Un japonez și-a dat foc pentru a protesta la înmormântarea de stat a fostului prim-ministru Shinzo Abe, care a fost asasinat în iulie.
Sute de demnitari din Japonia și din întreaga lume sunt așteptați să participe la înmormântare.
Funeraliile vor avea loc în data de 27 septembrie.
În cursul zilei de azi, mai mulți martori au sunat la poliție după ce au văzut un bărbat care și-a dat foc în apropierea biroului primului ministru din Tokyo
Polițiștii au stins imediat incendiul provocat și l-au transportat pe bărbatul încă conștient la spital, a informat presa locală, potrivit BBC.
În momentul de față, nu se cunoaște gravitatea rănilor și nici starea actuală a japonezului. Presa japoneză a precizat doar că bărbatul ar avea peste 70 de ani.
Opoziția publicului față de organizarea funeraliilor de stat s-a intensificat în ultimele luni
Sondajele din Japonia arată că există o majoritate a alegătorilor nemulțumiți de cheltuielile înmormântării de stat.
Abe a fost împușcat mortal pe 8 iulie, la vârsta de 67 de ani. Politicianul participa la un miting de campanie pentru partidul său politic.
Uciderea celui mai longeviv prim-ministru al Japoniei a fost condamnată la nivel internațional și a șocat Japonia, o țară cu puțină experiență în violența politică și criminalitatea cu arme.
Înmormântările de stat nu reprezintă o practică consacrată în Japonia
Mai mulți protestatari susțin că nu sunt de acord cu utilizarea fondurilor publice pentru funeralii.
Se estimează că evenimentul va costa aproximativ 11.4 milioane de dolari.