Localnicii din județul Harghita reclamă prezența urșilor

Unul dintre animale a atacat şi o vacă.

Prezenţa unor urşi a fost semnalată, în ultimele zile, în cinci localităţi din judeţul Harghita, a anunţat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ). Urşii au fost observaţi în localităţile Bălan, Fitod, Ciuboteni, Hodoşa şi Liban. Unul dintre animale a atacat şi o vacă. De la începutul anului au fost înregistrate peste 50 de apeluri prin care era semnalată prezenţa urşilor în apropierea zonelor locuite din județul Harghita.

„În data de 26.04.2022, (…) în localitatea Liban (…) a fost semnalat faptul că un urs a atacat o vacă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj format din doi jandarmi din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Gheorgheni, însă până la sosirea echipajului, ursul dispăruse. Din păcate, animalul atacat a trebuit sacrificat”, a transmis IJJ Harghita.

Recomandări pentru localnici din partea jandarmilor

Un urs a fost semnalat de către un localnic în localitatea Bălan, la faţa locului intervenind poliţiştii. Oamenii legii au găsit o scândură smulsă de la un garaj, dar animalul plecase. Un alt apel a reclamat, pe data de 23 aprilie, prezenţa unui urs la intrarea în localitatea Fitod. Sesizarea nu a fost confirmată de jandarmii care au intervenit la faţa locului. Un alt localnic a sesizat la 112, în aceeași zi, faptul că un urs a fost observat în localitatea Ciuboteni. O ursoaică cu pui a fost observată ulterior în localitatea Hodoşa, dar până la sosirea forţelor de ordine a părăsit zona.

Localnicii sunt sfătuiți ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Zeci de locuitori din județul Harghita au sesizat anul acesta prezenţa urșilor

Articolul precedentUn premier își îndeamnă conaționalii să își doneze salariul pe o lună ucrainenilor
Articolul următorSecretarul general al ONU a cerut oprirea focului în Ucraina