sursă foto: Facebook Raed Arafat

Secretarul de stat Raed Arafat nu vrea să pară că e prins la „ananghie”. Cel puțin, în fața jurnaliștilor, deoarece în Ministerul Afacerilor Interne(MAI) „tună și fulgeră”, mai ales de când instanța a stabilit definitiv că nu poate face dovada cu acte că el este șeful Departamentului pentru Situații de Urgență(DSU). Totodată, DNA a cerut redeschiderea urmăririi penale într-un dosar acuzat de corupție, pentru achizițiile din timpul pandemiei. Instanța a rămas în pronunțare în acest caz, iar Raed Arafat așteaptă decizia acasă, fiind infectat cu Covid-19.

Jurnaliștii de la Fanatik au dorit să afle ce opinie are despre procesele sale, mai cu seamă despre cele intentate de un student de la Drept, care a reușit să anuleze în instanță purtarea măștii în spațiu public. Această măsură a fost declarată neconstituțională. Iată cât de arogant a răspuns Raed Arafat, pentru sursa precizată: „Nu merită să dau niciun punct de vedere”.

În mod paradoxal, Raed Arafat a demarat o campanie de informare privind sistemul de urgență, imediat după ce Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunțat că intenționează să treacă în subordinea acestei instituții gestionarea SMURD, a Ambulanței. De asemenea, Unitatea de Primiri Urgențe(UPU) și Salvamont ar trebui să iasă din coordonarea Ministerului Afacerilor Interne(MAI)și să treacă la Ministerul Sănătății.

Cu alte cuvinte, dacă un secretar de stat ca Raed Arafat manifestă atât de multă aroganță atunci când trebuie să ofere explicații cu privire la deciziile pe care le emite și le anulează judecătorii, de ce românii ar trebui să pună mâna pe pliantele distribuite la comanda lui? Din ce surse se desfășoară această campanie de informare, urmează să ne răspundă în scris, secretarul de stat Raed Arafat.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, l-a pus la punct pe Raed Arafat: „Să decidă ce își dorește! Medicina de urgență nu trebuie să fie legată de o persoană”

Între Raed Arafat și Alexandru Rafila a început un adevărat „război” al declarațiilor. Primul se opune trecerii medicinii de urgență în subordinea Ministerului Sănătății, iar Rafila îi explică că SMURD-ul sau medicina de urgență nu trebuie asociată cu o persoană anume, în speță cu a lui Raed Arafat.

„Medicina de urgență e o parte a asistenței medicale, care trebuie coordonată de Ministerul Sănătății, nu de MAI. Acest sistem nu există în nicio țară. Și în România trebuie la fel. Dar acest lucru trebuie construit treptat, nu se poate face peste noapte.

Și nu trebuie legat de persoana mea sau de persoana domnului Arafat, despre care eu mereu am avut cuvinte de laudă față de activitatea pe care a desfășurat-o până acum. O soluție e să vină dânsul la Ministerul Sănătății. Să se decidă ce își dorește, SMURD sau asistență medicală de urgență. Sunt două lucruri diferite”, a explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o intervenție televizată la România TV.

Cine este și ce avere are Raed Arafat

Raed Arafat este un medic român de origine arabo-palestiniană, născut în Siria, specializat în anestezie-terapie intensivă. A crescut în Nablus, Cisiordania, iar la vârsta de 16 ani a emigrat în România, pentru a studia Medicina. Din 1998 „cochetează” cu sistemul de urgență. Din CV-ul postat pe site-ul MAI reiese că ocupat mai multe funcții în cadrul Ministerului Sănătății: de la expert tehnic, până la cea de secretar de stat. Ulterior, s-a „transferat” la MAI. A înființat Fundația „Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare”(SMURD). Serviciul de urgență cu același nume folosește resursele statului român și este în subordinea MAI.

Declarația de avere postată pe site-ul ANI arată că Arafat trăiește doar dIn salariul de la MAI: 10 816 LEI/lună. Deține un apartament în București și câteva conturi fără sume impresionante. Nu este căsătorit și nu are copii.

Citește și : Cum a ajuns Raed Arafat să lanseze campanii de informare pentru SMURD. Prins la ananghie, șeful DSU se agață cu orice preț de scaun

Articolul precedentCNCAN: În România nivelul de radiații este în valori normale
Articolul următorHepatita se extinde în Europa. A fost raportat primul deces
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”