Admiterea țării noastre în spațiul Schengen pare un ideal din ce în ce mai îndepărtat, în ciuda speranțelor exprimate de reprezentanții coaliției de guvernare, dar și de alte voci din spațiul public.
Într-o intervenție la România TV, fostul premier Victor Ponta și-a arătat dezamăgirea în fața unui nou eșec în această direcție, dincolo de efervescența cu care a fost tratată rezoluția adoptată săptămâna trecută în Parlamentul European.
În opinia lui Ponta, aderarea la Schengen ne va fi din nou pusă pe pauză, lucru calificat de acesta un eșec al celor care ne conduc la acest moment.
„De ce suntem ultimii proşti care, deşi avem energie şi combustibili proprii, plătim pe ele mai mult decât Austria? De ce suntem ultimii proşti care nu suntem primiţi în Schengen, deşi am pompat miliarde de euro în companii din Franţa şi alte state. Cu ce ne-am ales în aceşti 10 ani? (…)
Eram convins că o să fim acceptaţi în Schengen, dar se pare că nu ne primesc, suntem ultimii fraieri care nu avem vize de America”, a avertizat fostul premier.
Chiar dacă în rezoluția de săptămâna trecută eurodeputații au punctat că, până la sfârșitul acestui an, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii țării noastre în Schengen, iar statele membre să permită aderarea, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.
De altfel, un alt fost premier – de data aceasta Ludovic Orban, a și avertizat că „în realitate nu vom fi primiți în Schengen dacă nu vom scăpa de MCV”.
Ulterior rezoluției eurodeputaților, premierul olandez Mark Rutte a declarat în Parlamentul de la Haga că România și Bulgaria nu sunt pregătite pentru a avea dreptul la liberă circulație în UE. Și, indiferent dacă doar un singur stat se opune, aceasta înseamnă automat că aderarea nu se produce.