Muzică electronică combinată cu droguri: Tineri prinși cu stupefiante la un festival din Hunedoara

Ei vor fi acum anchetaţi pentru deţinere ilegală de droguri de risc pentru consum propriu.

Consumul drogurilor la festivalurile de muzică din România riscă să devină un lucru obișnuit. Astfel, după ce câteva zeci de tineri au fost prinși consumând substanțe psihoactive la Saga Festival, alți adolescenți au fost prinși cu droguri la un festival de muzică electronică, desfășurat în acest weekend la Măgura Uroiului, în județul Hunedoara, potrivit gandul.ro.

Cei cinci tineri care aveau domiciliul în județul Alba și vârste cuprinse între 19 și 20 de ani, participau la Shutdown Festival, un festival cu muzică electro și underground

IPJ Hunedoara a comunicat că polițiștii din Simeria, care asigurau ordinea publică la un festival de muzică electronică, au observat în apropierea locului de campare, un autoturism în care se aflau unii tineri care aveau un comportament suspect.

”Cei cinci tineri cu vârste cuprinse între 19 și 20 de ani, din județul Alba aveau un comportament suspect, polițiștii au efectuat controlul autoturismului și controlul corporal al celor în cauză, procedură în urma căreia au identificat diferite cantități de substanțe sub formă de cristale, pulbere ori substanțe vegetale, precum și un cântar electronic de precizie care prezenta urme de materie vegetală”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.

Ei vor fi acum anchetaţi pentru deţinere ilegală de droguri de risc pentru consum propriu

Și Saga Festival a intrat în atenția opiniei publice, după ce doi tineri au murit și alți cinci au ajuns în stare critică la spital după ce au consumat stupefiante. Procurorii DIICOT au anunțat că fac cercetări privind infracțiuni de deținere și consum de droguri, dar și de trafic de droguri. Procurorii DIICOT au deschis nu mai puțin de 74 de dosare penale în urma consumului de droguri de la Saga Festival, desfășurat în luna iunie pe Arena Națională din București, suspecții fiind cercetați în libertate.

„Pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura centrală au fost înregistrate, până în prezent, un număr de 74 cauze penale, dintre care 70 la data de 09.06.2022, constituite ca urmare a înaintării proceselor – verbale de constatare întocmite de către organele cu atribuții de asigurare și menținere a ordinii publice cu ocazia activităților desfășurate de acestea în contextul festivalului menționat mai sus. Actele de constatare au vizat comiterea infracțiunii de deținerea de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu“, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Avertisment dur din partea Moscovei: Politicienii români vor să creeze „o nouă Românie Mare”

Articolul precedentAlarmant pentru angajați: Asigurarea unei pensii decente în România va fi din ce în ce mai dificilă
Articolul următorGeoană îi îndeamnă pe tinerii români să se înroleze și să aleagă o carieră militară