Olosz Gergely – deputatul cămătar

Deputatul UDMR Olosz Gergely candidează pentru un nou mandat de parlamentar în județul Covasna, chiar dacă în data de 4 octombrie 2012 procurorii Direcției Naționale Anticorupție anunțau că acesta este trimis ăn judecată pentru trafic de influență. 
Potrivit procurorilor DNA, Olosz Gergely, – cel care dorește votul cetățenilor din Covasna – fost președinte al ANRE în perioada 2007-2008, ar fi cerut 500.000 de euro și 400.000 de lei reprezentanților unor societăți comerciale, pentru a-i ajuta să obțină contracte oneroase.
Alături de Gergely au mai fost trimiși în judecată de procurorii DNA Ion Bîrcină, Costin Iliescu și Ovidiu Ionel Badea, reprezentanți ai mai mult societăți comerciale, acuzați de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență și cumpărare de influență, în formă continuată, precum și Cătălin Stan, administrator al SC Power Plus SRL. Stan a fost acuzat, pe lângă cumpărare de influență și de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, săvârșită în scopul ascunderii comiterii infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată,
Procurorii au stabilit că în perioada mai 2010 – februarie 2011, inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin, Stan Cătălin şi Badea Ovidiu Ionel s-au asociat cu scopul de a cumpăra influenţa inculpatului Olosz Gergely, în prezent deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, în vederea obţinerii de contracte oneroase pentru firmele a căror activitate o coordonau prin asociere.
În acest context, în perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin suma de 516.000 euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC POWER PLUS SRL (firmă controlată de grupul Bîrcină) şi o altă societate comercială tip off shore. Din suma pretinsă, POWER PLUS SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin.
De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei.
În schimbul sumelor de bani menţionate mai sus, inculpatul Olosz Gergely şi-a exercitat influenţa, respectiv a lăsat să se creadă că are influenţă pe lângă o persoană cu funcţie de conducere din cadrul CEZ ROMÂNIA SA. Traficul de influenţă s-a materializat în forma determinării de către Olosz Gergely a funcţionarilor de la CEZ ROMÂNIA şi CEZ DISTRIBUŢIE SA să încheie cu firmele controlate de asocierea Bîrcină următoarele contracte:
– să execute întocmai şi la timp plăţile din contractul de vânzare – cumpărare de energie electrică dintre SC POWER PLUS SRL şi SC CEZ VÂNZARE SA;
– contractul de furnizare de materiale refolosibile dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL (firmă din grupul Bîrcină),
– contractul de cesiune de creanţă dintre SC CEZ DISTRIBUŢIE SA şi SC BUDIROM SERV SRL, având ca obiect cesionarea creanţei de 30 milioane lei, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care cedentul o avea împotriva CN CFR SA, derivând din contractele de furnizare de energie electrică pe care cedentul le-a încheiat cu CFR; în plus, urmare a aceleiaşi influenţe, s-a hotărât ca, în a doua etapă, să se cesioneze şi creanţa în valoare de 36.204.674 lei către aceeaşi firmă (creanţă cu acelaşi regim ca cel din prima etapă).

De asemenea, în perioada noiembrie 2010-februarie 2011, inculpatul Olosz Gergely şi-a folosit influenţa, astfel cum a fost cumpărată de grupul Bîrcină, pe lângă o persoană cu funcţie de decizie din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a o determina să facă anumite acte prin care să favorizeze interesele comerciale ale grupului Bîrcină legate de investiţii din fonduri europene pe direcţia Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură. Ca urmare, în aceeaşi perioadă, persoana din cadrul Ministerului Agriculturii a facilitat grupului Bîrcină contactarea unor consultanţi pe fonduri europene.

La rândul său, în perioada 2010 – 2011, inculpatul Stan Cătălin, în calitate de administrator de drept la SC POWER PLUS SRL, a înregistrat în contabilitatea acestei firme, cu titlu de cheltuieli deductibile, sumele transferate în baza contractului de consultanţă descris mai sus, consecinţa fiind prejudicierea bugetului de stat cu suma de 350.144,96 lei, reprezentând impozit pe profit.

În vederea confiscării şi recuperării prejudiciului, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Olosz Gergely, Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin şi a părţii responsabile civilmente S.C. POWER PLUS SRL.
În prezent, dosarul se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Și, cum un necaz nu vine niciodată singur, Gergely a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de trei luni, în urmă cu o săptămână. Deputatul UDMR a fost prins în timp ce conducea cu 163 de km la oră în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, limita de viteză în zonă fiind de 90 km la oră.

Share:

Author: Anamaria Nedelcoff