Comisara pentru egalitate și pentru pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, se află astăzi într-o vizită de lucru programtă în România.
Oficial, aceasta vuizitează țara noastră, dar și Republica Moldova, pentru „a discuta și de a promova o solidaritate, o pregătire și o egalitate mai puternice în Europa”.
Întâlnire la Palatul Cotroceni astăzi între președintele Nicușor Dan și Hadja Lahbib, comisara pentru egalitate și pentru pregătire și gestionarea situațiilor de criză, pentru discuții „legate de egalitatea și drepturile fundamentale promovate de Uniunea Europeană în statele membre”.
Hadja Lahbib se va întâlni însă nu doar cu șeful statului, ci și cu prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, dar și cu membri ai comisiilor parlamentare pentru afaceri europene și cu secretarul de stat Raed Arafat.
Conform unui comunicat de presă, „comisara se deplasează în aceste țări pentru a reitera angajamentul UE de a promova egalitatea și drepturile fundamentale, ca elemente constitutive esențiale ale unor societăți mai reziliente, democratice și incluzive în întreaga Europă.
În România, „discuțiile se vor axa pe contribuția puternică a României la pregătirea și la protecția civilă europeană, precum și pe provocările din domeniul egalității și al nediscriminării.
În special, România a jucat un rol activ în răspunsul la incendiile de vegetație din acest an, trimițând echipe de stingere a incendiilor în Franța, în Grecia și în Serbia. Noul său elicopter rescEU, primul livrat pentru flota europeană permanentă, a fost trimis în Serbia în august.
De asemenea, comisara va purta discuții cu persoanele cu dizabilități și cu organizații care activează în domeniul egalității de gen, al drepturilor persoanelor LGBTIQ+ și al incluziunii persoanelor de etnie romă.
Comisara Lahbib va susține o conferință de presă împreună cu secretarul de stat Arafat la ora 18:15 (ora României), la sediul Inspectoratului General de Aviație. Conferința de presă va fi difuzată pe EBS.
Ulterior, mâine, comisara va avea întâlniri similare și în Republica Moldova, unde „comisara Lahbib se va concentra asupra sprijinului umanitar și de protecție civilă acordat de UE, precum și asupra importanței egalității și nediscriminării în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE”.
„Ea se va întâlni cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministrul, Vasile Tofan, cu viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și cu ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin.
Începând din 2022, UE a furnizat Republicii Moldova asistență umanitară în valoare de peste 93 de milioane EUR. Anul acesta, UE a oferit Republicii Moldova sprijin în urma poluării râului Nistru, iar Republica Moldova a contribuit la lupta UE împotriva incendiilor de vegetație, trimițând pompieri în Grecia. De asemenea, Republica Moldova a găzduit capacități aeriene ucrainene de stingere a incendiilor.
Comisara va vizita Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și, împreună cu ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, un centru pentru victimele violenței sexuale și un centru de cazare a refugiaților. În decursul vizitei este prevăzută o declarație de presă comună, care va fi difuzată pe EBS”, se mai detaliază în comunicatul de presă.






