Managerul Institului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a vorbit pentru Digi24 despre vaccinul anti-Covid. Medicul e de părere că dacă nu ar fi existat vaccinul, lumea pe care o știm noi acum ar fi fost mult „mai tristă.” Totodată, ea a precizat că persoanele care s-au imunizat împotriva coronavirusului și au avut nevoie de spitalizare „au plecat acasă în marea lor majoritate.”

De asemenea, Beatrice Mahler a mai spus că neîncrederea în vaccin a românilor va avea consecințe negative în viitor.

„Nu mi-am imaginat că lumea va fi reticentă atunci când vorbim de un tratament profilactic. (…) Toată lumea așteaptă un tratament nou, inovativ, pentru a-i salva viața. (…) O parte din societate le-a privit cu foarte multă reținere, cu foarte multă suspiciune, cu neîncredere, iar neîncrederea aceasta s-a transmis către noi, corpul medical, și din păcate, ca societate și ca viitor, acest lucru nu ne face bine”, a menționat  managerul institutului „Marius Nasta”.

După un an, doar 40 la sută  dintre români sunt imunizați

Mai mult, Beatrice Mahler a precizat că românii nu sunt obișnuiți să meargă la doctor periodic.

„Ei nu au fost obișnuiți să meargă la doctor decât atunci când nu mai pot și din păcate, se vede acest lucru și acum. Cei care ajung în spitale ajung cu forme terminale de boală, pentru că nici acum, chiar dacă sunt multe spitale care pot să-i primească, nu ajung pentru un control de rutină”, a precizat medicul.

Totodată, ea a amintit că multe boli pot fi prevenite prin vaccinare, dar românii sunt sceptici când vine vorba de așa ceva.

„Avem și alte tipuri de vaccin, vaccinarea pneumococică, vaccinarea antimeningococică, avem foarte multe instrumente cu care putem să creștem sănătatea oamenilor și răspunsul sistemului imun, dar nu le folosim”, a mai spus Mahler.

Medicul a transmis un mesaj important cu privire la varianta sud-africană. Ea a afirmat că în cazul noii tulpini, pe lângă vaccinare, masca trebuie purtată „extrem de riguros.” Mai mult, vaccinul aduce un nivel de protecție ridicat, iar persoanele vulnerabile pot fi salvate.

„Vaccinul protejează, asta știm cu toții și vaccinul aduce un nivel de protecție care până la urmă ne salvează  viața, cred că asta trebuie să reținem”, a concluzionat managerul institutului „Marius Nasta”.

Beatrice Mahler avertizează: „De mai bine de trei zile, suntem cu secția plină și numărul de pacienți COVID care au nevoie de asistență este în creștere, cu forme extrem de severe”

Articolul precedentPatru polițiști din Maramureș, condamnați definitiv pentru luare de mită
Articolul următorUngaria și-a terminat partea din coridorul rutier Via Carpatia
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.