Foto: preluare ȘtiriDiaspora

Un nou sondaj făcut public, un nou motiv de nemulțuire pentru Codrin Ștefănescu, dat fiind că rezultatele nu sunt cele pe care le consideră corecte.

De nemulțumiri este vorba, însă despre nemulțumirile românilor vizavi de ceea ce se întâmplă în acest moment în țară, ceea ce îl face pe Codrin Ștefănescu să fie convins că doar Liviu Dragnea poate fi în topul fiecărui sondaj.

Zilele trecute, INSCOP a făcut public rezultatul unui sondaj, potrivit căruia PSD deţine 34,3% din intenţiile de vot la alegerile parlamentare, în scădere, în timp ce AUR a urcat pe locul al doilea cu 20,6%, iar PNL a coborât pe locul al treilea cu 16,6%, urmat de USR cu 12,5%.

În acest sondaj, față de cele anterioare, printre variante a fost totuși strecurată și Alianța Pentru Patrie a lui Codrin Ștefănescu, însă rezultatul – 1,0% intenție la vot, l-au făcut pe acesta să răbufnească.

Cu atât mai mult cu cât, despre acest sondaj, și-a dat cu părerea și Vasile Dîncu, fost coleg – actual inamic politic. Chiar dacă acesta nu a vorbit nimic despre APP, precizând doar că „AUR-ul are o creştere conjuncturală şi AUR-ul va creşte numai dacă PSD şi PNL fac greşeala de a face un război continuu între ele sau războaie interne”. Sau poate tocmai de aceea.

Enumerați toate nenorocirile la care vă gândiți zilnic! Începând cu facturile astronomice, rata de schimb, prețul la benzină, ratele la bănci, pensiile înghețate, falimentele în lanț, scumpirile la alimente și terminând cu certificatul verde și restricțiile cu iz de dictatură!

Aveți vreun motiv de mulțumire, cât de mic? Nu?? Și atunci, cum de în ultimele sondaje Iohannis, Câțu și Cioloș sunt înaintea lui Liviu Dragnea? Că firmele astea de sondare a opiniei publice, cu Dâncu și PieleaNu al lor, nu m-au făcut să pricep!”, scrie Codrin Ștefănescu pe Facebook.

De altfel, și în octombrie, același Codrin Ștefănescu sugera că cel mai recent sondaj de la acea vreme privind încrederea pe care românii o au în politicieni este „măsluit”, în condițiile în care printre răspunsuri nu era și numele celui mai important om din viața sa: Liviu Dragnea.

Articolul precedentCîmpeanu: „Dacă se păstrează acest trend de creştere, Clujul va intra cu siguranţă de săptămâna viitoare în online”
Articolul următorGabriela Firea, despre amenzile primite de PMB din partea Inspectoratului de Stat în Construcții. „Pentru mofturile și încăpățânarea actualului primar general de a face propriile legi”