Un incendiu devastator izbucnit vineri seara în Clubul Colectiv din Bucureşti, în timpul unui concert, s-a soldat cu moartea a 27 de persoane şi rănirea altor 146. Victimele au fost transportate la mai multe spitale din Capitală, 146 fiind în continuare internate, dintre care nouă în stare foarte gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi 14 la terapie intensivă la Floreasca. Autorităţile intenţionează să decreteze trei zile de doliu naţional.
UPDATE 30 de morţi în incendiul de la Clubul Colectiv

Bilanțul incendiului de la Clubul Colectiv din Bucureşti a ajuns duminică la 30 de morți. Peste 140 de persoane sunt internate, cele mai multe în stare gravă și critică. Secretarul de stat în MAI Raed Arafat spune că este posibil să se dubleze numărul actual al deceselor.
Parchetul Tribunalului Bucureşti anchetează cauzele incendiului din Clubul Colectiv, urmând să facă cercetări pentru ucidere din culpă şi apoi să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie. 

Prioritatea anchetatorilor în acest moment, în cazul incendiului din Clubul Colectiv este identificarea victimelor, urmând ca apoi să fie audiaţi răniţii care pot vorbi cu anchetatorii. La Institutul Naţional de Medicină Legală vor ajunge ofiţeri ai Serviciului Omoruri, care vor participa la identificarea celor decedaţi, în timp ce alţi poliţişti vor încerca să vorbească cu victimele care pot relata ce s-a întamplat în club după terminarea concertului.
Totodată, urmează ca poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti să-i audieze şi pe organizatorii spectacolului din Clubul Colectiv, precum şi pe patronii localului.

Prima ambulanţă a ajuns la Clubul Colectiv la 11 minute de la primul apel la 112

Raed Arafat

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, că prima ambulanţă a ajuns la Clubul Colectiv din Bucureşti după 11 minute de la primul apel primit la numărul de urgenţă 112.
„Apelul a intrat la 22:32, au fost mobilizate primele forţe şi au început deplasarea către locul incendiului, sosind acolo la 22:43. Deci, de la primirea primului apel la 112 până la sosirea la faţa locului 11 minute”, a spus Arafat. „Constatând situaţia de acolo, a fost solicitată declanşarea planului roşu, care este planul pe care îl declanşăm automat când vedem că avem un număr mare de victime la faţa locului şi unde este necesară mobilizarea unui număr mare de echipaje şi inclusiv a unor echipaje suplimentare speciale pentru intervenţie la dezastre sau accidente colective”, a precizat secretarul de stat.
La rândul lui, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat că sâmbătă, la ora 12,30, va avea loc o şedinţă de Guvern, iar Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va propune declararea a trei zile de doliu naţional.
„La ora 12.30 va fi şedinţă de Guvern, condusă de premierul Victor Ponta, iar la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se vor propune trei zile de doliu naţional, începând de astăzi”, a spus Bănicioiu. El a menţionat că doliul naţional se declară prin hotărâre de Guvern.

Articolul precedentFostul director al Poştei Române Dan Mihai Toader a fost condamnat la opt ani şi şase luni de închisoare.
Articolul următorVictor Ponta şi-a dat demisia. Cum a fost reflectat în presa internaţională megaprotestul de pe străzile Bucureştiului prin care s-a cerut demisia lui Ponta, Oprea şi Piedone