Cîțu nu a rămas indiferent la situația din Suceava. Va fi format un grup de lucru la Ministerul Mediului

Patru dintre agresori sunt puși sub control judiciar

Premierul Florin Cîțu s-a întâlnit, miercuri, cu Tiberiu Boșutar, activistul de mediu bătut săptămâna trecută în pădurile din Suceava, cu unul dintre jurnaliștii agresat, precum și cu Gabriel Păun, reprezentantul Agent Green. În urma acestor discuții, Florin Cîțu a decis necesitatea îmbunătățirii sistemului de urmările a lemnului tăiat, SUMAL, astfel încât acesta să asigure eficiență, dar mai ales transparență.

Persoane audiate de poliția din Vatra Dornei, după ce câțiva jurnaliști care filmau defrișările ilegale au fost bătuți

„Am avut în această dimineață o întâlnire cu activistul de mediu și unul dintre jurnaliștii agresați într-o pădure din Suceava săptămâna trecută. E clar că nu putem lăsa lucrurile așa, nu putem tolera violența în nicio situație. Autoritățile trebuie să își facă treaba și să se asigure că cetățenii români sunt în siguranță, iar cei care greșesc trebuie să plătească”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa de Facebook, adăugând că s-a stabilit că SUMAL-ul, sistemul de urmărire a lemnului tăiat, trebuie îmbunătățit astfel încât să asigure eficiență și transparență totală. Mai mult, că va fi format un grup de lucru la ministerul Mediului, iar reprezentanții ONG-urilor vor lua parte la tot procesul.

Reamintim că săptămâna trecută, activistul de mediul Tiberiu Botușar, împreună cu doi jurnaliști care filmau un documentar privind tăierile ilegale de pădure, au fost agresați de un grup de 20 de oameni, potrivit declarațiilor celor agresați, extrem de violenți. Poliția Română a identificat 11 dintre agresori, aceștia au fost duși vineri, la audieri. Patru dintre cei 11 au fost puși sub control judiciar, după ce fuseseră reținuți.

Altfel, Garda Forestieră Suceava a anunțat, vineri seară, după ce au făcut verificări la Ocolul Silvic Dealu Negru că nu au fost găsite nereguli și nici nu au fost identificare tăieri ilegale de arbori, relatează Ziarul de Suceava.

Garda Forestieră Suceava: „Nu au fost identificate tăieri ilegale de arbori și nici alte abateri de la legislația silvică”

Articolul precedentCseke Attila anunță introducerea în spitale a unui medicament pentru tratarea formelor grave de Covid
Articolul următorCongresul PNL – un soi de Untold politic