Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook/Gabriela Firea

Ministrul Familiei a precizat că programele de sprijin pentru tineri și familii, pe care le-a inițiat și susținut în Guvern, Student Invest și Family Start, au fost votate Senatul României.

Potrivit Gabrielei Firea, majoritatea senatorilor au votat pozitiv, în ședința de luni, legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență prin care au fost adoptate de Guvern cele două programe, la inițiativa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Gabriela Firea: ”Am luptat pentru aceste două programe, incluse în pacherul ”Sprijin pentru România”, pentru că în acest context economic și social foarte dificil trebuie să sprijinim tinerii și familiile aflate la început de drum”

Ministrul familiei le-a mulțumit pentru sprijin și susținere președintelui Camerei Deputaților și a PSD, Marcel Ciolacu, premierului și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu.

Așa cum am anunțat, prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi susținute de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse. Practic, tinerii care vor accesa aceste credite vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, față de credite comerciale din prezent, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani”, a transmis astăzi, 21 septembrie, ministrul Familiei.

Fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți

În programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei și poate fi cheltuită la evenimentele importante ale unei familii cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie, cu 7 locuri.

În curând, va fi publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii să acceseze aceste credite”, a anunțat ministrul.

Articolul precedentProprietarii unui teren pe care creştea ambrozie au primit o amendă în valoare de 100.000 de lei
Articolul următorUn bărbat şi-a dat foc, în semn de protest împotriva funeraliilor naționale ale fostului premier japonez
Jurnalist full-time / Pesimist part-time