ASE a anunţat deschiderea proiectului Academia de antreprenoriat bazat pe cunoaştere (AAC), începând cu 1 iulie 2010. Nimic nu anunţa problemele care aveau să apară în final, din mai multe motive.
Renumele şi prestigiul partenerilor din proiectul manageriat de ASE erau incontestabile, toţi fiind de prim rang: Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara, Economic&Business Research Centre şi Uniunea Generală a Industriaşilor din România – UGIR 1903. Proiectul, era cofinanţat din belşug, din Fondul Social European, cu 18.981.745 de lei (din care 18.171.317 lei nerambursabili) şi a favorizat, în trei ani, formarea şi consilierea a 2.500 de cursanţi pentru iniţierea de afaceri.
În conferinţa prin care s-a anunţat deschiderea proiectului, prof. univ. dr. Pavel Năstase, devenit ulterior rectorul ASE, a evidenţiat că proiectul propunea o abordare nouă a conceptului de antreprenoriat, un model bazat pe cunoaştere, diferit de cel tradiţional, fundamentat pe investiţii. Grupul ţintă este format din angajaţi, manageri, întreprinzători, persoane care doresc să iniţieze afaceri pe cont propriu.
Proiectul, demarat cu surle şi trâmbiţe, a fost iniţial un succes. Cursanţii au fost atraşi de faptul că prelegerile nu erau ţinute doar de profesori – teoreticieni, dar şi de reprezentanţi ai adevăraţilor antreprenori, precum industriaşii de la UGIR 1903, una dintre confederaţiile patronale reprezentative din România. Ioan Cezar Corâci a fost însă singurul care a apucat să ţină prelegeri la Academia de antreprenoriat, condiţia fiind ca orice expert care se adresa cursanţilor trebuia fie să facă studii de piaţă sau sectoriale, fie să fie măcar doctorand. „Am ţinut prelegeri la Bucureşti, Timişoara şi Cluj Napoca, cu participarea şi a altor membri din UGIR şi a şefilor de filiale”, îşi aminteşte Corâci.
Mizeria de la UGIR 1903
În scopul derulării proiectului, UGIR1903 a deschis conturi, destinate exclusiv acestui proiect, la Trezoreria sectorului 1.
Între
timp însă, organizaţia a fost zuduită de un uriaş cutremur, o luptă
pentru putere şi diverse privilegii şi beneficii, care a dus la
pierderea credibilităţii acesteia. În numai doi ani, numele organizaţiei
industriaşilor români a trecut, de pe buzele Guvernului, ale
sindicatelor şi ale reprezentanţilor societăţii civile, pe cele ale
poliţiştilor din tot Bucureştiul care nu mai prididesc să cerceteze şi
să verifice plângerile penale în
care se toarnă reciproc grupările conduse de două persoane publice:
profesorul universitar doctor Ioan Cezar Corâci şi fostul şef al
Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), generalul Marius Opran.
Opran l-a alungat pe Corâci din palat şi din conturile UGIR, dar acesta
din urmă se laudă că a câştigat mai multe procese în instanţă iar
reînscăunarea sa efectivă ar fi doar o problemă de timp.
Dar să ne
întoarcem către proiectul derulat cu ASE. Din cauza scandalului, Corâci
nu a mai putut continua să se implice în Academia de Antreprenoriat, iar
UGIR 1903 a rămas partener doar cu numele. Mai rămăseseră însă de
returnat circa zece mii de euro (spun surse din ASE) din contul UGIR
1903 pentru serviciile (prelegerile) aferente care nu mai fuseseră
prestate de ASE. Surpriză însă, contul de la Trezoreria sectorului 1
fusese deja devalizat. Fapta constituie deturnare de fonduri, iar
legislaţia în domeniu, mai ales în cel al cheltuirii fondurilor
comunitare, este deosebit de aspră: ani grei de închisoare, atât pentru
făptaşi, cât şi pentru cei vinovaţi de complicitate.
Pe „ritmuri” de vals
Am întrebat conducerea (în fapt), a UGIR 1903, ce s-a întâmplat cu
banii solicitaţi înapoi de ASE şi cum s-a putut ca aceştia să fie
cheltuiţi în alte scopuri decât cele prevăzute în proiectul cu finanţare
eurpeană.
Marius Opran ne-a răspuns, în scris, că nu deţine niciun
document privind derularea contractului cu ASE şi că Cezar Corâci s-ar
fi autorecomandat, ilegal, drept expert din partea UGIR. „S-a decis ca
UGIR să-şi asume riscul de a returna imediat către ASE suma comunicată
de aceasta, (…) pentru a elimina orice posibilă acuză de deţinere în
cunoştinţă de cauză a unor foloase necuvenite”, ne-a comunicat Opran.
Cum noi aflasem deja, „pe surse”, că banii europeni ar fi fost cheltuiţi
pentru plata utilităţilor de la Palatul UGIR, fapt confirmat, cu
jumătate de gură – „aşa ceva am auzit şi eu” şi de către Robert Şova,
prorectorul ASE, am programat o întâlnire cu Marius Eugen Opran în
biroul lui din Palatul UGIR din Piaţa Romană.
Am
discutat, mai bine de două ore, ca la vals – doi paşi înainte, unul
înapoi. Noi voiam să aflăm ce s-a întâmplat cu banii din proiectul
european, el ţinea cu tot dinadinsul să ne povestească despre
conflictele sale în justiţie cu Ioan Cezar Corâci. Am reuşit,
încet-încet, să mutăm conversaţia în zona care ne interesa – a banilor
din proiectul derulat cu ASE utilizaţi de UGIR 1903 pentru plata
utilităţilor. Şi, da, Opran a confirmat (ulterior ne-a dat şi dovada) că
au fost cheltuiţi pentru plata facturilor la electricitatea, apa şi aşa
mai departe consumate în Palatul UGIR.
Generalul Opran şi ordonanţa Adamache
Opran nu a reuşit însă să ne lămurească cine a semnat pentru
scoaterea din bancă a sumelor respective – în total vreo 30.000 de lei
plus taxe sau penalităţi. Am insistat şi Opran l-a chemat, în mai multe
rânduri, pe unul dintre cei care are drept de semnătură la bancă, Adrian
Adamache, care s-a jurat pe toate cele că nu el a scos banii. Atunci
cine? Aflăm că mai există o persoană cu drept de semnătură, Ioana
Mădălina Ariton, despre care ni se spune că este o apropiată a lui
Corâci. Povestea nu pare a sta în picioare: de ce şi-ar fi pus Corâci
omul de încredere să scoată bani din bancă pentru a plăti facturile de
la Palatul UGIR, ocupat de Opran, duşmanul lui de moarte?
Într-un
final, după ce am studiat zeci de acte şi de dosare, scoase când din
servieta lui Opran, când aduse de Adamache, reuşim să dăm peste ceea ce
ne interesa – dovada scrisă că banii au fost cheltuiţi pentru plata
utilităţilor. Scria negru pe alb în procesul verbal al unei şedinţe de
la UGIR 1903. I-am cerut să ne facă o copie, sarcină care i-a fost
repartizată aceluiaşi Adamache. Până s-a întors cu originalul şi cu
copia, ne-a încercat temerea că Opran nu ne va mai da documentul, de
teamă că i-ar putea da muniţie adversarului. Ni l-a dat. „Nu se ştia ai
cui bani erau la
vremea aceea, se credea că aparţin UGIR-1903. Din ei au fost făcute
plăţi către utilităţi: gaze, energie electrică etc”, se arată în
documentul pe care vi-l prezentăm în facsimil. Aviz Departamentului de
Luptă Anti-Fraudă (DLAF) şi organelor de anchetă.
Tăinuitorii din Piaţa Romană
Se pune, bineînţeles întrebarea care ar putea fi vina ASE în toată povestea de mai sus. „Responsabilii unui proiect finanţat european sunt obligaţi să înştiinţeze autorităţile despre orice neregulă legală, mai ales în cazul unei eventuale deturnări de fonduri”, ne-au declarat surse juridice. Or, cu toată transparenţa pe care a manifestat-o, în discuţia pe care am purtat-o la sediul ASE, prorectorul Robert Şova nu a putut să ne explice de ce nu au denunţat deturnarea fondurilor, ci s-au mulţumit, doar, să ceară banii înapoi. Va fi interesant să aflăm toate acestea după ce se vor termina verificările dispuse deja de DNA şi de DLAF.
