Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a afirmat, la România TV, că nu se ia în calcul introducerea unui lockdown în perioada sărbătorilor de iarnă, dar că evoluția epidemiologică ulterioară, în contextul apariției noii variante Omicron depinde foarte mult și de comportamentul individual al populației. Iar acest lucru se vede deja, prin îmbulzeala de la „Târgurile de Crăciun”.
„Lumea are impresia că pandemia s-a încheiat. În loc să avem sărbători liniștite, facem tot posibilul să le stricăm. Comportamentul individual este cel care o sa dicteze situaţia pe care o să o întâmpinăm de sărbători şi mai ales după sărbători, în ianuarie. Faptul că ne aflam pe un trend descendent ar trebui consolidat. Măcar să se golească spitalele. (…) Încă sunt cifre îngrijorătoare. Așteptările doar din partea Ministerului Sănătății sunt insuficiente”, a precizat Alexandru Rafila, luni seara la România TV.
De altfel, Rafila a asubliniat faptul că este și datoria autorităților locale să organizeze acest gen de manifestații într-un alt mod.
Jurma: „Omicron a înlocuit Delta mult mai repede decât Delta a înlocuit Alpha”
În contextul în care noua variantă Omicron și-a făcut „apariția” și în Europa, Rafila atrage atenția cu privire la ceea ce ar putea urma în perioada următoare, știut fiind faptul că de sărbători mare parte dintre români revin în țară ori pleacă în vacanța de iarnă. Astfel, ministrul Sănătății, pe fondul informațiilor cu privire la contagiozitatea noii variante, a prezentat trei scenarii pentru perioada sărbătorilor. „Cel favorabil ar fi ca aceasta sa se transmită mai repede, dar patogenitatea să fie mai mică. Ar deveni o viroză respiratorie obișnuită. Celelalte două scenarii nu sunt la fel de optimiste. A doua variantă ar putea fi cu simptomatologie nemodificată față de varianta Delta. Asta ar duce la o și mai mare aglomerare a sistemului de sănătate. Cel mai rău scenariu ar putea consta într-o evoluție în care ai un număr mare de cazuri și o simptomatologie mai gravă decât în cazul variantei Delta. Eu cred că o să fie una dintre primele două variante. În general, în cazul acestor viroze, cu cât crește transmisibilitatea, s-a observat că patogenitatea tinde sa scadă”, a declarat Alexandru Rafila.
Cu o serie de „Târguri de Crăciun” deschise prin țară, la unele s-a intrat în mod civilizat, cu stat la rând și prezentarea certificatului verde, la altele, cu aglomerație „ca în zilele bune”, Rafila exclude totuși ideea de lockdown, așa cum se întâmplă deja prin Europa, însă a ținut să sublinieze, încă o dată, necesitatea precauției, prin purtarea măștii de protecție, și a responsabilității, prin evitarea zonelor foarte aglomerate.
Chiar dacă numărul cazurile de infectare Covid este în scădere, în ultimele zile, românii nu trebuie să se relaxeze prea tare, mai ales că în vestul Europei s-a intrat deja în valul 5 al pandemiei. De altfel, în mai multe țări au fost anunțate noi restricții, în timp ce în România acestea sunt ridicate. Dacă mai punem la socoteală și minivacanța de 1 decembrie, ce va putea duce la aglomerații în zonele turistice, dar și sărbătorile de iarnă, cu agitația specifică, ceea ce preconiza Rafila, în urmă cu o săptămână, poate deveni realitate, ministrul Sănătății susținând că valul 5 în România este estimat la jumătatea lunii ianuarie.