5.9 C
București
luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1295

Liviu Dragnea: dacă judecătorii rezistă presiunilor inimaginabile, voi fi achitat

dragnea la spital liviu dragnea aprozare
Foto: Facebook

Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că judecătorii care urmează să se pronunţe în dosarul său sunt supuşi unor presiuni inimaginabile, iar dacă aceştia rezistă presiunilor, cu siguranţă va fi achitat.

„Presiunile sunt inimaginabile pe marginea acestui proces. (…) Dacă judecătorii din complet vor rezista la presiuni, nu poate să fie decât achitare, pentru că sunt complet nevinovat. Nu există absolut nicio probă care să mă incrimineze”, a afirmat Dragnea joi seara la Antena 3.

Liderul PSD a mai spus că primul complet, care l-a condamnat în prima instanţă, „nu există oficial”. „Am vorbit cu avocaţii: primul complet care m-a condamnat nu există oficial. Orice complet trebuie să aibă în spate o hotărâre a Colegiului de conducere, care se publică în Monitorul Oficial. Aia nu există, adică a plecat o doamnă judecătoare din complet, a venit un domn judecător care, sigur, a şi susţinut condamnarea, nu a fost numit aleatoriu, nici nu există o hotărâre în care să apară acest nume”, a afirmat Dragnea.

„Sunt complet nevinovat, nu mai vorbesc că e o speţă ruşinoasă. Dacă judecătorii sunt lăsaţi liberi, o să fiu achitat, dacă nu rezistă la presiuni, Dumnezeu cu mila”, a declarat de asemenea liderul PSD. ÎCCJ a amânat pentru 27 mai pronunţarea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu, fiind condamnat în primă instanţă la trei ani şi şase luni de închisoare. DNA a cerut, însă o pedeapsă mai mare, orientată spre medie, în Dosarul Bombonica.

Rectorul și prorectorul Academiei de Poliție, sub control judiciar în dosarul privind amenințarea Emiliei Șercan

emilia sercan amenintare
DNA

Procurorii DNA i-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile pe rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza sub acuzaţia de instigare la şantaj, în dosarul privind ameninţarea jurnalistei Emilia Şercan.

Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Iacob Adrian, rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi Petrică-Mihail Marcoci, prorectorul Academiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.

„La sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpaţii Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliţie, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională. Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări”, se arată într-un comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit procurorilor, la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, rectorul şi prorectorul Academiei i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, „profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, relaţia personală care se dezvoltase între ei şi recunoştinţa acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar”, să trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan pentru a o determina să oprească investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Iacob Adrian. „Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuţii pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât şi împreună, în sediul Academiei de Poliţie. Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada martie – aprilie 2019, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea rectorului Academiei de Poliţie, Iacob Adrian, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierelor celor doi ofiţeri superiori, astfel încât pentru aceştia era esenţial ca anchetele jurnalistice să înceteze”, mai arată sursa citată.

Sorina Pintea, vizită fulger la un spital privat

Ministrul Sănătății ar fi la această oră în vizită la un spital privat din Capitală. Jurnaliștii de la Știri pe Surse scriu că Sorina Pintea a „picat” pe nepusă masă la spitalul Sanador din București.

Până acum, ministrul a mers în controale fulger în mai multe unități spitalicești din țară, însă este primul control într-un spital privat.

Președintele UDMR: „Protocolul de colaborare între UDMR și coaliția PSD-ALDE rămâne fără obiect”

Scandalul profanării de morminte a dus în final la ruperea alianței dintre UDMR și coaliția PSD-ALDE. După ce autoritățile au demarat o anchetă, în cadrul căreia a fost dus la audieri inclusiv viceprimarul din Sânmartin. În acest context, liderii UDMR au anunțat public că ies din alianță.

În această dimineață, Poliția din Bacău a efectuat percheziții la domiciliul viceprimarului din Sânmartin și la Primăria Sânmartin. Viceprimarul LÁSZLÓ Antal a fost dus pentru audieri la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, în condițiile în care nu a fost nimeni tras la răspundere până acum pentru distrugerea și profanarea mormintelor soldaților maghiari din cimitirul din Valea Uzului, respectiv pentru incitare la ură interetnică. La fel, autoritățile nu s-au sesizat din oficiu nici în legătură cu abuzul primarului din Dărmănești, care a contribuit la escaladarea evenimentelor.

Contextul juridic este extrem de clar: executarea lucrărilor de construcții ilegale pe mormintele ostașilor căzuți în Valea Uzului întrunește elementele infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută în art. 383 a Codului Penal, iar acțiunile de provocare ulterioare reprezintă incitarea la ură și discriminare conform art. 369 al Codul Penal. Crucile din beton construite de administrația locală Dărmănești fără autorizație, din bani publici și pe suprafața altei localități, sunt un abuz în serviciu flagrant.

În pofida solicitării noastre ferme, Guvernul nu a întreprins măsurile necesare pentru a preveni agravarea situației, deși acest lucru este datoria autorităților și a coaliției PSD-ALDE. Guvernul trebuie să oprească practicarea dublei măsuri de către organele și instituțiile publice implicate, care tratează în mod repetat etnicii maghiari din Transilvania ca cetățeni de rangul doi.

Considerăm atitudinea Guvernului ca fiind inacceptabilă atât din punct de vedere etnic, moral, cât și politic.

Solicităm Guvernului să înlăture construcțiile amplasate ilegal în cimitirul din Valea Uzului și să demareze cercetările din oficiu privind abuzurile primarului din Dărmănești și ale celorlalți autori care au contribuit la escaladarea tensiunilor.

Luând toate acestea în considerare, începând de astăzi UDMR nu va susține nici o inițiativă sau măsură a Guvernului. Până la soluționarea situației cimitirului din Valea Uzului, protocolul de colaborare între UDMR și coaliția PSD-ALDE rămâne fără obiect”, se arată într-un comunicat de presă.

Premierul Viorica Dăncilă anunță măsuri pentru medicii de familie: O comună, o ambulanță

Guvernul a venit astăzi cu o serie de precizări legate de sprijinirea sistemului medical, premierul anunțând că vor fi inițiate o serie de programe de ajutor financiar. Unul dintre acestea, „O comună, o ambulanță”, prin care medicii de familie vor primi finanțare de până la 200.000 de euro pentru achiziționarea și dotarea unei ambulanțe pentru urgențe.

Banii pot fi folosiți atât pentru achiziția și dotarea ambulanțelor, cât și pentru cheltuieli de întreținere, plata salariilor și pentru dotarea cabinetelor medicale. Programul se va aplica în perioada 2019-2020 și va avea un buget total de 2,5 miliarde lei. Pentru a veni în sprijinul asistenței medicale comunitare, adoptăm astăzi reglementări detaliate privind organizarea, funcționarea și finanțarea acestei activități. Este important să asigurăm furnizarea acestor servicii în mod integrat, cu cele de asistență socială și prevenire a abandonului școlar. Astfel, oferim accesul la servicii sociale unui număr mai mare de persoane vulnerabile din comunitățile rurale sărace. În plus, România va putea beneficia de oportunitățile de finanțare din fondurile europene, în valoare de 355 milioane de euro”, se arată într-un comunicat de presă, unde sunt detaliate și alte măsuri.

Liviu Dragnea: sub nicio formă PSD nu va iniția și nu va vota suspendarea lui Klaus Iohannis

tudorel toader ordonante
Liviu Dragnea / Foto: Facebook

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susține că „sub nicio formă” PSD nu va iniţia şi nu va vota suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Liviu Dragnea a fost întrebat miercuri seară, la România TV, dacă va anunţa suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

 „Eu nu am auzit prostia asta. Dar de ce să-l mai suspendăm pe Iohannis, că în câteva luni îl dăm jos de la Cotroceni şi s-a închis subiectul. Eu vă spun că Iohannis va pleca. Iohannis nu va mai fi preşedinte în următorul mandat, România va scăpa de omul ăsta”, a afirmat Liviu Dragnea. Întrebat dacă nu se pune problema suspendării nici în cazul în care preşedintele va refuza numirea de miniştri, Dragnea a spus: ”Sub nicio formă PSD-ul nu va iniţia şi nu va vota suspendarea lui Iohannis. Ceea ce a făcut Rareş Bogdan în seara asta arată disperarea lor. Ei vor să anunţe lucrul ăsta, vezi Doamne, să mai creeze o emoţie negativă pentru duminică. Să vină lumea la vot să-l apere pe Iohannis. Nu-i facem nimic, îl lăsăm acolo să se umple de ridicol total până la alegerile prezidenţiale”.

George Maior nu va veni la audierile de la Secția Specială. Spune că e bolnav

Fostul director al SRI George Maior a transmis, prin Ministerul Afacerilor Externe, Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) că nu se va putea prezenta la audierea de joi, din motive medicale.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că fostul director al SRI George Maior, actualmente ambasadorul României la Washington, a transmis, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) că nu se va putea prezenta la audierea de joi.

El a fost citat de către procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ) pentru joi, 23 mai, în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruţa Kovesi are calitatea de inculpat. În acest dosar, au fost audiaţi deja fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii Florian Coldea, ambii în calitate de martor.

Florian Coldea a declarat, după aproape patru ore de audieri, că nu a luat la cunoştinţă de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracţiune şi că poate ar trebui investigaţi cei care nu au făcut nimic pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, din Indonezia, în 2011. „Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm şi consider că era important să discutăm despre toţi cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în ţara noastră, toţi cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, aşa cum a făcut-o Serviciul Român de Informaţii, pentru a contribui, prin posibilităţile pe care le are, la efectuarea unui act de justiţie pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON”, a declarat Coldea.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, Laura Codruţa Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă. Pe 28 martie, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de anchetă a magistraţilor, însă măsura a fost contestată în instanţă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.

Procesul fraților Gărdean pentru mită la Elena Udrea a încetat definitiv. Faptele s-au prescris

Procesul fraţilor Adrian şi Miron Gărdean, judecaţi pentru mită la Elena Udrea, într-un dosar disjuns din „Gala Bute”, a încetat definitiv.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins miercuri apelurile declarate de DNA şi de fraţii Adrian Gărdean şi Miron Dorel Gărdean împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Hunedoara în dosarul disjuns din cel cunoscut sub numele „Gala Bute”, în care fraţii Gărdean au fost acuzaţi de dare de mită la Elena Udrea. Astfel, procesul a încetat definitiv, potrivit soluţiei publicate de instanţa din Alba Iulia.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, magistraţii Tribunalului Hunedoara au constatat implinirea termenului de prescripţie a răspunderii şi au încetat procesul. Decizia a fost atacată cu apel de procurorii anticorupţie şi de fraţii Gărdean, la Curtea de Apel Alba Iulia. „Respinge ca nefondate apelurile declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inculpaţii Gărdean Adrian şi Gărdean Miron Dorel împotriva sentinţei penale nr. 227/2018 pronunţată de Tribunalul Hunedoara (…) obligă pe fiecare inculpat apelant să plătească statului suma de câte 150 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel (…) celelalte cheltuieli judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în soluţia pe scurt, pronnunţată în şedinţa de miercuri, 22 mai.

Conform DNA, în cursul anului 2010, Elena Udrea ar fi primit în mod indirect, prin intermediul lui Ştefan Lungu, foloase materiale de la Adrian Gărdean şi Miron Gărdean, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de S.C. Termogaz Company S.A. cu mai multe unităţi administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România”.

„La datele de 24.08.2010 şi 20.12.2010, mituitorii au dispus transferul sumei totale de 695.367,06 lei în patrimoniul unei societăţi controlate de inculpatul Lungu Ştefan, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziţie. Suma menţionată reprezintă 10% din valoarea plăţilor efectuate de minister către UAT Cavnic şi UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de S.C. Termogaz Company S.A. Din probele cauzei a rezultat că Udrea Elena Gabriela cunoştea împrejurările esenţiale referitoare la remiterea sumelor de bani, iar Lungu Ştefan a folosit o parte din banii astfel obţinuţi, la cererea ministrului, pentru plata unor servicii de publicitate şi de monitorizare a mediului online de care au beneficiat inculpata şi organizaţia Bucureşti a unui partid”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

Iohannis: „Dreptul la vot este al vostru și pe 26 mai puterea este la voi”

iohannis referendum
Foto: presidency.ro

Președintele țării a susținut astăzi o conferință de presă legată de tema Referendumului pe Justiție. Klaus Iohannis nu a vrut să avanseze o ipoteză a acțunilor care se vor întreprinse dacă nu va fi validat Referendumul : „Cred că Referendumul va fi validat”, a spus acesta. Iohannis și-a arătat convingerea că alegerile europarlamentare vor schimba situația în țară.

Nu irosiți dreptul la vot. Mergeți și votați, nu vă poate lua nimeni acest drept. Dreptul la vot este al vostru și pe 26 mai puterea este la voi. Mergeți și decideți. Nu lăsați pe alții, nu lasați PSD să decidă în locul vostru”, a spus Iohannis.

Acesta a fost întrebat și despre anunțul lui Liviu Dragnea, potrivit căruia va anunța duminică seară dacă va candida sau nu pentru un mandat de președinte al țării. Klaus Iohannis a lăsat să se înțeleagă că Dragnea va amâna momentul, însă a fost tranșant: „Atât mai lipsește. Ca un infractor condamnat pentru fraudă la Referendum să candideze la președinție”.

Poliția Română despre furturile din bancomate: „Sunt mai multe grupuri infracționale care au comis aceste fapte”

bancomat distrus
Foto: Facebook

Poliția Română a venit cu câteva precizări legate de furturile din bancomate din ultima perioadă. IGPR arată într-un comunicat de presă că sunt mai multe grupuri specializate în astfel de infracțiuni, dar că „nu a rezultat folosirea substanței cunoscute cu denumirea de TATP (Triacetonă-Triperoxid) – ,,Mama lui Satan” în cazurile înregistrate în România”.

Primul caz de acest gen, în România, s-a înregistrat în luna octombrie 2018, iar de atunci și până în prezent, la nivel național au fost înregistrate, în total, 6 cazuri de distrugere și tentativă de furt calificat și 3 cazuri de distrugere și furt calificat. Acest mod de operare este unul importat din alte state ale Uniunii Europene, unde au fost comise fapte de acest gen, în ultimii ani.

Din datele existente, a reieșit faptul că, în comiterea unor astfel de infracțiuni în statele europene sunt implicați și cetățeni români, întrucât autoritățile din aceste state au probat activitatea infracțională a unor grupuri de români (ex. – Austria și Spania).

În cazurile înregistrate în România, polițiștii desfășoară cercetări, în cadrul unor dosare penale, sub supravegherea procurorilor de caz și cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române. De asemenea, în instrumentarea cazurilor, se cooperează, la nivel european, cu Europol și au avut loc mai multe întâlniri de lucru cu autoritățile din Spania, Italia, Franța, Germania și Austria, în cadrul cărora s-a realizat un schimb de bune practici.

Precizăm faptul că, în cadrul activităților desfășurate pentru documentarea cazurilor din Timiș ( distrugere și tentativă de furt) și Arad ( distrugere și furt), a fost probată activitatea infracțională a unei grupări infracționale, iar membrii acestei grupări au fost deja reținuți și ulterior arestați preventiv, iar la acest moment sunt trimiși în judecată. Totodată, din cercetări s-a stabilit că sunt mai multe grupuri infracționale care au comis aceste fapte, iar la acest moment, se desfășoară activități pentru documentarea activității infracționale a acestora”, se arată într-un comunicat de presă.

Șerban Nicolae anunță că va boicota Referendumul propus de Iohannis

Senatorul PSD Șerban Nicolae a anunțat public ce va face în 26 mai: va merge la vot, însă nu va pune ștampila și pe buletinul pentru Referendum. Social democratul a detaliat toate acestea într-o postare pe Facebook.

Voi merge la secția de votare și, la intrare, voi da actul de identitate, pentru validarea dreptului de vot. Voi lua doar buletinul de vot pentru Parlamentul European și voi semna pentru prezență în lista corespunzătoare. Voi refuza buletinele de vot pentru falsul referendum și mă voi asigura că în listele de prezență, în dreptul numelui meu, în căsuța corespunzătoare semnăturii este trasă o linie. Voi vota pentru Parlamentul European și voi părăsi secția de votare.

Subliniez!
Pe 26 mai, voi refuza buletinele de vot pentru falsul referendum și mă voi asigura că în căsuțele corespunzătoare semnăturii mele se trage o linie! Nu sunt complice la fals și uz de fals! Domnule Iohannis, domnule Cioloș și diverși alții, puțini și penibili, nu insistați cu această înșelăciune. Eu nu sunt de acord că pot fi grațiați criminalii, pedofilii, violatorii, tâlharii, hoții, trădătorii, traficanții de persoane sau de droguri! Pe 26 mai 2019 nu e niciun referendum. Doar o mare batjocură, pe bani publici! Mai mult de 320.000 de euro…
”, se arată în postare.

Curtea de Apel Cluj a respins cererea de revocare din funcție a Liei Savonea

Judecătorii Curţii de Apel Cluj, reuniţi marţi, au au respins cererea privind revocarea din funcţie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea.

”Azi, 21 mai 2019, la sediul Curţii de Apel Cluj s-a întrunit Adunarea Generală a Judecătorilor, la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor Curţii de Apel Cluj, pentru discutarea iniţierii procedurii de revocare a doamnei judecător Lia Savonea din funcţia de membru ales în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Solicitarea a fost respinsă, întrucât nu a fost întrunită majoritatea cerută de lege”, a transmis Curtea de Apel Cluj, printr-un comunicat de presă. Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Braşov a iniţiat, pe 25 februarie, procedura de revocare din funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii a Liei Savonea, preşedintele CSM, pentru că ar fi iniţiat, la data de 29 ianuarie, modificarea Legii nr.303/2004 şi a Legii nr. 304/2004, în lipsa unei hotărâri a Plenului CSM.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer acoperit de nori
5.9 ° C
6.6 °
5.5 °
83 %
1kmh
100 %
lun
7 °
mar
7 °
mie
7 °
J
3 °
vin
-1 °

Ultimul articol

Acordul UE–Mercosur este expresia cea mai concretă a eșecului de guvernare și pare că...

În ultimii ani, Uniunea Europeană a construit un discurs public obsesiv despre siguranță alimentară, sănătate publică și protecția consumatorului. În paralel, aceiași decidenți au...

Cristian Popescu Piedone, un actor-cheie în noua ecuație administrativă a Capitalei

Un moment de tranziție pentru administrația Bucureștiului Depunerea jurământului de către Ciprian Ciucu în funcția de primar general al Capitalei marchează începutul unei etape administrative...

Ludovic Orban se întoarce „acasă” și anunță că Forța Dreptei urmează a fuziona cu...

După o lipsă de câțiva ani din PNL, partid pe care l-a și condus, Ludovic Orban ar putea renunța la partidul pe care l-a...