sursă foto: Facebook Raed Arafat

Raed Arafat are mai multe procese pe rol, iar liderii -social democrați vor să îi scoată tot ce înseamnă medicină de urgență din gestionare. SMURDUL, Ambulanța, Unitatea de Primiri Urgențe, Salvamont vor trece în subordinea Ministerului Sănătății. Anunțul a fost făcut de Alexandru Rafila(PSD), ministrul Sănătății, iar medicul Arafat a „luat foc”. El a spus că și-a pus angajații să facă o campanie de informare cu privire la importanța medicinii de urgență si, implicit, la rolul Departamentului pentru Situații de Urgență(DSU) pe care îl încă îl mai conduce.

Am solicitat colegilor din cadrul DSU să înceapă o campanie de informare prin care dorim să eliminăm conceptiile eronate si informatiile gresite despre cum functionează sistemul al cărui rol principal este salvarea de vieti”, s-a exprimat Raed Arafat, prin intermediul rețelelor de socializare.

Cu toate acestea, campania de informare invocată de Arafat nu are nicio relevanță, câtă vreme populația civilă nu are nicio putere de decizie cu privire la acest demers administrativ, de descentralizare.

Ministrul Rafila a menționat, de asemenea, că afirmațiile lui Arafat sunt ilogice. El i-a reamintit că Ambulanța și SMURD-ul desfășoară activități medicale, prin urmare, locul acestora trebuie să fie la Ministerul Sănătății, nu la Ministerul Afacerilor Interne, cum se întâmplă în prezent.

Raed Arafat se agață de scaun, dar nu a putut dovedi în instanță că este șeful DSU

Curtea de Apel Alba-Iulia a decis că Raed Arafat nu are calitatea oficială de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență(DSU), într-un proces în care o reclamantă a invocat această excepție procedurală, informează stiripesurse.ro. Ea l-a acționat în judecată pe șeful DSU, pentru anularea mau multor decizii care impun restricții din timpul pandemiei.

Instanţa a constatat în urma verificării excepţiei invocate că din documentele depuse la dosarul instanţei până la termenul de judecată nu rezultă că r Raed Arafat are calitatea de reprezentant al DSU”. Concret, Arafat a dovedit că este secretar de stat, nu și șef al DSU.

Prin Decizia Primului Ministru s-a făcut dovada că Arafat deține doar calitatea de secretar de stat în MAI, fară să existe un act administrativ prin care să fie numit sef al DSU. Deținerea calității de secretar de stat e o condiție necesara, dar nu suficienta pentru a face dovada calității de șef al DSU”, se arată în încheierea Curții de Apel Alba-Iulia.

Următorul termen al acestui proces este fixat pentru data 9 mai ac.

Raed Arafat nici măcar nu a achitat publicarea actelor în Monitorul Oficial, emise de el, în calitate de șef al DSU

Regia Autonomă Monitorul Oficial a solicitat Judecătoriei Sector 1 București să constate că DSU nu a achitat contravaloarea actelor emise și publicate în această publicație, potrivit stiripesurse.ro. Deocamdată, nu a fost stabilit un termen în acest dosar, procesul fiind în faza prealabilă a judecatei pe fond.

Însă, cea mai mare problemă juridică a lui Raed Arafat este acuzația DNA. Procurorii anticorupție spun că a comis un abuz în serviciu, dând dispoziție să se ocupe la suprapreț ventilatoare mecanice, măști, combinezoane din Coreea de Sud, în valoare de 10.931.460 lei. Sesizarea a pornit de la un raport al Curții de Conturi, iar marți, 19 aprilie ac, va afla dacă Tribunalul București aprobă redeschiderea urmăririi penale.

Citește și: Cum „au dat foc” Cioloș și Raed Arafat misiunii pompierilor: prevenirea incendiilor. România plătește cu viața oamenilor

Articolul precedentRomânia înregistrează primele decese din cauza gripei
Articolul următorStandul țării noastre la târgul de turism de la New York, o dezamăgire. Ambasadorul României în SUA: „Este scandalos si ruşinos”
Pasionată de cuvinte, inspirată de oameni liberi în gândire. Pun întrebări incomode și detest ideile „împrumutate”