În preajma sărbătorilor de iarnă, mii de români apelează la vânzători de ocazie pentru achiziționarea de petarde și artificii. Ce nu știu însă este faptul că se pot alege cu amenzi de până la 7.500 de lei pentru cumpărarea de pe diferite site-uri a artificiilor sau petardelor.
Conform Poliției Române, comercianții de materiale pirotehnice au început să fie controlați de polițiști încă din luna noiembrie, pentru a se asigura că se respectă legea. Purtătorul de cuvânt al Poliției Române Bogdan Ghebaur a precizat că acțiunile au în vedere identificarea persoanelor neautorizate care comercializează ambulant petarde și artificii.
Artificii și petarde comercializate ilegal pe internet
Marea majoritate a artificiilor și petardelor sunt aduse în țară ilegal. Polițiștii de Frontieră au început, de asemenea, controalele la vamă. Până acum, ca de fiecare an, polițiștii au confiscat sute de produse foarte periculoase.
Reamintim că orice operațiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept constitutie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau amendă.
Potrivit legii, persoanele fizice nu au voie să cumpere şi să folosească decât materiale pirotehnice din categoria F1, care nu conţin mai mult de 3 grame de amestec pirotehnic. Astfel spus, se pot folosi doar minipetarde cu confetti, inele de foc, steluțe sau lumânări scânteietoare.
Mai mult, nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional. De asemenea, persoanele nu pot folosi petardele sau artificiile pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere sau la distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Sute de persoane ajung anual la spital din cauza petardelor ce le explodează în mână și provoacă arsuri de la gradul 1 la gradul 4. Potrivit Poliției Române, cele mai multe accidente în noaptea de Revelion sunt cauzate de petarde și artificii.
Poliţia Română reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4.
Pentru nerespectarea prevederilor legate de vârsta minimă a utilizatorilor și cea privind categoriile de materiale pirotehnice ce pot fi folosite de către persoanele fizice , polițiștii pot da amenzi cuprinse între 5.000 și 7.500 de lei.