4.1 C
București
marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1249

Fotbalist din Călărași, arestat pentru pornografie infantilă, proxenetism, viol și șantaj. Tânărul a abuzat o minoră și a obligat-o să „producă” bani pentru el, sub amenințarea unor imagini compromițătoare

Foto: DIICOT

Un fotbalist legitimat la A.F.C. Progresul Fundulea este în arest pentru 30 de zile, fiind acuzat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași de pornografie infantilă, proxenetism, în formă agravantă, șantaj, în formă continuată și viol, în formă continuată. Deși are doar 18 ani, infracțiunile descrise de procurori sunt greu de imaginat. Probele strânse până acum de anchetatori au convins instanța, care a emis mandatul de arestare preventivă, soluție care a fost deja contestată de fotbalist.

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ – DIICOT Biroul Teritorial Călăraşi şi dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile începând cu data de 27.11.2019 şi până la data de 26.12.2019 inclusiv, a inculpatului Pigulin Gheorghe Cristian cercetat pentru: „pornografie infantilă prin intermediul unui sistem informatic”, „şantaj”, „viol”, „proxenetism”. Respinge cererea de luare, faţă de inculpat, a măsurii arestului la domiciliu”, se arată în încheierea Tribunalului Covasna.

Însă procurorii spun că tânărul fotbalist nu a acționat singur. „În cursul anului 2017, inculpatul P.G.C., în vârstă de 18 de ani, împreună cu o altă persoană, au produs un material pornografic ce înfățișa o persoană vătămată minoră, în vârstă de 16 ani, în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, material pe care ulterior l-a răspândit în mediul din care victima făcea parte.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, în perioada anilor 2017 – 2019, inculpatul P.G.C., profitând de starea de vulnerabilitate psihică în care se afla victima minoră (aceasta a avut o tentativă de suicid și a suferit mai multe internări în spitale de specialitate), a constrâns-o să întrețină cu acesta mai multe raporturi sexuale.

De asemenea s-a stabilit faptul că, începând din vara anului 2019, inculpatul a determinat-o pe victima minoră, prin aceleași metode de șantaj și de constrângere, să întrețină acte sexuale cu diferite persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase materiale.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate mai multe sisteme informatice, medii electronice de stocare și 8 telefoane mobile”, au precizat procurorii.

Procuror, infractor. Alina Bica a fost dată în urmărire generală după ce a fost condamnată definitiv

Fosta șefă a DIICOT este, oficial, căutată de oamenii legii. Poliția Română a instituit o alertă pe numele acesteia, după ce astăzi condamnarea de 4 ani de închisoare a rămas definitivă. Alina Mihaela Bica este căutată pentru favorizarea făptuitorului – adică a omului de afaceri Ovidiu Tender, anunțul fiind clar: „Se sustrage punerii în aplicare a mandatului de executarea pedepsei închisorii”.

În perioada 2013-2014 Bica Alina Mihaela, în calitate de Procuror Șef Direcție în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a subordonat instituția pe care o conducea interesului a cel puțin două persoane cercetate, în perioada de referință, în dosare penale aflate pe rolul unității de parchet și al instanței de judecată, luând unele măsuri administrative și impunând formularea anumitor concluzii într-un dosar al Tribunalului București – Secția I Penală, în scopul ajutării acestora, prin obținerea unei soluții cât mai avantajoase pentru acestea”, se arată pe site-ul Poliției Române.

Detalii înfiorătoare în „dosarul Caracal”. Tânăra ucisă de Gheorghe Dincă a fost violată și de un al doilea individ

Procurorii DIICOT – Structura Centrală au reţinut un bărbat de 46 de ani, bărbat care are legătură cu „dosarul Caracal”, în cadrul căruia se anchetează dispariția unei tinere. Procurorii spun că acesta este acuzat de viol în formă agravată și că se afla în atenția DIICOT încă de la începutul preluării cauzei la structura centrală. Anchetatorii resping însă în continuare ideea unei rețele de trafic de persoane.

La data de 14.04.2019, în jurul orelor 12.00, după ce inculpatul DINCĂ GHEORGHE a răpit-o, prin constrângerea cu acte de violenţă, pe victima MELENCU MIHAELA LUIZA, ce aştepta „la ocazie” pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, a transportat-o la domiciliul său, în scopul exploatării sexuale în interes personal şi în aceste împrejurări a fost surprins de către inculpatul reţinut astăzi. Acesta a ajuns inopinat în curtea imobilului, unde a observat victima sechestrată în autoturism.

Inculpatul făcea parte din anturajul inculpatului DINCĂ GHEORGHE şi era folosit de către acesta, ocazional, la diverse munci în gospodărie. La explicațiile oferite de către inculpatul DINCĂ GHEORGHE în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu MELENCU MIHAELA LUIZA.

În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a fost de acord. Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul DINCĂ GHEORGHE, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate.

Bărbatul reţinut astăzi, autor al infracțiunii de viol în formă agravată, este o persoana fără ocupație, fără pregătire, fără venituri şi fără un domiciliu stabil. Este necăsătorit, nu are copii şi este cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice. Nu este cunoscut cu antecedente penale şi nu există nici o conexiune între inculpat şi vreun grup de criminalitate organizată investigat de către DIICOT.

Până în acest moment, nu există nici un indiciu ori probă din care să rezulte că ar fi avut vreo formă de participație la comiterea infracţiunilor reținute deja în sarcina inculpatului DINCĂ GHEORGHE. Inculpatul reținut astăzi nu este complice, instigator sau co-autor la săvârşirea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de GHEORGHE DINCĂ.

Inculpatul va fi prezentat instanței de judecată, procurorii DIICOT urmând să solicite emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia. Procurorii DIICOT nu au ignorat nici o ipoteză de anchetă, au fost verificate toate variantele de lucru, iar la acest moment, sunt în măsură sa vă aduc la cunoştință, finalizarea dosarului până la sfârșitul acestui an”, se arată într-o declarație a DIICOT.

Federația Europeană de Handbal, anunț privind dopingul de la Corona Brașov!

Dopajul în masă, de la echipa feminină de handbal Corona Brașov a inceput să aducă friguri printre cei care conduc destinele grupării. Nu sunt friguri din pricina temperaturilor scăzute de la munte, sunt mai degrabă frisoane, pe care oficialii de sub Tâmpa le resimt, când se gândesc la sancțiunile ce urmează să cadă asupra echipei. În zilele următoare se va hotărâ destinul Coronei – visul European se poate frânge, fără să mai atingă primăvara din Cupa EHF, iar pe plan intern Federația noastră este ocupată acum cu Mondialul din Japonia, după care își va spune și ea cuvântul.

Forul European (EHF) a postat deja informații privind Brașovul, semn că nimic nu este la voia întâmplării, mai ales când este vorba de dopaj, fie și prin aceste proceduri de manipulare intravenoasă a sângelui, care nu sunt agreeate de Agenția Mondială Antidoping. Și comunicatul EHF sună cam așa: ” Federația Europeană de Handbal este la curent cu investigația actuală a Agenției Naționale românești de Dopaj, cu privire la trei jucătoare de la echipa feminină de handbal CSM Corona Brașov, respectiv Daciana Hosu, Cristina Laslo și Bianca Maria Bazaliu.

Deoarece sportivele în cauză au participat la jocurile din cadrul Cupei EHF, calificându-se în faza grupelor a acestei competiții continentale, Federația Europeană se declară interesată de investigațiile ce se desfășoară în aceste zile, de finalitatea lor. ”Am stabilit o legătură directă cu Agenția Antidoping din România, care face aceste cercetări, și așteptăm cât mai grabnic informații suplimentare despre această anchetă. Vom lua o hotărâre definitivă după ce vom avea toate datele acestui eveniment”, se arată în comunicatul de pe site-ul EHF.

Din păcate, pentru echipa brașoveană, dar din fericire pentru Agenția Antidoping din România, actele de dopaj din handbalul românesc au fost surprinse chiar în perioada în care Forul Mondial Antidoping (WADA) a ridicat sancțiunea de suspendare a laboratorului românesc, după ce acesta fusese suspendat pe 29 noiembrie, 2017, din pricina unor grave deficiențe. WADA spune clar că ANAD-ul poate să-și reia toate activitățile sale antidoping, inclusiv analiza probelor de urină și sânge. ”Decizia de a restabili acreditarea WADA, a Laboratorului de la București, s-a bazat pe o recomandare făcută de Grupul de experți de laborator al WADA, care a fost convins că Laboratorul din România și-a abordat cu succes neconformitățile cu Standardul Internațional pentru Laboratoare (ISL). WADA este încântată să confirme că acreditarea Laboratorului de la București a fost restabilită”, a concluzionat directorul general al Agențiai Mondiale Antidoping (AMA), canadianul Olivier Niggli.

Ne așteptăm, așadar, la o cercetare amănunțită și completă a cazului de dopaj de la Brașov, inspectorii ANAD fiind obligați, dar și dornici, să demonstreze forului mondial antidoping că Agenția din România își face treaba cum trebuie și este imparțială. Nu de alta, dar WADA ne monitorizează în continuare, în ciuda faptului că ni s-a ridicat suspendarea, și la orice abatere de la Standardul Internațional pentru Laboratoare (ISL) putem fi pedepsiți din nou, chiar foarte drastic. Așa a pățit Agenția Rusă Antidoping, care a primit un comunicat în acest sens chiar pe 20 noiembrie și care demonstrează forța Grupului de Experți, ce monitorizează aceste laboratoare antidoping.

Și spunem că acest Grup de Experți, care are drept de control al laboratoarelor antidoping din toată lumea, este unul foarte strict – pe 22 noiembrie, 2019, Agenția Rusă Antidoping (RUSADA) a fost declarată neconformă cu Codul Antidoping Mondial. Această decizie a fost luată pe baza rapoartelor emise de WADA și de Grupul de Experți, care spun că datele cerute de la RUSADA nu sunt complete și nici complet autentice. Mai mult, s-a descoperit că în documentația transmisă s-au plantat dovezi fabricate împotriva doctorului Grigory Rodchenko, unul din medicii care a colaborat perfect cu WADA. S-a mai descoperit, de asemenea, că din datele RUSADA s-au eliminat indicii importante care dovedesc că un membru al personalului din Laborator a fost implicat în acoperirea dopajului printre sportivii ruși, în perioada 2014-2015. Recomandarea Grupului de Experți, ca RUSADA să fie declarată neconformă cu standardele, încă patru ani de-acum înainte, se va discuta la întâlnirea membrilor WADA, din 9 decembrie, 2019, de la Paris. Iată ce sancțiuni extinse sunt prevăzute pentru Rusia:

  • Reprezentanții guvernului rus nu pot fi numiți să facă parte și nu pot face parte din comitetele sau oricare alte organe ale vreunui semnatar al Codului (sau al membrilor săi) sau al unei asociații ale semnatarilor
  • De asemenea, acești înalți oficiali guvernamentali nu pot participa la niciunul dintre următoarele evenimente organizate în perioada de patru ani:

        (a) Jocurile Olimpice pentru Tineret (vară și iarnă);

        (b) Jocurile Olimpice și Jocurile Paralimpice (vara și iarna);

        (c) orice alt eveniment organizat de o organizație de evenimente majore;

        (d) orice Campionat Mondial organizat de orice semnatar al Codului

– Rusia nu poate găzdui sau să liciteze să i se acorde dreptul de a găzdui, în timpul sau după perioada de patru ani, ediții ale evenimentelor majore.

– În cazul în care dreptul de a găzdui un eveniment major în perioada de patru ani a fost deja acordat Rusiei, semnatarul trebuie să retragă acest drept și să mute evenimentul în altă țară, cu excepția cazului în care este, practic, imposibil să facă acest lucru.

– Steagul Rusiei nu poate fi arborat la niciun eveniment major, organizat în perioada de patru ani.

– Nici președintele, secretarul general, directorul general și nici un membru al Comitetului executiv / Consiliului de conducere al Comitetului Olimpic rus sau al Comitetului paralimpic rus nu pot participa la vreun eveniment major organizat în perioada de patru ani  

Dăncilă a demisionat de la conducerea PSD. Ciolacu este preşedinte interimar

Viorica Dăncilă a demisionat de la conducerea PSD, iar preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu este preşedinte interimar,. Dăncilă a declarat că a înţeles opinia colegilor şi că este necesară o resetare a partidului. Ea i-a dat cuvântul lui Marcel Ciolacu care a precizat că toată lumea a avut ocazia să îşi spună punctul de vedere, a anunţat că Dăncilă va reveni la conducerea organizaţiei de femei şi a anunţat noua formulă de conducere. Întrebat ce îl recomandă pentru a conduce partidului, Ciolacu a menţionat faptul că este preşedintele Camerei, dar că mai are şi alte calităţi. El a mai spus că perioada în care PSD era condus de un tătuc s-a încheiat,iar acum este condus de o echipă.

Alegeri cu scandal la Colegiul Medicilor Stomatologi. Observatorii, daţi afară la numărarea voturilor

Suspiciuni de fraudă la alegerile de la Colegiul Medicilor Stomatologi din Bucureşti. Responsabilii comisiei electorale au făcut tot posibilul să-i împiedice pe observatorii acreditați să asiste la numărarea voturilor. Mai mult, atunci când au solicitat în scris să asiste la numărătoarea voturilor, observatorii au fost amenințați de oficialii secției condusă de Silviu Petre Stoicescu că vor fi dați afară cu jandarmii.

A ieșit scandal la alegerile pentru conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi București (CMSB), care s-au desfășurat sâmbătă, la sfârșitul săptămânii trecute. Președintele Comisiei electorale a Colegiului, Dr. Silviu Petre Stoicescu, încălcând orice limită a transparenței, i-a tratat pe observatorii acreditați ca pe „musafiri nepoftiți”. Și chiar i-a poftit afară, împiedicându-i să asiste la numărarea voturilor.

Atitudinea lui Stoicescu, unul dintre „dinozaurii” de la CMSB, aflat în funcții de conducere de prea mulți ani, a trezit suspiciuni legitime de tentativă de fraudă.

Scandalul a ajuns și la urechile ministrului Sănătății, dar este de așteptat ca problema să fie rezolvată de conducerea Colegiului.

Observatorii acreditați amenințați cu jandarmii de conducerea secției de votare

Inițial, patru dintre observatorii acreditați au solicitat verbal să asiste la numărarea voturilor, dar în urma refuzului categoric al președintelui Comisiei electorale, aceștia au vrut să depună o sesizare scrisă. Cu aceeași atitudine arbitrară, Silviu Petre Stoicescu a refuzat să înregistreze documentul, sub falsul pretext că nu ar intra în atribuțiile sale.

Stoicescu a chemat-o, atunci, pe avocată, reprezentantul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, ca să-i „convingă” pe observatori să renunțe la solicitare. Era de așteptat ca avocata să apeleze la argumente juridice, dar nu a fost doar atât! Cu aceeași atitudine arogantă, aceasta a spus că ei (fără să precizeze la cine se referă) au hotărât (în baza cărei prevederi legale?) ca observatorii să nu participe la numărarea voturilor.

Fapt extrem de grav, avocata i-a amenințat pe observatori, în repetate rânduri, că dacă la finalul votării nu vor părăsi sala, îi va da afară cu jandarmii.

De același tratament a avut parte și un medic candidat, Nicolae Cazacu, care a vrut să depună o sesizare similară, pentru eliminarea oricăror suspiciuni de fraudă. Silviu Petre Stoicescu a refuzat să înregistreze cererea, iar aceeași avocată l-a amenințat cu evacuarea cu jandarmii.

Sesizarea observatorilor, neînregistrată și nesoluționată

În jurul orei 17.00, secretarul comisiei i-a informat pe observatori că a anunțat telefonic Comisia Centrală, fără însă să transmită mai departe solicitarea scrisă a acestora, pentru a primi număr de înregistrare, astfel că sesizarea a rămas neînregistrată și nesoluționată.

Observatorii au apelat atunci și la președinta Colegiului Medicilor Stomatologi din România, prof. Ecaterina Ionescu: Aceasta a refuzat însă să se implice, motivând că este candidat la respectivele alegeri și ar fi în conflict de interese.Așteptăm acum ca președinta Colegiului Medicilor Stomatologi din România să îngroape aceste erori impardonabile comise de Silviu Stoicescu și de echipa sa.

O reacție a venit din partea președintelui Comisiei Electorale Centrale a Colegiului Medicilor Stomatologi, Ștefan Vasile Mărgărit. Legea NU interzice prezența observatorilor la numărarea voturilor, așa că Mărgărit a dat un răspuns “în coadă de pește”, pentru a nu putea fi acuzat de abuz: „Cu privire la operațiunile la care pot asista observatorii acreditați, raportat la art. 51 din Regulamentul electoral, acestea se rezumă la observarea procesului de votare”.

Președintele Silviu Petre Stoicescu, ca la el acasă: „Nu mai aveți niciun drept aici!”

La ora 18.00, când procesul de votare s-a încheiat, Silviu Petre Stoicescu i-a somat pe observatori să părăsească sala: „Nu mai aveți niciun drept aici!”.

Observatorii nu s-au lăsat intimidați și i-au cerut președintelui un răspuns în scris la sesizarea depusă sau un document oficial care să susțină că le este interzis să fie prezenți la numărarea voturilor.

Stoicescu a refuzat și, mai mult, a încercat să-i convingă pe jandarmii care asigurau paza că observatorii vor să împiedice desfăşurarea procesului electoral – faptă deosebit de gravă, incriminată de Codul Penal.

După ce i-au ascultat pe observatori, oamenii legii și-au dat seama că nu e nici vorbă de așa ceva și s-au retras.

Deși procesul de votare se încheiase de mai bine de o jumătate de oră, urnele nu fuseseră sigilate. Operațiunea a fost făcută abia la solicitarea observatorilor.

Cine este Eugen de la ORDA?

La un moment dat, președintele Comisiei electorale a încercat să-i convingă pe observatori că prezența lor la numărarea voturilor ar contraveni prevederilor regulamentului Colegiului printr-un mijloc absolut jenant, care nu cadrează cu funcția sa. Stoicescu l-a sunat, a spus el, pe un fost angajat al ORDA (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor), de profesie jurist, „care știe foarte bine legea”, de parcă s-ar fi pus în discuție încălcarea Legii copyright-ului.

Stoicescu l-a pus pe speaker pe „Eugen” (persoana apelată) pentru a le explica observatorilor că trebuie să părăsească urgent sala.

Atunci când observatorii l-au întrebat pe președinte în ce calitate vorbește „Eugen” și de ce se întârzie un răspuns oficial, președintele Stoicescu a încheiat apelul.

Parchetul și Poliția au refuzat să se bage

În urma refuzului președintelui de a le permite să participe la numărarea voturilor, observatorii au apelat telefonic Parchetul Sectorului 5, sesizând abuzul. Au fost însă sfătuiți să  apeleze numărul de urgență 112, urmând a fi redirecționați către secția de poliție de sector.

Într-adevăr, operatorul 112 a trimis la fața locului un echipaj de poliție.  Observatorii le-au explicat agenților că au serioase suspiciuni privind o posibilă fraudă, în urma refuzului președintelui Comisiei de a le permite să asiste la numărătoarea voturilor. Și în prezența polițiștilor, președintele a refuzat să permită accesul observatorilor, dar și să semneze un document în acest sens. Depășiți de situație, polițiștii au plecat fără să întocmească vreun proces-verbal de constatare.

În jurul orei 20.00, după ce au epuizat toate căile legale pentru a-i determina pe oficialii CMSB să respecte legea, observatorii au părăsit secția de votare, pentru a nu afecta procesul de numărare a voturilor.

Mai mulți medici nemulțumiți de abuzurile Comisiei electorale au transmis live pe Facebook momentul în care observatorii au fost forțați să plece.

Stoicescu, eliminat din Comisie pentru „partipriuri” cu candidații

Silviu Petre Stoicescu

Silviu Petre Stoicescu a mai fost acuzat de probleme cu fraude la alegeri. Astfel, rezultatele alegerilor organizate la Colegiul Medicilor Dentişti Bucureşti pentru mandatul 2011-2015 au fost invalidate de către Comisia Electorală Centrală (CEC) a organizaţiei, pentru fraudare. De asemenea, au fost invalidaţi şi membrii Comisiei Electorale de la Bucureşti.

Președintele Comisiei Electorale Centrale s-a eschivat să dea un răspuns tranșant, pentru a nu putea fi acuzat de abuz

Concret, la renumărarea voturilor de către CEC, s-au constatat diferenţe semnificative între voturile reale şi cele consemnate şi validate de Comisia Electorală a CMSB. De asemenea, s-au constatat deficienţe în modul de redactare a procesului-verbal de validare a alegerilor, întocmit de Comisia electorală a CMDB, din care nu reieșea numărul real de buletine de vot valide.

Silviu Petre Stoicescu, care era secretarul Comisiei, a fost invalidat acuzat fiind că ar fi susţinut anumiţi candidaţi.

Doi funcționari publici, acuzați că au desfășurat activități remunerate interzise de lege

La aproape 16 ani de la intrarea în vigoare a Legii privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcționarii încă nu au habar care sunt interdicțiile. Sau poate speră să nu fie depistați de Agenția Națională de Integritate, instituția care îi mai verifică din când în când la averi. Situația nu este tocmai ideală în cazul a doi funcționari publici din Vâlcea și Bihor, după ce ANI a pus verdict de incompatibilitate.

Este vorba despre un angajat al Direcției de Protecție Socială Râmnicu Vâlcea, care a desfășurat timp de doi ani și alte activități remunerate, chiar dacă legea interzice acest lucru. ANI a comunicat că, între 1 ianuarie 2014 – 30 octombrie 2016, Marinela Ghiță „a deținut și exercitat simultan funcția publică de consilier în cadrul Direcției de Protecție Socială Râmnicu Vâlcea și calitatea de expert contabil judiciar în cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Vâlcea, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003”.

Totodată, despre Bogdan Ionuț Șchiop, funcționar public în cadrul Primăriei municipiului Salonta, inspectorii de integritate au descoperit că își exercita măiestria de arhitect atât în cadrul primăriei, ci și la o firmă.

În perioada 19 septembrie 2018 – 15 mai 2019 a deținut simultan funcția de Arhitect – Șef în cadrul Primăriei Salonta, Județul Bihor și pe cea de arhitect de clădiri în cadrul unei societăți comerciale, funcție care este în legătură indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, potrivit fişei postului, încălcând astfel dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003”, se arată într-un comunicat ANI.

Achiziţia de utilaje pentru eficientizarea procesului de construcție piscine la S.C. EXPERT AQUA ZONE S.R.L.

25 Noiembrie 2019

S.C. EXPERT AQUA ZONE S.R.L., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Achiziţia de utilaje pentru eficientizarea procesului de construcție piscine la S.C. EXPERT AQUA ZONE S.R.L.”, cod MySMIS 109888.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiții 2.1: „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.

Proiectul a fost implementat în Municipiul Constanța, pe o perioadă de 35 de luni (respectiv între 30.01.2017 și 30.11.2019).
Valoare totală a proiectului este de 989.193,85 lei, din care 553.014,05 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională, 97.590,71 lei este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar 338.589,09 lei este contribuţia beneficiarului.
Obiectivul general al proiectului este creșterea productivității firmei EXPERT AQUA ZONE S.R.L. prin achiziția de echipamente și utilaje moderne.
Pe perioada de implementare a proiectului s-au achiziționat 13 utilaje și echipamente tehnologice performante necesare în procesul de proiectare și construcție piscine, precum și 7 licențe și softuri și s-au creat 5 locuri de muncă.
Valoarea adăugată a proiectului constă astfel în impactul pe care firma îl va avea asupra sectorului de construcție piscine. Sectorul de construcție piscine din România nu este suficient dezvoltat și necesită investiții importante pentru a fi la nivelul standardelor europene.
Note: Relații suplimentare pot fi obținute de la sediul social al firmei, Municipiul Constanța, Str. Interioară nr. 3, biroul 63, judeţul Constanţa, sau la numărul de telefon 0723359359.

Vicepreședinții PSD părăsesc barca. Marian Oprișan și-a dat demisia, urmat și de alți vicepreședinți ai formațiunii

PSD

Social democrații încearcă să îi forțeze mâna Vioricăi Dăncilă, astfel încât aceasta să demisioneze din funcția de președinte al PSD. Cum Viorica Dăncilă a lăsat să se înțeleagă că nu își va depune mandatul, soluția găsită în Comitetul Executiv a fost aceea ca vicepreședinții să demisioneze. Primul care a făcut acest lucru a fost liderul de Vrancea Marian Oprișan, urmat de Roxana Mînzatu (Brașov), Radu Moldovan (Bistrița) și Dragoș Benea (Bacău).

Se prefigurează astfel ideea lansată de Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, care ar vrea să preia interimatul. Cu toate acestea, conform statutului, de la voință la putință e cale lungă. Dacă Viorica Dăncilă și-ar da demisia ca urmare a presiunilor, conducerea ar urma să fie preluată de Eugen Teodorovici, președintele executiv.

Ivan Patzaichin a primit de ziua sa Ordinul Național „Steaua României” și gradul de Cavaler

Cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, din 1968, 1972, 1980 și 1984, Ivan Patzaichin a fost decorat în semn de apreciere chiar de ziua sa, de către președintele României. Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a lui Ivan Patzaichin în ziua în care acesta a împlinit 70 de ani, „în semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obţinute în calitate de reprezentant al României, precum şi pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generaţii de sportivi”.

Canoistul Patzachin a primit Ordinul Național „Steaua României”, fiindu-i conferit gradul de Cavaler.

Sunt deosebit de onorat, domnule președinte, vă mulțumesc foarte mult și vă întorc urările de bine. M-au emoționat cuvintele dumneavoastră de încurajare pentru sportul românesc și sunt încrezător că, prin eforturi conjugate și determinare, putem reda strălucirea acestui adevărat ambasador al României”, scrie sportivul.

Viorica Dăncilă a ajuns la ședința PSD. Își depune sau nu mandatul?

Ședință cu tensiuni pentru social democrați, după ce ieri au apărut informațiile potrivit cărora Marcel Ciolacu ar fi convins-o pe Viorica Dăncilă să își depună demisia din președinte al partidului, lucru pe care urma să îl facă azi. Informațiile păreau certe, iar Ciolacu se prefigura a fi viitorul președinte interimar al PSD, numai că noaptea a dat peste cap planurile. Azi, Viorica Dăncilă a dat un pas înapoi, pare-se la sfatul lui Eugen Teodorovici, care de asemenea fusese sfătuit să își dea demisia.

Eugen Teodorovici a confirmat în această seară, înainte de Comitetul Executiv, că a avut o discuție cu Viorica Dăncilă. Însă a precizat că și-a expus doar punctul de vedere, nu că ar fi încurajat-o cu vreun sfat. Dcă Teodorovici a vorbit mai mult despre vină și responsabilitatea pierderii alegerilor prezidențiale, Viorica Dăncilă a refuzat să facă declarații și a spus doar că va comenta situația după CEx.

Comitetul Executiv al PSD discută marţi rezultatul alegerilor

PSD

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte marţi într-o şedinţă în care este aşteptată demisia liderului partidului Viorica Dăncilă .

Informaţiile referitoare la depunerea demisiei de către Dăncilă au apărut încă din cursul zilei de luni, pe fondul discuţiilor iniţiate de către preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cu mai mulţi lideri de filiale, după ce luni  dimineaţă postase pe Facebook un mesaj în care vorbea despre rezultatul dezastruos de la prezidenţiale şi despre necesitatea unei analize la nivel central.

De asemenea, au fost vehiculate numele Gabrielei Firea şi al lui Mihai Tudose, ambii negând în postări pe Facebook prezenţa la discuţii.

”Sunt acasă, cu familia, ca orice mamă neparalelă cu familia ei… nu sunt la “Cex-ul paralel” de la Parlament, cum titreaza unele site-uri. Când am ceva de spus, nu mă ascund, nu mă sfiesc”, a scris Firea luni seară, pe Facebook.

Şi Mihai Tudose a negat tot pe Facebook că ar fi prezent la vreo întâlnire.

”Azi, la Strasbourg, la vot în Comisia de Comerţ a Parlamentului European, până seara târziu (ora 20:00). Când am terminat votul şi m-am uitat pe ştirile din ţară “am aflat” că în acelaşi timp eram şi în alte locuri prin Bucureşti, prin diverse birouri, în diverse negocieri. Nu ştiu dacă să îi dezamăgesc pe unii, dar ieri am votat la Bruxelles, azi sunt la Strasbourg… mă întorc în Bucureşti vineri, deci, o rugăminte: “plasaţi-mă” în diverse discuţii de vineri încolo, măcar să fiu şi eu în ţară”, a scris fostul premier luni seara, târziu.

Rămâi conectat

6,124FaniÎmi place
București
cer senin
4.1 ° C
5.6 °
2.8 °
57 %
3.6kmh
0 %
mar
3 °
mie
2 °
J
1 °
vin
3 °
S
7 °

Ultimul articol

Petru Marginean - Foto replicahd.ro

Petru Mărginean pierde definitiv procesul cu Ziarul de Investigații

După cinci ani de procese, am ajuns să cunosc prea bine sălile de judecată din Deva și culoarele Curții de Apel Alba Iulia. Am...

Excepția de neconstituționalitate pe legea pensiilor magistraților, discutată în 2026; CCR amână din nou...

Curtea Constituțională a României nu a luat, nici astăzi, o decizie privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în legătură cu noul...

Republica Moldova numește un nou ambasador la București

Schimbare de „cadre” în ambasadele Republicii Moldova, incusiv în cea din România. Zilele trecute, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a...