedicată de puncte de vedere contradictorii ale instituţiilor statului (….) existând un mare număr de notificări formulate în baza Legii fondului funciar”, se arată într-un memoriu adresat Guvernului de către Primăria sectorului 4.

Parteneriat cu dedicaţie

În anul 1998, Guvernul Radu Vasile, prin ministrul responsabil de problemă Crin Antonescu, a stabilit un fantomatic parteneriat public-privat între Complexul Sportiv Sala Polivalentă, administrator al terenului, şi SC Dezvoltare Comercială Sudului (SDCS).
Ca o paranteză, trebuie să spunem că, în timp ce dosarele deschise de proprietari erau pe rol, şmecheriile cu terenurile din Văcăreşti erau în floare, astfel că unele au fost preluate ilegal de o societate aparţinând lui Dinu Patriciu, Rompetrol Downstream. Din 2006, aproape 100 hectare de teren din zona Văcăreşti au fost luate abuziv de către SC Hein SRL, firmă aparţinând fraţilor Dinu şi Şerban Patriciu. La solicitarea acestei firme, Primăria sectorului 4, condusă pe atunci de Adrian Inimăroiu, a eliberat un certificat de urbanism, fără autorizaţie de construcţie.
După falimentul Hein SRL, aceste terenuri au fost preluate de SDCS, firmă înregistrată ca off-shore în Cipru, dar despre care se presupune că aparţinea aceloraşi fraţi Patriciu. În regim de urgenţă, SDCS a obţinut şi autorizaţia de construire. Astfel, după circa trei ani, pe terenurile oamenilor a apărut Sun Plaza, iar proprietarii din bazinul a ceea ce ar fi trebuit să fie lacul Văcăreşti au rămas, până în ziua de azi, cu buza umflată.
Gabriela Pătraşcu şi Lazăr Dumitru Adrian sunt printre foarte puţinii fericiţi care au reuşit să-şi recupereze terenul de la Sun Plaza, după ani de lupte în tribunale şi după evacuarea cu mascaţii a intruşilor ilegali.
Terenul a fost proprietatea familiei din 1922, fiind înscris la Taxe şi Impozite şi plătindu-se impozitul anual datorat. Dar pentru ei problemele nu s-au terminat. Acum urmează un alt proces, prin care cer despăgubiri pentru trei ani în care au fost lipsiţi abuziv de terenul ce le aparţinea. Trei ani, pentru că doar pentru această perioadă permite legea să fie acordate despăgubiri retroactiv. Pătraşcu şi Lazăr cer 105.000 euro pentru lipsa de folosinţă a terenului, bani pe care va trebui să-i plătească statul român şi Sala Polivalentă. Pentru că fraţii Patriciu nu au niciun amestec, ei doar au încasat milioane de euro din afacere.

Cadastru cu semne de întrebare

Daunele se calculează după dobânda legală bancară pe care ar fi obţinut-o proprietarul de-a lungul a trei ani, dacă ar fi vândut terenul la valoarea lui de atunci şi ar fi depus banii la bancă. După cum afirmă avocatul Marcel Toader, în speţă au fost comise mai multe falsuri, prin suprapuneri de cadastru: ”Sun Plaza are intrarea pe şoseaua Olteniţei şi continuă pe Calea Văcăreşti. S-a făcut cadastrul pe 4.000 mp, dar cadastristul Murgescu Barbu Mihai a schimbat adresele din Olteniţei 83 în 83 C, schimbând numerele poştale. Pe acelaşi teren de 4.000 mp a făcut de două ori cadastru, pentru două adrese diferite, din care una era falsă, cu care a înghiţit şi terenul în cauză”.
Sala Polivalentă şi statul român au încercat prin tot felul de tertipuri să se opună restitutirii terenurilor. Astfel, au invocat ca fiind aplicabilă Legea 10/2001, dar această lege se referă la imobilele preluate abuziv de stat în perioada 1945-1989, nicidecum în anii 2006-2009. În anul 2009, în pur stil mafiot, de pe terenul oamenilor au fost scoşi ţăruşii fixaţi de un executor judecătoresc pentru delimitare, s-a turnat beton şi a fost instalată organizarea şantierului viitorului mall.
În încercarea de a opri repunerea proprietarilor în drepturi, Sala Polivalentă şi statul român, în calitate de pârâţi, au invocat acte nicicând publicate în Monitorul Oficial, afirmând că acestea atestă titlul lor de proprietate. Instanţele nu au putut decide decât respingerea acestor pseudo argumente. A urmat falsul întocmit de expertul de cadastru Murgescu Barbu Mihai, care a mai creat un teren fictiv ce a înghiţit proprietatea Pătraşcu-Lazăr, făcând-o pur şi simplu să dispară din acte. Murgescu a creat o „proprietate virtuală”, fără nicio legătură cu realitatea din teren, făcând o altă documentaţie cadastrală în baza aceloraşi acte iniţiale. Alt argument penibil invocat de pârâţii Sala Polivalentă şi statul român a fost că în anul 1922 nu se folosea stânjenul ca unitate de măsură…
Una peste alta, cei doi proprietari se pot considera fericiţi, deşi mai au de tras prin instanţe. Ei sunt singurii proprietari deposedaţi prin construirea Sun Plaza, care au reintrat în posesia terenului lor. Urmează despăgubirile datorate de stat, adică cele care vor fi plătite de noi toţi.

Atac la Rovana Plumb

Printr-o petiţie către ministrul Mediului, Rovana Plumb, un grup de proprietari de terenuri din fantomaticul lac Văcăreşti solicită să fie respectată legea şi drepturile lor cetăţeneşti: ”Vă reamintim faptul că tot sub o guvernare <transparentă> PSD-istă, Guvernul condus de Adrian Năstase a concesionat în mod abuziv zona. Ulterior, în articole din presă care prezentau acest tun imobiliar, domnul Adrian Năstase se apăra spunând că nu a fost informat că existau cereri de retrocedare pentru acea zonă. Ei bine, stimaţi funcţionari publici, un vrem şi nu avem de gând să vă mai lăsăm să comiteţi acest gen de abuzuri. Nu sunteţi nici vătafi pe moşie, nici stăpâni pe plantaţie”.
În continuare, semnatarii îi reproşează ministrului că în mod fals pretinde că fostul obiectiv Văcăreşti se află în domeniul public al statului. “Adresele pe care Ministerul Mediului le-a trimis Comisiei locale de inventariere a terenurilor sunt trimise în baza legilor de retrocedare a terenurilor, dintre care Legea nr.18/1991 stipulează foarte clar că toate informaţiile sunt de interes public. În concluzie, informaţiile în cauză sunt de interes public, şi nu <operaţiuni tehnico-administrative>, cum în mod total eronat precizaţi în răspunsurile dumneavoastră”, se arată în document.

Jaful de la SNIF, anchete în perpetuă pregătire

Autor

Dănilă Chirovici

20 ianuarie 2014

Recent, procurorii DNA au descins cu „mascaţii” la Ministerul Agriculturii, au făcut percheziţii şi au ridicat documente. La prima vedere, părea a fi o fulminantă operaţiune anticorupţie, însă, cercetând mai atent, constatăm că acţiunea cade în derizoriu, pentru că descinderile vizau o reclamaţie a unei angajate de la Agenţia Domeniilor Statului, care semnalase nişte mişculaţii cu bonuri de benzină şi achiziţii de consumabile pentru xerox. O simplă găinărie în comparaţie cu dosarele 35/P/2009 şi 401/P/2010, în care DNA cercetează fraudele produse la SNIF şi ANIF de directorii acestor societăţi şi în care ancheta bate pasul pe loc.

Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), al cărui acţionar este Agenţia Domeniilor Statului, se află în administrare specială.
Mai pe şleau, e în pragul falimentului. În 2010, când reprezentanţii tuturor partidelor au încercat să descâlcească modul în care a fost distrus sistemul de irigaţii, comisia parlamentară de anchetă a ajuns la concluzia că de-a lungul anilor „SNIF a înregistrat pierderi importante care însumate sunt apropiate de valoarea activului net contabil”. Curtea de Conturi constata că SNIF era, de facto, în insolvenţă. Numai către stat, societatea avea datorii de 100 milioane de lei, adică 23,6 milioane de euro, la acestea adăugându-se sumele datorate diverşilor creditori. În patrimoniul SNIF erau 200 ha şi 350 de clădiri, multe fiind vizate de cele 148 de acţiuni de executare silită. Erau puse sub sechestru 61% din terenuri, 28% din construcţii şi 12% din utilaje.
Şi Curtea de Conturi şi comisia parlamentară de anchetă au ajuns la concluzia comună că cei care s-au perindat pe la conducerea societăţii au trasformat SNIF într-o afacere imobiliară: „Pentru a încerca o oarecare clarificare contextuală a sferei de interese referitoare la ce a fost şi a rămas <miza SNIF>, precizăm că, la sfârşitul anului 2010, SNIF exploata o suprafaţă de teren de incintă de aproximativ două milioane de metri pătraţi, delimitată în peste 300 de incinte amplasate în toate judeţele ţării, deţinea peste 350 de clădiri şi peste 800 poziţii de construcţii speciale precum şi o gamă largă de utilaje şi mijloace de transport şi echipamente de udare”, se spune în raportul Curţii de Conturi. „Membrii Comisiei de anchetă din datele din teren şi din audieri au constat că Ordinul 762/2007 de administrare specială nu a fost corect aplicat, administratorul special şi ADS au manageriat păgubos SNIF, încercând, prin modificarea Legii 138/2004 şi HG 1407/2004, să o transforme într-o afacere imobiliară”, se spune în raportul comisiei parlamentare de anchetă privind distrugerea sistemului de irigaţii.

Ce trebuia să facă Poliţia

În raportul de 166 de pagini, comisia menţionează că, deşi fraudele de la SNIF au fost scoase la iveală de numeroase rapoarte de control, anchetele penale au stagnat: „Situaţia economică a SNIF denotă managementul păgubos, fapt arătat şi de notele de control ale Corpului de Control al Ministerului Agriculturii. Deşi s-au făcut constatări, nu s-au luat măsurile care se impun”. Camera Deputaţilor a adoptat Hotărârea nr. 9/14.04.2010, care aproba raportul comisiei şi prin care, la art. 2, solicita Poliţiei şi Parchetelor anchetarea jafului de la SNIF: „Camera Deputaţilor solicită Curţii de Conturi, Ministerului Finanţelor, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Ministerului Agriculturii şi Guvernului României să analizeze concluziile şi propunerile formulate de Comisia de anchetă şi să ia măsurile ce se impun, potrivit competenţelor ce le revin”, se spune în hotărâre.

Pe vremea Guvernului Boc nu s-a întâmplat nimic. Nici USL nu a făcut nimic. DNA instrumentează de ani buni dosarele 35/P/2009 şi 401/P/2010, care, deşi vizează infracţiuni comise în 2007 de cei care au condus SNIF şi ANIF, nu au depăşit încă faza actelor premergătoare. Recent, la cererea celor din sistemul de irigaţii, senatorul de Galaţi Paul Ichim (PNL) a reluat cererea de fi anchetat jaful de la SNIF: „Printre persoanele consemnate în respectivul raport găsim foşti şi actuali şefi de instituţii din domeniu. Raportul Curţii de Conturi nr. 40076/4.02.2011 consemnează aceste ilegalităţi la SNIF, fapt întărit şi de rapoarte ale corpului de control al primului-ministru din 2004 până în 2012, dar şi cele ale corpului de control al Ministerului Agriculturii din 2004 în 2012. Interesant este că unul dintre personaje, Valentin Apostol, este menţinut în funcţie de actualul ministru al Agriculturii, prin decizia semnată în februarie 2013”, ne-a declarat senatorul Ichim.

Ieri director, azi patron

Un caz tipic pentru modul în care a fost distruse sistemele de irigaţii şi de îmbunătăţiri funciare este cel de la SNIF Galaţi, unde instalaţii de irigat, macarale, buldozere, excavatoare, ateliere, magazii au fost preluate la preţuri subevaluate de firma unui fost director.
Afacerea a pornit de la o datorie de 177.879 de lei pe care o avea SNIF către TCF Dab SRL Dăbuleni, societate care prestase servicii pentru SNIF Dolj. Societatea din Dăbuleni şi-a recuperat uşor banii, vânzând creanţa firmei Ultimex Trading SRL Galaţi, administrată de Dan Masgras, care a fost director al SNIF Galaţi pe la sfârşitul anilor 2000. Următoarea mişcare a lui Masgras a fost executarea silită a societăţii pe care o condusese. Ultimex Trading SRL a obţinut o hotărâre judecătorească irevocabilă pe baza căreia a executat silit SNIF Galaţi, preluând sediile cu tot ce era în ele, cu hale industriale şi utilaje. Cele mai importante erau în Galaţi, unde SNIF deţinea patru proprietăţi, pe strada Traian nr 454 şi nr 391, pe strada Gara nr 8, şi pe strada Sulfinei nr 1. Numai valoarea celor 3,5 ha de teren intravilan este evaluată la două milioane euro.
SNIF mai avea alte 27 de clădiri, în centrele unor comune din judeţul Galaţi. Teoretic, Masgras nu putea executa SNIF Galaţi, pentru că activele SNIF erau puse sub sechestru de către ANAF. Numai că activele SNIF Galaţi nu erau înregistrate la Oficiul de Cadastru şi, ca atare, nu puteau fi nici grevate de sarcini, datorită sechestrului ANAF. Aşa că firma lui Masgras a executat SNIF fără probleme.
Cel care conducea la vremea aceea SNIF Galaţi, Viorel Buzea, a ameninţat că va depune o plângere penală, pentru că executorul judecătoresc Dumitru Viţelaru a subevaluat bunurile. „Executorul nici nu a trecut pe la societate să vadă utilajele şi clădirile. La mijloc sunt interese imobiliare. Se vând depozite de 1.575 de metri pătraţi cu doar 66.315 lei. I-am făcut plângere penală”, spunea Buzea. “Evaluarea a fost făcută de doi experţi. Ei au fost împiedicaţi să intre în societate şi au făcut evaluarea prin comparaţie cu bunuri similare. Este un risc pe care conducerea societăţii şi l-a asumat când nu le-a permis accesul în societate” – a venit replica executorului.
Cel care a dat tunul, fostul director al SNIF Galaţi, a respins acuzaţiile cu nonşalanţă, aruncând pisica în curtea directorilor SNIF de la Bucureşti: „Dacă în loc să-şi dea salarii uriaşe plăteau datoriile, nimeni nu îi mai executa. Eu pur şi simplu am deschis o uşă cu o cheie potrivită. Nu este adevărat că aş avea vreun interes imobiliar. Creanţa a fost scoasă la vânzare şi societatea mea a cumpărat-o. Ce nu mai poate fi folosit este vândut la fier vechi. Trebuie recuperată o parte din datorie”, a declarat Masgras. Acum, SNIF Galaţi nici nu mai există, atribuţiunile fiind preluate de SNIF Brăila.

Un miliard de dolari, furat cu căruţa
Şi statul pune umărul la distrugerea sistemului de irigaţii, prin ANAF. Sunt cazuri în care organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii (OUAI) au intrat în faliment şi ANAF le-a executat silit, scoţând la licitaţie instalaţiile.
Recent, ANAF a scos la licitaţie încă o parte din activele OUAI Vameş, din zona comunei Piscu, judeţul Galaţi, după ce anterior fuseseră licitate instalaţiile din zona localităţilor Şendreni, Braniştea şi Vameş. Aşa au dispărut instalaţiile de irigat de pe un segment de 40 km din Lunca Siretului. În urma executării silite, statul nu se alege cu mare lucru. Spre exemplu, clădirea Staţiei de Pompare SPP 22 a fost vândută la preţul de 5.998 lei, iar cei 22.972 m de reţea de conducte îngropate, cu 7,9 lei/m.
La Galaţi a fost distrus Barajul Covurlui, în care la sfârşitul anilor 80 se investise un milliard de dolari. Urma să fie pus în funcţiune în 1992, dar Guvernul a oprit lucrările în 1990. În acea perioadă, roiau pe acolo căruţele hoţilor de fier vechi. Au fost furate conducte, aproape o mie de utilaje imobilizate pe şantier pentru eventualitatea reluării lucrărilor, barăci şi până şi calea ferată construită pe şantier pentru transportul pământului excavat. Au fost furate şi locomotivele şi vagoanele. La Barajul Covurlui fusese excavată cavitatea unui un lac de acumulare cu suprafaţa de 1.000 ha şi adâncimea de 50 m, ce urma să asigure irigarea a 60.000 ha. Imensa cantitate de apă adusă din Dunăre prin Canalul Magistral Lunca era zăgăzuită de un baraj de 80.000.000 mc de pământ. După ce a fost furat tot ce era din fier, a rămas peisajul hâd al dealulrilor răscolite de buldozere, acoperite de buruieni.

Murfatlar a matrafoxat Fiscul şi creditorii

Autor

Darius Martinescu

17 ianuarie 2014

Parteneri de afaceri ţepuiţi, angajaţi lăsaţi cu ochii în soare, aproape 1. 000 de procese cu statul român şi cu furnizorii. În pragul aniversării a 110 ani de existenţă, de podgoria Murfatlar s-a ales praful. Afacerea cu vinuri a fraţilor Dobronăuţeanu a intrat însolvenţă, dar nu oricum. Bunurile fermelor Murfatlar au fost transferate unei SRL din Buzău, pentru a nu mai putea fi executate de Fiscul constănţean, iar compania mamă s-a cerut singură în faliment.

Anul viitor se împlinesc 110 ani de la înfiinţarea oficială a Podgoriei Murfatlar. Din păcate pentru domeniul viticol constănţean, aniversarea seamănă mai degrabă a comemorare, marcând dispariţia uneia dintre cele mai apreciate podgorii din sud-estul Europei.
Cele două firme de bază sub care patronii podgoriei derulau afacerile, Murfatlar România SA şi Fermele Murfatlar SA, au dispărut şi au lăsat în urmă un munte de datorii. Potrivit raportărilor financiare pe anul trecut, cele două societăţi au acumulat datorii de 537,6 milioane de lei (peste 120 milioane de euro) la sfârşitul lui 2012.
Cele mai mari restanţe le-a avut Murfatlar România. La o cifră de afaceri de 133,8 milioane de lei, datoriile s-au ridicat la de 412,2 milioane de lei (aproape 100 milioane de euro), gradul de îndatorare de îndatorare a ajuns la 80%, profitul fiind de numai 377.572 de lei. Nici compania Fermele Murfatlar SA nu a dus- o mai bine, cu o cifră de afaceri de 37,3 milioane de lei, datorii de 122,4 milioane de lei, grad de îndatorare de 94% şi o pierdere netă de aproape 13 milioane de lei.
Interesant este faptul că, deşi a terminat pe profit, spre deosebire de Fermele Murfatlar, societatea Murfatlar România a fost prima dintre cele două firme care a intrat în insolvenţă. În martie anul trecut Tribunalul Constanţa a probat cererea de intrare în procedura insolvenţei depusă de către Murfatlar România, societate care funcţionează la acelaşi sediu din localitatea Murfatlar unde este înregistrată SC Fermele Murfatlar. „Gradul lent de recuperare a banilor din piaţă, caracteristică generală a mediului de afaceri în această perioadă, are ca principal efect lipsa de lichidităţi, făcând dificilă achitarea datoriilor exigibile”, a motivat atunci acţionariatul firmei.
Anul acesta a venit rândul celei de-a doua companii să dispară din peisaj, dar în alt mod. Potrivit Tribunalului Buzău, pe 20 august 2013 a fost admisă cererea de fuziune prin arbsorbţie a firmelor Fermele Murfatlar SA şi Euroavipo Grup SA (firmă la care vor face referire mai târziu), cerere formulată de SC Compania de supraveghere IG SRL. Astfel, din baza de date cu bunuri sechestrate a Administraţiei Judeţene de Finanţe Publice Constanţa au dispărut peste 300 de bunuri sechestrate în ultimii ani de Fiscul constănţean de la fermele podgoriei Murfatlar pentru neplata datoriilor la buget.

Poşta Câlnău, cuibuşor de nebunii
La fel de interesat este şi faptul că două din cele trei firme implicate în fuziune au sediul în acelaşi loc, respectiv comuna Poşta Câlnău din judeţul Buzău.
Euroavio şi societatea cu răspundere limitată beneficiară a fuziunii sunt înmatriculate la Poşta Câlnău. Euroavipo deţinea, până la intrarea în insolvenţă, 41,93% din acţiunile companiei Murfatlar România SA. Această din urmă companie îi mai are ca acţionari pe Euro Trade Invest (39,01%) şi Vitivinicola Basarabi (19,04%). La Euroavipo, principalii asociaţi sunt Emanuel Corneliu Dobronăuţeanu (31,89%) şi Maria Ivănescu (33,52%), prezenţi, ca acţionari, şi la Euro Trade Invest, alături Ion Şerban Dobronăuţeanu (17,25%) şi Cătălin Bucura (15,33%).
Compania de supraveghere IG SRL este o firmă înfiinţată în 2008, iar de atunci şi până la ultima raportare financiară aferentă, 2012, nu a avut nici un salariat. Iată că în spatele unei afaceri extrem de serioase, pentru că Murtfatlar a fost de- a lungul timpului furnizor de vinuri ai Casei Regale şi numai anul trecut podgoria a câştigat nouă medalii de aur, patru de argint şi patru de bronz la competiţiile internaţionale de vinuri, se ascunde o încrengătură de firme cu aceiaşi acţionari.

Faliment cu premii

Fermele Murfatlar au fost timp de patru ani cap de afiş pe lista bunurilor sechestrate de Fisc. Peste 300 de bunuri puse sub sechestru, printre care autoturisme, camioane, autobuze, utilaje, clădiri administrative, ferme viticole, terenuri şi cam tot ce mai poate deţine o societate din domeniul viticulturii şi fabricării vinului.
Această situaţie a făcut din SC Fermele Murfatlar SA, până la momentul fuziunii din acest an, una din principalele „oi negre“ a Administraţiei Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii, care a început în 2009 operaţiunile de sechestru în masă al proprietăţilor companiei. Cu toate acestea, anul trecut societatea constănţeană din topul rău-platnicelor a primit distincţii cu carul din partea Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România. Compania Fermele Murfatlar SA s-a clasat pe locul patru în clasamentul regional Sud-Est la indicele „Performanţă Globală în Afaceri“ (domeniul 121– cultivarea strugurilor) şi locul zece la nivel naţional, la aceeaşi categorie, dintr-un total de 2.579 de concurenţi.
De asemenea, aceeaşi societate s-a clasat pe locul trei în Top 2011 la categoria „Productivitate“, pe regiune, şi pe poziţia a cincea la nivel naţional. În ceea ce priveşte cifra de afaceri, compania Fermele Murfatlar SA s-a clasat pe poziţia a şasea la nivel naţional. Nici falimentara Murfatlar România SA nu s-a lăsat mai prejos. Societatea a primit recent, din partea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci medalia de bronz la Trofeul Creativităţii Constanţa 2013. Ori organizatorii acestor competiţii au orbul găinilor, ori se încearcă, în al doisprezecelea ceas, o „albire” a imaginii acestor firme, destul de şifonată în mediul de afaceri.

Zilieri neplătiţi, 927 de procese

Problemele financiare ale firmelor Murfatlar s-au răsfrânt în mod dramatic şi asupra salariaţilor. În vara acestui an, zeci culegătorii de struguri au protestat faţă de neplata salariilor şi orarul de muncă prelungit.
Cu aceeaşi situaţie s-au confruntat lucrătorii podgoriei şi în urmă cu un an, salariile fiind plătite cu întârziere şi numai după ce oamenii au făcut scandal. De asemnea, cele două companii au lăsat în urmă sute de dosare în instanţă. Potrivit portalului instanţelor constănţene, firmele-surori Murfatlar au nu mai puţin de 927 de procese. „Campioana” instanţelor de pe litoral este Murfatlar România, cu 460 de procese la Judecătoria Constanţa, 265 de cauze la Tribunalul Constanţa şi alte 32 la Curtea de Apel Constanţa, în timp ce societatea Fermele Murfatlar este parte în 122 de procese la Judecătorie, 37 de cauze la Tribunal şi alte 11 la Curtea de Apel. Multe dintre aceste procese au fost deschise de persoane fizice şi juridice, care au de recuperat contravaloarea a sute de bilete la ordin pe care cele două companii nu le-au mai onorat niciodată.

Fregatele britanice, sac fără fund

Autor

Darius Martinescu

14 ianuarie 2014

Una dintre cele mai păguboase afaceri internaţionale ale României revine în prim plan. După ce a plătit 150 milioane de euro pentru două hârburi plutitoare, marina militară „torpilează” bugetul de stat cu sume considerabile. Operaţiunile NATO la care participă fregatele „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” costă statul român milioane de euro în fiecare an.

În curând se împlinesc zece ani de la intrarea în serviciu a primei fregate de tip 22, „Regele Ferdinand”. Achiziţionate cu 180 milioane de dolari (150 milioane de euro) prin filiera BAE Systems, cele două nave-soră mai au puţin şi îşi dublează preţul. Misiunile fregatelor în cadrul NATO costă o groază de bani, fără să mai punem la socoteală cheltuielile cu reparaţiile instalaţiilor învechite .
Înainte de subiectul propriu- zis, trebuie să facem un scurt istoric al acestei clase de nave. Cunoscute în limbaj de specialitate drept fregatele de tip 22, „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” au făcut parte dintr-o flotă specială de 14 nave pe care Marea Britanie a construit-o pentru a se proteja de submarinele fostei URSS. Extrem de rapide şi foarte rezistente, fregatele de tipul 22 pot desfăşura misiuni pe orice fel de mare. Performanţele extraodinare au însă un preţ pe măsură: cele patru turbine care echipează fiecare fregată consumă foarte mult carburant, respectiv 30 de tone pe oră, de opt ori mai mult comparativ cu cea mai mare navă militară construită în România, freagata „Mărăşeşti”, ale cărei patru motoare clasice „papă” doar patru tone pe oră. Poate şi din această cauză britanicii nu mai le exploatează de mult.
În vara lui 2000, în Marea Britanie a apărut o adevărată controversă referitoare la aceste nave. Apogeul a fost atins în 2007, atunci când politicienii englezi au decis că ultimele două fregate de acest tip care mai erau în serviciul Royal Navy şi care aveau au costuri anuale de exploatare de 120 milioane euro lire sterline, să fie trase pe dreapta. În prezent, din cele 14 nave doar cinci mai activează: două în Forţele Navale Române (ex. London şi Coventry), trei în marina braziliană (ex. Broadsword, Battleaxe, Brazen – a patra fregată achizionată de brazilieni, ex. Brillian, a fost tăiată anul trecut la fie vechi) şi una în Chile (ex. Sheffield)

Sperietoare de piraţi

Revenind la fregatele noastre, la momentul achiziţiei, în toamna lui 2003, pe lângă scandalul presupusei şpăgi de şase milioane de dolari dată oficialilor români pentru a semna contractul, criticii au remarcat preţul extrem de mare comparativ cu dotările sărăcăcioase puse la dispoziţie de englezi.
Cele două fregate, scoase de la fier vechi şi revopsite, au fost cumpărate cu nu mai puţin de 180 milioane de dolari (116 milioane de lire sterline), bani suficienţi la acea dată pentru cumpărarea a cel puţin patru fregate dintr-o clasă similară ca performanţe, respectiv „Oliver Hazard Perry”. Mai mult, la acest preţ partea română a primit două „plute” inofensive, pentru că cele două sisteme de apărare antiaeriană Sea Wolf, care împreună dispun de o rezervă de 72 de rachete, precum şi cele două lansatoare Harpoon, fiecare cu câte patru rachete, au fost demontate de la bordul navelor, urmând ca acestea să facă subiectul celei de-a doua etape de modernizare, care ar fi trebuit să coste încă 420 milioane de dolari. Navele ar fi totalizat astfel costuri de 300 milioane de dolari fiecare, în condiţiile în care Royal Navy a plătit, de-a lungul timpului, între 68 şi 175 milioane de lire sterline pentru fiecare navă nouă scoasă din şantier.
În concluzie, fără rachete, fregatele româneşti primesc cele mai „dificile” misiuni în cadrul NATO: să sperie piraţii din zonele cu risc. Fregata are ca armă principală, dacă putem spune aşa, un singur tun de 76 mm, plus câteva mitraliere de infanterie. Piraţii somalezi sunt mai bine înarmaţi decât fregatele româneşti.

Joaca de-a războiul

Potrivit uzanţelor internaţionale, fiecare stat care participă la misiuni NATO îşi plăteşte singur toate cheltuielile cu tehnica militară.
Nici până în ziua de azi nu am fi aflat cât suportă românul din propriul buzunar toată această joacă de-a războiul a fregatelor dacă ex ministrul Apărării Gabriel Oprea nu scotea porumbelul pe gură în 2011, înainte de plecarea „Regelui Ferdinand” la misiunea din Libia. Oprea a anunţat că statul român a pus la dispoziţia marinei militare un buget suplimentar de 4,5 milioane de euro pentru finanţarea acestei misiuni. Dacă facem un simplu calcul bazat pe informaţiile oficiale ale statului Major al Forţelor Navale, „Regele Ferdinand” are la activ 11 misiuni internaţionale iar „Regina Maria”, alte şase. Raportat la un cost mediu de patru milioane de euro per misiune, misiunile fregatelor totalizează costuri de 68 milioane de euro. Asta fără să mai punem la socoteală cheltuielile suplimentare, respectiv pregătirea militarilor, reparaţiile navelor şi altele.
Ca de altfel toţi predecesorii săi, Mircea Duşa le-a promis marea cu sarea marinarilor români. Prezent la festivitatea prilejuită de întoarcerea fregatei „Regina Maria” din misiunea Active Endeavour 2013, şeful Armatei a declarat că marina militară va beneficia de programe de modernizare a navelor. „Sunt mai multe programe de modernizare a bazei Armatei, fie că e vorba despre forţele terestre, fie că e vorba de cele aeriene sau navale. În Consiliul Suprem de Apărare a Ţării am adoptat două programe, unul pe termen mediu, respectiv până în 2016, altul pe termen lung, până în 2022, privind înzestrarea Armatei şi aducerea tehnicii din dotare la nivelor standardelor NATO. Am prevăzut în aceste documente o alocare de 0,3% din PIB anual, astfel încât în 2016 să ajungem la 2%”, a spus Duşa. Rămâne de văzut câte se vor materializa din promisiunile ministrului, mai ales că marina română se chinuieşte de 18 ani să repună în exploatare unicul submarin românesc, „Delfinul”, al cărui echipaj aşteaptă, de asemenea, materializarea unor promisiuni făcute la începutul anului tot de Duşa, care a spus că submarinul va deveni o prioritate în perioada următoare. În ceea ce priveşte costurile, un set nou de baterii fără de care „Delfinul” nu se poate scufunda costă aproximativ 20 milioane de euro, iar mult-discutata a doua etapă de modernizare a fregatelor, în varianta cu complexul de rachete la bord, de cincisprezece ori mai mult. Aşa cum am menţionat mai sus, fiecare ministru al apărării din 2000 încoace a promis bani marinei militare, însă în realitate lucrurile au sta exact pe dos. Din lipsa fondurilor, din cele peste 50 de nave de război operaţionale la începutul anilor 90, în prezent au rămas doar vreo 20. De altfel, un document publicat recent de CSAT arată că 60% din Armată este nefuncţională, situaţie care, în actualele condiţii financiare, nu are şanse să fie rezolvată prea curând.

Mai mult în şantier decât pe mare

O altă problemă, muşamalizată de autorităţi, constă în defecţiunile din ce în ce mai dese ale fregatelor.
Aflate la sfârşitul perioadei de exploatare, respectiv peste 25 de ani vechime, uzura echipamentelor îşi spune cuvântul. Numai în 2011, „Regele Ferdinand” şi „Regina Maria” au intrat la reparaţii de cinci ori. Prima navă deţine recordul în materie de reparaţii: după ce a revenit din misiunea din Libia (august 2011), fregata a avut nevoie de lucrări de şantier în valoare de 274.899,97 lei, care au constat în reparaţia ansamblului generator motor din grupul energetic M2, iar spre sfârşitul aceluiaşi an nava a suferit o reparaţie capitală la un motor auxiliar. Asta după ce, în primăvara lui 2011, aceeaşi fregată făcuse obiectul unor lucrări de reparaţii înaintea plecării spre Libia.
În ceea ce priveşte „Regina Maria”, aceasta a făcut obiectul a două lucrări de reparaţii anuale, devizul total fiind de 2.831.296 de lei. Dată fiind vârsta fregatelor, în anii viitori reparaţiile vor fi şi mai dese şi vor costa tot mai mult.
Episodul jenant al achiziţiei celor două nave de la britanici nu se termină aici. Potrivit presei internaţionale, compania britanică ce a revitalizat fregatele le-ar fi cumpărat pe amândouă cu 400.000 de euro (530.000 de dolari) de la depozitul de fier vechi al marinei regale britanice, pentru ca apoi să le vândă României cu o sumă de 360 de ori mai mare. Mai mult, chiar în perioada negocierilor dintre statul român şi BAE Systems, în Marea Britanie s-a petrecut un fapt jenant pentru România. Ei bine, în timp ce românii negociau de zor cu englezii, Ministerul Apărării din Marea Britanie a aprobat un plan de utilizare a fregatelor de tipul 22 drept ţinte navale pentru antrenamentul celorlalte nave militare. Decizia a fost luată în 2002 şi a fost pusă în practică în august 2004, atunci când HMS „Brave” şi HMS „Boxer”, două nave soră cu fregatele noastre, au fost scufundate în oceanul Atlantic, în cadrul exerciţiului naval Hulkex. Comentariile sunt de prisos.

Producătorul tramvaielor poloneze de la Cluj, cercetat penal

Autor

Adrian Bărbulescu

8 ianuarie 2014

Fostul primar interimar Radu Moisin şi ceilalţi funcţionari ai Primăriei Cluj Napoca implicaţi în scandalul licitaţiei pentru cumpărarea de tramvaie din 2011 au scăpat de urmărirea penală. Prim procurorul DNA Cluj, Elena Botezan, a decis ca cercetarea penală să continue doar în ceea ce-i priveşte pe polonezii care au câştigat licitaţia, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune. Cu alte cuvinte, în opinia Parchetului, oficialii Primăriei au fost nişte persoane de bună credinţă, dar naive, care au căzut victime înşelăciunii maleficilor polonezi. Orice soluţie ar pronunţa Justiţia, clujenii au rămas cu patru tramvaie energofage şi de o calitate îndoielnică.

La mai bine de doi ani de la licitaţia cu cântec organizată de Primăria municipiului Cluj Napoca pentru achiziţionarea de tramvaie noi, câştigată de compania poloneză Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz, scandalul nu s-a încheiat.
Într-o primă fază, plângerea penală depusă de celălalt participant la procedura de atribuire, societatea românească Astra Vagoane Călători Arad, a fost respinsă de un procuror de la Serviciul Teritorial Cluj al DNA. Recent, însă, s-a produs o răsturnare de situaţie. Prim procurorul DNA Cluj, Elena Botezatu, a admis în parte plângerea formulată de societatea arădeană, dispunând continuarea cercetărilor faţă de compania poloneză, cu privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 Cod Penal.
Primarul interimar de la data organizării licitaţiei, Radu Moisin, şi ceilalţi funcţionari ai municipalităţii implicaţi în procedura de atribuire au scăpat însă basma curată. „Adoptând soluţia de neurmărire, procurorul de caz a arătat că nu s-au putut dovedi încălcări ale atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă sau din culpă, care să poată fi reţinute în sarcina celor chemaţi să aprecieze asupra atribuirii contractului de achiziţie publică, nefiind confirmate suspiciunile indicate de petentă (n.red. – Astra Vagoane Călători Arad) privind activitatea/conduita abuzivă a făptuitorilor (…) Procurorul de caz a adoptat soluţia de urmărire întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. d Cod procedură penală, nefiind realizate elementele constitutive ale infracţiunilor sesizate”, se arată în Ordonanţa semnată de Elena Botezatu.
Şi totuşi, DNA Cluj recunoaşte că procurorul care a preluat iniţial cazul s-a limitat în a decide neînceperea penală asupra primarului şi funcţionarilor municipalităţii, „fiind omisă adoptarea unei soluţii faţă de persoana juridică şi reprezentanţii acesteia faţă de care plângerea a fost formulată”. În consecinţă, Ordonanţa dispune „infirmarea în parte a ordonanţei din data de 1 martie 2013 (…) şi continuarea cercetărilor faţă de persoana juridică Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz SA Polonia cu privire la comiterea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 Cod penal”.

O licitaţie cu cântec

Dar să vedem succesiunea evenimentelor în această licitaţie cu iz de matrapazlâc din Mănăştur, organizată la doar zece zile după ce primarul Sorin Apostu părăsea clădirea Primăriei cu mâinile încătuşate.
În urmă cu doi ani de zile, pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) a fost publicată invitaţia la licitaţia pentru achiziţia noilor tramvaie din Cluj-Napoca, criteriul de atribuire fiind oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, dar care sa respecte specificatiile tehnice prestabilite. Termenul limită până la care au putut fi depuse oferte a fost 21 noiembrie 2011.
Polonezii de la Pojazdy Szynowe au concurat pentru acest contract cu Astra Vagoane Călători Arad, controlată de omul de afaceri Valer Blidar. Compania arădeană tocmai ce prezentase în vara aceluiaşi ani primul tramvai românesc, denumit Imperio, produs în parteneriat cu Siemens, mai ieftin cu 30% faţă de produsele similare de pe piaţa mondială. Modelul de tramvai produs la Arad are podeaua joasă şi între 168 şi 240 de locuri, în funcţie de numărul de module (vagoane despărţite de burdufuri), respectiv trei sau patru, Astra Vagoane Călători investitind aproximativ şapte milioane de euro în fabrica de tramvaie de la Arad.
În aceste condiţii de preţ redus al tramvaielor fabricate la Arad, omul de afaceri s-a prezentat la licitaţie hotărât să câştige. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din centrul Clujului. Mai exact, a fost declarată câştigătoare oferta polonezilor, cu toate că aceasta nu îndeplinea toate caracteristicile tehnice stabilite în caietul de sarcini. Concret, uşile tramvaielor poloneze nu corespund specificaţiilor, podeaua nu este perfect coborâtă, aşa cum cerea documentaţia, iar consumul de energie este cu 50% mai mare decât cel al tramvaiului românesc.

„Vizită de lucru” în Polonia

În context trebuie menţionat faptul că înainte de licitaţie un grup de consilieri clujeni vizitase fabrica din Polonia unde se produce tramvaiul PESA. Consilierii n-au mai ajuns şi la uzina arădeană, pentru a face o comparaţie a celor două produse.
Speţa a ajuns şi la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care a admis contestaţia depusă de Astra Vagoane Călători Arad, constatând că societatea poloneză a ofertat un produs care nu îndeplineşte toate caracteristicile tehnice stabilite în caietul de sarcini, încălcând astfel atât aceste cerinţe cât şi prevederile art. 170 din OUG 34/2006. Primăria municipiului Cluj Napoca a atacat decizia CNSC la Curtea de Apel Cluj.
Pe principiul „câinii latră, ursul trece”, oficialii Primăriei Cluj Napoca au mers înainte cu contractul de achiziţie. La finele lunii mai a anului trecut, primarul interimar Radu Moisin, rămas să conducă destinele municipalităţii în perioada scursă dintre arestarea lui Apostu şi alegerile locale, a recepţionat primul tramvai. „Este o zi foarte importantă pentru Cluj-Napoca și sperăm ca în iunie să vină și al doilea tramvai modern”, spunea Moisin cu acea ocazie.

Boc, pe post de vatman
Între timp, au trecut şi alegerile locale, iar primar al municipiului Cluj Napoca a ajuns, la mustaţă, ce-i drept, fostul premier Emil Boc. Acesta a prezentat cel de-al patrulea tramvai achiziţionat de Primăria Cluj-Napoca, produs în Polonia. Boc şi-a pus cravată, ca să arate „regulamentar”, şi s-a urcat pe locul vatmanului, însoţit de un vatman clujean cu vechime, care fusese instruit de firma poloneză. „M-am echipat şi eu ca şi domnul vatman pentru a pregăti inaugurarea celui de-al patrulea tramvai”, a spus edilul.
Între timp însă, euforia s-a mai risipit şi municipalitatea clujeană a dat un pas înapoi. „Contractul prevedea un număr minim de patru tramvaie şi unul maxim de 12. Am comandat numărul minim, iar apoi contractul a fost încheiat”, a declarat pentru „Jurnal de Investigaţii” purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj Napoca, Oana Mureşan, întrebată dacă, în noile condiţii, municipalitatea va denunţa contractul cu polonezii de la Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz. Ea a precizat că, dacă Primăria va dori în viitor să achiziţioneze alte tramvaie va fi obligată să organizeze o nouă licitaţie.

Şefii ASE, implicaţi într-un scandal cu fonduri europene

Autor

Catalin Antohe

7 ianuarie 2014

ASE a anunţat deschiderea proiectului Academia de antreprenoriat bazat pe cunoaştere (AAC), începând cu 1 iulie 2010. Nimic nu anunţa problemele care aveau să apară în final, din mai multe motive.
Renumele şi prestigiul partenerilor din proiectul manageriat de ASE erau incontestabile, toţi fiind de prim rang: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Economic&Business Research Centre şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România – UGIR 1903. Proiectul, era cofinanţat din belşug, din Fondul Social European, cu 18.981.745 de lei (din care 18.171.317 lei nerambursabili) şi a favorizat, în trei ani, formarea şi consilierea a 2.500 de cursanţi pentru iniţierea de afaceri.
În conferinţa prin care s-a anunţat deschiderea proiectului, prof. univ. dr. Pavel Năstase, devenit ulterior rectorul ASE, a evidenţiat că proiectul propunea o abordare nouă a conceptului de antreprenoriat, un model bazat pe cunoaştere, diferit de cel tradiţional, fundamentat pe investiţii. Grupul ţintă este format din angajaţi, manageri, întreprinzători, persoane care doresc să iniţieze afaceri pe cont propriu.
Proiectul, demarat cu surle şi trâmbiţe, a fost iniţial un succes. Cursanţii au fost atraşi de faptul că prelegerile nu erau ţinute doar de profesori – teoreticieni, dar şi de reprezentanţi ai adevăraţilor antreprenori, precum industriaşii de la UGIR 1903, una dintre confederaţiile patronale reprezentative din România. Ioan Cezar Corâci a fost însă singurul care a apucat să ţină prelegeri la Academia de antreprenoriat, condiţia fiind ca orice expert care se adresa cursanţilor trebuia fie să facă studii de piaţă sau sectoriale, fie să fie măcar doctorand. „Am ţinut prelegeri la Bucureşti, Timişoara şi Cluj Napoca, cu participarea şi a altor membri din UGIR şi a şefilor de filiale”, îşi aminteşte Corâci.

Mizeria de la UGIR 1903

În scopul derulării proiectului, UGIR1903 a deschis conturi, destinate exclusiv acestui proiect, la Trezoreria sectorului 1.
Între timp însă, organizaţia a fost zuduită de un uriaş cutremur, o luptă pentru putere şi diverse privilegii şi beneficii, care a dus la pierderea credibilităţii acesteia. În numai doi ani, numele organizaţiei industriaşilor români a trecut, de pe buzele Guvernului, ale sindicatelor şi ale reprezentanţilor societăţii civile, pe cele ale poliţiştilor din tot Bucureştiul care nu mai prididesc să cerceteze şi să verifice plângerile penale în care se toarnă reciproc grupările conduse de două persoane publice: profesorul universitar doctor Ioan Cezar Corâci şi fostul şef al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), generalul Marius Opran. Opran l-a alungat pe Corâci din palat şi din conturile UGIR, dar acesta din urmă se laudă că a câştigat mai multe procese în instanţă iar reînscăunarea sa efectivă ar fi doar o problemă de timp.
Dar să ne întoarcem către proiectul derulat cu ASE. Din cauza scandalului, Corâci nu a mai putut continua să se implice în Academia de Antreprenoriat, iar UGIR 1903 a rămas partener doar cu numele. Mai rămăseseră însă de returnat circa zece mii de euro (spun surse din ASE) din contul UGIR 1903 pentru serviciile (prelegerile) aferente care nu mai fuseseră prestate de ASE. Surpriză însă, contul de la Trezoreria sectorului 1 fusese deja devalizat. Fapta constituie deturnare de fonduri, iar legislaţia în domeniu, mai ales în cel al cheltuirii fondurilor comunitare, este deosebit de aspră: ani grei de închisoare, atât pentru făptaşi, cât şi pentru cei vinovaţi de complicitate.

Pe „ritmuri” de vals

Am întrebat conducerea (în fapt), a UGIR 1903, ce s-a întâmplat cu banii solicitaţi înapoi de ASE şi cum s-a putut ca aceştia să fie cheltuiţi în alte scopuri decât cele prevăzute în proiectul cu finanţare eurpeană.
Marius Opran ne-a răspuns, în scris, că nu deţine niciun document privind derularea contractului cu ASE şi că Cezar Corâci s-ar fi autorecomandat, ilegal, drept expert din partea UGIR. „S-a decis ca UGIR să-şi asume riscul de a returna imediat către ASE suma comunicată de aceasta, (…) pentru a elimina orice posibilă acuză de deţinere în cunoştinţă de cauză a unor foloase necuvenite”, ne-a comunicat Opran. Cum noi aflasem deja, „pe surse”, că banii europeni ar fi fost cheltuiţi pentru plata utilităţilor de la Palatul UGIR, fapt confirmat, cu jumătate de gură – „aşa ceva am auzit şi eu” şi de către Robert Şova, prorectorul ASE, am programat o întâlnire cu Marius Eugen Opran în biroul lui din Palatul UGIR din Piaţa Romană.
Am discutat, mai bine de două ore, ca la vals – doi paşi înainte, unul înapoi. Noi voiam să aflăm ce s-a întâmplat cu banii din proiectul european, el ţinea cu tot dinadinsul să ne povestească despre conflictele sale în justiţie cu Ioan Cezar Corâci. Am reuşit, încet-încet, să mutăm conversaţia în zona care ne interesa – a banilor din proiectul derulat cu ASE utilizaţi de UGIR 1903 pentru plata utilităţilor. Şi, da, Opran a confirmat (ulterior ne-a dat şi dovada) că au fost cheltuiţi pentru plata facturilor la electricitatea, apa şi aşa mai departe consumate în Palatul UGIR.

Generalul Opran şi ordonanţa Adamache

Opran nu a reuşit însă să ne lămurească cine a semnat pentru scoaterea din bancă a sumelor respective – în total vreo 30.000 de lei plus taxe sau penalităţi. Am insistat şi Opran l-a chemat, în mai multe rânduri, pe unul dintre cei care are drept de semnătură la bancă, Adrian Adamache, care s-a jurat pe toate cele că nu el a scos banii. Atunci cine? Aflăm că mai există o persoană cu drept de semnătură, Ioana Mădălina Ariton, despre care ni se spune că este o apropiată a lui Corâci. Povestea nu pare a sta în picioare: de ce şi-ar fi pus Corâci omul de încredere să scoată bani din bancă pentru a plăti facturile de la Palatul UGIR, ocupat de Opran, duşmanul lui de moarte?
Într-un final, după ce am studiat zeci de acte şi de dosare, scoase când din servieta lui Opran, când aduse de Adamache, reuşim să dăm peste ceea ce ne interesa – dovada scrisă că banii au fost cheltuiţi pentru plata utilităţilor. Scria negru pe alb în procesul verbal al unei şedinţe de la UGIR 1903. I-am cerut să ne facă o copie, sarcină care i-a fost repartizată aceluiaşi Adamache. Până s-a întors cu originalul şi cu copia, ne-a încercat temerea că Opran nu ne va mai da documentul, de teamă că i-ar putea da muniţie adversarului. Ni l-a dat. „Nu se ştia ai cui bani erau la vremea aceea, se credea că aparţin UGIR-1903. Din ei au fost făcute plăţi către utilităţi: gaze, energie electrică etc”, se arată în documentul pe care vi-l prezentăm în facsimil. Aviz Departamentului de Luptă Anti-Fraudă (DLAF) şi organelor de anchetă.

Tăinuitorii din Piaţa Romană

Se pune, bineînţeles întrebarea care ar putea fi vina ASE în toată povestea de mai sus. „Responsabilii unui proiect finanţat european sunt obligaţi să înştiinţeze autorităţile despre orice neregulă legală, mai ales în cazul unei eventuale deturnări de fonduri”, ne-au declarat surse juridice. Or, cu toată transparenţa pe care a manifestat-o, în discuţia pe care am purtat-o la sediul ASE, prorectorul Robert Şova nu a putut să ne explice de ce nu au denunţat deturnarea fondurilor, ci s-au mulţumit, doar, să ceară banii înapoi. Va fi interesant să aflăm toate acestea după ce se vor termina verificările dispuse deja de DNA şi de DLAF.

Furnizorii, taxaţi draconic. Diferenţa e în buzunarul Auchan

Autor

Adrian Bărbulescu

5 ianuarie 2014

Preluarea de către lanţul francez Auchan a diviziei autohtone a retailerului german Real se răsfrânge negativ asupra furnizorilor români. După ce au dat aproximativ 280 milioane de euro pentru cele 20 de magazine Real din România, francezii vor să-şi scoată rapid pârleala, taxându-i suplimentar şi retroactiv pe furnizori. Numai din obligarea acestora de a plăti din nou taxele de listare pe anul în curs, Auchan va recupera 150 milioane de euro.

„Diferenţa e în buzunarul tău”. Nu ştim în ce măsură acest slogan li se aplică celor care li se adresează, adică celor care-şi fac cumpărăturile în hipermarketurile Auchan. Francezii beneficiază însă cu vârf şi-ndesat de spiritul sloganului cu pricina, taxându-i pe furnizorii Real pe care i-a preluat. Diferenţa e în buzunarul familiei Mulliez, proprietara Auchan.
TRanzacţia de preluare a Real nu a fost una locală, ci a vizat patru ţări. Grupul Auchan a cumpărat în schimbul sumei de 1,1 miliarde de euro hipermarketurile Real din România, Polonia, Ucraina şi Rusia. Aceasta este singura cifră oficială. Nimeni nu a anunţat, cu subiect şi predicat, cât a costat preluarea operaţiunilor din România ale retailerului german.
Înainte de producerea propriu-zisă a tranzacţiei, ZF estima că, pe piaţa locală, aceasta s-ar ridica la o sumă cuprinsă între 200 şi 250 milioane de euro. Ulterior, surse din piaţă au precizat că valoarea a fost chiar mai mare, undeva pe la 280 milioane de euro. O sumă mare, pe care francezii au decis s-o recupereze rapid, prin toate mijloacele pe care le au la îndemână.
O primă manevră făcută de Auchan a constat în obligarea furnizorilor fostului lanţ Real de a plăti din nou taxa de listare pe anul în curs. Din nou, pentru că ei deja achitaseră acest „bir”, la începutul anului, către nemţii de la Real. Nu contează, le-au replicat francezii furnizorilor, acum vă listaţi în magazinele Auchan, aşa că trebuie să mai plătiţi o dată.
Şi nu este vorba de sume deloc mici. Mai mulţi furnizori au declarat pentru Jurnal de Investigaţii că taxa de listare se ridică in medie la 22.000 de lei pentru fiecare furnizor şi fiecare magazin în parte. Ţinând cont de faptul că Real avea aproximativ 1.500 de furnizori pentru cele 20 de magazine care au fost preluate de Auchan, rezultă o sumă uluitoare: 660 milioane de lei, adică circa 150 milioane de euro dintr-un foc.

Refacturarea discountului

Deja se pare ca mai mult de jumătate din valoarea tranzacţiei de preluare a lanţului Real a fost recuperată de francezi. Şi lucrurile nu s-au oprit aici, alte câteva zeci de milioane de euro fiind „recuperate” printr-o nouă inginerie. Spre exemplu, una din firmele care furniza marfa la Real o vindea către retailerul german cu un discount de 20% faţă de preţurile practicate în mod curent. Aceeasi marfa o livra catre Auchan cu un discount mai mare cu aproape două puncte procentuale.
OK, şi-a spus furnizorul, de acum încolo livrăm marfa mai ieftin, ţinând cont de noul discount. Ba nu-i OK, le-au replicat francezii. Trebuie să plătiţi diferenţa de discount din ianuarie şi până acum. Conducerea Auchan a motivat această decizie prin faptul că încă din luna noiembrie a anului trecut (mai exact 30 noiembrie 2012, când a fost semnat acordul între Grupul Auchan şi Metro Group) se ştia că Real nu se va mai vorbi nemţeşte.
Francezii au trecut la capitolul „detalii” faptul că preluarea efectivă a celor 20 de magazine din România s-a produs abia la data de 12 septembrie, deoarece la finele lunii iulie primiseră acordul Consiliului Concurenţei. „Acum furnizorii au doua posibilitati: sa actioneze in judecata grupul Metro sau sa se indrepte impotriva Auchan. A doua varianta este putin probabila, avand in vedere ca nu vor sa-si strice relatia contractuala cu grupul francez”, au declarat pentru Jurnal de Investigatii surse din industria retailului.

Bagă bani, bagă bani

Pe piaţa locală, francezii aveau neapărată nevoie de bani. De la începutul anului, retailerul şi-a majorat capitalul social cu 180 milioane de euro, banii sosind în trei tranşe, ultima dinte ele în octombrie. Astfel, în urmă cu două luni, lanţul de magazine din România a beneficiat de o infuzie de capital de 108,5 milioane de euro, cea mai mare majorare de capital, într-o singură tranşă, a unei companii locale în 2013. Cu toate că, oficial, reprezentanţii Auchan nu au precizat în ce scop vor fi folosiţi banii, o parte dintre ei este de presupus că au mers către Metro Grup, pentru achitarea contravalorii tranzacţiei de preluare a Real, iar alta către rebrandingul celor 20 de hipermarketuri preluate de la lanţul german.
Una peste alta, Auchan a devenit, în urma tranzacţiei de preluare a Real, unul dintre „jupânii” retailului românesc. Auchan România are acum 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 mp, peste 10.000 de angajaţi, trei platforme logistice, 70 milioane de clienţi pe ani şi o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de lei (raportate la anul trecut).
Nou creatul gigant a urcat pe locul 2 în topul celor mai mari lanţuri de hipermarketuri, atât din punctul de vedere al numărului de magazine, cât şi după cifra de afaceri, fiind surclasat doar de liderul comerţului local, grupul german Kaufland, care însumează 87 de magazine şi afaceri care s-au ridicat în 2012 la aproape 1,5 miliarde de euro.

Probleme la Târgu Mureş şi Craiova

Tranzacţia Auchan-Real a fost cât pe ce să nu se finalizeze în ceea ce priveşte magazinele din Târgu Mureş şi Craiova, unde retailerul francez ajungea la o cotă de piaţă de aproape 40%, dar francezii au ales varianta soft, respectiv condiţii comportamentale, a spus preşedintele Consilului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
„Tranzacţia a fost la limită, Auchan ajungea în unele oraşe la cote de piaţă un pic sub 40%. Acesta este motivul pentru care am aprobat tranzacţia, dar în două oraşe le-am impus anumite condiţii. Puteam să zicem: da, Auchan poţi să cumperi magazinele Real, dar fără cele din Târgu Mureş şi Craiova sau să le vinzi în şase luni sau un an, sau varianta de mijloc mai puţin obişnuită, mai inovativă, de a impune măsuri comportamentale”, a declarat Chiriţoiu.
Concret, pentru cele două oraşe, Auchan şi-a luat angajamentul de a nu deschide sau achiziţiona noi magazine pe o perioadă de cinci ani de la data autorizării concentrării şi de a nu majora preţurile cu mai mult de 5% faţă de media preţurilor altor magazine din reţea pentru trei ani.
Jurnal de Investigatii a trimis un set de intrebari catre Auchan inca de acum trei saptamani, dar oficialii retailerului francez nu au binevoit sa raspunda.

Vinci şi Aktor, a treia încercare pentru autostrada Comarnic – Braşov. O fi cu noroc?

Autor

Adrian Bărbulescu

19 decembrie 2013

Au mai încercat odată pe vremea lui Miron Mitrea, apoi în mandatul lui Radu Berceanu la Ministerul Transporturilor. De fiecare dată, nici măcar nu au bătut nici măcar primul ţăruş. Nu-i nimic, concernul francez Vinci şi compania elenă Aktor vor încerca, pentru a treia oară, să construiască autostrada Comarnic-Braşov, cu o lungime de 58 de kilometri.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat joi că a selectat consorţiul Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia) pentru construcţia în concesiune a acestui tronson. Consorţiul câştigător a concurat cu asocierea Impregilo – Salini din Italia pentru acest proiect, aceştia fiind singurii constructori care au depus oferta finală. Ofertele pentru preselecţie la dialog competitiv au fost depuse în februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB – Tehnostrade, firme deţinute de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, Vinci – Strabag – Aktor şi Impregilo – Salini. Câteva luni mai târziu, la începerea etapei dialogului competitiv, China Communications Construction a anunţat cã se retrage. Ulterior, la termenul final fixat pentru 9 decembrie, asocierea Spedition UMB – Tehnostrade nu a depus oferta finală. Costul de construcţie al autostrăzii este în jur de 1,2 – 1,3 miliarde euro, iar lucrările vor începe în luna aprilie a anului viitor şi ar putea fi încheiate în 2016 sau 2017, dacă este să credem promisiunile ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova. Statul român a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov. În 2003, pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de Miron Mitrea, construcţia autostrăzii a fost încredinţată, prin atribuire directă (fără licitaţie) mai multor firme, printre care şi Vinci şi Aktor, fiecăreia revenindu-i câte o porţiune. Ulterior, contractele au fost anulate, pentru că nu fuseseră respectate dispoziţiile legale în materie de achiziţii publice.

Radu Berceanu şi Police – Menottes – Prison

A doua tentativă a avut loc în 2009, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci – Aktor, a renunţat la contract cu câteva zile înainte de expirarea termenul până la care trebuia să vină cu banii. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării. “Nu putem să modificăm ulterior clauzele contractului, pentru că vine DNA-ul şi facem puşcărie. I-am spus unuia de acolo în franceză celebra expresie «PMP», adică Police – Menottes – Prison (poliţie – cătuşe – puşcărie – n. red.)”, a replicat la vremea respectivă Berceanu. Construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov va necesita plăţi de disponibilitate uriaşe din partea statului român, pentru că din taxa de acces nu se va recupera mare lucru. Pe de altă parte, România avea nevoie de închiderea Coridorului IV, prin construcţia autostrăzii Piteşti – Sibiu, proiect abandonat pentru moment de Dan Şova, ceea a iscat aspre critici din partea francezilor de la Dacia. Ziarul de Investigaţii a scris încă de acum doi ani despre modul în care autorităţile au irosit banii pentru închiderea Coridorului IV, prin “bucle politice”, contracte cu americanii de la Bechtel şi autostrada de week-end de pe Valea Prahovei.

8,5 milioane de euro, sifonate de la Ramona Mănescu la Dan Şova

Autor

Adrian Bărbulescu

14 decembrie 2013

În nicio ţară din lume sistemul feroviar nu finanţează concurenţa, adică reţeaua rutieră. Această anomalie este însă pe cale să se producă în România, odată ce va intra în vigoare (dacă va intra) acciza suplimentară de şapte eurocenţi pe litrul de carburant. Care carburant, în speţă motorina, este utilizat şi de societăţile de transport pe calea ferată. Calculele făcute de „Jurnal de Investigaţii” demonstrează că, numai din această acciză suplimentară, sistemul feroviar va „subvenţiona” cu aproape 8,5 milioane de euro anual reţeaua de drumuri.

Că ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, îşi doreşte ca fondurile colectate la bugetul statului prin introducerea accizei suplimentare de şapte eurocenţi pe litrul de carburant să fie folosite integral pentru construcţia de autostră este un lucru normal.
Practic, intră în „fişa postului” unui ministru să încerce să atragă cât mai mulţi bani pentru sectorul pe care-l administrează. Anormală este însă tăcerea Ramonei Mănescu, ministrul Transporturilor, care, printre altele, păstoreşte şi sistemul feroviar, unde se consumă anual aproximativ 100.000 de tone de motorină. Combustibil care va fi taxat şi el cu şapte eurocenţi pe litru, iar banii se vor duce la colegul său de Cabinet, Dan Şova, în loc să fie direcţionaţi către administratorul infrastructurii feroviare, compania naţională de căi ferate CFR SA. Inutil de menţionat că şi premierul Victor Ponta ar fi trebuit să facă această diferenţiere între banii colectaţi de la şoferi şi cei de la mecanicii de locomotivă.
Operatorul feroviar de stat CFR Călători are cel mai mare consum de motorină, de aproximativ 4.000 de tone lunar. CFR Marfă „înghite” alte 1.800 de tone pe lună, iar Grup Feroviar Român al lui Gruia Stoica pe undeva pe la 1.500 de tone. Motorină mai consumă şi CFR SA, ceilalţi operatori privaţi de transport feroviar de marfă, dar şi cei de călători.

100.000 de tone pe an

În total, în sistemul feroviar se consumă aproximativ 100.000 de tone de motorină anual, potrivit estimărilor făcute pentru „Jurnal de Investigaţii” de Ştefan Roşeanu, secretarul general al Asociaţiei Industriei Feroviare din România şi fost director general al CFR Călători. Luând în calcul o densitate a motorinei standard de 0,835, cantitatea de 100.000 de tone se „traduce” într-un volum de 120,48 milioane de litri. Dacă înmulţim cu 0,07 eurocenţi pe litru, rezultă că suma ce poate fi colectată anual de la companiile de transport feroviar se ridică la 8,43 milioane de euro.
La prima vedere, suma poate să pară mică în comparaţie cu necesităţile sistemului feroviar. Privind mai atent însă, Ştefan Roşeanu constată că ea reprezintă aproape jumătate din banii alocaţi de statul român companiei CFR SA pentru reparaţii. Într-adevăr, pentru 2013 bugetul de reparaţii al administratorului infrastructurii feroviare a fost de 79,3 milioane de lei, adică 17,7 milioane de euro. Din banii alocaţi, era programată repararea a 24,7 km de cale ferată, a şapte poduri şi două tuneluri. Ce-i drept, necesarul era de aproape 50 de ori mai mare – 815,4 milioane de lei (183,2 milioane de euro), potrivit contractului de activitate al companiei pe anul în curs. În acelaşi document se specifica faptul că, în acest an, 150 de km de linii ferate, 14 poduri, zece tuneluri şi cinci gări ar fi avut nevoie urgentă de lucrări de reparaţii.

8.000 km necesită reparaţii

Şi asta doar în 2013, pentru că necesarul este mult mai mare, având în vedere subfinanţarea din ultimele două decenii. Gravitatea situaţiei a fost recunoscută recent şi de directorul general al companiei CFR SA, George Micu: „Aproape 25% din poduri şi podeţe au durata de viaţă depăşită şi 75% dintre lucrări sunt scadente la diverse tipuri de reparaţii. An de an, restanţele la reparaţiile capitale cresc şi în prezent 8.000 km de cale ferată sunt scadenţi la reparaţii capitale”. Or, în aceste condiţii, Guvernul vrea să direcţioneze către şosele şi bruma de bani care s-ar fi putut obţine din introducerea accizei suplimentare la carburant.
Dar ce sumă totală va intra în bugetul statului odată cu aplicarea noii taxe? Calculul făcut de ZF indică o valoare de aproape 500 milioane de euro, luând în calcul că în 2012 în România s-au vândut circa 7 miliarde de litri de carburanţi (5,1 miliarde litri de motorină şi 1,9 miliarde litri de benzină).
Se cunoaşte, deci, în mare, ce sumă va intra în vistieria statului. Ceea ce nu se ştie însă cu certitudine este data de la care va intra taxa în vigoare, dacă va fi aplicată (introducerea ei fiind contestată inclusiv de preşedintele Traian Băsescu) şi, nu în ultimul rând, la ce vor fi folosiţi banii.
„Dorinţa este să se finanţeze fie autostrăzi, alţii susţin să se finanţeze autostrăzi şi drumuri naţionale. Dacă mă întrebaţi, ca opinie personală, eu aş vrea să finanţeze numai autostrăzi”, declarat recent, la PRO TV, ministrul Dan Şova. Declaraţie la care colega sa de Cabinet, Ramona Mănescu, ar fi trebuit să reacţioneze prompt, cerându-i premierului Victor Ponta să direcţioneze către CFR SA banii colectaţi astfel din sistemul feroviar. Nu a făcut-o.

Taxa, prilej de dispută politică

Din zona economică, controversele legate de noul bir s-au mutat în cea politică, la cel mai înalt nivel. Preşedintele Traian Băsescu a ameninţat că nu va promulga Legea bugetului de stat pentru anul viitor dacă Guvernul nu renunţă la acciza suplimentară de şapte eurocenţi pe litru de carburant. „În loc să utilizăm banii europeni, dăm banii direct şi sunt banii de la creşterea de la benzină. Dacă nu vor renunţa la creşterea cu şapte cenţi a accizei la benzină şi vor menţine aceşti bani care pot fi uşor substituiţi cu bani europeni, le trimit bugetul înapoi, pentru că sunt bani furaţi din banii tuturor, pentru ca să asigure bani de campanie, cu licitaţii, cu atribuiri directe”, a spus Băsescu.
La rândul lui, premierul Victor Ponta s-a arătat inflexibil în această privinţă. Guvernul va menţine prevederile proiectului de buget pe 2013, inclusiv introducerea accizei de şapte eurocenţi pe litrul de carburant, deoarece au fost negociate cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, a anunţat primul ministru. „Este negociat cu partenerii noştri internaţionali tot ceea ce este prevăzut în buget şi, da, tot ceea ce am negociat cu partenerii noştri internaţionali ţinem. Dacă preşedintele Băsescu este împotriva acordurilor noastre cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, avrea dreptul să nu semneze acordul. A semnat”, a spus Ponta.
Dublă taxare

Şi în condiţiile actualului sistem fiscal, operatorii feroviari subvenţionează sectorul rutier. Asta deoarece în preţul motorinei este deja inclusă, de ani de zile, o „taxă de drum”, care are valoarea de 125 de euro pe tonă. Motorina consumată de locomotive şi automotoare nu este însă exceptată de la plata acestei taxe. Scutire de la plata taxei cu pricina au doar motorina consumată în sectorul naval şi kerosenul utilizat la alimentarea avioanelor. Logic, doar vapoarele şi avioanele nu merg pe autostradă. Dar nici trenurile…

Daniel Oajdea, evazionistul din ograda lui Dan Diaconescu

Autor

Dănilă Chirovici

9 decembrie 2013

Un parlamentar din Iași a ajuns să trăiască pe spinarea studenților. Daniel Oajdea, deputat PP-DD, deține un bar într-o zonă populată de studenți, de pe urma căruia scoate bani frumoși. Problema este că Daniel Oajdea nu-și mai plătește și obligațiile către statul român, evaziunea fiscală fiind la ea acasă. Culmea, și fratele deputatului otevist face același lucru, cu un alt local amplasat în același campus studențesc.

Ce înseamnă să fii deputat în Parlamentul României, să ai o afacere și să nu-ți pese că fentezi legea?
Aşa a ajuns să facă unul din cei mai guralivi deputați ieșeni, personaj care deține un bar în zona campusului universitar din cartierul Tudor Vladimirescu. Este vorba de Daniel Oajdea, deputat al Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD), ales în colegiul Dacia – Alexandru cel Bun- Mircea cel Bătrân- Galata. Lui Oajdea afacerea îi merge de minune, mai ales că zona este populată de studenți. Și cum nimeni nu s-a sesizat încă oficial cu privire la activitatea pe care o desfășoară în zonă, Daniel Oajdea își vede liniștit de afacere.
Iată cum stau lucrurile: barul Hello este administrat de Daniel Oajdea prin intermediul firmei Concurs SRL. Barul este frecventat încontinuu și afacerea merge că pe roate. Nimic de obiectat până aici. Doar că mai toți clienții primesc un bon de mână, fără vreo ștampilă a societății, bon pe care este trecută consumația. Doar în cazul în care clientul solicită un bon fiscal, abia atunci i se eliberează unul. Dar cum studenții nu au nevoie de bon fiscal pentru că nu au ce deconta, atunci de ce Daniel Oajdea ar trebui să mai elibereze vreunul?
Daniel Oajdea este un nume cunoscut printre cei care frecventează campusul universitar din cartierul Tudor Vladimirescu. În anii ’90, încă pe vremea studenției, Oajdea făcea bișniță cu blugi și casete video aduse din străinătate. S-ar părea că afacerea i-a mers de minune, din moment ce peste ani actualul parlamentar și-a deschis un bar tocmai în această zonă. Cu toate acestea, societatea care adminsitrează barul deputatului a raportat pierderi de peste două sute de mii lei în cursul anului precedent. Firma Concurs SRL a înregistrat venituri de 2,8 milioane de lei, cheltuielile fiind însumate la 3 milioane de lei.

Buticul Albă ca Zăpada

Barul din cartierul Tudor Vladimirescu nu este singura afacere derulată de parlamentarul partidului lui Dan Diaconescu. Deputatul mai deține și un chioșc alimentar lângă Liceul cu Profil Sportiv din zona Târguşor-Copou, adică în campusul Universității Alexandru Ioan Cuza. Unitatea respectivă este înregistrată pe firma SC Albă că Zăpada SRL. Pe aceeași firmă, Daniel Oajdea a înregistrat o altă unitate de alimentație publică, la parterul Cinema Dacia, din Piața Voievozilor, cartierul Alexandru cel Bun.
În mod normal, conform legislației în vigoare, un bon care nu are toate datele de identificare ale societății și este scris de mână nu este valabil. Deputatul ieșean pare însă nepăsător la toate aceste detalii și continuă să facă evaziune fiscală pe față.
Odată cu reorganizarea Finanțelor, Oajdea poate sta liniștit, măcar o perioadă. Garda Financiară, cea care îl putea controla și amenda, se desființează, în locul acesteia urmând a apărea Direcția Antifraudă. Însă până la apariția acestei entități și până la reorganizarea totală a tot ceea ce ține de Finanțe, cei care fac evaziune fiscală pot sta liniștiți.
Pe de altă parte, anul acesta lui Oajdea i-a expirat contractul de concesiune încheiat cu reprezentanții Universității tehncie Gh. Asachi din Iași în privința spațiului unde funcționează barul. Însă, conform unor surse din mediul universitar, Daniel Oajdea nu a avut nici o problemă în a-și reînnoi contractul pe o altă perioadă de timp, folosindu-se de relaţiile sale.
Daniel Oajdea nu recunoaştre în ruptul capului asocierea sa cu firma care administrează barul Hello. „Nu ești deontolog. Înainte de a primi acea plângere făcută de un client, ar fi trebuit să verifici dacă eu mai am legături cu cele două localuri. Faptul că îți permiți să-mi răpești din timpul meu pentru un lucru pe care nu l-ai verificat dovedește că vrei să faci un articol de doi bani”, s-a limitat să declare Oajdea.
Acesta a fost prins însă cu minciuna. Conform datelor oficiale, firma Concurs SRL ese administrată de Mihaela Macovei, iar asociat unic este Dragoş Ursachi. Legătura dintre Daniel Oajdea și firma Concurs SRL este mai mult decât evidentă. Potrivit datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, firma figurează cu sediul chiar în actualul cabinet parlamentar a lui Daniel Oajdea, din stradă Măgurii, nr. 2, bloc. 624. Macovei este o rudă apropiată a deputatului, în vreme ce Dragoș Dumitru Ursachi, de 38 ani, din Vaslui, este mâna dreaptă a acestuia.
Garda Financiară a refuzat să comenteze detaliile legate de afacerea lui Oajdea. Și asta doar pentru că nu au atribuții de control. „Nu putem comenta pentru că nu am primit vreo sesizare”, a spus Marian Bosianu, cel care se ocupă încă de ceea ce înseamnă Gardă Financiară la Iași.
Pe de altă parte, surse din cadrul Finanțelor arată că în eventualitatea unui control, dacă agentul economic oferă servicii și bunuri fără a elibera bon fiscal riscă o amendă cuprinsă între 8.000 și 10.000 lei. Totodată, se poate ajunge la închiderea societății, dacă abaterile sunt grave.

Afacere de familie

Și pentru ca tabloul să fie complet, fratele deputatului face cam același lucru. Nicu Oajdea nu are aceleași simpatii politice ca și fratele sau, el fiind adeptul liberalismului.
Asta nu l-a împiedicat să se ia după Daniel și să recurgă la aceleași tertipuri. Doar că evaziunea fiscală în cazul lui Nicu Oajdea este mult mai evidentă. La barul Castel, amplasat în cealaltă parte a zonei Tudor Vladimirescu, nu numai că nu se eliberează bon fiscal sau măcar unul de mână, ci nota este trecută pe o simplă coală de hârtie, iar produsele consumate sunt înşirate aşa cum îşi face o gospodină lista de cumpărături. Nicu Oajdea s-a aflat în cărți pentru o candidatură la Parlament din partea PNL în anul 2008, însă a pierdut bătălia internă din filială, în favoarea altui membru de partid.

Cine este Daniel Oajdea

Daniel Oajdea este originar din Vaslui, el stabilindu-se în Iași încă din anii studenției. A fost mai întâi consilier local din partea PDL, după care, în 2008 și-a adjudecat la mustață un loc în Camera Deputaților.
Oajdea a ajuns între timp în curtea PP-DD, el fiind chiar primul parlamentar al acestui partid la momentul apariției formațiunii. În urma alegerilor parlamentare de anul trecut, Daniel Oajdea a ieșit din nou deputat la redistribuire, colegiul fiind câştigat de Cristina Nichita (USL). Oajdea se poate lăuda cu o avere destul de impresionantă adunată în toți acești ani. Acesta deține trei terenuri intravilane în Iași și Vaslui, precum și unul arabil în comuna Schitu Duca din județul Iași. Oajdea susține că nu are nicio locuință și că nu are în proprietate decât un autoturism Opel Ascona fabricat în 1981. Daniel Oajdea susține că are un depozit bancar în valoare de 19.000 de euro și că a acordat un împrumut în nume personal societății pe care o patronează, împrumut în valoare de 280.000 de lei.
Anul trecut, de pe urma activităţii de parlamentar, Daniel Oajdea s-a ales cu peste 53.000 de lei, iar de la firma Concurs SRL a mai primit alţi 12.000 de lei.

Incompatibilul Aurel Nechita, la mâna lui Remus Pricopie

Autor

Dănilă Chirovici

5 decembrie 2013

După ce în luna iunie a fost exclus din Camera Deputaţilor ca urmare a situaţiilor de incompatibilitate în care s-a aflat timp de mai mulţi ani, fostul deputat PSD Aurel Nechita dă din coate, încercând prin toate mijloacele să-şi reia funcţia de decan la Facultatea de Medicină din Galaţi. Dacă îi reuşeşte manevra, Nechita s-a putea alege cu un dosar penal pentru uzurpare de calităţi oficiale, pentru că, potrivit unei sentinţe definitive a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie, el nu mai poate ocupa o funcţie publică până în februarie 2016.

În ultimii doi ani, alegătorii din Colegiul nr 9 Galaţi pentru Camera Deputaţilor şi-au pierdut doi reprezentanţi în Parlament.
În martie 2012, i-a părăsit deputatul PDL Mihail Boldea, arestat pentru excrocheriile imobiliare prezentate pe larg de Jurnal de Investigaţii. În decembrie 2012 şi-au ales un alt reprezentant în Camera Deputaţilor, pe doctorul Aurel Nechita (PSD), decan al Facultăţii de Medicină de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, preşedintele filialei Colegiului Medicilor, care a fost de două ori secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Tocmai acest cumul de funcţii i-a adus lui Nechita două rapoarte de evaluare ale Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), prin care inspectorii constatau că s-a aflat în incompatibilitate. După ce în decembrie 2012 a depus jurământul la Camera Deputaţilor, o lună mai târziu Aurel Nechita a aflat că îşi va pierde mandatul de deputat. În disperare de cauză, sperând că îşi va putea păstra mandatul, Nechita a demisionat din funcţiile de decan, preşedinte al Colegiului Medicilor Galaţi şi din funcţia de şef de secţie la Spitalul pentru Copii „Sf Ioan”.
Era prea târziu. În iunie, Aurel Nechita a fost eliminat din Camera Deputaţilor, inclusiv prin voturile colegilor din PSD. Acum, alegătorii din Colegiul 9 aşteaptă organizarea alegerilor anticipate.

Anatema pusă de ANI

Doctorul Aurel Nechita a fost decan al Facultăţii de Medicină începând din 2005. Jurnal de Investigaţii a relatat despre odiseea acestei facultăţi cu performanţe discutabile, care este mai degrabă un moft de vreo 20 milioane de euro, pentru ca un grup de medici apropiaţi lui Nechita să exerseze titluri universitare care, automat, le măresc şi salariile.
În 2011, ANI i-a interzis lui Aurel Nechita să mai ocupe o funcţie publică timp de trei ani, pentru că timp de cinci ani fusese în incompatibilitate, încălcând prevederile art. 81, alin. (1) şi (2), respectiv art. 84, alin. (2) din Legea nr.161/2003. Nechita s-a aflat în incompatibilitate în perioada 12.05.2005-19.12.2008, când era şi deputat, şi decan al Facultăţii de Medicină. ANI a constatat că a fost în incompatibilitate şi în perioada 10.01.2009-02.10.2009, când a fost decan la Medicină, dar şi secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Inspectorii ANI au constatat şi o altă situaţie de incompatibilitate în care s-a aflat deputatul PSD. Potrivit declaraţiei de avere, Nechita încasase 68.088 lei ca decan, dar şi 33.899 lei ca şef al Secţiei Clinică Pediatrie II de la Spitalul de Copii „Sf Ioan” din Galaţi. Incompatibilitatea e dictată de art 180 al (1) lit (b) din Legea 95/2006, care prevede că funcţia de manager e incompatibilă cu „exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate”. Art 184 prevede că „dispoziţiile art.180 alin.(1), lit (b), referitoare la incompatibilităţi, conflicte de interese şi sancţiunea rezilierii contractului de administrare se aplică şi şefilor de secţie”.

Exclus din Parlament

În decembrie 2012, Aurel Nechita devenea deputat în Colegiul 9 Galaţi. După începerea sesiunii, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a solicitat ANI să se pronunţe în cazurile a patru deputaţi, între care şi Nechita.
ANI a constatat în cazul lui Nechita producerea simultată a trei situaţii de incompatibilitate: „Opinăm că deţinerea concomitentă a calităţii de deputat şi a funcţiilor faţă de care a operat suspendarea, respectiv de şef de clinică la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Ioan Galaţi, preşedinte al Colegiului Medicilor, filiala Galaţi şi decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din cadrul Univ. Dunărea de Jos Galaţi este de natură să genereze o stare de incompatibilitate în această perioadă”, se arăta în răspunsul ANI. Astfel, medicul Aurel Nechita a pierdut mandatul de deputat.
Nechita atacase în instanţă ambele rapoarte de evaluare din 2011, prin care era declarat incompatibil cu ocuparea unei funcţii publice. În primul dosar, 911/44/2011, Curtea de Apel Galaţi i-a dat dreptate lui Aurel Nechita, dar ANI a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, prin sentinţa nr 585/05.02.2013, magistraţii ÎCCJ au admis recursul ANI. „Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul Nechita Aurel”, se arată în sentinţa definitivă şi irevocabilă a magistraţilor de la ÎCCJ.
În al doilea proces, în dosarul 614/44/2012, Curtea de Apel Galaţi a dat dreptate ANI, Nechita, a făcut recurs şi ÎCCJ l-a admis.

Demisii şi retrageri din cursă

O ştire Care A Rămas în Stand By Aurel Nechita A Castigat Concursul Dar Nu A Fost Validat In Functie

După ce şi-a pierdut mandatul de deputat, Aurel Nechita s-a gândit şă-şi reia cumulul de funcţii de anul trecut.
La conducerea Colegiului Medicilor Galaţi s-a întors cu o explicaţia că în ianuarie nu demisionat, ci s-a suspendat. Apoi, cea care după demisia lui Nechita preluase funcţia de decan la Facultatea de Medicină, dr Costinela Georgescu, o apropiată a lui Nechita, şi-a dat brusc demisia.
În aceste condiţii, a fost organizat un nou concurs pentru funcţia de decan. S-au înscris Aurel Nechita şi dr Dorel Firescu, un alt apropiat al său, care s-a şi retras cu câteva zile înaintea concursului. Rămas singurul concurent, Nechita a câştigat concursul pe 27 septembrie şi ar fi trebuit deja să redevină decan. Dar lucrurile sunt complicate, pentru că numirea trebuie aprobată de Senatul Universităţii Dunărea de Jos. Întruniţi pe 28 septembrie, membrii Senatului au refuzat să aprobe numirea lui Nechita, din motive juridice.
Potrivit raportului de evaluare al ANI în cazul lui Nechita, din iunie 2011, „persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani”. În acelaşi timp, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate.
În cazul lui Nechita, funcţia de decan al Facultăţii de Medicină nu este una electorală, pentru că nu a fost obţinută în urma unor alegeri, şi cum ÎCCJ s-a pronunţat pe 05.02.2013, restricţia de a ocupa funcţia operează până pe 05.02.2016. De aceea, membrii Senatului Universităţii Dunărea de Jos i-au cerut lui Aurel Nechita să prezinte un document din care să rezulte că din punct de vedere juridic poate ocupa funcţia de decan.
S-a ajuns la arbitrajul ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, cel care va trebui să decidă dacă Aurel Nechita poate să ocupe sau nu funcţia de decan. Rectorul Universităţii Dunărea de Jos, prof dr Iulian Bîrsan, susţine că, în conformitate cu unele legi, funcţia de decan este funcţie publică, dar conform altor legi nu ar fi. De aceea, a solicitat Ministerului Educaţiei un punct de vedere oficial privind incompatibilitatea lui Aurel Nechita. Practic, Ministerul Educaţiei trebuie să răspundă dacă funcţia de decan este funcţie publică sau nu. În raportul din 2011, ANI a spus că e funcţie publică şi ÎCCJ a consfinţit acest lucru.

Riscul suprem: dosar penal

Se înţelege că fostul deputat se zbate să-şi reia funcţia de decan din orgoliu şi pentru bani, dar dacă va redeveni decan la Medicină riscă şi un dosar penal.
Potrivit art 240 al Codului Penal, uzurparea de calităţi oficiale, adică „folosirea fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani”. Jurisprudenţa spune că poate savârşi această infracţiune şi persoana care a avut această calitate, dar a pierdut-o şi continuă să o exercite după ce a pierdut-o. Prin cumularea acestor prevederi cu interdicţia dictată de ANI, rămasă definitivă prin sentinţa ÎCCJ nr 585/5.02.2013, devenind decan Aurel Nechita comite infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale şi riscă chiar o pedeapsă cu închisoarea.
I-am solicitat doctorului Aurel Nechita punctul de vedere în legătură cu faptul că membrii Senatului Universităţii Dunărea de Jos au amânat aprobarea numirii sale în funcţia de decan al Facultăţii de Medicină, dar ne-a declarat că nu are de făcut nici un comentariu în legătură cu acest subiect. Acum, nodul gordian din acest caz se află pe biroul ministrului Educaţiei, Remus Pricopie

1...1.3561.3571.358...1.378 Pagina 1.357 din 1.378

Ziarul de Investigații

Dinu Patriciu, arhitectul “ingineriei” Sun Plaza

Jaful de la SNIF, anchete în perpetuă pregătire

Murfatlar a matrafoxat Fiscul şi creditorii

Fregatele britanice, sac fără fund

Producătorul tramvaielor poloneze de la Cluj, cercetat penal

Şefii ASE, implicaţi într-un scandal cu fonduri europene

Mizeria de la UGIR 1903

Pe „ritmuri” de vals

Generalul Opran şi ordonanţa Adamache

Tăinuitorii din Piaţa Romană

Furnizorii, taxaţi draconic. Diferenţa e în buzunarul Auchan

O nouă amânare pentru podul Calafat-Vidin. Bulgarii spun că abia în februarie vor trece primele trenuri

Vinci şi Aktor, a treia încercare pentru autostrada Comarnic – Braşov. O fi cu noroc?

8,5 milioane de euro, sifonate de la Ramona Mănescu la Dan Şova

Daniel Oajdea, evazionistul din ograda lui Dan Diaconescu

Incompatibilul Aurel Nechita, la mâna lui Remus Pricopie

Rămâi conectat

Ultimul articol

Ciucu a găsit la Primăria Capitalei un „buget „mâncat” de subvenții”

Urmează o nouă demisie în Guvern? Daniel David: „Am tot amânat plecarea de foarte...

Nicușor Dan vrea referendum în Justiție; CSM avertizează că nu va tolera „nicio formă...