Spitalul Colțea, prima unitate medicală din Bucureşti, cu monoprofil de hemato-oncologie, se află sufocat de interesele personale ale unor angajați care nu au înțeles că viața pacienților nu poate fi pusă în pericol.

Serviciul Achiziții Publice, pe vremea când era reprezentat de Lavinia Coțofană, cea care a fost dată afară din magistratură pentru fapte care aduc atingere Justiției, a tergiversat și chiar a „blocat” cumpărarea mai multor echipamente de strictă necesitate pentru Spitalul Colțea.

Mai multe referate întocmite de reprezentanții secției ATI arată produsele/echipamentele medicale care erau urgente pentru îngrijirea pacienților(foto).

Consiliul de Administrație al Spitalului s-a întrunit și a aprobat necesitatea acestei achiziții în aceeași zi în care a fost întocmit, numai că Lavinia Coțofană, cea care era responsabilă de procedura de achiziție, a lăsat totul „în aer”. Potrivit documentului obținut de noi, achiziția era sub 50 000 de lei(n.r. foto-46 529 de lei).

În loc să ducă la îndeplinire, decizia conducerii, Lavinia Coțofană a demisionat din funcția de șef serviciu achiziții și s-a înscris la concurs pentru postul de șef achiziții, unde a luat câteva sutimi peste nota patru. Doar un subiect nu era conform legislației în vigoare, însă, dacă le-ar fi rezolvat pe celelalte ar fi putut promova.

Cum au fost blocate achizițiile de la Spitalul Colțea. Interesele personale contra pacienților

Concret, secția ATI de la Spitalul Colțea avea nevoie de: măști full-face, măști de oxigen cu rezevor, set cateter arteră, echipamente care trebuie să existe într-o unitate medicală.

Lavinia Coțofană a procedat contrat deciziilor fostei conduceri a Spitalului Colțea și în cazul altor achiziții: mentenanța permanentă pentru stația de oxigen, instalațiile radiologice ale spitalului. A „implementat” un ssitem de comunicare scrisă, greu de înțeles pentru un om care știe ce înseamnă comunicarea la locul de muncă. Ulterior, a invocat că nu „a primit” referatele de necesitate. Asta se întâmplă într-un spital din România, din Capitală, în plină pandemie.

Comunicare „scrisă” în aceeași unitate medicală, fără a avea, însă, un rezultat final pozitiv asupra pacienților.

Astfel, săptămâna trecută, zeci de pacienți cu cancer care aveau nevoie de radioterapie au fost trimiși acasă, deoarece instalațiile radiologice s-au defectat. După un an de plimbat hârtii, la Colțea nu există un contract de mentenanță(n.r. reparație) permamentă nici până astăzi. Ziarul de Investigații a relatat pe larg despre această situație. Puteți(re)citi aici.

Medicii au clacat. Au cerut intervenția Primăriei Capitalei

Întrucât s-au văzut în imposibilitatea de a trata corespunzător pacienții, mai mulți medici de la Colțea au sesizat Primăria Capitalei.

„Achizițiile sunt blocate prin lipsa de personal cu stocuri reduse sau epuizate de materiale sanitare, medicamente (nu poți îngriji pacienții cu mâinile goale, nu vin în spital doar pentru cazare și o vorba buna din partea

Nu există un contract de mentenanță pentru echipamentele medicale, mai ales acum când pentru îngrijirea pacienților COVID dar și non-COVID, acestea sunt utilizate la capacitate maxima, inclusiv rețeaua de oxigen, punând probleme de siguranță a pacienților și personalului.

Dacă avem nevoie de un punct de vedere juridic, nu putem apela la serviciile doamnei Coțofană, poate scoate orice din context, nu respectă confidentialitatea și acțiunile sale nu respectă buna-credință”, au scris medicii de la această unitate medicală. Oficialii Primăriei Capitalei încă nu au răspuns cu privire la acest caz.

Care e „miza” de la Colțea. De ce e „bătaie” pe secțiile ATI-Medicală

Din 2017 și până în prezent, secția Medicală de la Spitalul Colțea a raportat număr de paturi libere. Cu alte cuvinte, nu sunt internări suficiente pe această secție, raportat și la specificul unității medicale. În 2017, secția Medicină Internă avea 24 de paturi libere, în 2018 raporta 44 de paturi libere, în 2019-53 de paturi(foto) iar în plină pandemie(octombrie 2021-raporta 16 paturi).

Astfel, reprezentanții ATI de la Spitalul Colțea au cerut suplimentarea numărului de paturi, având în vedere cazurilor grave pe care le tratează și numărul de paturi libere de la Secția Medicină Internă. Acest lucru i-a nemulțumit pe unii dintre medicii de la secția Medicină Internă, deși profilul spitalului este clar, hemato-oncologie. Potrivit surselor noastre autorizate, se ajunsese în faza critică, de a fi și câte 12 pacienți într-un salon de pe secția ATI, lucru nu doar ilegal, ci și inuman.

Adevărata metastază de la Spitalul Colțea

Din acest motiv, propunerea de a reloca unele paturi de la Compartimentul Coronarian(UTIC), astfel încât secția ATI să asigure îngrijiriea mai multor pacienți a condus la rupturi definitive între unii medici și cei care au reprezentat/reprezintă oficial Spitalul Colțea

Potrivit surselor noastre autorizate, unii medici „trag cu dinții” ca paturile să nu fie ocupate în totalitate, deoarece scade valoarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate București.

Într-un dialog anterior cu Ziarul de Investigații, Lavinia Coțofană se apără și spune că „a acționat conform legii”. Documentele cu informații de interes public arată, însă, că nu era niciun impediment de a cumpăra echipamente de strictă necesitate pentru spital.

În ceea ce privește nota 4, a precizat că a refuza să scrie pe subiecte cu legi abrogate și a sesizat DNA.

„Amenințările și limbajul suburban la adresa cadrelor medicale au început în timpul vizitelor domniei sale în spital, cu diverse probleme ale mamei și sotului. Este imposibil ca o persoană avidă de putere să conducă Spitalul Colțea”, i-au transmis medicii de la Colțea primarului general al Capitalei, Nicușor Dan.

Citește și: Clipe de coșmar la Spitalul Colțea

Scandalul din jurul Laviniei Coțofană: o căruță de interese

Exclusiv. Lavinia Coțofană chiar a „zburat” la trei locuri de muncă

Articolul precedentArafat: “Certificatul verde reprezintă o protecție a comunității”
Articolul următor„Minivacanță” pentru bugetarii români
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”