7.2 C
București
vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1323

Fostul ”câine” Dragoș Săvulescu nu vrea să se predea, deși e condamnat

dragoș săvulescu condamnat

Condamnat în dosarul retrocedării plajelor al lui Radu Mazăre, fostul acţionar dinamovist Dragoş Săvulescu nu se predă, chiar dacă spune într-o postare pe blog că este nevinovat.

„Îmi susţin total nevinovăţia şi consider că sentinţa de condamnare dată, cel puţin în cazul meu, în Dosarul retrocedărilor  este profund nelegală şi abuzivă! În acest sens am adus succint, desigur nu la un nivel profesional, nişte argumente în acest sens  – cred eu – demne de luat în seamă! Acestea sunt doar câteva, sigur că există şi alte argumente în acest sens ce vor fi explicate şi completate profesional de către avocaţi! Acestea vor fi folosite însă odată cu demararea căilor extraordinare de atac, că şi în faţa altor instanţe internaţionale. În mod evident, mulţi alţi inculpaţi au, la rândul lor, serioase argumente de susţinere a afirmaţiilor mele!”, scrie Săvulescu după o lungă argumentaţie, care începe de la modul în care a fost constituit acest dosar.

„Dosarul Retrocedărilor a început acum exact 14 ani, în 2005, când un inamic al primarului de atunci Radu Mazăre, pe nume Constantin Cucoară – fostul şef al Cadastrului Constanţa, proaspăt angajat la DNA, a făcut o plângere penală, probabil că prima îndatorire de serviciu. Fiind vorba de un fâs evident, fără nicio bază reală, după ce un dosar s-a constituit, poliţiştii şi procurorii, după cercetări, au dispus neînceperea urmăririi penale (NUP) şi clasarea dosarului. După ce procurorul Tulus a fost numit că procuror-şef, exact a doua zi a ordonat recercetarea în dosar, redistribuind dosarul altor poliţişti şi procurori din DNA, cu ordin direct de a găsi ceva pentru a-l înfunda pe Mazăre, principalul om care îi voia capul fiind preşedintele de atunci, Traian Băsescu. Procurorii au trimis controale la Primăria Constanţa iar oamenii DNA-ului au plecat de acolo cu 2 camioane de hârtii pantru a cerceta şi a găsi ceva, absolut orice! Foarte bine, nimic rău în asta! Numai că tot ei se plângeau că nu au găsit mai nimic iar ordinul era foarte clar! În final, după 3 ani de cercetări, au constituit dosarul , au scris un Rechizitoriu absolut ridicol, de care toţi avocaţii din dosar râdeau literalmente şi au trims dosarul în judecată”, relatează Săvulescu la începutul postării.

”Nu există prjudiciu în dosar” 

El susţine că nu există prejudiciu în dosar şi că nu a fost retrocedat nimic din cee ce ţine de domeniul public îşi prezintă argumentele, demontând acuzaţiile care i se aduc.

„Am ales să nu mă predau autorităţilor române pentru a-mi ispăşi o pedeapsă nedreaptă şi nemeritată dată de nişte judecători corupţi de sistemul din care fac parte, fără conştiinţă şi plini de ură la adresa unor oameni nevinovaţi!!  NU RECUNOSC SISTEMUL DE JUSTIŢIE  CORUPT DIN ROMÂNIA!!! Am decis să lupt până la capăt  pentru a-mi demonstra nevinovăţia şi pentru a-i demasca pe oamenii servili unui sistem de justiţie bolnav din România! Voi face din acest caz nu numai un caz super-dezbătut la nivel naţional ci şi un caz cunoscut internaţional, pentru a atrage atenţia opiniei publice din ţările civilizate asupra nedreptăţilor, ilegalităţilor şi abuzurilor pe care actualul sistem de justiţie din România le face!”, precizează Săvulescu în postare. El invocă şi faptul că va face acţiune la CEDO, subliniind însă că „soluţia CEDO va fi insa o chestiune reala care va inchide oricum definitiv problema, dar vazuta in perspectiva catorva ani de acum incolo”.

Traian Băsescu critică dublul discurs al lui Ludovic Orban despre Codruța Kovesi

congresul udmr

Fostul preşedinte Traian Băsescu îl critică pe Ludovic Orban, șeful PNL, căruia îi aduce aminte că în 2013 o combătea vehement pe Laura Codruța Kovesi.

Băsescu postează declaraţii critice al liderului PNL Ludovic Orban din aprilie 2013 pe tema numirii Laurei Codruţa Kovesi la DNA şi afişul prin care PNL îşi exprimă susţinerea faţă de ea, comentând: „Orban, pe timpul USL-ului şi azi, după ce Codruţa i-a plimbat pe la năsuc un dosar penal”.

„Ludovic Orban, pe timpul USL-ului şi azi, după ce Codruţa i-a plimbat pe la năsuc un dosar penal. Lui Ludovic Orban, cu…..”, scrie Băsescu, prezentând o declaraţie a lui Orban de la Digi 24, din aprilie 2013 şi afişul de acum al liberalilor.

”Pentru mine, începând de astăzi Victor Ponta este egal cu Traian Băsescu. Propunerea Codruţei Kovesi echivalează cu o trădare de neacceptat faţă de voinţa publică exprimată la legerile din 2012. Este o trădare faţă de interesul public şi este un gest profund imoral şi împotriva a tot ceea ce a susţinut Victor Ponta în ultimii cinci ani”, declara Orban la Digi24 în aprilie 2013. În contrapondere, Traian Băsescu postează şi afişul în care PNL spune „Am reuşit” şi care o reprezintă pe Kovesi alături de care este titulatura de „procuror-şef european”.

Un colonel român aflat în misiune a murit într-o cameră de hotel din Mali

militar mort mali

Colonelul Cornel-Gheoghe Trifu, ataşat român al apărării în Republica Algeriană, cu extindere în Republica Mali, aflat în misiune oficială, a murit în camera de hotel din Bamako, unde era cazat, informează MApN.

„Colonelul Cornel-Gheorghe Trifu, ataşat al apărării român în Republica Algeriană Democratică şi Populară, cu extindere în Republica Mali, aflat în misiune oficială în Bamako, Mali, a decedat, astăzi, 4 martie, în camera de hotel în care era cazat. Din primele date, ofiţerul a decedat în cursul acestei dimineţi, din cauze naturale. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare maliene. Cauzele decesului vor fi stabilite cu exactitate după efectuarea autopsiei, care se va realiza la Spitalul Gabriel Touré din Bamako”, au precizat reprezentanţii MApN, printr-un comunicat de presă.

Potrivit Ministerului Apărării, ofiţerul, în vârstă de 51 de ani, activa în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1989, era căsătorit şi avea un copil. El era veteran al teatrului de operaţii Afganistan şi, anterior acreditării ca ataşat român al apărării la Alger, a activat ca ataşat al apărării adjunct al României în Franța. Ofiţerul a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn de război, pentru militari. „Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislaţia maliană, repatrierea trupului neînsufleţit al militarului. Conducerea M.Ap.N. îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite condoleanţe familiei îndoliate”, mai arată Ministerul.

Se modifică OUG 7 privind legile Justiției. Proiectul, pus în dezbatere publică

se modifica oug 7

Proiectul de modificare a OUG 7 privind legile justiţiei a fost pus luni în dezbatere publică. În nota de fundamentare se arată că tensiunile existente pot fi înlăturate prin intervenţia legislativă imediată asupra prevederilor care au provocat nemulţumiri.

„În prezent, aceste nemulţumiri ale unor membri ai corpului magistraţilor afectează funcţionarea optimă a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea şi generează pericolul de dezbinare a societăţii, în contextul general de neînţelegere”, se rată în document.

Proiectul propune modificarea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prin revenirea la forma pe care a avut-o acest text normativ anterior modificării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019. În forma modificată de OUG, articolul 54 prevedea că judecătorii, alături de procurori, pot deveni procurori de rang înalt şi că avizul nu îl mai dă Secţia pentru procurori, ci plenul CSM. Prin proiectul pus în dezbatere, se revine la prevederea anterioară, conform căreia doar procurorii pot deveni procurori de rang înalt, iar avizul îl va da în continuare Secţia de procurori a CSM.

Alineatul (1) al articolului 54 va avea următorul cuprins: „„(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi procurorii şefi de secţii ai acestor parchete, sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”

Se modifică OUG 7. Se renunță la interzicerea delegărilor

De asemenea, proiectul se referă la abrogarea prevederilor referitoare la interzicerea delegării procurorilor în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea în funcţie se face de Preşedintele României; corelativ acestei intervenţii legislative, se impune şi abrogarea dispoziţiilor tranzitorii ale art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019. „Articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019, se abrogă”, se arată în pfroiectul de modificare.

Combaterea violenţei domestice din România ne costă 11 milioane de euro

Luni, la Palatul Victoria, a avut loc ceremonia de semnare a contractului de finanţare a Proiectului “VENUS – împreună pentru o viaţă în siguranţă”.

La eveniment au fost prezente Viorica Dăncilă, premierul României, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene şi Graţiela Drăghici, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Valoarea proiectului se ridică la 11 milioane de euro şi presupune construirea de locuinţe sociale pentru victimele violenţei domestice, programe de reconversie profesională, precum şi protocoale de colaborare între autorităţile locale şi Agenţia pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Ce presupune acest proiect şi modul în care va fi prezentat puteţi afla în videoul de mai jos:

Dragnea: România este condusă de un președinte ”mai toxic ca Băsescu”

sondaj imas dragnea huiduit

Președintele PSD, Liviu Dragnea, spune că nu a crezut că ţara noastră va fi condusă de un preşedinte „mai rău şi mai toxic ca Băsescu”.

„Eu am crezut că nu va veni în România un preşedinte mai rău şi mai toxic ca Băsescu. Vă spun sincer. Eu nu am crezut. Acest om nu a făcut până astăzi, în patru ani şi ceva de mandat, un singur lucru bun pentru această ţară”, a declarat Liviu Dragnea duminică la Târgu-Jiu, unde au avut loc alegerile pentru organizaţia PSD Gorj.

„A dezbinat, a dezinformat instituţii europene, a minţit, a susţinut acest sistem ocult subteran, pentru că acel sistem la ajutat cu cele 40 de dosare penale, l-a ajutat cu casele luate de la statul român”, a completat preşedintele PSD. Dragnea l-a criticat pe şeful statului şi, sâmbătă, unde a participat la alegerile din PSD Caraş-Severin, întrebându-se cum poate fi atât de fără suflet Klaus Iohannis şi să conteste bugetul la CCR, proiect în care e prevăzută creşterea alocaţiilor pentru copii.

Duminică, Liviu Dragnea a anunţat că discuţia despre candidatul la prezidenţiale din partea PSD-ALDE va avea loc după alegerile europarlamentare, iar candidatul va fi cel cu şanse mai mari pentru ca Iohannis să nu mai obţină un mandat. „Iau în calcul varianta ca din partea PSD ALDE să candideze candidatul cu cele mai mari şanse pentru ca Iohannis să nu mai lovească România încă cinci ani. Obiectivul meu major e să nu mai fie Iohannis sau cine ştie ce alt invenţie securistoidă şi nu numai din interior”, a declarat Liviu Dragnea. „Nu putem să stăm deoaparte în legătură cu această campanie otrăvită. Iar să stăm să îl ascultăm pe Iohannis să spună că nu avem bani de pensii şi când s-a dovedit că avem nimeni nu i-a spus nimic? Când spunea că magic pot creşte veniturile şi scădea taxele. O să le răspundem cu vârf şi îndesat şi le spun tuturor să îşi strângă bine curelele pentru că vreau să văd dacă îi ţin curelele pe toţi. Tot cred că adevărul e mai puternic decât minciuna”, a mai spus liderul PSD.

Florin Cîțu: criza economică este confirmată oficial, spre disperarea lui Dragnea

criza economica

Senatorul PNL Florin Cîţu susține că, după ce Standard & Poors’sa păstrat la BBB-, ultima treaptă din gradul recomandat pentru investiţii, ratingul de ţară al României, spre disperarea lui Liviu Dragnea, criza economică este confirmată oficial.

„Spre disperarea lui Dragnea, criza economică este confirmată oficial! Trebuie să vă întrebaţi de ce este aşa disperat Dragnea să oprească decizia S&P de a schimba perspectiva de la stabil la negativ (…) Fără rating, România nu se poate împrumuta, local sau internaţional, pentru a acoperi deficitul bugetar. Deficitul se duce direct în plata pensiilor speciale, sinecurilor de partid şi a datoriilor companiilor de stat”, explică Florin Cîţu. El afirmă că ratingul este plătit de România. „De aceea S&P a acceptat contestaţia şi să amâne 2 săptămâni anunţul despre perspectivă. Dar şi contestaţia se plăteşte”, afirmă senatorul liberal.

De asemenea, el susţine că dacă S&P schimbă perspectiva la negativ, următorul pas este scăderea ratingului. „Ce nu spune Dragnea şi nici slugile lui. Dacă S&P schimbă acum perspectiva la negativ, următoare mişcare în toamnă este de SCĂDERE a rating-ului. DEZASTRU pentru România. (…) În acest moment rating-ul României, de la toate agenţiile de rating, este cu un nivel peste cel de JUNK Bonds. Adică suntem exact la limita de jos a nivelului care recomandă şi nu prea să se investească în astfel de ţări. JUNK bonds, după cum le spune şi numele sunt gunoi. Trecerea României, din nou, în categoria JUNK ar însemna DEZASTRU. Categoria JUNK înseamnă ţări cu probabilitate MARE de a nu plăţi datoriile în caz de faliment. Mai mut, investitorilor li se recomanda să EVITE ţări din categoria JUNK. Această este problemă reală a lui Dragnea. România se află la câteva luni de fi eliminată de pe pieţele de împrumut, local şi internaţional”, scrie Cîţu, adăugand că „implicaţiile sunt imediate şi îngrozitoare pentru români”.

El arată că dobânzile la care se împrumută România vor creşte peste 7%, „dar doar dacă găsim pe cineva să cumpere aceste obligaţiuni”. „Băncile care investesc în obligaţiuni de tip JUNK trebuie să pună deoparte mai mult capital de risc. Adică le costă mai mult. Dacă mai adăugăm şi taxele, este clar că băncile vor evita România. Cu dobânzi mai mari deficitul o să fie aproape imposibil de acoperit din împrumuturi. Guvernul va continuă să crească taxele, aşa cum face de doi ani, sau va tăia din cheltuieli. Este un guvern socialist înţesat de infractori. Nu va tăia cheltuielile, va continua să crească taxele”, prognozează liberalul. Dezechilibrele despre care vorbeşte S&P nu pot fi remediate într-o perioadă aşa scurtă, argumentează el. În opinia sa, în următoarele luni nu se vor face investiţii, nu se vor face autostrăzi, pensiile şi salariile se vor plăţi din împrumuturi cu dobânzi din ce în ce mai mari, urmeaza şi alte taxe, iar inflaţia creşte. „România este în CRIZĂ. Până la sfârşitul anului ajungem la rating JUNK. Iar pentru asta responsabili sunt Dragnea, Valcov, Teodorovicii, ideologii de partid plătiţi cu sinecuri, funcţionării care susţin prin falsificarea datelor golăniile miniştrilor şi restul grupului infracţional organizat PSDĂALDE”, conchide Florin Cîţu.

Adrian Năstase este de acord cu repatrierea aurului BNR de la Londra

Fostul premier Adrian Năstase a afirmat că, deşi e posibil ca iniţiativa lui Liviu Dragnea de repatriere a 95% din aurul depozitat de România în străinătate să fie lansată pentru a schimba agenda dezbaterilor publice legate de candidatura Laurei Codruţa Kovesi la şefia Parchetului UE, ideea este „de bun simţ”.

 „Când am citit iniţiativa legislativă a lui Liviu Dragnea şi a lui Şerban Nicolae, mi-am spus, imediat, <De ce nu?>. În definitiv, România nu mai este în situaţia de la sfârşitul anilor ’90. În plus, Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, unele evoluţii recente ne arată că, în anumite situaţii, pentru diverse motive, mai întemeiate sau nu, unele rezerve pot fi sechestrate. În perioadă comunistă, era la modă sechestrarea unor nave româneşti pentru datorii ale unor întreprinderi de stat – considerate datorii ale statului. E adevărat, au mai plecat rezerve de aur din România la Londra. Dar asta s-a întâmplat în timpul razbuiului când tezaurul polonez a fost evacuat, cu sprijinul României, în Marea Britanie”, a scris Adrian Năstase duminică, pe blogul personal. Fostul premier a adăugat că este posibil ca iniţativa social-democraţilor să fi fost lansată pentru a schimba agenda publică, în contextul candidaturii Laurei Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European, însă proiectul este unul „bun simţ”. „Unii spun că această iniţiativă a fost lansată pentru a schimba agenda dezbaterilor publice – în condiţiile în care, la Parlamentul European, obiecţiile referitoare la numirea, că procuror-şef european, a Laurei Codruţa Kovesi nu avuseseră succes. Posibil… Rămâne însă chestiunea de principiu – ideea repatrierii aurului BNR – care mi se pare de bun simţ. Cu atât mai mult cu cât nimeni nu a solicitat că aurul de la Moscova să fie «repatriat» la Londra, ci la Bucureşti! P.S. Poate că primăvară va reduce încrâncenarea şi ne va aduce mai multă înţelepciune…”, a conchis Năstase.

Osanale de la PSD de ziua lui Ion Iliescu, ”artizanul” mineriadelor

ziua lui ion iliescu

Partidul Social Democrat îi urează ”La mulţi ani” preşedintelui fondator al formaţiunii, Ion Iliescu, care împlineşte duminică 89 de ani.

„Astăzi îl celebrăm pe părintele fondator al Partidului Social Democrat, promotorul valorilor social-democraţiei române moderne şi poate singurul preşedinte cu adevărat echilibrat şi solidar cu dezideratul bunăstării României. La mulţi ani celui pe care Adrian Năstase l-a numit ‘înţeleptul politicii româneşti’! La mulţi ani, Ion Iliescu!”, este mesajul postat pe pagina de socializare a formaţiunii.

Ion Iliescu a fost din decembrie 1989 liderul FSN, transformat ulterior în PDSR şi PSD. El a condus statul român ca preşedinte al CFSN şi CPUN până la alegerile din mai 1990, când a fost ales preşedinte al României. Ulterior, el a mai avut două mandate de preşedinte ales al ţării, între 1992-1996 şi 2000-2004. Între 1996-2000 şi 2004-2008 a fost senator din partea PDSR/PSD. În timpul mandatului său de președinte al României au avut loc mai multe mineriade, culminând cu cea din 13-15 iunie 1990.

Ministerul Dezvoltării a publicat proiectul de ordonanță anti Uber

ordonanța anti uber

Ministerul Dezvoltării vrea ca toţi şoferii care fac transport de persoane sau de marfă fără a deţine autorizaţie să fie amendaţi de câte ori sunt prinşi și a publicat unproiect pentru ordonanța anti Uber.

„Este dificil ca organele de control să probeze caracterul repetitiv al faptei, astfel încât să poată aplica sancţiunea”, argumentează iniţiatorii.

În forma actuală, articolul 55, pct. 3, lit h) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere prevede că este considerată contravenţie  şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei efectuarea, în mod repetat, de transport public, contra cost, de persoane, cu un autoturism sau de mărfuri cu un autovehicul, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă valabilă.

Necesitatea unui astfel de act normativ este justificată de Ministerul Dezvoltării prin  creşterea activităţilor de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale, cu caracter de fenomen permanent;  amploarea maximă a imposibilităţii sancţionării faptelor de piraterie în transportul de persoane în regim de taximetrie, întrucât, caracterul repetitiv al faptei contravenţionale este ambiguu şi imposibil de măsurat.

Alte motive invocate pentru ordonanța anti Uber sunt: activitatea de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale determină consecinţe negative asupra strategiilor autorităţilor administraţiei publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ asupra mediului înconjurător din cauza creşterii poluării; impactul negativ asupra mediului concurenţial normal al activităţii operatorilor care sunt autorizaţi să presteze serviciul de taximetrie, având în vedere numărul limitat al autorizaţiilor care se eliberează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale; imposibilitatea ca agenţii depoliţie să demonstreze caracterul repetitiv al faptei. În România, există peste 2,5 milioane de utilizatori ale aplicaţiilor de mobilitate urbană, iar 80% dintre aceştia consideră că găsirea unei maşini ar fi mult îngreunată dacă aplicaţiile nu ar mai exista, potrivit unui studiu efectuat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES).

Dosarul HĂRĂU vs. ANI, la Înalta Curte de Casație și Justiție

Cauza se află în procedură de filtru, iar primul termen de judecată urmează să fie alocat ulterior.

ANI a constatat în luna mai 2018 că senatorul PNL Eleonora Carmen Hărău s-a aflat în incompatibilitate în perioada decembrie 2012 – decembrie 2016 și 21 decembrie 2016 – 5 mai 2017.

Eleonora Carmen Hărău (PNL) este al treilea parlamentar de Hunedoara care intră în conflict de Agenția Națională de Integritate. Senatorul Cornel Cristian Resmeriță (PSD) a fost obligat, după ce a pierdut procesul cu ANI, să plătească timp de 3 luni 10 la sută din îndemnizație pentru că și-a angajat pentru o perioadă fratele la biroul său parlamentar. Resmeriță a pierdut și pe fond și în urma contestației. Și deputatul Laurențiu Nistor (PSD) a avut câștig de cauză pe fond, în procesul cu ANI, dar a pierdut la Înalta Curte de Casație și Justiție. Nistor și-a angajat fiica și ginerele la biroul său parlamentar.

În luna mai 2018, Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că „HĂRĂU ELEONORA-CARMEN s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 21 decembrie 2016, întrucât a deținut simultan calitatea de deputat și funcția de cenzor supleant la Ameritech SA. De asemenea, HĂRĂU ELEONORA-CARMEN s-a aflat în incompatibilitate și în perioada 21 decembrie 2016 – 05 mai 2017, întrucât a deținut simultan calitatea de senator și funcția de cenzor supleant la aceeași societate comercială.

Întrucât persoana evaluată nu a menționat în declarațiile de interese depuse în calitate de deputat și de senator funcția de cenzor supleant la Ameritech SA, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de dispozițiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Potrivit dispozițiilor art. 82, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 161/2003, „Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu: […] cenzor la societățile comerciale […]”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară si se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Hărău s-a adresat Curții de Apel București, care, pe fond, a admis cererea:

„Anulează raportul de evaluare nr. 17105/G/II/17.05.2018. Cu recurs, în 15 zile de la comunicare, ce se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată azi, 03.12.2018, în condiţiile art. 402 rap. la art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei”. ANI a făcut recurs. Dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cauza se află în procedură de filtru, iar primul termen de judecată urmează să fie alocat ulterior.

Sursa Hunedoaralibera.ro

Liberalii lui Marius Bodea au votat impotriva mamelor si a copiilor abuzati din Iasi!

Ce oameni fara suflet reprezinta PNL-ul la Iasi! Liberalii lui Marius Bodea au dovedit inca o data, in sedinta de Consiliu Local de astazi, ca nu mai au niciun Dumnezeu si au votat impotriva unui proiect de care ar urma sa beneficieze mamelor si a copiilor abuzati din Iasi! Pe ordinea de zi a sedintei de astazi, la punctul 29, exista un proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Iasi, pentru zona construita protejata, strada Codrescu, nr. 6, numar cadastral 153094, intocmit in vederea construirii unei case de tip familial, amenajare incinta, persoana juridica. Acest proiect este al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, iar astfel de proiecte nu sunt detaliate, pentru ca locatiile destinate mamelor cu copii, abuzate din Iasi, sunt tinute la secret! 

Doua probleme sunt extrem de grave aici! Pe de o parte, consilierii locali ai PNL asculta orbeste de liderul lor, Marius Bodea, si nu pot decide de unii singuri care sunt proiectele pe care sa le voteze. Chiar nu au discernamantul necesar sa aleaga daca un proiect este bun sau nu? Si mai grav este faptul ca acesti oameni, platiti din bani publici, voteaza impotriva mamelor si a copiilor abuzati din Iasi?  Pana la urma, proiectul a trecut de plenul CL, datorita votului dat de consilierii locali ai PSD, ALDE si PMP! Dupa parerea lui Marius Bodea, probabil ca toate mamele abuzate din Iasi ar trebui sa doarma pe strazi!

Iata cine instruieste viitori demnitari ai tarii. Deputatul Marius Bodea a ajuns sa minta pana si tinerii aspiranti in politica
Deputatul liberal ar trebui sa iasa in fata iesenilor sa le explice de ce a dat ordin ca reprezentantii PNL din CL sa voteze impotriva mamelor abuzate din Iasi! Normal ar fi ca el sa-si dea demisia de onoare, dar nu poate fi vorba de onoare in cazul lui Bodea.
De altfel, nu este pentru prima data cand liberalii voteaza impotriva proiectelor importante ale comunitatii. Aceiasi consilieri liberali ai opozitiei au votat impotriva unui Plan Urbanistic Zonal pentru construirea caminului studentesc din zona Titu Maiorescu, apartinand Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), reabilitarea caminelor C6, C7 si C8 din aceeasi zona, dar si construirea unui camin pentru Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” (UNAGE) in zona Codrescu si a unui camin apartinand Universitatii Tehnice (TUIASI) „Gheorghe Asachi”, in zona bulevardului Mangeron. Dupa ce ca sunt impotriva studentilor, iata ca acum liberalii sunt si impotriva mamelor abuzate!

Surse Bzi.ro

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
7.2 ° C
7.8 °
6 °
85 %
2.2kmh
0 %
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
8 °

Ultimul articol

Primarul din Mangalia, trimis în judecată în stare de arest preventiv

Cristian Radu, primar în Mangalia, în prezent suspendat din funcție, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru o serie de...

CJ Constanța, fără președinte; Florin Mitroi a demisionat din funcție

Decizie surprinzătoare a președintelui Consiliului Județean (CJ) Constanța, care ieri și-a anunțat demisia din funcție. Într-un comunicat de presă, Florin Mitroi a explicat că renunță...

USR, noi propuneri de miniștri: Radu Miruță la Apărare, Irineu Darău la Economie

Guvernul Bolojan s-ar putea „înnoi” cu doi miniștri. Mai exact cu unul, dat fiind că propunerea USR, formațiunea căreia îi revin portofoliile în discuție,...