Senatorul independent, Diana Șoșoacă, exclusă din Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (PAUR), și-a făcut partid, dar nu vrea să spună încă numele acestuia, declarația fiind făcută în direct, la România TV. Mai mult, deja se vede conducând România și a și anunțat primele lucruri pe care le va face la acel moment: cum a ajuns medicul Valeriu Gheorghiță (coordonatorul campaniei naționale de vaccinare) „colonel la 30 de ani, când alţii au ieşit la pensie şi nu sunt colonei”.
Diana Șoșoacă a fost membru al Partidului Neamul Românesc (PNR), până la înscrierea în PAUR, între cele două formațiuni s-a semnat un acord preelectoral înaintea alegerilor parlamentare pentru ca reprezentanții PNR să candideze pe listele PAUR.
„AUR nu mai există nici el, a căzut 4%, vă mai luați după sondajele astea plătite. Mă uitam la altă televiziune care vorbea despre trecerea de la USR la AUR și la AUR mă puneau pe mine ca să inducă lumea în eroare. Vreau să precizez la nivel național, nu sunt membră AUR, nu mai fac parte din AUR și prin toate peregrinările mele prin țară, am văzut acest lucru, au încercat să mai adune oameni, dar nu a venit nimeni, pentru că li s-a spus că Diana Șoșoacă nu mai este în AUR”, a declarat Diana Șoșoacă, uitând că pe listele AUR a câștigat alegerile parlamentare.
„Este deja făcut un partid, veți auzi de el când va veni timpul. Nu vă spun nimic până nu consider că e necesar. Poate că sunt mai mult decât Marine Le Pen, am văzut că ea nici nu prea mai există pe acolo, au lăsat-o fără replică. Pe mine nu mă lasă nimeni fără replică”, a precizat Diana Șoșoacă la România TV.
Conform sondajelor din Franța, actualul președinte Emmanuel Macron este devansat în preferințele alegătorilor pentru primul tur de către șefa Adunării Naţionale (dreapta radicală) Marine Le Pen.
Diana Șoșoacă vrea ajutor din străinătate
Diana Șoșoacă s-a vaccinat împotriva prostiei
Senatorul a dezmințit că s-ar fi vaccinat cu unul dintre serurile împotriva Covid, precizând că imunizarea și-a făcut-o de fapt împotriva prostiei, cu horinca maramureșeană.
„Să mă ferească Dumnezeu să ajung în stadiul ăla în care să nu mai am minte şi să mă vaccinez cu tâmpenie pentru un virus pentru care rata de însănătoșire de de 99,77%. Trebuie să ai grave probleme de logică să te vaccinezi! M-am vaccinat împotriva prostiei şi acest vaccin se găseşte în bibliotecă. M-am vaccinat cu adevăratul vaccin românesc. Se numeşte horincă”, a mai spus Șoșoacă.
Diana Șoșoacă are pregătită o „alternativă” pentru alegerile anticipate