S-au împlinit 7 ani de la tragedia „Colectiv” – incendiul din clubul bucureștean unde zeci de persoane și-au pierdut viața și peste 100 au rămas cu răni pe viață.
Momentul este reamintit și de Victor Ponta, în condițiile în care, la acea vreme, acesta era premier, iar ceea ce s-a întâmplat a dus la demisia sa, după zile în care românii au protestat în stradă.
Din acest motiv, Victor Ponta face pe Facebook un bilanț al celor 7 ani care au trecut, din perspectiva lucrurilor care s-au schimbat de atunci, în bine, în România. Ce s-a schimbat în bine? Mai nimic:
„Se împlinesc 7 ani de la tragedia de la “Colectiv”; am respectat mereu suferința victimelor și a rudelor și am disprețuit mereu fariseii politici care s-au cățărat pe cadavre ca să își realizeze niste obiective meschine! Indiferent dacă unii mă vor înjura azi tot vă spun ce gândesc: dacă problema în Noiembrie 2015 erau doar Ponta și PSD – în ultimii 7 ani cine mai este de vină? Nu mai “ucide corupția”?
În 7 ani nu a făcut nimeni măcar un centru de arși în România (când se cheltuie miliarde anual pe tot felul de prostii inutile doar ca să se promoveze unii la nivel internațional)! Din 500 de arși se transferă (greu de tot) 10 în străinătate!
Cine i-a numit pe ultimii 7 Prim Miniștri din ultimii 7 ani? Cine a vrut “Guvernul Lui” și cine zicea că va repara problema? Oamenii care protestează cu intenții bune și își dau seama că au fost doar folosiți în mod cinic ce pot să facă (nu mă refer la #focile fericite care aplaudă și injură la comandă)?
Dacă pentru “Colectiv” erau de vină “corupții” – de 7 ani încoace au fost atâtea incendii și victime în spitale și nu mai e nimeni vinovat! Cred că orice Guvern ar fi rezolvat problema pacienților arși în 6 luni – dacă mai era cineva interesat! După 7 ani, cu “sacii în căruță”, oricum nu le mai pasă politicienilor de victime – dar ar putea să rezolve problema pe viitor; sau mă așteaptă pe mine să fac tot eu și asta?”.
Incendiul izbucnit pe 30 octombrie 2015 în Clubul Colectiv din Bucureşti, în timpul unui concert, s-a soldat inițial cu moartea a 27 de persoane şi rănirea altor 146, însă bilanțul celor care și-au pierdut viața a continuat să crească în zilele care au urmat, ajungându-se la 64 de decese.
La acel moment, Guvernul era condus de Victor Ponta, în timp ce ministru al Sănătății era Nicolae Bănicioiu.