Depozit de deșeuri - Foto Bakhrom Media

Prelungirea autorizației gropii de gunoi înseamnă că zeci de mii de oameni vor mai suporta încă un an ”emisiile ilegale de hidrogen sulfurat de către Depozitul de deșeuri Vidra, sursa majoră de potențial disconfort olfactiv”, după cum o numea garda de mediu în răspunsul trimis acestora.

Conform surselor noastre doar în luna octombrie s-au înregistrat câteva sute de sesizări cu privire la poluarea resimțită datorită gropii de gunoi Vidra, iar reclamațiile au continuat și în noiembrie. Ziarul de Investigații a relatat recent despre numeroasele reclamații ale locuitorilor din apropierea gropii de gunoi Vidra și despre cum aceștia, disperați de nepăsarea autorităților, au ajuns să strângă semnături pentru închiderea gropii de gunoi.

În răspunsul trimis oamenilor, Garda de Mediu Ilfov confirmă sesizările cetățenilor, dar în mod incredibil nu ia nici o măsură împotriva gropii și pasează responsabilitatea la Direcția de Sănătate Ilfov.

 ”GNM (Garda Națională de Mediu) – CJ Ilfov a solicitat Direcției de Sănătate Publică Ilfov să ne comunice dacă depășirile înregistrate pun în pericol sănătatea populației”, de parcă simplul fapt că oamenii trăiesc zi de zi în miros de gunoi putrezit și hidrogen sulfurat nu ar fi suficient pentru ca Garda de Mediu să considere că viața oamenilor din zonă reprezintă o PRIORITATE.

Pentru organismul uman, efectele hidrogenului sulfurat, un gaz foarte toxic și ușor de absorbit prin mucoase, sunt devastatoare. Chiar și în cantități foarte mici gazul poate determina conjunctivită, insomnie, amețeli, iritații ale căilor respiratorii, edem pulmonar, tulburări cardio-respiratorii și, uneori chiar paralizii.

Viza anuală – calea către o activitate fără sfârșit pentru groapa de gunoi de la Vidra. O simplă declarație pe propria răspundere pentru dreptul de a îngropa sute de mii de tone de gunoi an după an

Viza anuală, introdusă printr-o modificare legislativă în 2020 în mandatul fostului ministru Costel Alexe a transformat autorizațiile de mediu din acte cu valabilitate limitată în acte fără termen de expirare care pot fi prelungite foarte ușor cu condiția aplicării unei simple vize în fiecare an, fără participarea publicului la luarea deciziei de emitere a autorizației, fără nici un fel de informare, doar în baza unei solicitări din partea operatorului și a unei declarații pe propria răspundere.

Aceeași procedură s-a aplicat și în cadrul autorizației de mediu a gropii de gunoi de la Vidra, nimeni nu a știu când a fost făcută solicitarea, oamenii nu s-au putut informa sau apăra, iar în timp ce la Garda Națională de Mediu intrau zilnic zeci de sesizări legate de mirosul insuportabil, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov acorda fără nicio problemă viza anuală pentru ”depozitul de deșeuri Vidra, sursa majoră de potențial disconfort olfactiv” în baza unei simple declarații.

Între 11.12.2022 – 11.12.2023, într-un an de zile, la groapa Vidra vor fi probabil depozitate încă 700.000 de tone de gunoi.

Aplicarea vizei, posibilă din punct de vedere legal?

Pentru a aplica viza anuală Agenția de Mediu Ilfov era obligată să verifice dacă activitatea gropii de gunoi Vidra se desfășoară în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația integrată de mediu în anul 2018 şi că nu au intervenit modificări față de condiţiile stabilite prin aceasta.

Legal, Agenția de Mediu Ilfov nu mai putea aplica viza încă din anul 2020, pentru că Garda Națională de Mediu sesizase, printr-o notificare, asupra ”aspectelor referitoare la emiterea actelor de reglementare pentru operatorul economic ECO SUD SA, punct de lucru Vidra”, punctând că ECO SUD nu mai deține contract de delegare valabil și a extins ilegal depozitul Vidra cu trei celule de depozitare pe o suprafață de teren proprietate privată și nu mai respectă autorizația emisă în 2018. Garda de mediu prezentase ”rezultatele acțiunilor de inspecție și control din care reies neconformitățile constatate (…) și aspectele noi, neprecizate în prevederile AIM (autorizația integrată de mediu)” la actualizarea Autorizației de Mediu din 2020, dar Agenția nu a ținut cont de cele comunicate nici la acea dată, cu toate că Garda Națională de Mediu solicita să ”analizați legalitatea emiterii AIM actualizată la data de 27.08.2020 și respectiv legalitatea desfășurării activității”.  

Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov este condusă în prezent de Alina Laura Posteiu – director executiv, aceeași persoană care a ocupat în mandatul fostului director executiv Genica Bădănoiu – acuzat de DNA de corupție – funcția de șef serviciu autorizații, și a emis revizuirea autorizației gropii de gunoi Vidra și a dat undă verde operatorului să extindă groapa de gunoi contrar celor notificate de Garda Națională de Mediu.

Coincidență sau nu, în septembrie 2022, în aceeași perioadă în care ECO SUD solicita aplicarea vizei anuale pentru groapa Vidra, Valentin Basarabeanu fost director al ECO SUD, transformat în ”activist de mediu” protesta împotriva Alinei Posteiu, invocând tergiversarea emiterii actelor de reglementare.

Cu toate că notifica proteste pe parcursul a PATRU luni, subit protestele au încetat, probabil simultan cu aplicarea vizei anuale autorizației gropii Vidra.

Pentru locuitorii din apropierea gropii de gunoi  se anunță încă un an de coșmar

Ca răspuns la inacțiunea autorităților, o asociație locală, Mother Earth Community for Change Association a instalat o serie de senzori de monitorizare a calității aerului în localitatea Sintești la o distanță de aproximativ 800 m de groapa Vidra.

Asociația susține că ”Oamenii din comuna Vidra-Berceni sunt efectiv gazați cu hidrogen sulfurat si dioxid de sulf.” iar asociația se întreabă  ”Cine știe câte alte zone sunt similare!”.

Conform datelor înregistrate de senzori pentru hidrogenul sulfurat, în 2022 au fost înregistrate 3 043 de ore în care cantitatea de H2S din atmosferă a depășit limita legală de 15 micrograme/metrul cub. Valoarea cea mai mare a fost înregistrată în 09.04.2022 între orele 14:00 și 15:00, 324 micrograme/metrul cub de hidrogen sulfurat, de peste 20 de ori limita legală.

Probabil că nivelul de poluare se va înrăutăți și mai mult pe măsură ce sezonul rece se instalează. Cert este că urmează încă un an de coșmar pentru locuitorii din Popești Leordeni, Berceni, Vidra și, cine știe cum o să bată vântul, probabil și pentru cei din București.

VIAClaudiu ADAMESCU
SURSĂZiarul de Investigații
Articolul precedentRareș Bogdan: ”Ciucă este primul premier care face pași decisivi pentru rezolvarea problemelor românilor din Spania”
Articolul următorDîncu, mesaj pentru Iohannis: „Trebuie să scrii revista presei, nu s-o citești”