Cei care au sesizat că ar maltrata copiii născuți prematur au fost chiar colegii săi de la maternitatea Polizu. Joi, 7 octombrie, ginecologul Florian Robe a fost pus sub acuzare în mod oficial: tentativă de omor. Deși pe numele său sunt mai multe sesizări, primul caz care a ajuns cu probe solide în fața procurorilor este cel a unei mame care a trăit clipe de coșmar, încă din 2019. Ea a născut prematur, dar fost informată de medicul ginecolog Florian Robe că bebelușul ei „este mort”. În fapt, copilul nu ar fi fost bine tratat de acest medic, care obișnuia să arunce la coșul de gunoi copiii născuți prematur, fără șanse de supraviețuire. Ulterior, una dintre asistentele medicale a informat-o pe mamă că, de fapt, copilul trăiește. Prin această acțiune, medicul Florian Robe a creat mari traume tinerei mame, iar avocații sunt pregătiți să-i ceară daune morale considerabile, când va ajunge în instanță, în boxa acuzațiilor.
Medicul ginecolog Florian Robe a fost acuzat de tentativă de omor. Maltrata copiii născuți prematur: „A luat copilul și l-a aruncat într-o tăviță”
Și Colegiul Medicilor derulează o anchetă în acest caz, dar sunt suspiciuni că numărul cruzimilor lui Robe este mai mare.
„A născut, i-a spus că copilul este mort, a pus-o să semneze un act de deces că copilul este mort, a luat-o (n.r. penou-născută) pur şi simplu şi a aruncat-o într-o tăviţă. Nici nu i-a acordat primul ajutor, normal trebuia să-i acorde primul ajutor de resuscitare, pur și simplu a luat-o şi a aruncat-o într-o tăviţă”, este mărturia cutremurătoare a tatălui copilului maltratat de medicul Robe, făcută la postul public de televiziune.
Pentru faptele sale, Florian Robe riscă între 10 și 20 de ani de închisoare, dacă va fi condamnat definitiv. De asemenea, nu ar mai putea practica niciodată profesia de medic. După aceste acuzații, Florian Robe și-a șters profilul de Facebook. El este originar din Călărași și a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius”.
O mamă a sărit în apărarea lui Robe: „ A stat cu mine din clipa în care am decis să am un copil și până mi l-a pus în brațe”
În apărarea sa, o mamă a scris pe rețelele de socializare : „Pentru o anchetă echilibrată și pentru a crea un profil real al medicului Florian Robe, cred că ar trebui sa se ia în considerare și parerea femeilor care astăzi sunt mame DOAR DATORITA LUI. și aici mă includ pe lista, poate sunt chiar cap de listă, nu știu. Știu doar că, in timp ce un „maaaaaare” ginecolog din Capitală făcea mișto de analizele mele și nu prea îmi dădea șanse să rămân însărcinată, omul ăsta mi- a dat o șansă și a stat cu mine din clipa în care am decis că vreau un copil și până mi l- a pus în brațe. Și după mine, sunt multe astfel de cazuri. Să nu ne primim cu concluziile și să așteptăm că instanța să facă dreptate”, a transmis Ana Maria Blidaru.